UPDATE 3 martie, 11:37 Federația Română de Fotbal a comunicat în mod oficial faptul că toate biletele pentru partida cu Danemarca au fost vândute.
UPDATE 2 martie, 15:40 Partida de pe Cluj Arena a devenit sold out, după doar ceva mai mult de o zi. Vânzarea on-line a biletelor a început ieri la ora 13:00, iar astăzi, la ora 15:30 mai erau 19 bilete disponibile, în toate sectoarele.
Ora de vârf s-a înregistrat ieri, imediat după anunțul că tichetele sunt disponibile pe site-ul oficial FRF. 15.000 de bilete s-au vândut atunci. Recordul de vânzare pe Cluj Arena datează de la meciul România – Spania, când s-au epuizat toate tichetele în aproximativ o oră.
România – Danemarca se va juca pe 26 martie, la Cluj Napoca, tricolorii jucându-și ultima șansă la calificare.
30201 locuri are Cluj Arena
Peste 15.000 de bilete s-au vândut la meciul România – Danemarca, programat la sfârșitul lunii martie, pe Cluj Arena, în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2018, miercuri, într-o oră și jumătate după ce au fost puse în vânzare, informează site-ul frf.ro.
Conform sursei amintite, în zona VIP a stadionului nu mai există bilete disponibile. Tichetele pentru partida România – Danemarca sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, și pot fi cumpărate atât prin plata cu cardul, cât și ramburs.
Prețurile biletelor:
Echipa națională a României va disputa împotriva selecționatei din Danemarca cea de-a cincea partidă din preliminariile Campionatului Mondial 2018 din Rusia, duminică, 26 martie, de la 21:45, pe Cluj Arena, care are o capacitate de 30.201 locuri.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER