„Nu am fost niciodată cel mai bun, dar asta m-a învățat să muncesc din greu”. Tom Brady, primul jucător de fotbal american care va juca pentru a șasea oară în Super Bowl

Redactor:
Emanuel Ivan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Disciplină, ambiție, curaj, risc, focus pe rezultate, strategie, tactică și planificare – acestea sunt doar câteva dintre atributele care îi definesc pe liderii din domeniul sportului, fie că sunt înnăscute sau dobândite. România are nevoie de modele de leadership, iar lumea sportului are una dintre cele mai vaste oferte. În acest context, ca o completare a activităților de zi cu zi (traininguri, seminarii, conferințe), compania Ascendis a decis să promoveze săptămânal, în paginile ProSport, un lider sportiv renumit pentru experiența, viziunea și rezultatele sale. Astăzi, ProSport și Ascendis prezintă povestea lui Tom Brady, unul dintre cei mai de succes jucători de fotbal american din vremurile noastre.

„Era în ochii lui, era în limbajul corpului său și se transmitea și la colegii lui. Are o abilitate de a aduna băieții din jurul său și de a-i face să joace la un nivel la care nici măcar ei nu știu că sunt capabili să o facă” – Ross Tucker, fost coleg cu Tom Brady la New England Patriots.

Judeci un lider în funcție de acțiunile sale. Este un criteriu de analiză prin care jucătorul de fotbal american Tom Brady (37 de ani) excelează la toate capitolele. Cel puțin la prima vedere. Brady s-a născut pe 3 august 1977, în San Mateo, California. În prima parte a vieții sale, acesta a jucat baseball și fotbal american, dar s-a axat pe cel din urmă în facultate, iar în anul 2000 a fost adus la echipă de către formația New England Patriots din National Football League (NFL). În anul 2002 a devenit cel mai tânăr quarterback (n.r. – cel care pasează sau înmânează mingea altui jucător; liderul și coordonatorul echipei la fiecare fază) din istoria Ligii Naționale de Fotbal American care și-a îndrumat echipa spre câștigarea Super Bowl-ului.

  • Brady i-a condus pe New England Patriots către trei titluri Super Bowl. A fost votat „Cel mai valoros jucător” din NFL în două rânduri, fiind de asemenea desemnat și „Sportivul Anului” de către prestigioasa revista Sports Illustrated în 2005. Patru ani mai târziu, acesta s-a căsătorit cu fotomodelul Gisele Bundchen.

Încă din copilărie, Brady a fost inteligent, îndrăzneț și a avut un fel de obsesie în legătură cu munca și efortul depus. Și-a creat propriul program de antrenament, program care ulterior a fost adoptat de către unul dintre profesorii săi de la școală. Chiar și în prezent, Brady petrece un interval important de timp antrenându-se. Atunci când are loc vacanța anuală a familiei sale în Munții Sierra, relatează publicația New York Daily News, sportivul conduce circa 65 de kilometri până la cel mai apropiat centru de fitness pentru a-și putea realiza cele trei ore zilnice de antrenament. „Vara trecută s-a întors la cabana în care eram cazați iar eu mă pregăteam să iau cotletele de carne de pe grătar pentru cină”, a relatat tatăl atletului pentru aceeași publicație în anul 2008. „El mi-a spus >. Și-a scos coarda și a început să mai facă 600 de sărituri”. La fel a fost și în liceu. După școală, după antrenamentele de la club și după teme, în acel interval de timp în care majoritatea tinerilor se distrau, Brady mergea la sala de forță pentru antrenamentul de seară.


Brady pregătindu-se să paseze mingea în timp ce este presat de Kamerion Wimbley de la Cleveland Browns. (FOTO: AFP)

Celebritate cu picioarele pe pământ

Când vine vorba de statutul său de vedetă, Brady este oarecum sceptic. Atunci când oamenii au încercat să facă din el o celebritate, atletul le-a răspuns simplu: „Eu doar arunc o minge de fotbal”. Nimic mai mult, nimic mai puțin. În urmă cu câțiva ani, conform publicației Harvard Business Review, jucătorul și-a negociat un contract care i-a asigurat un salariu de circa 60 de milioane de dolari. O sumă uriașă de bani, dar era vorba de mult mai puțini bani decât ar fi putut câștiga dacă s-ar fi „vândut” la alte echipe. Mai mult, acesta și-a amânat primirea anumitor plăți pentru ca Patriots să poată avea mai mulți bani pe care să-i poată utiliza în achiziționarea altor vedete.


Brady părăsind terenul de joc dezamăgit după ce New England Patriots au pierdut finala Super Bowl din 2008 în fața celor de la New York Giants. (FOTO: AFP)

Tom Brady nu a fost și nici nu este cel mai înzestrat jucător de fotbal american din punct de vedere fizic. Dar, în pofida acestui dezavantaj, sportivul a luptat și a reușit devină cel mai bun pasator al generației sale. Quarterback-ul celor de la Patriots a ajuns la nivelul la care este în prezent prin muncă grea, nu prin talent înnăscut. „Nu am fost niciodată cel mai bun jucător al unei echipe”, povestește Brady într-un interviu pentru revista Men’s Health. „Asta m-a învățat să muncesc din greu. Am învățat despre rezistența mentală pe terenul de antrenament. Dacă lucrurile nu mergeau așa cum îmi doream în liceu, în facultate, în perioada de început a carierei mele profesioniste, soluția mea era întotdeauna să muncesc mai mult și să internalizez asta. Astfel, de fiecare dată când mi s-a ivit oportunitatea, am fost pregătit. Sunt mulți tipi care știu doar să dea din gură. Spun că vor să muncească din greu și să fie cei mai buni, dar nu plătesc niciodată prețul pentru aceasta. În schimb, eu iubesc să plătesc prețul”.

  • Pe 10 ianuarie, în cadrul partidei Ravens – Patriots 31-35, Brady a stabilit un nou record atunci când a oferit a 46-a sa pasă de touchdown din playoff-uri. De asemenea, tot în acel meci, jucătorul lui Patriots a stabilit recordul de cei mai mulți yarzi pasați în istoria playoff-urilor.
  • Pe 18 ianuarie, New England Patriots s-a calificat la ediția din acest an a Super Bowl-ului, după ce s-a impus cu scorul de 45-7 în fața lui Indianapolis Colts.
  • Pe 1 februarie, atunci când este programată finala împotriva lui Seattle Seahawks, Brady va deveni primul jucător de fotbal american din istorie care va participa pentru a șasea oară la cel mai urmărit eveniment sportiv din Statele Unite.

  • Cluburi: New England Patriots (2000 – prezent).
  • Titluri: Super Bowl (3), Super Bowl MVP (2), AFC Championship (10), Pro Bowl (10).
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist:
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist: "Mi-a spus că regretă şi…
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
Cod Rutier 2024. Conduci pe drumurile publice FĂRĂ permis. Se poate de la 14 ani, fără examen
Cod Rutier 2024. Conduci pe drumurile publice FĂRĂ permis. Se poate de la 14 ani, fără examen
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
×