Vocea lui e surprinzătoare. Te impresionează. Transmite emoție, ceea ce greu găsești la un cântăreț. A sedus întregi generații cu timbrul său blând, care în același timp emană forță. O voce cu o culoare deosebită. O voce vibrantă care parcă îl face să-și arate sufletul la suprafață. O voce cu o mare expresivitate care a fascinat și fascinează în continuare. Joe Cocker aduce o versiune sentimentală pentru orice piesă, iar repertoriul său a avut succes mereu și în România. România vinilurilor de la Muzica, a schimbului de casete video, România benzilor puse la Kastan, Majak sau Tesla, România casetelor Vivo derulate cu pixul în căminul de studenți, România cd-urilor zgâriate sau a i-podurilor sofisticate.
Răpus de un cancer pulmonar nemilos, Joe Cocker s-a dus la somnul de veci luni după-amiază. Cu mișcările sale onduitoare, robustul Joe a concertat de patru ori și în România, iar cine l-a văzut are ce povesti la vârsta șoșonilor. Pentru că muzica lui reprezintă o artă lucidă și rafinată, iar auditorul va putea întotdeauna să viseze ceea ce nu vede: imaginile desenate de versurile lui Joe Cocker. În grupul celor care s-au hrănit spiritual cu muzica rockerului din Sheffield se află și oameni din sportul românesc și jurnaliști. ProSport a stat marți de vorbă cu câțiva dintre ei.
Siluete cu jeanși tăiați, geci din piele și ținte purtate la brățările negre sau pe bocancii-tractor populau în anii 90 toate piețele sau stadioanele devenite într-un minut scene capabile să care mii de suflete. De la Arenele Romane până pe Dinamo și de la Piața Constituției până la Revoluției sau Stadionul Național, adepții diferitelor curente muzicale își vedeau un vis împlinit când vibrațiile sonore se revărsau direct în cutia lor toracică. Nu mai conta că portofelul era gol, că pachetul de țigări era aproape gol sau că stomacul era tot gol. Biletul permitea accesul într-un adevărat colț de Rai și doar asta conta.
O pagină din una dintre cele mai bune publicații ale vremii: revista Vox Pop Rock. FOTO: www.andreipartos.ro
Rockmania 1995 și primul contact cu publicul din România. Matei Udrea: „A fost cel mai apreciat de public și a interacționat cu fanii”
Printre festivalurile care scoteau din amorțeală un public cu o sete imensă de muzică de calitate s-a numărat în anii 90 și Rockmania. Desfășurat în 1995 pe Stadionul Național, concertul propunea un afiș ideal. Joe Cocker, Rod Stewart și Eros Ramazotti, cu Timpuri Noi și Holograf în deschidere. Desigur, spectacolul era organizat de Marcel Avram, omul care pusese la punct și prima mare „operațiune” de după Revoluție. Revoluțianul mega-show Dangerous, din 1992, al lui Michael Jackson. Rockmania era pe buzele unui alt tip de public, iar Joe Cocker făcea pe atunci cunoștință cu un public cald, dornic de noi senzații. La câteva bătăi de inimă de britanic și de celelalte stele s-a aflat și jurnalistul ProSport Matei Udrea, un iubitor al diferitelor curente în care s-a divizat rockul. Teo, care dacă ar putea și-ar pune și pe plăcuțele de la numărul de mașină cele patru litere favorite, ne introduce în atmosfera unui stadion care mai purta încă vechiul parfum. „Stadionul nu a fost plin, au venit cam 30.000 de spectatori și țin minte că a durat foarte multe ore. Eu am stat inițial jos, lângă scenă, dar pentru că arena nu s-a umplut, organizatorii au lăsat porțile deschise spre tribune pentru fanii care voiau să urce”, spune Matei. Cu Artanu de la Timpuri Noi în mare vogă și cu un Bitman cu plete, încălzirea era făcută pentru cei trei grei care aveau să urce pe scenă. Continuă jurnalistul ProSport. „Primul a cântat Eros Ramazotti, dar lumea nu prea a percutat, deși italianul avea câteva hituri în topuri în acea vreme. Apoi a venit rândul lui Joe Cocker și a fost cel mai apreciat de public. A interacționat din plin cu spectatorii și nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul. Rod Stewart a fost ultimul”, încheie Matei Udrea.
Liana Stanciu subliniază spiritul de echipă al artistului britanic. „Un tip absolut superb, un bunic cool, un om cu un respect deosebit pentru echipa sa”
Concertul de pe Stadionul Național nu avea să fie primul și ultimul în România pentru solistul din Sheffield. Au urmat încă trei spectacole susținute și prezențe în cadrul mai multor petreceri private organizate în București. Protagonistul unor piese precum Night Calls sau Summer in the City a cântat chiar și de Revelion în România! Voce autorizată, realizatorul radio-tv Liana Stanciu povestește pentru ProSport un episod pus la loc de seamă în albumul său cu amintiri. „La Revelionul din 2005-2006 l-am prezentat pe scena Romexpo, Joe Cocker a fost primul artist care a susținut un recital după 12 noaptea în aplauzele tuturor. După ce am ținut discursul de prezentare, l-am invitat pe scenă, m-a luat în brațe și mi-a zis: >”. Asta e cea mai puternică amintire din acea seară”, spune Liana, o adevărată enciclopedie de muzică și film. „Își dădea și sufletul pe scenă și era un adevărat om de echipă. Una dintre puștoaicele de la backing vocals semăna cu Tina Turner și la finalul concertului i-am spus și lui despre asemănare. >, mi-a răspuns. Mi-a comunicat astfel subtil că știe măsura lucrurilor, ceva de genul: arată dar nu cântă precum Tina. Fetele i se adresau direct cu >. A fost o seară magică în care am descoperit un om normal. Un tip absolut superb cu aer de bunic cool, un om cu un respect deosebit pentru echipa sa”, povestește realizatoarea de la Magic FM și TVR 2.
Elisabeta Lipă: „Mi-am cumpărat albume la primele plecări în străinătate. Și fiul meu, Dragoș, care are 17 ani, ascultă melodiile lui”
Joe Cocker era tipul de artist care deținea puterea de a transforma și cel mai neavizat public. Se simțea în apele lui pe orice scenă. Șefă a clubului Dinamo și președinte al Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă pune accentul pe capacitatea britanicului de a seduce un public de diferite categorii de vârstă. Canotoarea secolului deschide o fereastră spre anii 80. „La primele plecări în străinătate obișnuiam să ne cumpărăm și noi muzică, iar printre primele casete pe care le-am achiziționat a fost și una cu Joe Cocker. Muzica lui îți mergea direct la suflet, dovadă că și generația de azi ascultă, iar eu am un exemplu lângă mine, fiul nostru, Dragoș, care are 17 ani, ascultă mereu melodiile britanicului”.
Un alt mare colecționar de muzică veche este antrenorul de atletism Zsolt Gyongyossy, care-l plasează pe omul care a cântat și a încântat și la Woodstock lângă nume de calibru ale genului „Rockul lui Joe Cocker avea darul să ne încălzească mereu casele și înainte de Revoluție. Îl ascultam alături de Beatles, de Rolling Stones, iar vocea lui a fost unică. Managerul sau managerii lui au reușit să facă o afacere din vocea lui până în ziua de azi. N-am vrut să merg a concertele pe care le-a susținut în România pentru că am vrut să rămân cu imaginea pe care mi-o făcusem în tinerețe cu acest mare artist”. Printre hiturile care i-au adus consacrarea lui Joe Cocker s-a numărat și coverul după singleul celor de la Beatles, „With a Little Help of My Friends”. Rick Wakeman, prieten al britanicului și component al trupeu Yes a declarat pentru Radio BBC că modul în care Cocker a reinventat piesa lui Paul McCartney a fost „senzațional”, iar „discografia sa a rămas moștenire mii de ani de-acum înainte”.
„Îmi amintesc că a venit la studioul nostru și mi-a cântat versiunea lui pentru With a Little Help of My Friends. A fost excepțional” Paul McCartney
Britanicul, laureat cu nenumărate premii Grammy, s-a stins din viață în urmă cu două zile, la vârsta de 70 de ani
A stat în același hotel cu Olăroiu și Rădoi în Italia, la Brunico. Florin Marian și „ciocnirea” din lobby
Jurnalistul ProSport, Florin Marian, a dat nas în nas cu omul decorat de regina Marii Britanii în urmă cu trei ani, în stațiunea italiană Brunico, situată la granița cu Austria. Sărise coarda peste Alpi pentru a intra în atmosfera echipei lui Cosmin Olăroiu, Al Ain, care tocmai își începuse un cantonament scăldat în lux și excentrități. Și pentru că în acea zi urma să ajungă în Brunico și noua achiziție a arabilor, fostul căpitan al Stelei și jucător de bază în naționala României, mediul pentru realizarea unor demersuri jurnalistice părea unul fără cusur. „Echipa ProSport se afla în Austria, la cantonamentul Stelei de la Velden, unde se pregătea formația condusă de israelianul Roni Levy. Am bătut 300 de kilometri până la Brunico, unul dintre locurile obșinuite de cantonament al celor de la AS Roma. Olăroiu și jucătorii de la Al Ain erau deja acolo și urma să sosească și Mirel Rădoi, care tocmai semnase cu trupa lui Oli”, întoarce Florin prima filă a poveștii din 2011. Misiunea corespondentului ProSport fusese îndeplinită. Nu făcuse cale-ntoarsă spre Velden fără să trimită spre redacția aflată pe strada Aurel Vlaicu materiale centrate românii din mijlocul arabilor din Brunico.
Pentru ProSport și pentru cititori au rămas stocate în colecție câteva pagini cu nenumărate elemente de culoare care formau un tablou complet din cantonament. Pentru Florin Marian cea mai puternică amintire din stațiunea de lângă Bolzano a fost provocată de personalitatea cu nenumărate premii Grammy. „Mă aflam în holul hotelului și m-am dus până la toaleta de parter. Când am ieșit, în fața ochilor mi-a apărut Joe Cocker. Ne-am uitat unul la altul într-o fracțiune de secundă și mi-a venit să-i spun ceva. Așa cum ți se întâmplă când admiri pe cineva. Era cu managerul lui, un tip în vârstă și cu două soliste de culoare din backing vocals. Și mai erau câțiva băieți care-i cărau bagaje. Imediat m-am dus la manager și i-am spus că aș vrea să fac un interviu cu Joe Cocker, dar mi-a spus că e obosit și că trebuie să se odihnească după zbor. Am rămas cu o amintire frumoasă”, închide Florin albumul cu amintiri construit în călătoria Velden – Brunico.
Duetul cu Pavarotti l-a impresionat pe tatăl Irinei Spîrlea
Tot în Italia își are originea și conexiunea pe care o face cu Joe Cocker cel mai de seamă reprezentant al pentatlonului modern din România, Dumitru Spîrlea. Pe când se afla în Roma, la fiica sa, Irina, actualul oficial al Federației de Natație și Pentatlon Modern s-a lăsat sedus de un fragment al seriei de concerte Pavarotti and Friends. Printre invitații fostului mare tenor s-a aflat și Joe Cocker. „Avea un timbru special care nu poate fi imitat de nimeni, o adevărată valoare mondială. Mi-a plăcut mult duetul făcut pe You Are So Beautiful, l-am văzut prima dată pe un canal privat din Italia”, spune Spîrlea, cel care deține acasă o colecție impresionantă de viniluri, casete și CD-uri. „În ultimul timp nu prea mi-am mai cumpărat, dar muzica veche, de calitate, nu-și va pierde niciodată valoarea. Nici peste 100 de ani”, derulează pe repede înainte tatăl Irinei Spîrlea.
„Aveam 16 ani și devenisem anti-social. Stăteam în casă și ascultam numai Ray Charles”
Joe Cocker a lăsat în urma sa povești cu sutele, concerte pe care fanii nu le-ar da pentru nicio comoară din lume, clipuri care se difuzează non-stop pe canalele de profil și un stil inconfundabil. Britanicul a spus mereu însă că stilul său i-a fost influențat de marele Ray Charles. „Iubeam rockul, dar când l-am ascultat prima dată pe Ray – ascultasem un blues – am început să realizez. Crezusem mereu că rockul înseamnă să țipi cât mai tare, să te simți bine, dar ascultându-l pe el, mi-am dat seama că e mult mai mult de atât. Când l-am auzit pentru prima oară pe Ray Charles, am renunțat să mai ascult altceva. Aveam 16 ani și devenisem antisocial. Stăteam numai în casă și ascultam Ray Charles”, dezvăluia Joe o parte a copilăriei sale. Ridicată la fileu, declarația l-a măgulit pe Ray Charles care a reacționat imediat, pasând mingea pe terenul britanicului. „Când l-am asculat pentru prima dată, mi-am zis că e grozav. Am ascultat pe cineva și mi-am dat seama că e și sentiment acolo. A luat ceva de la mine, a pus ceva de la el și a format ceva special”, spunea muzicianul american, autor al unor hituri precum Hit the Road Jack sau Georgia.
Ray Charles a murit la vârsta de 74 de ani, în 2004, cu 10 ani înainte să plece printre stele artistul Joe Cocker. Cu puțin din Ray Charles și cu un stil de interpretare fascinant și o mișcare scenică unică, Joe Cocker a transformat în capodopere 22 de albume de studio și alte patru live. Iar câteva dintre hiturile sale, multe dintre ele transmițând o supradoză de emoție, au devenit surse de inspirație și pentru sportivi români.
Coregrafia Cătălinei Ponor pe „You Can Leave Your Hat On” și dansul lui Lică Movilă pe „N’Oublie Jamais”
La începutul acestui an, Cătălina Ponor (1,62 m / 51 kg), unica gimnastă din lume care a cucerit medalii olimpice la o distanță de opt ani (Atena 2004 / Londra 2012), a dat mai multe reprezentații pe toate meridianele lumii. Sportiva descoperită de Matei Stănei a marșat în principal pe un exercițiu la bârnă, alături de americanul Brandon Winn, iar momentul artistic realizat a fost transpus pe celebra melodie „You Can Leave Your Hat On”. Apărută pe albumul din 1972 al lui Randy Newman, Sail Away, piesa a devenită faimoasă după coverul lui Joe Cocker din antologica scenă de striptease inițiată de Kim Basinger în pelicula „9 săptămâni și jumătate”, regia Adrian Lyne (1986). Sensibiltatea britaniculiui fan al formației Sheffield United l-a impresioant și pe fundașul de fier din anii 80 al echipei Dinamo, Lică Movilă. Fostului stoper din Ștefan cel Mare i-a rămas aproape de suflet un alt hit al lui Cocker. „E o mare pierdere pentru lumea muzicală, mi-a plăcut foarte mult și țin minte că dansam pe melodiile lui. Cel mai mult mi-a plăcut N’Oublie Jamais”, spune Lică Movilă. În loc de încheiere, ProSport vă propune să ascultați o piesă cu multiple semnificații. Hitul „N’Oublie Jamais”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER