22 iunie 1994
Pe stadionul „Rose Bowl”, din Pasadena, California, Statele Unite ale Americii, aproape 95.000 de spectatori așteaptă cu sufletul la gură ca arbitrul Fabio Baldas să fluiere începutul partidei Columbia-SUA. Camerele nu reușesc să surprindă pe chipurile sud-americanilor nimic din îngrijorările ultimelor zile. Patru, ca să fim mai exacți. Veniți la turneul final în calitate de mari favoriți la câștigarea trofeului, columbienii pierduseră primul meci din grupe, cel contra României. Înfrângerea în fața tricolorilor avea să aibă pentru jucătorii lui Francisco Maturana consecințe teribile. „Am greșit la golul lui Hagi. La întoarcerea la hotel, antrenorul mi-a spus că a sunat tatăl meu. Fratele meu fusese împușcat în cap la Medellin. Am vrut să plec, să mă întorc acasă”, avea să recunoască fundașul Chonto Herrera ani mai târziu. Conform informațiilor apărute după meci, pe victoria Columbiei în meciul cu România fuseseră pariate sume uriașe. „Acolo începuse criza pentru o echipă care nu era deloc pregătită pentru așa ceva. Erau mulți pariori care pierduseră sume mari și nu mai exista doar presiunea mediatică sau presiunea orgoliului fiecărui jucător, ci și această > care era supărată din cauza contraperformanței echipei”, a explicat Cesar Mauricio Velasquez, jurnalist columbian.
Naționala sud-americană juca sub presiune, iar dovadă stătea faptul că se primiseră amenințări cu moartea chiar în ziua partidei cu Statele Unite. „În vestiar, în loc să ne gândim la tactică, în loc să discutăm despre fotbal, dădeam toți telefoane acasă. Voiam să ne asigurăm că sunt bine toți cei pe care îi iubim. Nu așa se joacă fotbalul, nu se întâmpla nimic normal la echipă„, a povestit selecționerul Francisco „Pacho” Maturana. Lucrurile aveau să se complice și mai mult pentru jucătorii săi la meciul cu SUA. În minutul 34, Andres Escobar marca în proprie poartă, iar Columbia avea să piardă cel de-al doilea meci consecutiv de la Campionatul Mondial. Veniți ca mari favoriți în Statele Unite, Valderrama și colegii săi părăseau competiția încă din faza grupelor.
„Urmăream împreună meciul. Când a văzut autogolul lui Andres din meciul cu SUA, fiul meu mi-a zis: >”, a rememorat Maria, sora lui Escobar, dramaticul minut 34. Deși nu era încă la vârsta la care să realizeze legătura strânsă dintre fotbal și traficanții de droguri columbieni, fraza spusă aproape pe nerăsuflate de nepotul lui Andres avea să aibă ecou zece zile mai târziu. „Ne vedem în curând, pentru că viața nu se încheie aici”, declara fundașul central al columbienilor la finalul partidei contra naționalei Statelor Unite. Pentru Andres Escobar însă, sfârșitul a fost în minutul 34, când a deviat în propria poartă o centrare în careu a lui John Harkes.
Autogolul din minutul 34 al lui Escobar (primul din stânga, la pământ) este considerat a fi motivul din cauza căruia a fost ucis pe data de 2 iulie în orașul natal în care se întorsese
În fotbal nu există moarte. Nu este nimeni ucis, nu mori. Fotbalul este bucurie și atât. Andres Escobar
2 iulie 1994
Ultima partidă a columbienilor la Campionatul Mondial din acel an a fost contra Elveției, scor 2-0, victorie insuficientă pentru o calificare în faza următoare. Din Grupa A au mers mai departe Statele Unite, România și Elveția. Selecționerul Maturana și-a sfătuit atunci jucătorii să nu se întoarcă imediat în Columbia, ci să rămână în Statele Unite până când situația avea să se îmbunătățească măcar puțin. Andres Escobar a refuzat. „Suntem iubiți în Medellin de toți locuitorii. Le-am adus de atâtea ori bucurii, nu vom păți nimic”, a fost replica fotbalistului care urma să semneze un contract cu AC Milan. A ținut capul plecat la sosirea pe aeroport, rememorând iar și iar minutul fatidic. A urmat sfatul celor apropiați, iar primele zile le-a petrecut în casă, departe de ochii lumii, alături de logodnica sa, Pamela Cascardo. Cei doi urmau să se căsătorească pe 12 iulie. „Imediat după nuntă urma să plecăm în Italia. Deja vorbise cu sora lui, îi planificase vacanțele mulți ani de atunci înainte. Dacă știam că va păți una ca asta, nu îl lăsam niciodată să iasă în acea seară”, este declarația logodnicei sale.
„Acea seară” este cea de 2 iulie 1994. Atunci, Andres Escobar a hotărât că este timpul să nu se mai ascundă. Considera că nu are un motiv suficient de bun pentru a face asta. Și-a sunat mai întâi colegii de la națională, care i-au refuzat rând pe rând invitația. Ei încă se temeau. „Andres, te rog din suflet să ai grijă de tine”, a fost ultimul sfat pe care selecționerul i l-a oferit fotbalistului său.
Andres Escobar a jucat pentru Atletico Nacional, BSC Young Boys Berna și naționala Columbiei. Urma să semneze cu AC Milan la sfârșitul lunii iulie, în 1994
În jurul orei trei dimineața, Andres și alți doi prieteni au hotărât să plece din barul în care se aflau și să se îndrepte spre casă. „La un moment dat, un grup a început să îl ia peste picior pe fotbalist și să-l felicite pentru golul de la Mondial. Nu a intrat în jocul lor. Și-a cerut scuze, le-a spus că a fost o greșeală, dar că dorește să fie respectat, nu ironizat”, își amintește unul dintre cei alături de care Andres și-a petrecut ultimele clipe ale vieții. În parcare, Andres a fost întâmpinat de trei bărbați pe care i-a recunoscut cu ușurință. Erau aceiași care îl ironizaseră câteva ore mai devreme. Unul dintre ei a scos pistolul și l-a împușcat de șase ori pe Escobar, strigând după fiecare glonț >. La 27 de ani, viața lui Andres se încheia pe bancheta din spate a mașinii sale.
Vestea morții fotbalistului a înrăutățit o imagine și așa deloc plăcută a Columbiei, cu o mafie adânc înrădăcinată în sistemele politice și juridice și cu un fotbal pătat de traficanții de droguri care văzuseră în acest sport o metodă bună de spălare a banilor. Enrique Santos Calderon, un important jurnalist columbian, a scris în următoarea zi un articol complex despre moartea lui Andres Escobar, pe care l-a încheiat astfel: „Pentru prima oară în viața mea îmi este rușine de faptul că m-am născut în Columbia”.
La înmormântarea lui Escobar au participat peste 120.000 de oameni. În fiecare an, suporterii aduc în ziua decesului său fotografii cu fostul fotbalist al Columbiei pe stadioanele din țară. În iulie 2002, în Medellin a fost ridicată o statuie în memoria jucătorului
Alexis Garcia a fost cel care a identificat trupul neînsuflețit al lui Andres: „A fost unul dintre cele mai dureroase momente ale vieții mele. Mă uitam la omul care a fost de-a lungul timpul atât de puternic, atât de energic, dar nu mai respira, nu mai era cu noi acolo. Am început să plâng în hohote”, a declarat prietenul cel mai bun de la națională al lui Andres. Și Herrera, un alt coechipier, și-a pus la zid compatrioții: „O țară nu are voie să facă asta idolilor ei”. Humberto Munoz a fost considerat vinovat pentru moartea lui Escobar. A fost condamnat la 43 de ani de închisoare, dar eliberat în 2005, după doar 11 ani petrecuți în spatele gratiilor, pentru bună purtare. Mulți spun că totul a fost premeditat și că mafia îl urmărea pe Andres Escobar pentru a-l pedepsi pentru autogolul din minutul 34 al partidei cu SUA. Dar cei din interiorul sistemului au o altă variantă. „Carlos Castano (n.r. – traficant de droguri columbian) l-a omorât pe Andres. Sigur, nu el a intrat la închisoare, ci un bodyguard. Dar aceasta este realitatea, indiferent dacă unii vor să o accepte sau nu. Și nu l-au omorât pentru autogolul din meciul cu Statele Unite, ci pentru că a îndrăznit să le ceară respect unor oameni care nu sunt obișnuți să li se răspundă atunci când iau peste picior pe cineva”, a mărturisit Jamie, mâna dreaptă a lui Carlos Castano, care acum săvârșește închisoare pe viață pentru crimele pe care le-a comis de-a lungul timpului.
20 de ani au trecut de la moartea lui Andres Escobar, iar misterul morții lui nu a fost încă aflat. Rămân însă cuvintele lui Alexis Garcia de la mormântul colegului său de la națională: „Spune-mi, Andres, cum este fotbalul în Rai? Este numai bucurie acolo? Este adevărat că în Rai poți să faci greșeli?”. La scurt timp de la moartea lui Escobar, rând pe rând, jucătorii Columbiei au amenințat că se retrag de la națională, înfuriați de faptul că Andres a fost pedepsit pentru un eșec la un turneu final la care au participat 22 de jucători. Și, în același timp, speriați că familiile lor ar putea avea de suferit din cauza mafiei și a traficanților de droguri. Pentru Andres Escobar, viața nu a mai continuat. Minutul 34 i-a răpit, în mod brutal, șansa de a ajunge la AC Milan, de a se însura și de a juca din nou pentru Columbia.
*Pentru o înțelegere deplină a vieții lui Andres Escobar, cei de la ESPN au realizat un documentar numit „The Two Escobars”
50 de selecții în echipa națională a strâns Andres Escobar până la vârsta de 27 de ani, când a fost împușcat mortal în fața unui club din Medellin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER