Surorile Elisabeta și Mădălina Pălie, două arădence campioane naționale la karate, au stat 24 de ore în arestul DIICOT, fiind suspectate că fac parte dintr-o rețea mafiotă care se ocupă cu traficul de persoane! Ele sunt cercetate în acest moment în stare de libertate. Conform site-ului arq.ro, cele două sportive prcaticante de karate Kyokushin sunt componente ale clubului Temerarii din Arad: Mădălina are 27 de ani și este și antrenoarea echipei de baschet a Clubului Sportiv Temerarii. Din surse DIICOT, fetele s-ar fi folosit de persoane cu dizabilități și de mașini adaptate pentru acestea, în scopul de a trece granița mai mulți migranți.
Iată câteva precizări din comunicatul DIICOT cu privire la acest subiect: „Din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2014, membrii grupării ar fi organizat tranzitul ilegal prin România al mai multor migranți care veneau din state localizate în zone de conflict și post-conflict. Migranții, cu precădere sirieni, iranieni sau etnici kurzi, erau fie introduși ilegal în România, fie veniți cu vize turistice, după care membrii grupării le organizau deplasarea clandestină în Occident, principalele state de destinație fiind Germania, Italia și Austria. Conform probatoriului, pentru a trece frontiera în mod fraudulos, migranții erau ascunși în compartimentele de marfă sau în locașuri special amenajate ale unor autocare, autocamioane sau limuzine”.
Conform aceluiași comunicat DNA, rețeaua, formată din 17 persoane (printre care și sportivele mai sus-amintite), ar fi obținut de la fiecare migrant între 2.500 și 3.000 de euro, în funcție de numărul de frontiere traversate ilegal și de riscul asumat. Site-ul arq.ro precizează faptul că șefii de la Temerarii Arad au dezmințit azi informațiile furnizate de DIICOT potrivit cărora scoaterea unor migranți din țară s-ar fi făcut și cu un vehicul al clubului!
Cele două sportive s-au întors la Arad după cele 24 de ore petrecute la arestul DIICOT și sunt cercetate în libertate.
Sursa foto: arq.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER