La un an după ce a ajuns la putere, în 1966, Nicolae Ceaușescu promulga „Decretul 770”, prin care femeilor li se interzicea întreruperea sarcinilor. Așa lua naștere generația care avea să se numească „a decrețeilor”. 25 de ani mai târziu de la venirea lor pe lume, Ceaușescu avea să-ți găsească sfârșitul tocmai în mâinile lor, a celor care au venit pe lume pentru că nu exista o altă opțiune pentru părinții lor. Conducătorul Republicii Socialiste România nu a preconizat consecințele gestului său. Revoluția din 1989 a fost a lor. Iar în luna în care s-a obținut libertatea, s-a născut o altă generație. Una care, 25 de ani mai târziu, avea să fie etichetată drept „generația Facebook”.
DESCOPERĂ‚ POVEȘTILE SPORTIVILOR DISPĂ‚RUȚI LA REVOLUȚIE. DĂ‚ CLICK PE IMAGINE ȘI O VEI AVEA PARTE DE O EXPERIENȚĂ‚ DE CITIT NOUĂ‚ PENTRU MEDIA DE SPORT DIN ROMÂNIA
15.000 de femei au murit după ce Nicolae Ceaușescu a interzis avortul în România, încercând fel și fel de metode prin care să piardă sarcina. Două milioane de copii s-au născut în urma decretului. Pentru ei, conducătorul avea gânduri mari: „Ei ne vor duce pe cele mai înalte culmi ale civilizației socialiste”.
„Generația Facebook” nu a fost văzută cu ochi buni de „Generația Decrețeilor”. A părut, cel puțin la început, egoistă în acțiuni și superficială, concentrată pe binele personal și atât. Beneficia încă de la început de drepturi care păreau un vis pentru părinții lor. „Le luau de-a gata”, dacă ar fi să folosim un clișeu. Percepția s-a schimbat drastic în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2014, când mobilizarea a fost una spectaculoasă: „Să le mulțumim copiilor noștri pentru schimbare”, spune convins Paul Cazan, fostul jucător al Sportului Studențesc. Băiatul său s-a născut pe 25 decembrie, la câteva ore după ce soții Ceaușescu erau executați în curtea unei unități militare din Târgoviște.
Alexandru Mateiu și Laurențiu Cazan (foto stânga și dreapta) sunt singurii jucători din Liga 1 care s-au născut în luna decembrie a anului 1989, când a izbucnit Revoluția în marile orașe din România
„Viața mea ar fi arătat altfel dacă nu ar fi avut loc Revoluția din 1989?”
ProSport: Câți ani aveai când ai aflat prima dată de Revoluția din 1989? Alexandru Mateiu: Aveam patru ani, mi-au povestit părinții. Eram la vârsta la care puteam să conștientizez despre ce vorbesc în fiecare an în preajma sărbătorilor și am fost curios să aflu mai multe despre evenimentele din decembrie. Apoi am aprofundat subiectul la școală.
Lucian Cazan: A fost primul lucru pe care l-am aflat când am crescut. Cred că aveam trei ani. Rudele glumeau mereu pe seama faptului că m-am născut în ziua în care soții Ceaușescu au fost împușcați. A fost o adevărată aventură pentru mama în urmă cu 25 de ani. Îmi era practic imposibil să nu știu, aproape în detaliu, ce a însemnat Revoluția din 1989.
Te consideri norocos că te-ai născut într-o periodă în care comunismul a căzut? Alexandru Mateiu: E puțin spus faptul că am fost norocos. Am beneficiat de drepturi la care ai mei doar visau atunci când erau mici. Nu m-am chinuit, nu am fost constrâns de sistemul impus de Ceaușescu sau de ideile lui fixe.
Lucian Cazan: Cred că toți aceia care erau prea mici ca să își dea seama ce înseamnă comunismul se pot considera norocoși că la sfârșitul lui decembrie au ieșit oameni în stradă care să strige pentru libertate. Datorită lor e mai bine acum. Viața mea ar fi arătat altfel dacă Revoluția din 1989 nu ar fi avut loc.
sursă foto: Mediafax
„Tata a fraternizat cu manifestanții” / „Mama a intrat în travaliu pe 25 decembrie”
Ai avut rude sau prieteni de familie care în decembrie 1989 au ieșit în stradă și au fost răniți, arestați sau chiar uciși? Alexandru Mateiu: Tata a fost implicat direct în evenimentele care au avut loc la Brașov. Era cadru militar, a fost obligat să ne lase pe mine și pe mama și să fie prezent la demonstrații. Nu a tras niciun glonț, nu a bruscat pe nimeni. Mi-a povestit că, imediat ce a ajuns în centrul orașului, s-a fraternizat cu cei de acolo, striga și el pentru libertate. Ce ține minte foarte clar din acele zile este că au trecut milimetric pe lângă el patru gloanțe. Putea să moară, dar a revenit acasă nevătămat. Nu obișnuiește să vorbească prea mult despre experiența lui de la Revoluție. L-am înțeles și nu am mai insistat nici eu să răscolesc printre amintiri.
Lucian Cazan: Din fericire, nu. Dar ai mei au fost aproape să fie răniți. Mama a intrat în travaliu pe 25 decembrie. Stătea în București, iar în oraș încă se mai trăgea atunci. Salvarea nu mergea, taxiurile nu veneau, vecinii nu se încumetau să plece pe străzi cu mașina personală, pentru că se expuneau pericolelor. Drept urmare, mama s-a îmbrăcat și a luat metroul. A avut noroc să prindă unul. Spre ghinionul ei, a trebuit să coboare la Piața Victoriei, unde agitația era ca la ea acasă. În timp ce mergea spre spital, a auzit cum se trage pe lângă ea. Norocul ei a fost că un grup de studenți a văzut-o abia mergând și și-au dat seama că se duce la spital să nască, așa că au escortat-o până acolo, să fie siguri că nu pățește nimic. Și acum își amintește că auzea încontinuu focuri de armă. La spital, m-a născut la lumina lumânării. Jaluzelele erau trase, nu cumva să fie atrasă atenția în vreun fel. Se vorbea în șoaptă, abia dacă îndrăznea să țipe de durere. Ce pot să zic? Trebuia și eu să întârzii câteva zile, să nu o fac să treacă prin așa ceva.
Spitalele din marile orașe din România arătau ca niște abatoare umane în zilele Revoluției din 1989 Sursă foto: Mediafax
„Am certat-o pe soție că naște: >”
ProSport l-a contactat pe tatăl lui Lucian Cazan, Paul. Fostul fundaș central al Sportului Studențesc în perioada 1972-1987 și jucătorul aflat pe locul cinci în ceea ce privește numărul de meciuri în Liga 1, 462, a vorbit despre ziua nașterii fiului său, pe care și-o amintește perfect, nu doar prin prisma bărbatului devenit tată, ci și a omului care s-a temut pentru viața soției: „O mutasem la mama în zilele revoluției, că ea stătea la Viilor. Seara, pe 25 decembrie, când am ajuns acasă de la muncă, mi-a zis că i s-a rupt apa. Am început să o cert: Acum te-ai găsit?>>. Vecinii mi-au zis că nu sunt nebuni să mă ajute, să iasă din casă. Spre norocul ei, am prins un metrou. O tot pipăiau, credeau că cine știe ce are în loc de burtă: ți mâna pe ea. Mai are puțin și naște, nu vedeți și voi?>>, le-am zis ălora. Ne-au lăsat în pace până la urmă„.
Medicul care a ajutat-o la naștere pe soția lui Cazan a venit tocmai din Militari, la un pas și el să fie împușcat. Îi este recunoscător și în prezent pentru gestul său: „Copilul nu era întors, în burtă. Dacă nu venea medicul, mureau amândoi. Eu tot așteptam pe hol, ieșeau copiii altora, al meu nimic. Abia aproape de miezul nopții am fost anunțat că voi deveni. Probabil nu voia să iasă pe zgomot, mă gândesc. Se trăgea mult și atunci”, a încheiat Paul Cazan.
Familia Cazan a răsuflat ușurată câteva luni mai târziu, la botezul lui Lucian, când lucrurile intraseră deja pe un făgaș normal în țară. Sursă foto: Arhivă personală
„Am lipsit 47 de zile de acasă. Când m-am întors acasă, Alex mai avea puțin și mă întreba ce fac”
Gheorghe Mateiu, tatăl lui Alexandru, avea 28 de ani când a fost chemat la unitate. Era în concediu atunci și se bucura de băiatul de numai opt zile pe care îl avea. Se întorcea acasă abia după 47 de zile: „Alex abia se născuse. Mi-au dat alarma pe 18 decembrie și nu am avut încotro, m-am prezentat la datorie. 47 de zile m-au ținut în unitate. Pe vremea aia, la început, se auzea că vor intra teroriștii în casele cadrelor militare și că le vor ucide familiile. Așa că au venit socrii și mi-au luat soția și copilul și s-au dus în Prahova, la țară, unde era liniște”, povestește Gheorghe Mateiu.
Dormea cu gloanțele sub pernă. Nu le-a folosit, dar a fost cât pe ce să primească el patru în piept: „Făceam paza unei laturi a unității, dar mai era încă una, paralelă cu a mea. Și cei de acolo au început să tragă în noi. Nu știu de ce. Poate li s-a ordonat, au fost mințiți că sunt teroriști. Patru gloanțe au trecut pe lângă mine. Eu nu am tras în niciuna dintre zile. Nu știam în cine să trag, vedeam oameni, nu teroriști”. Era începutul lui 1990 când și-a revăzut din nou copilul: „Când m-am întors acasă, Alex mai avea puțin și mă întreba ce fac. Mi s-a părut că trecuse un an de când nu mai fusesem acasă. Mi-era un dor crunt de el, dar nu puteam să plec”, a conchis Gheorghe Mateiu.
„Gestul celor din 1989 nu va fi uitat niciodată”
Din câte ai aflat, cum l-ai descrie pe Nicolae Ceaușescu? Alexandru Mateiu: Un om rău. Rău de tot.
Lucian Cazan: Un om cu idei fixe. Totuși, știu că situația era prosperă în România, că nu aveam datorii la alte țări, că toți aveau un loc de muncă și o sursă de venit. A fost însă prea strict și a dus la extreme anumite lucruri.
Au murit 1.204 oameni la Revoluția din 1989. Degeaba? E mai bine acum în țară? Alexandru Mateiu: Nu, nu degeaba. Au murit pentru o viață mai bună și le sunt recunoscător lor. Sacrificiul lor a făcut mult bine unora ca mine, care au crescut într-o țară democratică și a putut să vadă lumea, să vorbească liber și să le fie respectate drepturi esențiale.
Lucian Cazan: Nu degeaba. În România a apărut o schimbare. În bine sau în rău, nu știu. Pentru că nu am trăit înainte de căderea regimului și ar fi penibil să îmi dau cu părerea. Mie îmi place în țară acum, știu cum ai mei stăteau la cozi pentru mâncare și cum se temeau să spună un banc, nu cumva cel de lângă ei să-i spună Securității. Gestul celor din 1989 nu va fi niciodată uitat. Ar fi culmea să trecem cu vederea asta.
„Aș ieși în stradă dacă ar izbucni o nouă revoluție”
Cum ai descrie Revoluția din 1989? Alexandru Mateiu: Un act eroic.
Lucian Cazan: Un act de patriotism, în care mulți și-au pierdut viața.
Dacă ar izbucni o nouă revoluție, similară celei din 1989, ați ieși în stradă? Alexandru Mateiu: Da. Pentru o viață mai bună, aș ieși oricând în stradă și aș striga pentru drepturile mele.
Lucian Cazan: Da, aș ieși. Dar sunt slabe șanse să izbucnească o nouă revoluție în prezent. Nu se mai poate vorbi despre așa ceva acum.
JURNALUL „CÂNDVA, ÎN DECEMBRIE” – ZIUA 3, 18 DECEMBRIE
Nicolae Ceaușescu pleacă în Iran. Avionul decolează la ora 9:30 și, pentru prima oară, este însoțit pe tot teritoriul țării și deasupra apelor teritoriale din Marea Neagră de patru avioane de vânătoare de tipul MIG. Scenariul se repetă și la întoarcere, pe 20 decembrie. Înainte de plecare, Ceaușescu îi convoacă la reședința sa din Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat: Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne și generalul Iulian Vlad, șeful DDS.
În Timișoara continuă demonstrațiile. Milițenii le ordonă oamenilor să circule fără să se oprească, fiind împiedicați să stea în grupuri. Din incinta Spitalului Județean sunt sustrase cadavrele celor uciși cu o zi înainte, iar rudele acestora sunt informate că cei morți au fugit peste graniță. Documentele care dovedesc cauza deceselor sunt distruse, cadavrele incinerate la un crematoriu din București. Cenușa acestora este colectată în patru pubele de gunoi și ulterior deversată într-o gură de canal aflată în localitatea Popești-Leordeni.
La ora 18:00, un grup de 30 de tineri iese în fața Catedralei. Alți 500 de manifestanți li se alătură. Toți cântă împreună „Deșteaptă-te române!”, dar în scurt timp mulți dintre ei sunt răniți sau uciși. Sunt înregistrate 43 de decese, cu trei mai multe decât în ziua anterioară.
Apărat parțial de un trunchi de pin, un civil trage cu o pușcă cu lunetă într-o țintă misterioasă aflată în clădirea Bibliotecii Naționale. Cine este el și de unde are o armă atât de sofisticată? foto: Mediafax
JURNALUL „CÂNDVA, ÎN DECEMBRIE” – ZIUA 2, 17 DECEMBRIE
Protestele cotinuă în Timișoara și iau amploare. Oamenii care scandează pentru libertate intră în Comitetul Județean și aruncă pe fereastre documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. La ora 16:00, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, condus de Ceaușescu, decide reprimarea manifestanților timișoreni, numiți de dictator >. O jumătate de oră mai târziu, trupele MAPN primesc muniție de război și deschid focul. Ceaușescu le transmite să facă tot posibilul să reprime conflictul.
Primele victime ale Revoluției cad în Timișoara după ora 18:00, când se trage în Piața Operei. 45 de decese sunt înregistrate, alți 98 de protestatari fiind răniți și transportați la Spitalul Județean.
Revoluția prinde consistență din ce în ce mai tare. Românii ies pe stradă cu portretele lui Ceaușescu, transformate în caricaturi foto: Mediafax
JURNALUL „CÂNDVA, ÎN DECEMBRIE” – ZIUA 1, 16 DECEMBRIE
În Timișoara, mai mulți enoriași încearcă să împiedice autoritățile comuniste să-l mute în altă parohie pe pastorul Laszlo Tokes, intrând astfel în conflict direct cu forțele de ordine. Acestui protest li se alătură alte câteva sute de timișoreni, transformându-se rapid într-o demonstrație anticomunistă. Se strigă pentru prima oară >, dar și o serie de lozinci îndreptate împotriva sistemului politic. În această zi ia naștere drapelul revoluției, steagul din care a fost decupată stema comunistă.
Au loc lupte de stradă, iar mulți dintre timișoreni sunt arestați. În prima zi, Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, iar miliția a recurs la forță. Nu s-a tras niciun glonț pe 16 decembrie.
Nicolae Ceaușescu nu a avut nicio reacție oficială în acea zi de sâmbătă. Abia a doua zi, conducătorul Republicii Socialiste România avea să țină o teleconferință.
CITEȘTE PRIMELE EPISOADE DIN CAMPANIA CÂNDVA, ÎN DECEMBRIE. DĂ‚ CLICK PE IMAGINE ȘI O VEI AVEA PARTE DE O EXPERIENȚĂ‚ DE CITIT NOUĂ‚ PENTRU MEDIA DE SPORT DIN ROMÂNIA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER