E un articol antipatic. Pe 99% dintre cititori, subiectul îi va irita, îi va scoate din sărite și vor mai scăpa o înjurătură scrâșnită printre dinți. Voi fi ocazional avocatul diavolului. Al lui Victor Becali. Exact, al celui căruia de un an încoace gura nu-i mai tace când Răzvan Lucescu devine subiect de discuție.
Parcă a reînviat rubrica lui Pruteanu. „Doar o vorbă să-ți mai spun” la opt fără ceva, în fiecare seară, pe toate canalele. Impresarul-cel-mic se și bagă în seamă, dar, mai ales, e băgat în seamă. Adică e sunat. Precizare obligatorie. Să nu ne prefacem că nu pricepem, V.B. e sunat pentru că a rămas agentul cu acte al majorității jucătorilor de la echipa națională. Le poartă interesele 365 de zile pe an, nu doar într-o săptămână și jumătate de stagiu, îi apără, îi cocoloșeșete, le acceptă hachițele și derapajele și, după cum bate vântul, îi mai și asmute. Pe vreun conducător de club sau, ciclic, pe presă. Nu l-a văzut nimeni vreodată dând cu piciorul în minge, poate doar Chivu sau Tamaș își închipuie că a dat, dar V.B. e asimilat cu imaginea unui om de fotbal după ce a impresariat două decenii toată crema naționalei. A fost și a rămas influent, chiar și cu numai un transfer, două de mâna a treia pe an, își gestionează doar propriile interese, dar și-a și câștigat dreptul la exprimare.
E exact ceea ce-i contestă, la urma-urmei, Răzvan Lucescu. Motiv pentru care, la fel de interesat, selecționerul e foc și pară pe presă. Nu, Răzvan, e exact ultima concesie pe care ți-o poate face media. Dreptul la exprimare al lui V.B. I-l apără chiar unul care e persona non grata pentru firma fraților Becali de un deceniu și jumătate. Pentru culpa de a fi publicat în exclusivitate transferul lui Gică Popescu la Barcelona, în ’95. Fiți ziariști pentru o zi. Ce ați face dacă ați pune mâna pe o asemenea știre bombă, atenție, fără embargo. Ați publica-o ori nu?…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER