FIFA a dat publicității ieri clasamentul echipelor naționale pentru luna octombrie. România e în cădere liberă și a ajuns pe locul 50, cel mai prost din istorie, „îmbunătățind” recordul înregistrat luna trecută, „doar” poziția 46. Poveștile cu generația lui Hagi, Popescu, Petrescu sau Dumitrescu nu mai țin de cald. În septembrie 1997, eram pe locul 3 în lume și dominam grupele preliminarii, aproape indiferent de adversar. În prezent, am ajuns să ne batem de la egal la egal cu Belarus și Albania, iar acest lucru se reflectă în cifre. Guineea e peste noi!
Ieri, naționala condusă de Răzvan Lucescu a primit un nou semn că drumul pe care a luat-o nu e cel bun. Retrogradată pe locul 50 în lume, România a ajuns sub Guineea, Gabon, Burkina Faso sau chiar sub Muntenegru, națională înființată în urmă cu trei ani. De remarcat că înaintea mandatului lui Răzvan Lucescu, tricolorii aveau un minim istoric de 35. Între timp, l-au dus la 50.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER