Ce se întâmplă după ce noctura se stinge și tu ieși de pe teren pentru ultima oară? E o întrebare la care niciun fotbalist nu și-ar dori să afle răspunsul. Cei mai mulți jucători încearcă să rămână în balonul de săpun al vieții de sportiv cât mai mult timp, dar, la un moment dat, organismul sau orgoliul se transformă în mesagerii care le transmit că drumul lor în fotbal s-a încheiat. „Retragerea este un moment de maturizare și maturitate. În acel moment, jucătorul trebuie să devină responsabil pentru tot ceea ce înseamnă viață personală, viață financiară, tot. Pentru că acum nu mai au în spate un președinte, un medic, un psiholog, un patron, ci sunt pe cont propriu. Se lasă de fotbal și trebuie să își găsească un nou loc în societate”, explică psihologul Andreas Hniatiuc.
În România, un fan de fotbal de sex masculin se pensionează la 65 de ani, vârsta legală, apoi încearcă să supraviețuiască în limita celor câteva sute de lei primite după o viață de muncă. Un jucător de fotbal se pensionează cu trei decenii mai devreme, în plină floare a vârstei, și – în accepțiunea fanului obișnuit – nu are nicio problemă financiară și medicală, trece drept un privilegiat al soartei. ProSport a încercat să afle cât de mult îi afectează pe jucătorii de performanță retragerea și cum reușesc să treacă peste șocul despărțirii de fotbal. Subiecții au fost Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Basarab Panduru, Adrian Iencsi, Liță Dumitru și Iulian Chiriță.
IIulian Chiriță Ilie Dumitrescu Adrian Iencsi
„În primele luni ai un sentiment de libertate. Apoi, încet, încet, începi să visezi că intri în meciuri, că dai gol…” Ilie Dumitrescu, fost internațional
„Nu voiam să se termine!”
Adrian Iencsi a jucat până la 37 de ani. Dorința fostului fundaș era de a se retrage în tricoul Rapidului, dar pasivitatea conducătorilor giuleșteni l-a dus departe de echipa la care a jucat peste opt ani: „Visam să îmi închei cariera la Rapid, dar nimeni nu mi-a propus să mai rămân la club”. La 35 de ani mergea să joace pentru prima oară în Liga a II-a. Și încerci să-ți explici de ce. Pentru bani nu, pentru performanță iarăși nu. „Am vrut să-mi prelungesc cât mai mult cariera pentru că iubesc prea mult fotbalul. Pentru asta am trăit! Niciodată nu voiam să mă gândesc că va veni finalul. Mă înspăimânta doar gândul că într-o zi va trebui să-mi pun ghetele-n cui. Voiam să mai dureze”. Iată explicația! Și cariera lui a mai durat până pe 14 martie 2012, când, spune el, a primit semnul că ar trebui să se retragă: „Ultimul meu meci a fost cu Mioveni. L-am terminat cu o eliminare, cartonașe galbene în minutele 90 și 90+1! Eu n-am luat mai mult de două în carieră! Poate că ăsta a fost modul destinului de a-mi spune . A doua zi, când avea eticheta de „ex” în dreptul său, Iencsi împlinea 37 de ani.
„Niciodată nu voiam să mă gândesc că vine finalul. Mă înspăimânta doar gândul că într-o zi va trebui să mă las de fotbal. Voiam să mai dureze!” – Adrian Iencsi, fost căpitan al Rapidului
Când mândria îți spune să te oprești
Pentru cei mai mulți dintre fotbaliști, semnul că ar trebui să pună punct carierei vine din interior. Orgoliul supradimensionat pe care îl au sportivii – crescut de atenția care i-a înconjurat de-a lungul carierei – este cel care le spune, în cele mai multe dintre cazuri, să se oprească. „Când vezi că nu mai poți să ajuți echipa așa cum o făceai, când vezi că nu te mai ridici la nivelul așteptărilor tale, atunci trebuie să iei o decizie. Pentru că te respecți pe tine”, spune Ilie Dumitrescu, cel care s-a retras din fotbal la doar 30 de ani. La aceeași vârstă a renunțat și Iulian Chiriță, fostul jucător al Rapidului: „Nu am fost un Hagi sau un Dobrin, dar am ținut enorm la mine, ca fotbalist. Nu am vrut ca lumea să își aducă aminte de Chiriță de prin ligile inferioare”. Jucătorul care a evoluat în Giulești între 1992 și 1996 expune și o altă problemă cu care se confruntă fotbaliștii pe final de carieră: „Trebuie să recunosc că dispăruse și cheful de a juca. Din mai multe motive. Apăruseră jucători mai tineri și nu-mi mai găseam locul în vestiar. Aveam 30 de ani și mă simțeam de parcă aveam 150! Ei erau cu muzica house, cu discotecile, altă mentalitate. Dar lucrul cel mai important a fost că, odată plecat de la Rapid, nu am mai găsit plăcerea de a juca fotbal. S-a rupt totul în mine când m-am despărțit de Giulești”.
„În cinci ani, nu știu dacă am pus piciorul pe minge mai mult de o dată! Am încercat mereu ceva nou” – Basarab Panduru, fost internațional
„Și acum ce fac?”
Aproape toți cei care renunță la fotbal își doresc să rămână în circuit. Mulți pornesc imediat pe calea antrenoratului, tocmai pentru a nu resimți din plin șocul retragerii. E cazul lui Dorinel Munteanu, bănuit că a împins cât mai mult momentul retragerii pentru a doborî recordul de 125 de selecții la echipa națională, deținut de Gică Hagi. Dorinel a adunat în cele din urmă 134 de selecții: „Am devenit antrenor-jucător, le-am combinat armonios. A fost o chestie plănuită tocmai pentru a nu simți șocul retragerii”.
Ilie Dumitrescu completează: „Trebuie să faci astfel încât să rămâi în fotbal, pentru că asta ai făcut toată viața. În primele luni de după retragere ai o stare de libertate, faci lucruri pe care nu le puteai face atunci când jucai. Dar…”. Dar timpul liber după care tânjeau pe când erau jucători se transformă în scurt timp în povară: „Mă-ncurcam de nevastă-mea prin casă! Îmi spunea ”, spune râzând Iulian Chiriță.
„Cel mai și cel mai mult ți se face dor de spectatori și de minge. Îți aduci aminte că atunci când aveai mingea la picior cei din tribune te admirau” – Liță Dumitru, fost internațional
Gabi Balint
Visul unui fost fotbalist
Indiferent dacă rămân sau nu în fotbal, dorința de a juca din nou le revine după un timp. „Încet, încet începi să visezi că intri în meci, că dai gol… Și îți dai seama apoi că a fost doar un vis și că nu mai ești fotbalist. Asta mi s-a întâmplat mie!”, e doar un exemplu dat de Ilie Dumitrescu.
Iulian Chiriță găsea un alt mod de a „stinge” dorul de fotbal: „Mă mai uitam la câte un meci – la derby-uri doar – și mă apuca dorul… Ieșeam apoi în cartier să joc fotbal, doar ca să mai simt ceea ce simțeam atunci când eram fotbalist”. Dorința de a reveni există în cazul celor mai mulți dintre ei, dar, cu toate acestea, ce îi împiedică să revină? „Dacă ai cuvânt, nu poți să te întorci. Chiar dacă îți dorești!”, spune Dumitrescu. Orgoliul intervine din nou decisiv: „Undeva, ascunsă, da, există dorința de a reveni. Dar eu nu puteam s-o fac, era împotriva firii mele”, spune și Chiriță.
Gabi Balint, retras din cauza unei accidentări grave la 30 de ani, oferă o altă mărturie emoționantă. Tot despre un vis, unul care îl urmărește și acum, la 50 de ani: „Pentru mine a fost cumplit! Una e să ai o retragere planificată și alta e să îți spună doctorul că nu mai poți să joci. Mi se întâmplă și acum să visez că echipa intră pe teren și eu nu îmi găsesc o jambieră sau se întâmplă ceva și nu pot să ajung pe teren. Probabil se întâmplă asta și din cauza faptului că am suferit enorm atunci când a trebuit să renunț”. În momentul retragerii, pentru fostul câștigător al Cupei Campionilor s-a inventat un post la FRF, cel de director sportiv: „Nu exista până atunci și o să-i fiu recunoscător toată viața lui Mircea Sandu. M-a ținut pe linia de plutire atunci”. Psihologul Andreas Hniatiuc vorbește despre „lucruri neterminate” :”Asta tocmai pentru ca retragerea a survenit neplanificat și, din punct de vedere emoțional, există lucruri neîncheiate. Asta arată și modul în care el a privit fotbalul, cu multă pasiune”.
„Mă mai uitam la câte un meci – doar la derby-uri – și mi se făcea dor. Ieșeam apoi în cartier să joc fotbal, doar ca să mă mai simt ca atunci când eram fotbalist” – Iulian Chiriță, fost jucător Rapid
Hobby-uri și probleme
Când îi întrebi de lucrurile care le lipsesc din perioada în care jucau, aproape toți foștii fotbaliști îți răspund la fel: „Programul strict de sportiv”. Nu un meci anume, nu un super gol, ci antrenamentele și cantonamentele. Adică tot ceea ce mulți dintre ei suportau cu greu în perioada în care jucau. Acest program îi ținea însă ocupați, iar timpul liber dobândit după retragere se transformă și într-o goană a redescoperirii: „Te naști a doua oară, iar impactul psihologic este foarte puternic”, spune Ilie Dumitrescu. Gabi Balint recunoaște lupta de a găsi lucruri noi care să suplinească lipsa fotbalului: „Am încercat să îmi fac și alte hobby-uri și de zece ani merg cu motocicleta. Harley-ul e altceva, e un stil de viață”. E și cazul lui Basarab Panduru: „În ultimii cinci ani nu știu dacă am pus mai mult de o dată piciorul pe minge. Am încercat altceva și am jucat tenis și squash”. „Nu pot să mă opresc din a-mi face programul de alergare. După ce m-am retras și chiar și acum merg în fiecare dimineață să alerg la ProRapid. Nu știu dacă o să mă opresc vreodată”, spune Iencsi, după 21 de luni scurse de la retragere.
Cuvintele fostului rapidist fac legătura cu ultima problemă cu care se confruntă sportivii după retragere. Aceasta este însă și cea mai importantă pentru că vizează modul în care organismul reacționează după ce efortul fizic își pierde din constanță: „Te mai îngrași câteva kilograme, așa este. Înainte aveai un program strict, acum intervine și sedentarismul. Parcă după cât am alergat ca fotbalist, acum nu prea-mi mai vine să alerg… Știu că nu e bine”, spune Balint.
Liță Dumitru (63 de ani) este cel mai în vârstă dintre foștii fotbaliști contactați de ProSport. Fostul mijlocaș își arată urmele lăsate de fotbal: „Noi, sportivii, avem inima mărită datorită antrenamentelor dure pe care le-am făcut. Eu nu am mai făcut efort de pe la 45 de ani până pe la 60, iar inima a început să se micșoreze. Am început să iau medicamente, pentru că aveam un fel de hipertensiune. Doctorul mi-a spus: . De vreo câțiva ani am început să alerg de două ori pe săptămână pe bandă și să fac exerciții de forță. Mă simt mai bine acum, dar problemele cu inima sunt motive de îngrijorare pentru toți sportivii. Te lași, îmbătrânești și ești predispus la preinfarct”.
„Mi se întâmplă și acum să visez că echipa intră pe teren și eu nu-mi găsesc un jambier sau se întâmplă ceva și nu pot să ajung pe teren. Poate se întâmplă asta pentru că am suferit enorm când am fost forțat să mă retrag” – Gabi Balint, fost internațional
În Anglia, trei din cinci fotbaliști rămân fără bani
Cum se descurcă fotbaliștii cu banii după ce se retrag din viața sportivă? Este o altă întrebare la care ProSport a încercat să afle răspunsul. Ca o paralelă, în Anglia, conform unui studiu realizat de Asociația Fotbaliștilor Profesioniști, trei din cinci jucători declară falimentul după ce renunță la fotbal. Cel mai cunoscut caz este, desigur, cel al lui Paul Gascoigne. Foștii fotbaliști intervievați de reporterii ProSport spun însă că nu au griji financiare. „Eu și cei din generația mea am avut noroc pentru că am câștigat destul de bine de-a lungul carierei și nu trebuie să ne facem astfel de probleme”, spune Dorinel Munteanu.
Yoga, secretul amânării pensiei
Ryan Giggs este exemplul de fotbalist care vrea să-și împingă cariera cât mai mult timp. La 40 de ani, galezul a ajuns la 955 de meciuri jucate pentru Manchester United. Secretul său constă în practicarea de yoga în afara programului de antrenamente. Giggs face acest lucru de 10 ani. „Dacă m-aș fi transferat de la un club la altul, acum aș fi fost deja retras. Când aveam 17 sau 18 ani, jucătorii de 31 de ani mi se păreau boșorogi. Acum, iata-mă, am 41 de ani!”, a declarat recent cel mai în vârstă jucător de câmp care evoluează la cel mai înalt nivel în fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER