Suporterul care a avut inițiativa de a scoate la licitație tricouri pentru salvarea Rapidului a fost amenințat. Până acum s-au strâns peste 16.000 de euro

Redactor:
Florin Marian
Suporterul care a avut inițiativa de a scoate la licitație tricouri pentru salvarea Rapidului a fost amenințat. Până acum s-au strâns peste 16.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Paul Onoiu, microbistul care a demarat acțiunea de ajutorare a Rapidului, povestește că a fost amenințat deja, dar nu s-a lăsat intimidat și va merge mai departe
  • Tricourile cu Pancu, indiferent că sunt de la Rapid sau Beșiktaș, au adus cei mai mulți bani în cele două conturi ale rapidiștilor

A trecut o săptămână de când fanii echipei Rapid au inițiat pe internet o campanie inedită de atragere de fonduri, care să ajute clubul să facă apel la TAS pentru a obține, în sfârșit, dreptul de participare în Liga 1 în sezonul următor. În aceste zile, fotbaliști precum Daniel Pancu sau chiar foști jucători ai echipei din Giulești, precum Mircea Bornescu și Valentin Bădoi, au scos la licitație tricouri pe care le aveau acasă pentru a ajuta suporterii să strângă bani.

Campania se bucură de un real succes nu numai în rândul rapidiștilor. Chiar și rivalii au sărit să sprijine acest proiect, așa cum, de pildă, sunt suporterii echipei Petrolul Ploiești. În contul clubului din Giulești s-au strâns 59.000 lei și 522 de euro, iar în contul suporterilor, deschis la Banca Transilvania de către inițiatorul acestei acțiuni, Paul Onoiu, s-au adunat puțin peste 10.000 de lei. Rapid a depus dosarul la TAS, pentru care a plătit 1.000 de franci elvețieni. Clubul ar mai avea nevoie de aproape 30.000 de euro pentru a plăti avocații români care vor apăra interesele Rapidului la forul din Elveția. La un calcul simplu, cu totul, rapidiștii au strâns până acum peste 16.000 de euro și mai trebuie să adune încă atât pentru a acoperi cheltuielile.  

Bădoi și Bornescu, ultimii doi fotbaliști care sprijină acțiunea fanilor

ProSport a stat de vorbă cu inițiatorul acestei acțiuni fără precedent în fotbalul românesc. Numele lui e Paul Onoiu și e unul dintre băieții care alcătuiesc galeria echipei Rapid.”Nu vreau să fiu acuzat că îmi fac publicitate. Când am văzut că e nevoie de bani să mergem la TAS, am avut ideea de a strânge această sumă. Alături de un alt suporter rapidist, Dănuț Mirică, am decis că lucrurile ar merge mai bine dacă vom începe să scoatem la licitații tricourile pe care le aveam pe acasă. Destul de repede s-au alăturat inițiativei noastre și unii dintre fotbaliști. Pancu a fost primul dintre ei. Ultima oară când am verificat contul deschis de mine erau strânși puțin peste 10.000 de lei. Lumea, totuși, nu prea a avut încredere la început, dar după ce am făcut public extrasul de cont, lucrurile s-au mișcat mai repede. Am primit amenințări, dar am continuat acest demers. Tricourile lui Săpunaru și Pancu s-au licitat cel mai bine până acum”, ne-a povestit Paul Onoiu.
Acesta susține că un tricou al lui Pancu având numărul 9, de la Rapid, a fost vândut cu 1.500 de lei. Tot un tricou cu Pancu, dar de când evolua la Beșiktaș, a adus bani frumoși și în celălalt cont al clubului: 500 de euro din partea unor suporteri turci.

Mircea Bornescu (în dreapta) i-a înmânat lui Lucian Ionescu, ofițerul de presă al clubului Rapid, echipamentul pe care l-a scos la licitație

Ultimii doi foști fotbaliști ai echipei Rapid care și-au donat diverse obiecte pentru a ajuta clubul din Giulești sunt Valentin Bădoi și Mircea Bornescu. Primul e retras din activitate (a jucat în perioada 2002-2007 pentru „feroviari”) și a donat tricoul jucătorului Christopher Samba, care în 2006 activa la Hertha Berlin și cu care a făcut schimb la finalul partidei directe din campania în care Rapid a ajuns în „sferturile” Cupei UEFA. 100 de euro e prețul de la care a pornit licitația. La rândul lui, Mircea Bornescu (component al echipei Rapid în perioada 2009-2011) și-a donat tot echipamentul de portar. „Pe lângă tricou și șort, am pus la licitație și o pereche de ghete de care sunt foarte atașat, ghete personalizate pe care am inscripționat numele celor doi băieți ai mei, Nicholas și Andreas”, a declarat Bornescu pentru www.prosport.ro.

Haos la echipă

Clubul giuleștean, aflat în procedură de insolvență, traversează o acută criză financiară, nu dispune de suma necesară recursului la TAS și, apoi, de plata avocaților care vor pleda în această speță. Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere a respins, la 17 mai, dosarul FC Rapid privind acordarea licenței pentru  ediția 2014-2015 a Ligii 1, decizia fiind definitivă pe plan național.

În privința situației de la echipă, jucătorii urmăresc cu sufletul la gură ceea ce se va întâmpla. Nimeni nu știe exact când va avea loc reunirea și dacă antrenorul Viorel Moldovan va continua. Luni, lui tocmai i-a expirat înțelegerea cu Rapid și sunt șanse mici ca Moldovan să mai rămână la echipa de lângă Podul Grant. 


„Chiar dacă are fani loiali, Rapid nu poate trăi de pe urma suporterilor. Probabil că noi vom mai putea strânge bani câteva săptămâni, maximum o lună, dar nu putem susține o echipă de fotbal. Costurile sunt prea mari”
Paul Onoiu, suporter Rapid


„Inițiativa suporterilor de a ajuta echipa e lăudabilă. Sper să câștige apelul la TAS și Rapid să evolueze în prima ligă. Am donat un echipament la care țineam foarte mult”
Mircea Bornescu, portar liber de contract


„Mă despart cu greu de tricou, dar sunt bucuros să contribui și eu la această frumoasă inițiativă”
Vali Bădoi, fost mijlocaș la Rapid
 

Acest tricou care i-a aparținut lui Pancu a fost vândut cu 500 de euro unor fani turci ai lui Beșiktaș

INFO Tricourile pot fi licitate pe pagina de facebook a clubului Rapid și pe pagina creată de fani „Just Rapid”. Însă după cum a declarat Paul Onoiu, peste câteva zile se va realiza un site special pentru aceste licitații după modelul eBuy. www.prosport.ro va anunța când acest site va fi funcționabil.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Previziunea-șoc a 'noului Nostradamus' pentru 2024. Urmează evenimente apocaliptice: 'Ce-i mai rău abia acum începe'
Previziunea-șoc a 'noului Nostradamus' pentru 2024. Urmează evenimente apocaliptice: 'Ce-i mai rău abia acum începe'
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
Ungurii, STĂPÂNII Europei. Noua alianță în care au intrat. Împreună, blochează tot
Ungurii, STĂPÂNII Europei. Noua alianță în care au intrat. Împreună, blochează tot
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×