31 de candidați din 41 înscriși au trecut ieri dimineață de examenul pentru un post de observator LPF la meciurile din Liga I. Din cauza faptului că ultimii opt admiși au obținut aceeași notă, Liga Profesionistă de Fotbal a fost nevoită să suplimenteze, cu încă patru, locurile de observatori. Oamenii în plus pe care Liga îi are pe aceste poziții nu vor reprezenta o problemă, întrucât, conform regulamentului, nu există nicio obligativitate în ceea ce privește numărul de jocuri la care trebuie să fie delegat un observator pe durata unui sezon.
Printre cei admiși se numără Cristian Ciocoiu, Paul Cazan, Robert Niță, Grigore Schitiu, Dumitru Dumitriu, Ciprian Mozacu, Vasile Simionaș, Rodion Cămătaru sau Eduard Alexandru, fiul fostului șecretar al LPF, Valentin Alexandru.
Pe lista ceror respinși se află nume importante din istoria fotbalului românesc precum Nicolae Ungureanu, Costică Donose, Nicolae Negrilă, Emeric Dembroschi sau Ion Goanță. Marcel Coraș, fostul atacant al naționalei în perioada 1982 – 1988, a fost singurul candidat care nu s-a prezentat la examenul de ieri. Respinși au fost și Florin Bătrânu, Mario Agiu, Vasile Vămanu și Alexandru Terheș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER