Rapid l-a dat în judecată pe Dinu Gheorghe, pe care vrea să-l execute silit pentru a recupera 420.880 de lei – bani luați ca avans de acesta în 2011-2012 și nereturnați niciodată. Procesul a fost deschis la Tribunalul București luni, 13 iunie 2016, exact în ziua în care judecătoarea decidea intrarea giuleștenilor în faliment.
Subiectul celor aproape 100.000 de euro luați sub forma unor avansuri și nedecontați a fost publicat în exclusivitate de ProSport pe 25 aprilie 2016 și negat vehement, la vremea respectivă, atât de Dinu Gheorghe, cât și de patronii Violeta și Valerii Moraru. În timp ce primul a contestat vehement informația, pretinzând că e o minciună și o răutate a unor persoane ticăloase, Valerii Moraru a spus că e o eroare contabilă, fiind vorba, de fapt, de o primă de obiectiv. ProSport a verificat și a descoperit că, în sezonul 2009-2010, pentru care ar fi putut primi acea primă „Vamă”, Rapid ratase toate obiectivele: terminase pe locul 7 în campionat, fusese eliminat în „optimile” Cupei și pierduse calificarea în competițiile europene. Cu încă un sezon înainte, Dinu Gheorghe activase la o altă echipă: FC Brașov.
Pe site-ul Ministerului Justiției au fost publicate datele procesului deschis de Rapid contra lui Dinu Gheorghe
În același timp, administratorul judiciar și administratorul special al Rapidului au confirmat, pentru ProSport, existența acestei datorii de aproape 100.000 de euro în contabilitatea clubului. Cei doi ne-au precizat că este exclus ca suma să poată fi transformată în primă sau ștearsă, ținând cont de situația critică a Rapidului, care, fiind în insolvență, era obligat de lege să recupereze banii de la toți datornicii.
Ulterior, Dinu Gheorghe a atacat ProSport în repetate rânduri, la DigiSport, afirmând că totul e o invenție și că sunt articole scrise la comandă. Violeta Moraru a declarat, pe de altă parte, într-un interviu acordat publicației noastre, că banii respectivi au fost încasați de Dinu Gheorghe astfel pentru a se „fenta” plata impozitelor către stat.
Fișa de cont din contabilitatea clubului Rapid care consemnează când și cât a împrumutat Dinu Gheorghe. ProSport a prezentat documentele în exclusivitate, iar directorul sportiv al giuleștenilor a răspuns că sunt minciuni. Rămâne de văzut dacă va repeta acest lucru și în fața judecătorilor
Notabil este că acțiunea a fost deschisă de Rapid în instanță pe 13 iunie, cu doar două zile înainte să expire contractul de muncă al lui Dinu Gheorghe cu clubul! Nu mai departe de vineri, cu trei zile înainte ca Rapid să-l dea în judecată pe „Vamă”, Moraru văzuse împreună cu acesta, la o terasă, meciul Franța-România!
Surse ProSport din interiorul clubului Rapid povestesc că soții Moraru l-au adus pe Dinu Gheorghe, în această primăvară, în speranța că acesta va ajuta echipa să promoveze. După îndeplinirea obiectivului, clubul îl execută silit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER