Indiferent dacă ai citit sau nu serialul ProSport despre viața lui Nicolae Mihuț, ofițerul de Securitate acuzat că a mutilat destinele a mii de români, versurile bătute la mașină pe foile de calc îți ridică un nod în gât. Autorul manuscrisului, un Jivago mutilat, și-a așezat în ele destinul agresat de comunism și l-a numit Povestea Doinei. Acolo – mascată de o alegorie – e viața lui, marea lui dramă din care își trag seva iubirea, suferința, trădarea și o nouă dragoste. Personajul principal, Stan, pleacă la război împotriva tătarilor, e rănit și capturat, iar când scapă din infern, după ani de chinuri, își găsește nevasta răpită de tătari și nedornică să se întoarcă la viața de dinainte. Stan este Pantelimon Guțu, tatăl natural al actriței Mariana Mihuț, prizonierul care, întors după 9 ani inumani petrecuți în lagărele sovietice, și-a găsit soția și fiica în casa securistului Nicolae Mihuț. Astăzi, ProSport încheie serialul Jivago mutilat cu un tribut adus românilor ale căror vieți au fost frânte de importul bestial de ideologie din URSS. În galeria foto veți găsi manuscrisul integral al odiseei lui Pantelimon Guțu, pe care acesta a încercat în zadar să-l publice în vremurile în care România era bântuită de frică și de teroare. Datoria noastră este să nu uităm.
Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Vechiul Testament, Ezechiel, 18.20
Ion Pârcălab, fostul mare jucător de la Dinamo din anii 60, își amintește despre președintele de club venit în ianuarie 1963 din structurile Securității și dispărut după un an și jumătate înapoi în sistemul din care provenea: „Venea de unde venea și credea că e tot ca la armată. Dădea fel de fel de ordine, era mai dificil față de ceilalți președinți. Poate de asta nici n-a rezistat atât de mult la noi”. În vara lui 1964, Nicolae Mihuț, locotenent colonelul de securitate specializat în lichidarea grupurilor de rezistență armate anticomuniste din munți, era înlocuit de la conducerea clubului sportiv al Securității, Dinamo.
Fiica sa naturală, Margareta, are foarte puține amintiri din perioada petrecută de ofițerul Mihuț în clubul Dinamo. Întâlnirile cu tatăl ei (foto) recăsătorit cu Elena Guțu, mama actriței Mariana Mihuț, au rămas la fel de rare ca și în anii 50:
„Mi-a dat o dată mama brânci să mă duc la taică-miu. M-am suit în tren și m-am dus la club, la Dinamo. L-am așteptat până la prânz și nu a apărut deloc. Că nu are timp, că e în ședință. La un moment dat, l-a pus pe un tip să mă duc acasă. M-am dus la el acasă, stăteau la Perla, pe Ștefan cel Mare. Am sunat, iar soacra lui n-a vrut să-mi deschidă ușa. Cu chiu cu vai, după insistențe, ne-a deschis basaraneanca bătrână”.
Pe 1 august 1964, din ordinul general-locotenentului Vasile Negrea, adjunctul Ministrului Afacerilor Interne (M.A.I.), locotenent colonelul Nicolae Mihuț era mutat „în interes de serviciu – fără drept de indemnizație de mutare – la Direcția Regională M.A.I. București și se numește în funcția de locțiitor șef serviciu operativ la Serviciul III, poziția 31 din statutul de organizare”.
Salariul lunar al ofițerului este specificat în documentația de mutare: 2.300 de lei lunar.
Natura exactă a noului job al lui Mihuț rămâne învăluită în mister. Conform documentelor despre organizarea Securității, Serviciul III se ocupa de contrainformații și de trecerile frauduloase ale frontierei.
Publicat în 1957 în străinătate, Doctor Jivago, romanul rusului Boris Pasternak, a produs un cutremur în Uniunea Sovietică, țară în care cartea a fost interzisă până în 1989. Doctor Jivago i-a adus lui Pasternak un premiul Nobel pentru literatură în occident și oprobriul în URSS. Romanul urmărește viața tragică a doctorului Iuri Jivago, martor și în același timp naufragiat al scufundării Rusiei țariste, în locul căreia s-a ridicat – înspăimântător – regimul comunist care a făcut zeci de milioane de victime.
Margareta, fiica sa, își amintește: „Când a plecat de la Dinamo, a trecut la Rahova, la o secție. Nu știu exact unde, nu am idee ce avea Securitatea acolo. Din când în când mă duceam acolo și îl chemam la poartă. Ar fi putut să-mi facă și mie rost de o locuință. Stăteam numai prin gazde. Și mă lua: „Spune repede ce ai de spus că trebuie să intru într-o ședință”. Nu mă întreba cum trăiesc, ce salariu am. Aveam 850 de lei, ca asistentă socială. Astea erau vremurile. Noi trebuia să construim socialismul”.
Pe tatăl meu nu l-a interesat situația mea materială. N-am avut ambiții deosebite. Ce am realizat, am realizat prin munca mea cinstită. Mi-am îngrijit pacienții cu drag Margareta Schiesser, născută Mihuț
Scos la pensie după venirea lui Ceaușescu
Tot în 1964, sora vitregă a Margaretei, Mariana Mihuț, termina cursurile IATC și dădea concurs pentru un post de actor la Teatrul Giulești. Într-un interviu pentru Jurnalul, actrița a povestit: „Din fericire, am reușit să iau concursul și am rămas în București. Pe vremea aceea se rămânea mult mai greu în București. Acesta a fost primul miracol. N-am stat în provincie”.
Un an mai târziu, în 1965, Mariana Mihuț să căsătorea cu Victor Rebengiuc, un actor deja consacrat pe care-l urmărise cu atenție în facultate și pe care l-a cunoscut în timpul filmărilor la „Pădurea spânzuraților”. Rebengiuc tocmai divorțase de actrița Anca Verești.
În regia lui Liviu Ciulei, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Apostol Bologa și cu Mariana Mihuț în rolul Martei, ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu a câștigat Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes, în mai 1965.
România devenea o țară cunoscută în lumea cinematografiei, dar trăia momente complicate în relațiile cu Uniunea Sovietică. Pe 19 martie 1965, „tătucul” românilor, Gheorghe Gheorghiu Dej înceta din viață, la 64 de ani, în urma unui cancer galopant care, se pare, ar fi fost provocat prin iradiere în timpul unei vizite de lucru în URSS. În locul său, președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România era numit Chivu Stoica. În umbră, Nicolae Ceaușescu se pregătea, însă, să devină noul „tătuc”. El avea să-i succeadă lui Stoica în decembrie 1967 și să-l numească viceprim-ministru pe rivalul său, fostul șef al Securității, Alexandru Drăghici.
Moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, anunțată pe prima pagină din Sportul popular
Jocurile politice aveau să se resimtă din nou în structurile militare. Pe 29 februarie 1968, la doar două luni după venirea la putere a lui Ceaușescu, colonelul Nicolae Mihuț – văzut drept unul dintre cadrele fidele lui Alexandru Drăghici – era pensionat la vârsta de 53 de ani, după 36 de ani de vechime, dintre care 22 de ani petrecuți în structurile aparatului represiv, conform articolul 7 din decretul 141/1967:
Pensia de serviciu se acordă militarilor care la data ieșirii din cadrele permanente au cel puțin 25 ani vechime în serviciu, din care 15 ani efectivi ca militar, și au împlinit vîrsta de 52 ani.
Peste doar două luni, într-o plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, o comisie decidea reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, fostul membru de partid arestat, condamnat și executat în 1954. Cum Alexandru Drăghici fusese responsabil pentru deciziile majore din cazul Pătrășcanu, vicepremierul era eliberat din funcție, degradat din postul de general-colonel și cădea în dizgrație. La fel se întâmpla cu cei considerați a fi apropiații săi.
Securitatea se remania.
Totuși, la 10 luni după trecerea în rezervă, Nicolae Mihuț era, surprinzător, reactivat. Printr-un ordin semnat de Ion Stănescu, noul președinte al Consiliului Securității Statului, colonelul în rezervă era repartizat la Inspectoratul Județean de Securitate Ilfov.
Mihuț primea funcția de adjunct șef al Serviciului I, departamentul de Informații Interne, cu un salariu lunar de 2.000 de lei. Ziarul Sportul costa atunci de 25 de bani, astfel că raportul dintre prețul ziarului și salariul ofițerului de Securitate era de 8000 la 1. Un raport simplist arată că, în condițiile în care ziarele costă acum în medie 2 lei, salariul lui Mihuț s-ar fi calculat în 2016 la 16.000 de lei.
Revenirea printre cadrele active a ofițerului acuzat de cel puțin 5 crime și de torturarea românilor care se opuneau regimului comunist este ultimul document referitor la Nicolae Mihuț găsit de ProSport în arhivele online ale CNSAS.
După 1 ianuarie 1969, viața fostului președinte de la Dinamo Pitești și Dinamo București poate fi reconstituită doar din amintirile fiicei sale naturale, Margareta Schiesser, numită atunci Margareta Georgescu în urma căsătoriei cu Victor Georgescu. Contactată din nou de ProSport, Mariana Mihuț a refuzat categoric să discute despre viața tatălui ei vitreg, ofițerul de Securitate Nicolae Alexandru Mihuț.
Margareta Schiesser, născută Mihuț, are 75 de ani. Mariana Mihuț, născută Guțu, are 74 de ani. Ele sunt fiicele lui Nicolae Mihuț
Mi-a fost frică să mă căsătoresc. Mi-a fost frică să nu pățesc ce a pățit maică-mea și să trăiască băieții mei fără tată. La 31 de ani, am făcut primul copil, la 33 pe al doilea Margareta Schiesser, fata naturală a lui Nicolae Mihuț
Marea ironie: fata într-un film cu „bandiți”
În 1972 și 1974, se nășteau Victor Emanuel Georgescu și Alexandru Mugurel Georgescu, nepoții naturali ai lui Nicolae Mihuț. În 1975, venea pe lume Tudor Rebengiuc, fiul fetei sale vitrege, Mariana, și al soțului ei, Victor. Margareta râde amar atunci când este întrebată despre reacția bunicului la venirea pe lume a celor doi nepoți ai săi:
„Să vină la nuntă? Fii serios! Nici nepoții nu și-i cunoștea. Nu l-am chemat la botez. Ce puteam să aștept? L-am întâlnit odată întâmplător cu Tudor, cu băiatul lui Mariana, prin Cișmigiu. Eu eram cu băieții mei și a fost foarte jenat de situație. „Da, să știi că femeia care e la copil e bolnavă și a trebuit să ies eu cu el”. Era o scuză. Pe nepoții lui nici nu i-a cunoscut, habar nu a avut”
În 1974, printr-o nouă răsucire bizară a destinului, soții Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au fost distribuiți de regizorul Manole Marcus în filmul „Capcana”, o relatare fictivă în stil comunist a acțiunilor reale de reprimare a rezistenței armate din munți la care tatăl adoptiv al Marianei, Nicolae Mihuț, participase activ.
Citește mai jos continuarea articolului.
Victor Rebengiuc, în rolul „banditului” care împușcă țăranii posesori de carte roșu, dovada de membru al Partidului Comunist Mariana Mihuț plânge moartea comisarului rănit în lupta cu „bandiții din munți”
Acțiunea din scenariu se petrece în 1948. Eroul pozitiv al filmului, comisarul Mihai Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu, încearcă și reușește să lichideze un grup de „bandiți”, condus de personajul Horia Baniciu, jucat de Victor Rebengiuc. Pentru un mai bun efect propagandistic, „bandiții” sunt îmbrăcați special în resturi de uniforme ale armatei germane pentru a arăta apartenența la „mișcări fasciste”. În plus, „banda” condusă de Rebengiuc ucide în mod arbitrar locuitori dintr-un sat aflat la poalele munților. În realitate, așa cum ați putut citi în episoadele anterioare, ofițerii de Securitate, printre care și socrul lui Victor Rebengiuc, au avut mari bătăi de cap și au acționat în consecință extrem de dur din cauza sprijinului acordat de țărani luptătorilor din munți.
În filmul „Capcana”, Mariana Mihuț joacă rolul unei tinere activiste, pe nume Silvia, care se îndrăgostește de comisarul Roman. Scena finală o arată pe actriță plângând la capul comisarului muribund, rănit grav în lupta finală dusă împotriva „bandiților”.
Odată, un mare partener de-al meu, la unul dintre primele mele roluri, mi-a spus: „În viața mea am întâlnit două mari talente: Ilie Năstase și tu!”. Era în perioada Cupei Davis… Mariana Mihuț pentru Ana Maria Onisie, Adevărul
Cu doi ani înainte de lansarea filmului „Capcana”, în toamna lui 1972, Mariana Mihuț fusese distribuită în piesa „Revizorul” de la Teatrul Bulandra, pusă în scenă de Lucian Pintilie. După doar trei reprezentații, piesa a fost interzisă de cenzura comunistă. Peste 40 de ani, actrița a comentat decizia, într-un interviu pentru „Adevărul”:
„Nu știu să vă spun cine s-a aflat în spatele acestei lucrături mârșave care a distrus, a ucis nu doar un singur spectacol, ci a fost o crimă ce a afectat în esență ființa teatrului românesc. Am mai spus-o. Spectacolul cu Revizorul era unul de natură să înalțe ștacheta teatrului, să modifice percepția însăși a ideii de teatru, de spectacol”.
În 1973, Lucian Pintilie a luat decizia de a părăsi România. Avea să se întoarcă în 1979 doar pentru a filma „De ce trag clopotele, Mitică?”, un film inspirat din operele lui Caragiale, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț în roluri principale. Filmul avea să fie și el interzis de regimul Ceaușescu, iar românii au avut posibilitatea să-l urmărească abia la un deceniu după lansare.
În 1976, Securitatea a reușit să-l captureze pe Ion Gavrilă Ogoranu, ultimul membru al mișcării de rezistență din munți căutat de autorități. Condamnat în contumacie la 15 ani de muncă silnică pentru apartenența la mișcarea legionară, Ion Gavrilă a înființat în 1948 Grupul Carpatin de Rezistență Națională Armată pe care l-a condus până în 1954, când a fost rănit. În urma uciderii sau capturării membrilor grupului, Gavrilă a descris sentimentele luptătorilor singuratici din munți: „Când bate vântul în munți, de se cutremură și șuieră stâncile, uneori se năpustește asupra unui picior de pădure de brad cu atâta înverșiunare și îi răstoarnă cu răgăliile în sus sau îi frânge când pământul este înghețat, încât, în răgazul a câtorva minute, o pădure de brad mândră e la pământ. Uneori, unde și unde, câte un brad, cine știe prin ce minune a întâmplării, rămâne în picioare. Dacă acel brad ar avea conștiința existenței sale, ar fi tentat să creadă că a avut noroc, față de frații săi uciși într-o clipită. Și poate se mângâie că a supraviețuit. Nu știe că-l așteaptă o soartă mult mai tristă decât a fraților săi căzuți”. Ascuns timp de 22 de ani în diferite locații, Gavrilă a fost capturat la Cluj, în 1976, dar a scăpat de pedeapsa capitală la intervenția americană. În 2005, cazierul său nu fusese curățat de faptele atribuite de comuniști. Ion Gavrilă a murit în 2006, la 83 de ani.
Fuga din țară a fetei naturale
Finalul anilor `70 avea să aducă o înăsprire a condițiilor de trai în „raiul socialist”. Tot mai mulți români alegeau să fugă din țară, dar nici în străinătate nu scăpau de brațul lung al Securității. Un exemplu este cel al fostului internațional român Dan Coe, găsit spânzurat pe 19 octombrie 1981 în fața apartamentului său din Koln, unde locuia ca refugiat politic. Coe avea 40 de ani și cu câteva luni înainte criticase regimul comunist într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă. Foștii săi colegi cred că sinuciderea fostului rapidist a fost de fapt opera Securității.
Sunt niște chestii pe care eu le-am trăit. Dacă cineva mai mârâie după comuniști, îmi vine să-i sar în gât. Nu era decât îndobitoceală și propagandă Margareta Schiesser, fata naturală a lui Nicolae Mihuț
În primăvara lui 1982, Margareta Georgescu avea să-și vadă tatăl pentru ultima oară. La 67 de ani, Nicolae Mihuț își trăia bătrânețea alături de soția sa, Elena, și de familia fiicei sale vitrege. „Ieșeam de la coafor, aveam un Trabi (n.red. – Trabant), și l-am întâlnit întâmplător în Piața Palatului. Ei ședeau pe Brezoianu și când m-a văzut, a rămas tablou. „Vai, fata mea, ce mare și frumoasă te-ai făcut!”.
Peste câteva luni, în noiembrie 1982, fata naturală a ofițerului de Securitate în rezervă, Nicolae Mihuț, fugea din țară ca turist și ajungea la Munchen, în Republica Federală Germană. În 1986, după 4 ani de așteptare, soțul și cei doi băieți i se alăturau:
„Eu mi-am făcut Revoluția mea. Copiii mei au fost foarte fericiți în Germania. Pentru ei am plecat. Nu am vrut să-i cresc în sclavagismul roșu și să pățească ce am pățit eu când eram copil”
Margareta Schiesser, născută Mihuț, spune că fuga ei a avut efecte asupra vieții tatălui ei natural, pensionarul Nicolae Mihuț, fost călău în structurile Securității: „Nevasta lui (n.red. – Elena Mihuț, mama Marianei Mihuț) mi-a spus după Revoluție că i-au tăiat jumătate din pensie pentru că am rămas eu în Germania”.
Moartea lui „Stan”
Pe 13 septembrie 1986, Paula, prima soție a lui Nicolae Mihuț, a murit într-un spital din Germania. „Am reușit să o aduc la mine, dar era deja grav bolnavă. Țin minte că pe drumul de la aeroport era impresionată de Germania. Era mândră că am o mașină foarte frumoasă, deși era un Volkswagen obișnuit „, spune Margareta.
În aceeași perioadă, într-un bloc din cartierul bucureștean Pajura înceta din viață Pantelimon Guțu, tatăl natural al Marianei Mihuț care și-a petrecut 9 ani din viață în lagărele sovietice pentru prizonieri de război. Pe atunci copil, E.P, un vecin de bloc, povestește:
„Țin minte și acum că au scos sicriul din casă și nu încăpea în lift. Bătrânul locuia la etajul 7 împreună cu a doua lui fată, Dana. Soția lui era internată într-un ospiciu, parcă. Au luat sicriul și l-au rezemat de un perete, în picioare. Bătrânul era bolnav, nu ieșea din casă. Scria versuri ca amator, mi-a dat și mie unele odată. Erau scrise pe o foaie de matematică. Pe Mariana (n.red. – Mihuț) am văzut-o doar la înmormântare. Nu se înțelegea cu Dana, nu-l vizita acasă pe tatăl ei”.
Versurile scrise de Pantelimon Guțu reprezintă povestea dramatică a vieții sale. Ele vor fi tipărite zilele următoare într-un format PDF, împreună cu textul integral al serialului Jivago mutilat.
Până atunci, poemul poate fi citit din pozele aflate în galeria foto. În coada manuscrisului făcut cadou în 1977 unei anume „Gabi”, fostul prizonier de război scria: „Manuscrisul a fost dactilografiat cu mare caznă datorită stării rele a sănătății mele și îndeosebi cârceilor foarte dureroși de la degete”
„Eram copil când am plecat, /Nici barba nu-mi mijise, /Și m-am trezit bătrân deodat” /Trăit-am cu adevărat? /Sau m-am pierdut în vise? Versuri scrise de Radu Mărculescu, prietenul lui Pantelimon Guțu, deținut și el timp de 9 ani în lagărele sovietice
Prin intermediul unui prieten, „Gabi” și-a amintit de Stan din odiseea „Povestea Doinei”, tatăl fostei sale colege de clasă, Daniela Guțu. Portretul făcut de ea pentru ProSport este înduioșător:
„Era un om de o bunătate extraordinară care îmi părea că este un înger. Avea aerul unui profesor. Țin minte de asemenea că era foarte ordonat. Avea o bibliotecă vastă și toate cărțile erau aranjate meticulos și îndosariate. Dacă aveai nevoie de o carte anume, în câteva secunde o scotea din raft. În ultimii doi-trei ani nu a mai ieșit din casă. Avea o formă de cancer și niște dureri groaznice”.
Moartea unui securist detestat
În ultimul an al regimului comunist, Paștele a picat pe 30 aprilie. Era 1989, cu 8 luni înainte de prăbușirea unui sistem infernal. Ajuns la 74 de ani, Nicolae Mihuț a petrecut sărbătorile alături de familie. Era bolnav de rinichi, dar încă se simțea acceptabil. Fiica sa naturală, Margareta, are o poză din acea duminică, primită ulterior de la Elena Mihuț. Bărbatul cu obrajii supți poartă o cravată roșie și are în față ouă vopsite, simbolul unei sărbători care ține de o religie detestată de comuniști. ProSport a decis să nu publice jumătatea de fotografie în care apare mama Marianei Mihuț.
La scurt timp după Paște, starea lui Nicolae Mihuț s-a agravat. „A fost foarte bolnav de rinichi. M-am făcut luntre și punte să-l ajut. Mă suna Mariana să-mi spună că taică-miu e bolnav, că e foarte grav. Avea nevoie de dializă, la Davila nu mai existau filtre și tuburi pentru dializă. Am făcut rost, am trimis în România, dar a fost prea târziu. Soția lui se plângea că nu mai știe ce să-i dea să mănânce. La rinichi, e dietă strictă”, povestește fiica sa, fugită în Germania.
Ultima poză cu Nicolae Mihuț în viață, de Paște, în 1989
Simțind că se apropie sfârșitul, fostul ofițer de Securitate a contactat-o pe Margareta:
„M-a căutat fata unui prieten de-al lui din Germania și mi-a spus că tata e grav bolnav și că vrea neapărat să vorbească cu mine. L-am sunat. Mi-a cerut poze cu mine și copiii. I-am trimis. A fost foarte fericit. Mi-a spus nevasta lui că le ținea pe pernă, lângă capul lui”.
Margareta oftează în telefon. Rememorează ultimele clipe ale tatălui ei, trăite de ea de la o distanță de peste 1.500 de kilometri. În ciuda tuturor restricțiilor, Margareta a încercat să vină în România. Înainte de plecare, o colegă de muncă i-a furat geanta în care se aflau pașaportul și banii: „Aș fi venit. Aș fi vrut să aud ce-mi spune. Înainte să moară, săraca maică-mea a spus întotdeauna că el n-o să moară până nu-și cere iertare. Mie nu-mi păsa”.
Nicolae Mihuț a murit în iunie 1989. „Și-a cerut iertare, da! Probabil că a avut mustrări de conștiință. Și-a dat seama că a făcut o prostie”, povestește fiica sa naturală.
Peste doar 6 luni, regimul Ceaușescu se prăbușea.
Ceaușescu a făcut pe dracu”! Ne-a distrus! Cine n-a trăit timpurile alea nu are voie să zică nimic Margareta Schiesser, fata naturală a lui Nicolae Mihuț
Hârtia igienică și amenințările
Pe 22 decembrie 1989, în timp ce mii de români erau secerați de gloanțele unor teroriști invizibili, Victor Rebengiuc a apărut în studioul Televiziunii române și a făcut un gest antologic pe care-l puteți urmări în clipul de mai jos. A adus un sul de hârtie igienică și li s-a adresat celor care au slăvit regimul comunist:
„Cred că lucrurile n-ar fi ajuns aicea dacă fiecare dintre noi ar fi avut tăria la timpul potrivit, să-și înfrîngă frica și să încerce să aibă o atitudine demnă față de tot ce se întîmpla în jurul lui, Și dacă fiecare dintre noi ar fi spus nu. Un „nu” atunci cînd era solicitat să spună versuri la televiziune atunci cînd era solicitat să pronunțe cuvinte, nume proprii, care nu se mai pot pronunța, nici atuncea și nici acuma. Eu nu pot să pronunț un asemenea nume propriu și n-am putut nici înainte s-o fac. Cred că dacă ei s-ar fi gîndit acuma, atuncea, acuma n-ar mai fi trebuit să vină și să-și ceară scuze. Ce aș vrea să le propun? Înainte de a veni la televiziune să-și ceară scuze, le ofer o hîrtiuță, un sul, să-și șteargă gura”
Margareta Schiesser povestește că, în ciuda gestului de mare efect, familia Rebengiuc a trăit momente dificile în primele zile de după Revoluție din cauza amenințărilor primite. În anii 60, în timp ce România trăia sub cizma comunistă, românii din exil îl căutau pe Nicolae Mihuț în hotelurile din străinătate pentru a-l linșa pentru crimele comise în timpul lichidării rezistenței din munți. Acum, fără a cunoaște adevărata dramă a familiilor Mihuț și Guțu sau faptul că fostul ofițer nu mai trăia, românii din țară încercau să se răzbune pe familia ginerelui acestuia pentru suferințele îndurate de rudelor lor din cauza severineanului Mihuț:
„După ce a murit tata, am chemat-o pe nevasta lui la mine, a venit și Tudor, băiatul Marianei, la mine. Un băiat foarte deștept, cu care poți vorbi despre câte în lună și-n stele. Ce rost are să stăm supărați?!. În fond, copiii n-au avut nicio vină, nu? Eu nu sunt un om răzbunător, ranchiunos. Îmi spuneau că stau cu jaluzelele trase și cu ușile închise, că nu știu ce amenințări primeau, nu știu”.
Moartea nepoților lui Mihuț
Margareta spune, însă, că nu aceasta este adevărata moștenire rămasă în urma tatălui ei natural. Povestea care urmează îți pătrunde în corp prin creștetul capului ca un fier roșu, apoi se duce în plex ca o bilă de plumb:
„În 1991, după Revoluție, am zis să ne ducem și noi în țară. Eu nu mai fusesem de 10 ani, ei de 6. Soțul meu a dus copiii la mare, pe Litoral. Pe 2 august 1991, a plecat la mare să aducă copiii și la întoarcere a avut un accident în care au murit toți patru. Era și prietena celui mic, o fată de 16 ani, nemțoaică. Au murit toți! Soțul meu, Victor Emanuel, care avea 19 ani, Alexandru Mugurel, care împlinea 17 ani pe 16 august. E crucea pe marginea drumului. După Slobozia, spre Stupina. Eu îi așteptam la București, fusesem la cimitir, la tata, și ei nu mai veneau. Au întrebat rudele la Centrala de accidente. Nimeni nu știa nimic. Am luat-o de la București din spital în spital și i-am căutat. Pe Emanuel l-a dus o mașină particulară la spital că a avut leziuni la cap și a murit pentru că nu i-a făcut nimeni nimic. Nu avea nimic la el, nici acte, nici bani, toate erau împrăștiate pe câmp. Morții mi i-au luat și i-au aruncat pe pământ într-o magazie, în cimitirul Constanței”.
1986, o familie Georgescu fericită, în Germania, la ziua mezinului familiei, Alexandru Mugurel
Reporterul simte o senzație puternică de greață. Blocajul mental este total, însă Margareta Schiesser îi sare în ajutor, chiar dacă emoția aproape că o sugrumă și pe ea. Schimbă subiectul și își regăsește calmul.
În anul 2000, Margareta Schiesser și-a recăpătat cetățenia română la care renunțase după fuga în Germania. Printr-o coincidență bizară, șase ani mai târziu, Dana Cristina Guțu, sora naturală pe linie paternă a Marianei Mihuț, renunța definitiv la cetățenia română. A doua fată a fostului prizonier de război Pantelimon Guțu a plecat în Germania unificată încă din 1995. E.P., amicul ei din copilărie, povestește:
„Dana era împotriva lui Iliescu, contra F.S.N.-ului, împotriva comuniștilor. Țin minte că după Revoluție purta papion, la fel ca liderul țărănist Ion Rațiu. A plecat din țară și nu mai știu nimic de ea de atunci”.
Urma Danei Cristina Eisenbeisser, născută Guțu, se pierde în Berlin, acum un deceniu.
În 2006, anul în care sora sa renunța la cetățenia română, printr-o altă răsucire bizară a destinului, Mariana Mihuț și soțul ei, Victor Rebengiuc, semnau un apel adresat președintelui de atunci al României. Asociațiile foștilor deținuți politici și reprezentanții societății civile îi cereau lui Traian Băsescu să condamne oficial crimele comunismului. Pe lângă Mihuț și Rebengiuc, printre cei 734 de semnatari în nume propriu s-au numărat Cicerone Ionițoiu, fostul deținut politic care îl acuză pe tatăl vitreg al Marianei Mihuț de cinci crime comise în județul Severin în anii `40, și Aristide Ionescu, un alt fost deținut anchetat de Nicolae Mihuț în penitenciarul din Craiova.
Acum, la un deceniu după acel moment straniu, Mariana Mihuț continuă să încânte mii de români cu rolurile sale, în ciuda unor probleme de sănătate. În luna aprilie, actrița în vârstă de 73 de ani are programate trei reprezentații, în piesa Cutia Pandorei, jucată în Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra.
În 1991, Margareta, fiica naturală a lui Nicolae Mihuț, a pierdut tot, iar acum trăiește într-un orășel din Germania alături de Gunther, bărbatul cu care s-a recăsătorit. Între timp, a învins un cancer la ambii sâni. Soțul ei are și el o poveste tulburătoare. Tatăl lui, ofițer german, a murit în război, iar mama sa s-a recăsătorit cu un prieten de-al lui, căutat în Olanda pentru crime de război.
Asta este, însă, altă poveste.
„Mă doare când aud ce a făcut tatăl meu, mă doare pentru familiile celor rămași. Dar nu pentru el” Margareta Schiesser
În fiecare discuție purtată cu reporterul ProSport, de-a lungul a mai multor ore, Margareta a fost bulversată de descrierea faptelor tatălui ei. Ajunsă la 75 de ani, face o ultimă întoarcere majoră în timp. Are din nou 4 ani și se bucură de unul dintre rarele momente de tandrețe alături de „Doru”, tatăl ei. „Țin minte un bal mascat de Anul Nou la care am fost și eu. Îmi aduc aminte că îl întrebam mereu: „De ce umbli noaptea ca liliecii?” și „De ce ai șorici pe față?”.
Margareta, între doi părinți absenți
Copilul remarca obiceiurile și barba neobișnuite ale tatălui preocupat cu lichidarea unor tineri care nu voiau să-și irosească anii într-o țară stalinistă. Șaptezeci de ani mai târziu, fetița de atunci închide saga familiei Mihuț:
„Copiii plătesc păcatele părinților, așa se spune. De multe ori m-am gândit pentru ce au trebuit să moară copiii mei. Când pierzi pe cineva drag, rămâi fără răspunsuri și cauți. M-am gândit: „Oare cu ce am greșit? Ce rău am făcut cu intenție?”. Am ajuns la concluzia că am tras păcatele lui. Nu-mi explic altfel de ce au trebuit să moară copiii mei. Sunt încercată la fel ca sărmanul Iov?”
P.S. – În decembrie 2006, Traian Băsescu a rostit de la tribuna Parlamentului următoarea frază: „Ca șef al statului român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din România”. Spre deosebire de alte țări de dincoace de Cortina de Fier, crimele comunismului nu au fost niciodată tratate cu seriozitate de autoritățile române. După 1990, multe arhive ale Securității au fost distruse, iar altele sunt în continuare inaccesibile cercetătorilor.
Mi se pare că totul a avut un sens și că tot ce am trăit m-a făcut ceea ce sunt în clipa asta. Nu e perfecțiunea de pe lume, dar mi-a plăcut tot ce mi-a scos Dumnezeu în cale Mariana Mihuț, fata vitregă a lui Nicolae Mihuț
Mama zicea că tata avea un fond bun. Și Ileana (n.red. – Elena, mama Marianei Mihuț) îmi zicea că ajuta oameni. Știu că l-a ajutat pe un frate de-al mamei mele din Sibiu care avea o armă Margareta Mihuț, fata naturală a lui Nicolae Mihuț
CITEȘTE MAI JOS PRIMELE 5 EPISOADE DIN SERIALUL JIVAGO MUTILAT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER