Singurul jucător de naționalitate română rămas în pregătire centralizată la lotul Under 16 a fost bătut și umilit la Miercurea Ciuc chiar de 1 Decembrie
Un incident petrecut pe 1 Decembrie la Miercurea Ciuc poate duce la desființarea unui întreg lot național! La inițiativa lui Octavian Morariu, COSR investighează un scandal cu tentă șovină, petrecut la selecționata Under 16 a României. Victimă, Cosmin Marinescu (15 ani), sportiv legitimat la Steaua. Realitatea este șocantă: în pregătire centralizată cu naționala de hochei Under 16 a României, reunită la Miercurea Ciuc în vederea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013, găzduit de țara noastră, a rămas un singur jucător de naționalitate română. Și acesta a părăsit însă temporar lotul, după ce a fost jignit și lovit de colegii săi de naționalitate maghiară. „Sunt patru români în lot, dar trei au plecat de la Ciuc, preferând să se pregătească la club din motive lesne de înțeles. Aceștia participă doar la turnee”, spun surse din hochei.
Incidentul a avut loc în vestiar, după antrenamentul de seară. „Unul dintre băieți, Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României și că ei sunt tot români. Atunci mai mulți au început să strige că ei nu sunt români și au spus cuvinte urâte la adresa României. Mai apoi, la duș, au stins lumina și m-au lovit din toate părțile cu prosoapele ude”, scrie în memoriul trimis de sportiv prin intermediul tatălui său, Petruț Marinescu. Pe 2 decembrie, jucătorul a părăsit lotul, iar tatăl său a anunțat imediat federația printr-o scrisoare.
Tanczos Barna: „Prostii copilărești” Memoriul a ajuns ieri la COSR, iar Octavian Morariu a luat imediat poziție. „Este un lot finanțat și de COSR în cadrul unui program olimpic. Dacă incidentul se confirmă, atunci ne confruntăm cu o abatere gravă de la etica sportivă. Nu vorbesc de alte conotații. Se poate ajunge până la desființarea lotului, pentru că nu putem accepta astfel de manifestări”, a declarat pentru ProSport Ioan Dobrescu, secretar general al COSR.
Ieri după-amiază, Octavian Morariu s-a întâlnit cu președintele FRHG, Tanczos Barna, împreună luând decizia înființării unei comisii de anchetă care se va deplasa mâine la Miercurea Ciuc, sub conducerea lui Ioan Dobrescu. „Comportamentul este nepermis și inacceptabil, iar împreună cu domnul Morariu am stabilit că decizia de sancționare trebuie luată la un nivel superior federației. La un lot olimpic este inadmisibil ca un copil să suporte umilințe fizice și verbale. Comportamentul lui Cosmin Marinescu a fost unul exemplar. N-a ripostat, ci a plecat. Este păcat ca din cauza unor prostii copilărești să fie pus în pericol un proiect pentru care ne-au luptat și noi, și COSR”, a punctat Tanczos Barna.
„Am spus ce aveam de spus în memoriu, acum aștept decizia comisiei de anchetă. Antrenorii de la lotul național s-au purtat ireproșabil”, Petruț Marinescu, tatăl jucătorului
„Stau și mă întreb ce scandal s-ar fi iscat dacă victima ar fi fost un jucător de naționalitate maghiară, iar agresorii hocheiști de naționalitate română. Ceva trebuie făcut până când situația nu scapă total de sub control”, George Justinian, antrenor hochei Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER