Micii noștri uriași!** Echipa națională U17 s-a calificat la EURO

Redactor:
Radu Faur
Micii noștri uriași!** Echipa națională U17 s-a calificat la EURO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după victoria cu Rusia (2-1), antrenorul naționalei
Under 17 a României spunea că fotbaliștii săi au caracter și că își
doresc mult calificarea la europene. Spusele lui Adrian Văsîi au
fost confirmate din primul până în ultimul minut de micii
tricolori, ieri, în meciul decisiv cu Ungaria.

Românii au obținut cu mari emoții victoria. Timp de 70 de
minute, pe un stadion cochet dintr-un orășel situat la granița cu
Austria s-a auzit doar zgomotul românesc al mâncatului de semințe,
făcut de puținii spectatori maghiari prezenți la meci. Asta pentru
că fotbaliștii gazdă au avut o evoluție modestă cu excepția
finalului de meci, ai noștri taxându-i încă din minutul 2, când
timișoreanul Filip a deschis scorul.

Artistul
Roșu

Mijlocașul de bandă stângă a profitat de un cadou al fundașilor
unguri, a cules o minge în interiorul careului și l-a învins pe
portarul Banai. Tupeistul Buia, care a transformat cu o „scăriță”
penalty-ul din meciul cu Rusia, a arătat ieri că știe să facă și
faza defensivă, însă remarcatul întâlnirii a fost altul. „Artistul”
din meciul cu Ungaria a fost stelistul Iulian Roșu, care a înscris
un gol superb dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri obținută
tot de el. Nu degeaba Barcelona a vrut să-l oprească vara
trecută!

Brănescu, acest Buffon al nostru

Maghiarii au marcat golul de onoare pe final, prin Szecsi, dar nu
aveau cum să strice sărbătoarea românilor. Chiar dacă au primit un
penalty în ultimul minut (80), același Szecsi nu a vrut să ne
strice seara, săptămâna, anul. De fapt, portarul lui Juventus,
Brănescu, a apărat cu o paradă fenomenală, făcându-și singur poate
cel mai frumos cadou pentru azi, când va împlini 17 ani. S-a
terminat 2-1 pentru noi, va fi greu în Serbia (la turneul final),
dar nu imposibil. Pentru că tocmai asta au arătat ieri puștii lui
Văsîi: că nimic nu e prea greu pentru ei!

A
zecea calificare, premieră după un deceniu

Calificarea naționalei U17 la CE din Serbia este singura realizare
a unei reprezentative de juniori după un deceniu de insuccese.
Echipa pregătită de Adrian Văsâi a egalat ultima performanță din
2001, când U16 (devenită din 2002 U17) s-a calificat la un turneu
final. În toată istoria fotbalului juvenil, reprezentativa U17 s-a
mai calificat de opt ori, la CE 1986 (Grecia), CE 1988 (Spania), CE
1989 (Danemarca) CE 1991 (Elveția), CE 1992 (Cipru), CE 1996
(Austria), CE 2000 (Israel), CE 2001 (Anglia).

Dacă
jucau tot 80 de minute, seniorii erau
neînvinși

Răzvan Lucescu și naționala lui ar fi putut beneficia din plin de
un set de reguli precum cele de la meciurile naționalei U17. Cum la
juniori partidele durează doar 80 de minute, tricolorii mari ar fi
putut fi în acest moment neînvinși. Astfel, meciul cu Albania ar fi
fost câștigat (Muzaka a egalat în minutul 87), Franța nu ne-ar fi
învins (Remy și Gourcuff au marcat în minutele 83, respectiv 93),
iar cu Bosnia smulgeam egalul (Dzeko a consfințit victoria în
minutul 83). În aceste condiții, am fi acumulat 9 puncte și ne-am
fi clasat pe locul 2, la o lungime în spatele Franței. Asta luând
în calcul și victoria ce se prefigura aseară cu Luxemburg.

Cine
sunt viitoarele vedete

Laurențiu Brănescu (Juventus Torino), Alexandru Petresc (Mureșul
Deva), Ioan Neag („U” Cluj), Ionuț Puțanu (Viitorul Constanța),
Bogdan Mitache (Viitorul Constanța), Claudiu Bumba (FC Baia Mare),
Bogdan Țîru (Viitorul Constanța), Andrei Vaștag (L.P.S. Banatul),
Stelian Filip (L.P.S Banatul), Iulian Roșu (Steaua), Gabriel Iancu
(Viitorul Constanța). REZERVE: Ciprian Mișu (U Craiova), Fabian
Himcinschi (Unirea Alba Iulia), Darius Buia (L.P.S Banatul)

Calificată după zece ani la un turneu final, reprezentativa U17
a sărbătorit cu mult fast victoria cu 2-1 contra Ungariei. Fluierul
final al arbitrului irlandez i-a adunat pe elevii lui Văsîi atât pe
teren, unde au încins o horă asemănătoare celei din 1994, cât și în
vestiar, unde au făcut spectacol.

„Nea
Adi, te iubim, că ca tine nu găsim!”

După ce au readus în prim-plan imaginile din 1994, cu tricolorii
care se bucurau făcând hora la mijlocul terenului, elevii lui Văsîi
s-au reorientat în vestiar către secundul Lucian Tetileanu, căruia
Buia jr i-a tuns mustața, cel mai probabil în urma unui pariu făcut
de cei doi. „Nea Adi, te iubim, că ca tine nu găsim!”, a fost
scandarea preferată a puștilor. „Când arbitrul a dat penalty pentru
unguri, am simțit cum ne explodează inimile. Îi mulțumim lui
Dumnezeu că a fost alături de noi”, a declarat Iulian Roșu,
marcatorul celui de-al doilea gol. Jucătorul Stelei a dezvăluit și
cum a ajuns să înscrie cel de-al doilea gol al tricolorilor. „Buia
bate de obicei, dar i-am spus să mă lase pe mine că voi marca”, a
încheiat Roșu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×