UPDATE 16:05 Cornel Dinu, colegul lui Deleanu la Dinamo și la Echipa Națională, a vorbit despre fostul fundaș al „câinilor”. „Ne ducem toți câte puțin, mereu. Un băiat plăcut și sufletist, de atmosferă, un jucător de echipă. Îmi aduc aminte că el ne-a învățat cum să batem pas de front la Perinița, noi nu știam, am învățat atunci. Era din familie de militari, fost coleg de școală cu Valentin Ceaușescu. Dumnezeu să-l ierte”
UPDATE 15:00 Mircea Lucescu, antrenor la Șahtior Donețk, a fost coechipier cu Deleanu și la Dinamo, și la națională: „Îmi pare foarte rău. Cu cât trec anii, îmi dau seama că vârsta nu iartă pe nimeni. Am jucat împreună la Dinamo, la echipa națională, a fost un fundaș cu calități ofensive. A devenit cunoscut și a prins echipa națională de la Iași, iar pe urmă s-a transferat la Dinamo unde și-a confirmat valoarea„.
UPDATE 14:35 Ionel Augustin, fost coechipier cu Deleanu la Dinamo, actual scouter al „câinilor”: „Deleanu a fost unul dintre oamenii care m-au crescut la Dinamo. Mi-am făcut ucenia în Ștefan cel Mare lângă el. Am rămas în relații apropiate, chiar și după ce drumurile ne-au despărțit. Era foarte serios, un bărbat cu decență. Am jucat alături de el, la Dinamo, în perioada ’74-’76. Apoi, am mers împreună la Jiul Petroșani, echipă cu care am terminat pe locul patru. Când mai organizam partide de old-boys, îl chemam și pe el, și venea. Voi fi și eu prezent la înmormântarea de sâmbătă, desigur„.
UPDATE 14:30 Partida de joi seară, din turul semifinalelor din Cupa României, dintre Steaua și Dinamo, va fi prefațată de un moment de reculegere ținut de cele două echipe.
UPDATE 14:27 Trupul neînsuflețit al lui Augustin Deleanu va fi adus la tribuna oficială a stadionului Dinamo vineri dimineață, iar clubul din „Ștefan cel Mare” va suporta cheltuielile de înmormântare.
UPDATE 14:00 Din Qatar, unde o antrenează pe Al Khor, Ladislau Boloni și-a adus aminte de adversarul de la Dinamo pe care l-a întâlnit în Divizia A când juca pentru ASA Târgu Mureș. „Deleanu nu supăra pe nimeni cu o vorbă. Era practic opusul lui Cheran, un gălăgios pe teren. Avea o tehnică deosebit de bună pentru un fundaș stânga, piciorul lui stâng rezolva situațiile complicate de multe ori. Nu-mi aduc aminte de el ca de un tip conflictual. A ieșit din circuit mai repede decât Dinu și Lucescu, dar probabil din cauza lipsei de viteză. Îmi pare foarte rău să aud vestea că s-a stins. Ne-am întâlnit destul de rar, era o diferență de 9 ani între noi, însă întotdeauna era un tip amabil, cu zâmbetul pe buze”.
UPDATE 13: 50. Din Elveția, acolo unde s-a stabilit de mai bine de 30 de ani, Radu Nunweiller, colegul lui Augustin Pax Deleanu, a vorbit despre fostul internațional: „Parcă m-a lovit cineva cu un ciocan în cap. Am petrecut toată tinerețea alături de el. Eram apropiați, nici nu avea cum să fie altfel, el era fundaș stânga, eu mijlocaș stânga. Eu pierdeam mingea, el o recupera, muncea de două ori. Un jucător inteligent, de calitate, nu de cantitate. Un om pe care oricine se putea baza, sociabil, un caracter extraordinar. Când am venit ultima oară în România ne-am văzut la o cafea și ne-am adus aminte de toate prostiile pe care le făceam când eram tineri. Generația noastră se rărește. Ușor, ușor…”
Augustin Pax Deleanu, fost fotbalist al echipei Dinamo și component al primei reprezentative a României participante la Cupa Mondială din 1970, a încetat din viață, joi dimineața, la vârsta de 69 de ani, la Spitalul de Urgență Floreasca, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Născut în 23 august 1944, motiv pentru care părinții i-au dat al doilea prenume Pax (pace), Deleanu a început fotbalul la grupele de juniori ale clubului Steaua București, pentru ca ulterior să joace la Politehnica Iași între 1963 și 1969.
Cea mai importantă perioadă a carierei sale s-a consumat la Dinamo București, grupare pentru care a jucat 178 de meciuri între anii 1969 și 1976 și a câștigat trei titluri naționale alături de jucători precum Mircea Lucescu, Florea Dumitrache și Cornel Dinu.
Fostul fundaș stânga a jucat în prima reprezentativă de 25 de ori, făcând parte din lotul României la Cupa Mondială din Mexic 1970.
După retragerea din activitate, Augustin Deleanu a ocupat diverse funcții de conducere la Dinamo, ultima în perioada 1990-1994 când a fost vicepreședinte al clubului.
Înmormântarea fostului fotbalist va avea loc sâmbată, la cimitirul din Pipera.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER