De-a lungul anilor, vânzarea jucătorilor crescuți în propria pepinieră spre grupări mari din Europa a cunoscut o dezvoltare impresionantă la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Cizelarea unor sportivi precum Radu Ștefan, Marius Niculae, Florin Răducioiu, Ciprian Marica, Marius Alexe și Constantin Nica a fost posibilă datorită Centrului de Copii și Juniori. Prin intermediul acestuia, au fost promovați până la nivelul primei echipe, iar transferurile lor au pus bazele unei retețe de succes prin care Dinamo a produs fotbaliști vandabili în Europa.
În acest an destinul viitorului dinamovist stă în mâinile unui grup de antrenori care este condus de Gabriel Răduță (46 de ani), directorul Centrului de Copii și Juniori (CCJ). Acesta a jucat la Dinamo și a strâns peste 150 de meciuri în prima ligă. De asemenea, el a mai evoluat aproape cinci ani în Germania și a condus centre de juniori la cluburi din prima ligă. „Obiectivul meu e să le induc o mentalitate sănătoasă, nu una de mercenar. Din păcate, suntem înconjurați de fotbaliști care s-au transformat în mercenari, dar eu vreau îi educ pe acești copii în spiritul Dinamo. Îmi doresc să văd juniori care să cunoască mentalitatea acestui club și să se dezvolte sănătos în baza unei gândiri corecte”, mărturisește liderul Centrului care a adus două trofee naționale în vitrina „câinilor”.
Supremație în București și la nivel național
Succesul de care se bucură Centrul de Copii și Juniori este un motiv de mândrie pentru Gabriel Răduță: „Suntem campioni pe municipiu cu toate grupele de la 1995 până la 2002, iar Steaua a fost învinsă de către toate generațiile de juniori ale clubului Dinamo. Am participat la turnee pe țară cu loturile 2001, 1999, 1997 și 1995″.
300 pentru viitorul clubului Dinamo
Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” nu percepe nicio taxă pentru înscrierea puștilor dornici de afirmare. Pentru grupele celor cu vârste între 7 și 13 ani are loc o selecție continuă în vederea inițierii în tainele fotbalului, în timp ce la categoriile mai mari se pune accentul și pe elemente de pregătire fizică. Modulul preparatorului fizic de la echipa mare, Salvatori Nazzarreno, este aplicat și de antrenorii care se ocupă de formarea copiilor care au împlinit cel puțin 14 ani. În ultimii doi ani de juniorat, disciplina tactică este insuflată fotbaliștilor, acesta fiind un ultim pas în formarea lor profesională.
Trebuie menționat că fiecare grupă are un autocar propriu și că înaintea play-off-urilor, sunt organizate cantonamente pentru pregătirea juniorilor. Începând cu vârsta de 13 ani, copiii beneficiază de echipament din partea clubului. La sfârșitul sezonului 2013-2014, 300 de tineri sunt înscriși la grupele conduse de Gabriel Răduță. În jur de 20-25 sunt veniți din afara capitalei, dar tuturor le este asigurată cazarea la RIN Grand Hotel din Otopeni.
Patru nume ce trebuie memorate
În urma intrării în insolvență a SC Dinamo 1948 SA, există șanse ca propria pepinieră să fie responsabilă cu promovarea de talente pentru prima echipă. Directorul Centrului de Copii și Juniori a nominalizat patru tineri care pot impresiona în „Groapă” în următorii ani: „Avem tineri care au confirmat deja la Juniori A, iar eu cred că în viitor vom mai auzi de nume precum Viorel Lică, Vlad Muțiu, Petre Mihalache sau Vlad Tudorache. Ei sunt esențiali în cadrul proiectului pe termen lung pe care îl conduc. E meritul lor și al antrenorilor care au dat dovada seriozității de care ai nevoie pentru performanță”.
Monitorizare atentă a jucătorilor
Prioritatea staff-ului administrat de Răduță stă în echilibrul de care trebuie să dispună copiii pentru a putea performa la nivel înalt: „Antrenamentele se țin dimineața sau după-amiaza, în funcție de situația lor școlară. Pentru noi, este o prioritate să monitorizăm tot ceea ce înseamnă învățătura unui copil. Avem mulți puști care sunt premianți atât la școală, cât și la fotbal. Bineînțeles că sunt și cazuri negative, dar cred că de cele mai multe ori dezechilibrul provine și din educația primită acasă”.
Pe lângă atenția acordată de antrenorii Centrului, Federația Română de Fotbal supraveghează activitatea tinerilor fotbaliști. „La fiecare lot național de copii și juniori avem câte 4-5 jucători selecționați, iar FRF îi monitorizează săptămânal pe aceștia”, a subliniat Gabriel Răduță.
„Sunt mândru că la meciul cu Botoșani au debutat Târcoveanu și Dobre”
În ultimul meci din ediția 2013-2014 a Ligii1, două „produse” ale Centrului de Copii și Juniori au jucat primele minute în tricoul „câinilor”. Flavius Stoican i-a aruncat în teren pe Simone Dobre și Andrei Târcoveanu, detaliu semnificativ pentru cel care se ocupă de viitorul echipei. Răduță a vorbit despre destinul juniorilor care pot scrie istorie pentru Dinamo: „La Botoșani, Dobre și Târcoveanu au debutat și asta mi-a provocat o mândrie deosebită. Un alt motiv de satisfacție e reprezentat de progresul unor jucători precum Ionuț Nedelcearu, Radu Andrei și Raul Krausz. Toți sunt fotbaliști veniți de la grupa 1995 și au fost prezențe constante în lotul formației mari”.
Flavius Stoican este dedicat acestui proiect și interacționează constant cu antrenorii Centrului. Tehnicianul primei echipe este lăudat de către Directorul CCJ Dinamo: „Este mereu interesat de jucători, de profilul lor și de calitățile lor tehnice. Se consultă cu noi atunci când vrea să promoveze un puști, nu face nimic după ureche. În funcție de informațiile care i se oferă își conturează o imagine asupra fotbalistului și decide dacă are nevoie de el în cadrul lotului”.
Antrenorii Centrului de Copii și Juniori
Juniori A – Lucian Mezei
Juniori B – Sorin Popescu
Juniori C – Gabriel Prioteasa
Under 13 & 14 – Mihai Dobre
Under 11 & 12 – Iulian Matei
Under 10 – Tudor Palade
Under 8 & 9 – Tudor Chiacu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER