UPDATE | Paul Gascoigne spune că a depășit perioada de criză și promite că va scăpa de problemele cu alcoolul în perioada următoare. Starul englez se află într-o luptă continuă cu dependența de alcool de ani de zile, iar ultimele imagini cu fostul mijlocaș au produs îngrijorare, aceste fiind surprins într-o stare deplorabila.
„Știu că pot depăși acest impas. Sunt alcoolic, știu asta, dar o iau pas cu pas. Voi ajunge acolo unde îmi doresc, sunt determinat să reușesc.
Nu vreau mila nimănui, îmi doresc doar să am parte de liniște pentru a-mi trăi viața.
Ultimele zile au fost foarte grele pentru mine. Când am văzut ambulanța, am știut că trebuie să urc în ea. În trecut, am mai avut situații de criză care au durat zile, săptămâni, luni.
Acum am băut doar pentru câteva ore, dar am știut că voi fi ok dacă voi merge la spital„, a declarat Paul Gascoigne pentru Mirror.
Paul Gascoigne (47 de ani) are din nou mari probleme din cauza consumului de alcool fără măsură. Fostul star al naționalei Angliei a ajuns în cursul zilei de joi la spital, după ce vecinii săi l-au găsit căzut în fața apartamentului său, cu o sticlă de vodcă în mână.
Tabloidele din Anglia scriu că Gazza riscă să rămână fără locuință, după ce proprietarul apartamentului închiriat de fostul internațional britanic în ultima perioadă l-a anunțat pe acesta că va fi evacuat din cauza plângerilor repetate făcute de vecini.
„E foarte trist. Dar adevărul e că Paul a început să bea foarte mult în ultimele săptămâni și, odată ce acest lucru se întâmplă, există o singură finalitate. Astăzi, paharul s-a umplut. A avut multe pe cap și acum încearcă să-și găsească o locuință.
Proprietarul său i-a dat 10 zile să părăsească apartamentul și asta l-a măcinat mult. În mod evident, a fost depășit de situație în ultimele zile și s-a refugiat din nou în sticlă”, a declarat un prieten al fostului mijlocaș pentru Mirror.
Considerat a fi unul din cei mai talentați fotbaliști din istorie, Gascoigne s-a retras din activitate în 2004, însă de atunci nu a reușit să-și găsească echilibrul. Conform Mirror, starul englez s-a internat de cel puțin șapte ori în clinici de dezalcoolizare, însă de fiecare dată a recidivat, iar situația sa e acum dramatică.
Imagini surprinse pe 21 august 2014. Gazza e imposibil de recunoscut. Foto: Mirror
Imaginile cu omul care a îmbrăcat de 57 de ori tricoul naționalei Angliei sunt de-a dreptul șocante, tranformarea sa fizică fiind una radicală.
Gascoigne a avut probleme cu consumul excesiv de alcool și în timpul carierei, însă chiar și așa a reușit să își facă loc în galeria celor mai buni jucători din toate timpurile. La Campionatul Mondial din 1990 și Euro 1996, Gazza a fost inclus în „Echipa turneului”. Fostul mijlocaș de creație a evoluat pentru Newcastle, Tottenham, Lazio, Rangers, Middlesbrough, Everton, Burnley, Gansu Tianma și Boston. Pentru naționala Angliei a evoluat de 57 de ori și a marcat 10 goluri.
Gascoigne în momentul de vârf al carierei, World Cup 1990. Avea doar 23 de ani și era așteptat să ducă Anglia spre titlul mondial
Gascoigne (in albastru), în duel pentru balon cu Paul Scholes, în septembrie 2000, într-o partidă Everton – Manchester United
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER