Doar trei ore au dormit fotbaliștii români după meciul cu Brazilia. Dis-de-dimineață, tricolorii au plecat spre aeroport pentru a se îmbarca pentru cursa de Asuncion, unde în noaptea de sâmbătă vor întâlni naționala Paraguayului într-un meci amical.
Oboseala s-a transformat în nervi la aeroport. Angajații companiei cu care românii au călătorit spre Paraguay s-au mișcat îngrozitor de lent, astfel încât au întârziat decolarea cu cel puțin o jumătate de oră. Când au intrat în criză de timp, brazilienii de la check-in n-au mai pus bagajele la cală.
„Numai nouă ni se putea întâmpla așa ceva”, se lamenta Bourceanu. În avion, spiritele s-au mai calmat. „Cred că a ieșit bine cu Brazilia. Îmi era frică să nu luăm vreo zece, mai ales că apărarea a fost una formată din jucători neexperimentați. Am slăbit două kilograme în trei zile”, a punctat selecționerul interimar, Ștefan Iovan. Fostul mare fundaș spune că turneul sud-american a fost abordat în condiții speciale. „S-a creat o celulă de criză, așa cum a făcut Iliescu la Revoluție. Sunt convins că le vor prinde bine jucătorilor aceste meciuri și că vor juca altfel de acum înainte partidele importante”, a mai punctat Iovan.
Naționala a ajuns cu bine la Asuncion, iar ieri a avut program lejer, cu discuții individuale. Abia azi susține primul antrenament în Paraguay.
Miza meciului cu Paraguay: urna a treia valorică!
La prima vedere, meciul de sâmbătă noaptea cu Paraguay nu are o miză specială. Totuși, o victorie în această partidă ar asigura României prezența în urna a treia la tragerea la sorți a preliminariilor CM 2014. Deocamdată, tricolorii se află în urna a patra, dar, conform calculelor prezentate de site-ul specializat www.football-rankings.info, pot face pasul în urna superioară. „După meciurile din ultima săptămână, ultima echipă din urna a treia este Ungaria, cu 603 puncte. România mai are un meci de jucat, cu Paraguay. Totalul se poate modifica astfel: înfrângere (571 puncte), egal (586 puncte), victorie (615 puncte). Deci, cu o victorie împotriva Paraguayului, România ar fi 100% în urna a treia”, se scrie pe football.rankings.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER