Portarul Mircea Bornescu, care a jucat în sezonul trecut pentru Rapid, are doi urmași în meseria de fotbalist. Băieții săi, Nicolas Gabriel (7 ani și jumătate) și Andreas Cristian (3 ani) au deja fotbalul în sânge. Fiul cel mare e fundaș central la Academia Voluntari, cu care a câștigat, săptămâna trecută, la categoria sa de vârstă, Junior”s Cup Izida – un turneu internațional organizat la Albena de West Football Arena. De altfel, Mircea Bornescu a și fost prezent la această competiție pentru a-și încuraja copilul.
„Nicolas nu a vrut să fie portar, nici eu nu l-am îndemnat. Îi place să joace în câmp, iar eu l-am lăsat unde a vrut el. E un băiat cuminte și ascultător. Cel mic, însă, e extrem de energic. Se joacă și el cu mingea, cât e de micuț. Cred că va fi atacant, are o energie fantastică”.
De ce Academia Voluntari, și nu un club mai important din București? Explică Bornescu: „Avem locuința în zonă și ne e mult mai ușor să îl ducem pe Nicolas aici. Condițiile sunt excelente, suntem foarte mulțumiți”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER