Reprezentarea Ligii 1 la fotbal pe teritoriul României și în marile orașe are, în acest moment, disfuncționalități de natură să nască îngrijorări în perspectiva reformei prin care Gino Iorgulescu, șeful LPF, încearcă să salveze financiar cluburile. Ideea de a reduce la 14 numărul participantelor la primul eșalon vizează, în principiu, sporirea sumei de bani/club din drepturile TV, creșterea valorii și a interesului pentru meciuri – și, deci, audiența. Numai că, pe de altă parte, din vară sunt toate șansele ca numai șase dintre primele 15 orașe ale țării să mai aibă cluburi în Liga 1. În același timp, problema de fond, competența scăzută a conducătorilor de cluburi, rămâne nerezolvată. Managerii cluburilor au primit și cheltuit, din 2006 și până azi, peste 200 de milioane de euro net de la deținătorii drepturilor TV, fără însă ca această sumă colosală pentru România să îmbunătățească în vreun fel nivelul fotbalului intern.
„Se tot vorbește de un sistem cu 12-14 echipe. Eu cred că ar fi mai bine să fie mai puține formații decât sunt în prezent: valorile se vor concentra la mai puține echipe, sponsorii se vor îndrepta spre ele, iar spectacolul va fi mai atractiv. Un campionat cu play-off și play-out ar fi mult mai interesant, asta în primul rândul pentru suporteri, atât pentru cei care vin în tribune, cât și pentru cei care urmăresc meciurile la televizor.”
Gino Iorgulescu, președintele LPF, anul trecut
Iorgulescu atacă astfel forma competiției și nu fondul problemei. Chiar și după schimbarea conducerii, FRF și LPF tolerează și perpetuează toate problemele care existau deja în fotbal, ceea ce garantează că vor fi blaturi indiferent dacă numărul echipelor din Liga 1 scade la 14, 12 sau 10. În același timp, acei 3-400.000 de euro în plus care vor veni de la anul în bugetul cluburilor oferă doar un răgaz până la următoarea situație de faliment generalizat. Gestionarii cluburilor au demonstrat deja că, indiferent câți bani primesc, tot nu le sunt de ajuns.
Visul lui Pădureanu pus în practică: un sistem competițional mai „relaxat”, în care retrogradează doar o echipă din șapte
Creșterea interesului se poate realiza, speră șeful LPF, prin noul sistem competițional, care va intra în vigoare din vară: o întrecere cu 14 echipe, disputată în două faze, sezon regulat și, apoi, play-off / play-out, care să stabilească echipa campioană, calificatele în cupele europene și retrogradatele. Este o măsură care, pe termen scurt, ar trebui să dinamizeze Liga 1 și să aducă mai mulți bani cluburilor din primul eșalon. Iorgulescu a prezentat, până acum, doar potențialele beneficii.
Există însă și pericole. Pe termen mediu și lung, reforma aceasta va îndepărta și mai tare fotbalul de marile comunități locale. Practic, e greu de spus pentru cine se va mai juca și ce miză va mai avea o ligă fără majoritatea orașelor importante ale țării. În acest moment, opt dintre cele mai populate 15 orașe ale României nu au echipă de fotbal în Liga 1. Prin însuși modul său de funcționare, noul sistem va reprezenta o piedică în eventuala revenire a marilor orașe în fotbal.
„Dacă vor promova… Dacă echipe care nu valorează nimic vor promova, nu vom mai avea niciun ban. M-am zbătut să vindem pe bani mulți drepturile TV. Dar, dacă în trei ani vor promova Latina, Frosinone sau Carpi, cine va mai cumpăra aceste drepturi? Nici nu știu unde e Frosinone. Sistemul e în pericol.” Claudio Lotito, președinte la echipa Lazio Roma, despre posibilitatea ca echipe fără suporteri și relevanță la nivel național să intre în Serie A
Pe lângă lipsa de reprezentativitate, noua organizare din Liga 1, cu 14 echipe în prima ligă și două promovate în fiecare sezon, restricționează accesul către eșalonul de elită. Într-o organizare cu 18 echipe din care retrogradează 4, anual se schimbă 22% dintre participante. În formula cu 14 echipe din care retrogradează două, reîmprospătarea participantelor va fi de numai 14%. Așadar, se tinde spre un statu-quo: în sistemul actual, una din 4,5 echipe se schimbă în fiecare sezon. În noul sistem, se schimbă doar o echipă din 7. Cu alte cuvinte, odată intrat în Liga 1, dacă nu se întâmplă ceva grav (desființarea clubului, retragerea patronului ș.a.m.d.), ai șanse foarte mari să-ți păstrezi locul.
Așa se ajunge la câteva paradoxuri: se dorește creșterea audienței, dar se restrânge numărul orașelor mari cu echipe în Liga 1 și se vizează creșterea competitivității prin scăderea concurenței.
După anul 2000, au fost câteva sezoane în care din Liga 1 au retrogradat două echipe direct, iar alte două au jucat meciuri de baraj cu formații din liga secundă. Aceste sezoane au fost trecute, în tabelul de mai sus, la categoria „16 echipe cu 4 retrogradate”
Din vară, Iași și Galați au șanse mari să li se alăture, în fața televizorului, altor orașe mari: Constanța, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu și Bacău
Timișoara, al treilea oraș al țării (peste 300.000 de locuitori), dar și Constanța (peste 280.000 de locuitori, al cincilea cel mai populat oraș) sunt acum marile absente din Liga 1, deși ambele au o foarte bogată tradiție fotbalistică. Nici dacă extindem măsurătoarea (11 dintre primele 20 de orașe ale României lipsesc din Liga 1 în acest sezon) nu obținem o îmbunătățire a situației.
Starea de lucruri actuală nu a apărut peste noapte. În ultimii 10 de ani, din prim-plan au dispărut echipe de tradiție din orașe cândva pasionate de fotbal (Politehnica în Timișoara, FC Argeș în Pitești, Farul în Constanța, FCM în Bacău, FC Bihor în Oradea, UTA în Arad). Actualul șef al LPF n-are o vină directă și imediată în această privință. Dar gestionează un trend periculos care ar putea să se accelereze odată cu reforma pe care a inițiat-o.
Notă: în tabelul de mai sus, evoluția populației României este exprimată în milioane de locuitori
Iași (al patrulea oraș al țării, cu peste 300.000 de locuitori) și Galați (al optulea oraș, cu aproape 250.000 de locuitori) sunt pe locuri retrogradabile. În plus, prin probabila cădere a Rapidului, Bucureștiul – aglomerare urbană cu aproape 2.000.000 de locuitori și care produce peste 25% din PIB-ul României – ar mai fi reprezentat cu numai două echipe, Steaua și Dinamo.
Prin comparație, în urmă cu un deceniu Capitala avea cinci echipe în prima ligă care atunci număra 16 cluburi: Steaua, Dinamo, Rapid, FC Național și Sportul. Dacă azi s-ar încheia sezonul competițional, în Liga 2 ar mai retrograda Gaz Metan din Mediaș, Concordia din Chiajna și Ceahlăul din Piatra-Neamț.
Timișoara se întoarce „la pachet” cu Voluntari
În compensație, din vară promovează două formații. Liderii la zi din cele două serii de Liga 2 sunt FC Voluntari și ACS Poli Timișoara. Doar ultima are potențial pentru interesul Ligii 1 la nivel național. Voluntari, echipă construită aproape peste noapte, joacă pe un stadion de circa 3.000 de locuri și este reprezentanta unei localități care e împrăștiată pe zeci de kilometri în jurul Bucureștiului. Interesul și audiența TV la jocuri de tipul FC Viitorul-Voluntari sau Voluntari-Astra Giurgiu sunt lesne de anticipat.
Așadar, sunt șanse substanțiale ca, la anul, în Liga 1 să fie reprezentate numai șase din primele 15 orașe ale României. Pe dinafară ar rămâne Iași, Constanța, Galați, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu și Bacău.
Acesta este, de fapt, un alt motiv ascuns al declinului din ultimii ani: numărul marilor cluburi care fac rating și umplu stadioanele se reduce constant. Brandul și forța granzilor bucureșteni au ajuns unde sunt și datorită zecilor de ani de rivalitate cu echipe puternice din alte orașe mari. Tradiția s-a născut din partide cu UT Arad, FC Argeș Pitești, Farul Constanța, FCM Bacău, FC Bihor Oradea și Oțelul Galați și nu din deplasări la Năvodari, Otopeni, Brănești, Chiajna sau (de la vară) Voluntari.
Patru dintre cele nouă regiuni istorice nu încap în elita lui Gino
Situația se degradează încet-încet de două decenii. Vorbim deja de generații întregi de tineri care au pierdut contactul cu tradiția fotbalului de înalt nivel. Farul, echipa orașului Constanța, n-a mai fost în prima ligă de șase ani. FC Argeș, simbolul fotbalistic al Piteștiului, de opt ani. Oradea n-a mai avut echipă în Liga 1 de 11 ani, Arad – de opt, Brăila – de 20, Bacău – de nouă. Sibiu, urbe cu aproape 150.000 de locuitori, nu mai are în acest moment nicio echipă în primele trei eșaloane valorice. La nivel național, cinci dintre cele nouă regiuni istorice ale României nu mai sunt reprezentate în Liga 1. Banat, Bucovina, Crișana, Maramureș și Dobrogea lipsesc de pe harta fotbalului. În sezonul viitor, e foarte probabil ca patru regiuni să nu fie reprezentate deloc, iar alte două să aibă câte o singură echipă în primul eșalon. Liga 1 va deveni astfel o afacere de mică întindere, cu care numai Muntenia, Transilvania și Oltenia vor avea un contact consistent.
E corect să subliniem că trierea echipelor trebuie făcută de valoare și nu de mărimea localităților în care joacă. Din acest punct de vedere, aparent, Iorgulescu n-are ce face: în Liga 1 intră cei care se impun pe teren, iar exemplele din alte campionate sunt elocvente. Opt dintre echipele primei ligi franceze provin din orașe mici, nouă dintre competitoarele din Bundesliga sunt din orașe sub locul 20 ca număr de locuitori. Aceeași situație e în Italia. Există grupări exotice, „de buzunar”, și în alte țări. Guingamp, în Franța, are puțin peste 7.000 de locuitori, iar Hoffenheim, în Germania – sub 3.500. Acestea sunt excepții.
În România, în schimb, cazurile „excepționale” sunt la ordinea zilei, ceea ar fi trebuit să fie o altă preocupare serioasă a lui Iorgulescu, înainte de a reduce drastic numărul echipelor din primul eșalon: cauzele pentru care în Liga 1 se perindă, de ani buni, reprezentantele unor localități la granița dintre comună și oraș, cu o mână de locuitori. Fără trecut și fără viitor, aceste echipe apar de nicăieri, dau un tun-două pe prima scenă și dispar fără urme. În trecut au fost Urziceni (18.000 de locuitori), Năvodari (33.000), Curtea de Argeș (27.000), Mioveni (32.000), Otopeni (13.000) și Brănești (10.000), acum e Chiajna (4.500 de locuitori), din sezonul viitor apare Voluntari (43.000). Niciun club provenit din aceste micuțe localități n-a adus ceva important în fotbalul intern, n-a făcut audiență și nici n-a generat creșterea competiției. Derizoriul a mers până acolo încât Urziceni, după ce a câștigat titlul, a ajuns să împartă bilete gratuit prin școli pentru a popula cât de cât stadionul „Steaua” la meciurile din Liga Campionilor.
Faptul că majoritatea echipelor din localități mici s-au desființat imediat după ce au părăsit primul eșalon ar trebui să ridice un alt semn de întrebare. Și, poate, să ducă la regândirea modului în care este tratată aplicarea și respectarea regulilor de competiție, astfel încât fotbalul să nu mai descurajeze afaceriștii serioși și marile firme, transformându-se într-un mediu primitor pentru infractori, impostori și oportuniști.
România și restul lumii. Avem două echipe de Liga 1 într-un orășel cu 4.500 de locuitori. Cazul e unic în Europa
În Uniunea Europeană, cel mai aproape de situația României – întindere, populație, putere financiară, tip de dificultăți cu care se confruntă – este Polonia. Această țară are un campionat cu 16 echipe, opt dintre acestea provenind din orașe situate între primele zece ca număr de locuitori. În Polonia, dintre cele 16 participante la prima ligă în acest sezon, patru (25%) provin din urbe situate în afara primelor 20 de poziții ca mărime. În România, în acest moment, proporția este de 33,3% (6 echipe din totalul de 18).
În același timp, România are în prima ligă șase formații din localități sub 100.000 de locuitori (din care trei sub 50.000). În Polonia sunt doar două echipe din orașe cu mai puțin de 100.000 de locuitori.
Cu totul ieșită din comun e liga lui Iorgulescu dacă observăm că într-o localitate cu o populație de 4.500 de oameni activează două echipe, Concordia și FC Viitorul. Absolut neobișnuită, de asemenea unică, este situația echipei lui Hagi. Trecută în acte, oficial, ca având sediul în Constanța, FC Viitorul s-a mutat cu arme și bagaje la Chiajna în vara anului 2013. Clubul e, practic, unul nomad, fără rădăcini, au existat zvonuri că se va muta din nou, în Voluntari sau în București, astfel că presa a renunțat să mai scrie și orașul de care ține echipa, limitându-se să o numească „FC Viitorul”. Caz fără corespondent la nivel continental, FC Viitorul n-are galerie pentru că nu reprezintă, de fapt, pe nimeni.
Problema reprezentativității în Italia și în România
Problema reprezentativității este una foarte importantă în campionatele unde patronii și președinții realizează că trebuie să facă fotbalul atractiv pentru a-l monetiza și transforma într-un produs vandabil. Deși incorect politic, discursul e uneori franc și lasă să se vadă că problema îi frământă. „Dacă vor promova… Dacă echipe care nu valorează nimic vor promova, nu vom mai avea niciun ban. M-am zbătut să vindem pe bani mulți drepturile TV, am câștigat 1,2 miliarde de euro datorită înțelepciunii și priceperii mele. Dar, dacă în trei ani vor promova Latina, Frosinone sau Carpi, cine va mai cumpăra aceste drepturi? Nici nu știu unde e Frosinone. Sistemul e în pericol”, este afirmația cu care Claudio Lotito, președintele echipei Lazio Roma, a provocat zilele trecute un scandal uriaș în Italia. Pe Lotito îl îngrijorează că o echipă – Carpi – înființată acum 106 ani, în 1909, dar care a promovat în premieră în Serie B abia acum doi ani, nu e suficient de importantă pentru a stârni interesul pe prima scenă. Formația din Carpi (oraș de 68.000 de locuitori) e acum lider în Serie B, cu opt puncte avans față de formația de pe locul 3, primul care nu se califică direct, ci merge în play-off. Orășelul Frosinone, unde joacă o altă formație invocată depreciativ de Lotito, are 48.000 de locuitori, de 10 ori mai mulți decât Chiajna, localitate care în România are două formații în Liga 1.
Notă: datele legate de numărul de locuitori sunt publicate pe site-ul www.wikipedia.org, care citează raportul Oficiului Central pentru Statistică pe anul 2013
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER