Gică Popescu a ajuns, cu campania de promovare a candidaturii sale la șefia FRF, la Cluj Napoca. Fostul international le-a prezentat programul său reprezentaților cluburilor din județele Cluj și Alba.
„Baciul” urmează să viziteze astăzi și stadionul Cluj Arena, care, alături de Național Arena e singurul ce a primit dreptul UEFA de a organiza meciuri ale naționalei, în viitoarele preliminarii pentru EURO 2016. Dacă Victor Pițurcă a decis ca naționala să joace doar pe arena din București în precedentele preliminarii și a ignorat invitațiile clujenilor, Popescu spune că acest lucru se va schimba.
„Mi se pare o chestiune puțin forțată. La un meci cu echipe mai mici, precum Andorra sau Insulele Feroe, se poate juca și pe stadioane mai mici. Federația ar trebui să aleagă stadionul unde se joacă, dar dacă UEFA așa a decis ne conformăm. Sunt proiecte de stadioane noi și în alte orașe. Ar fi bine să se construiască pentru ca naționala să joace peste tot în țară. Oamenii merită să vadă naționala„, a spus Gică Popescu.
„Dinamo are un proiect interesant” „Baciul” și-a păstrat echidistanța și în privința derby-ului Steaua – Dinamo. „Este doar o diferență aparentă între cele două. Dinamo este în reconstrucție, dar are un proiect interesant”, a spus Popescu.
Candidatul la șefia FRF este însoțit la Cluj de Ilie Dumitrescu, Miodrag Belodedici și Bogdan Stelea. Delegația „Baciului” va fi prezent astăzi și la antrenamentul fetelor de la Olimpia Cluj și va vizita și Cluj Arena, unde se va întâlni cu autoritățile locale și județene
Alegerile pentru șefia FRF vor avea loc pe 5 martie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER