UPDATE 18:00 – Evenimentul organizat în centrul Bucureștiului s-a încheiat.
UPDATE 14:34 Florin Bratu, invitat la Biciclești. „Evenimentul vostru m-a teleportat în vremea copilăriei. Ca orice puști am avut și eu o bicicletă Pegas. Era cu șa scurtă și imi aduc aminte că scările din fața blocului deveneau o provocare pentru mine. Am coborât cu Pegasul pe ele până când nu mi-a mai trebuit”, a declarat Florin Bratu.
Florin Bratu pe o bicicleta Electra, invitat la Biciclesti #prosport pic.twitter.com/LQbG9xAluK — Andru Nenciu (@AndruN80) May 17, 2014
Florin Bratu pe o bicicleta Electra, invitat la Biciclesti #prosport pic.twitter.com/LQbG9xAluK
— Andru Nenciu (@AndruN80) May 17, 2014
UPDATE 14:10 Ajunși la Arcul de Triumf, bicicliștii se relansează pe traseu. Numărătoarea turelor de bulevard ajunge repede la două cifre, pentru cei mai mulți dintre ei.
UPDATE 14:00 Nu doar copiii se plimbă în Biciclești pe trei roți.Noul model de trotinetă face ravagii și printre doamne și domnișoare.
Când traficul de pe banda cealaltă o permite, bicicliștii mai „intră și pe contrasens”, însă se repliază imediat
UPDATE 13:30 Președintele Federației Române de Karate, Lucian Băroiu, s-a alăturat inițiativei ProSport. Alături de el a venit și Costin Băroiu, e karateca, medaliat cu aur cu echipa CS Otopeni și component al lotului național de karate. În timpul liber urmărește fotbal și baschet, în special NBA.
UPDATE 13:19 BicicliȘtii fac exerciții de echilibristică pe Bulevardul Kiseleff. Cu tehnici diferite, cu mâinile în aer, sau încleștate la spate, obiectivul este același: doi kilometri pedalați fără a atinge ghidonul. Colegii de pedalat îi susțin, eliberând traiectoria fără ezitare.
UPDATE 12:27 Vali Tomescu s-a alăturat inițiativei ProSport
Vali Tomescu, la Biciclesti pic.twitter.com/9GDmoM1VAw — Andru Nenciu (@AndruN80) May 17, 2014
Vali Tomescu, la Biciclesti pic.twitter.com/9GDmoM1VAw
UPDATE 11.15 Piticul din imagine s-a lăsat cu greu convins că astăzi, chiar are voie să se dea cu tricicleta pe bulevard. Dar o dată pornit, a prins viteză
UPDATE 11:08 Buletinul de Biciclești – un „must have” pentru cei mari și pentru cei mici
UPDATE 10:36 Strigătele vesele ale copiilor sunt cel mai clar semnal că Biciclești-ul s-a deschis
UPDATE 10:05 A fost închis circulației Bulevardul Kiseleff și deschis celor care vor să se relaxeze la o plimbare cu bicicleta, role, trotinetă, etc. Primii bicicliști au început să-și facă apariția
Bucureștenii sunt invitați din nou, sâmbătă, la BICICLEȘTI, pe bulevardul Kiseleff, între orele 10.00 și 18.00, la această ediție urmând să fie prezenți și doi oficiali ai clubului de fotbal Dinamo, Cristi Bobar și Florin Bratu, precum și antrenorul de atletism Vali Tomescu.
Invitația este adresată GeoBateȘaua și Asociația „Bate Șaua Să Priceapă Iapa”, care continuă în această primăvară campania BICICLEȘTI, inițiată în toamna trecută de ProSport și Gândul. Traficul auto pe bulevardul Kiseleff va fi oprit în intervalul respectiv, bucureștenii putându-se relaxa din nou într-un mod activ și plăcut. O nouă plimbare cu bicicletele, cu rolele, trotinetele sau pur și simplu la pas este întotdeauna binevenită, bucureștenii fiind chemați să redescopere din nou sâmbătă strada fără mașini, aglomerație sau poluare.
Ca o dovadă că bicicleta poate deveni o pasiune și pentru sportivii veniți din alte sporturi, la ediția de sâmbătă vor veni Cristi Bobar, managerul sportiv al dinamoviștilor și Florin Bratu, proaspătul șef al departamentului de scouting, vor veni și ei pe bulevardul Kiseleff pentru o plimbare cu bicicleta. Un alt pasionat al bicicletei, Vali Tomescu, antrenor de atletism, va fi prezent la plimbarea de sâmbătă, de pe Kiseleff. El a mai participat la plimbările Biciclești și săptămânile trecute, s-a simțit minunat și a decis să profite de fiecare ocazie.
Nu doar sportivii profită de evenimentele Biciclești, mai multe mii de bucureșteni răspunzând „Prezent” invitației lansate în precedentele ediții și au ieșit de fiecare dată la plimbare pe renumitul bulevard bucureștean, transformat în cea mai mare pistă de activități sportive din București.
Următoarele trei ediții Biciclești sunt programate în zilele de sâmbătă, 31 mai, 14 și 21 iunie. GeoBateȘaua și Asociația „Bate Șaua Să Priceapă Iapa” vă invită în 2014 la edițiile BICICLEȘTI, continuând astfel inițiativa ProSport și Gândul care și-au propus începând din octombrie 2013 să ofere în București cea mai mare platformă de activități recreative de week-end.
Inițiativa BICICLEȘTI a putut fi pusă în aplicare după ce ProSport și Gândul au lansat în toamna anului trecut o campanie de strângere de adeziuni, campanie la care Primăria Capitalei a raspuns afirmativ și a devenit partener al evenimentului, acceptând să închidă circulația auto pe toată lungimea bulevardului Kiseleff.
„Bate Șaua Să Priceapă Iapa” este o asociație nonprofit, înființată în 2004 și militează pentru promovarea bicicletei și a transportului alternativ. Activează pentru promovarea tradițiilor cultural-artistice, turismului sportiv, activ și de aventură și a turismului rural, ecologic și istoric.
INTRĂ‚ ÎN GALERIA FOTO PENTRU IMAGINI DIN „BICICLEȘTI”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER