Inovație permanentă!** Cum s-a schimbat ProSport în 15 ani. FOTO

Redactor:
Bitescu Wili
Inovație permanentă!** Cum s-a schimbat ProSport în 15 ani. FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Istoria de 15 ani a ziarului ProSport este la fel de dinamică precum sportul. Pornit la drum cu Ovidiu Ioanițoaia director și Cătălin Tolontan redactor-șef, ProSport a marcat de-a lungul anilor nenumărate premiere. A fost primul ziar din România integral color, iar ulterior a editat în premieră o ediție de duminică. A realizat ediții de prânz, ediții de seară, ediții 3D, ediții în străinătate, ediții regionale. A reușit să schimbe concepția că un ziar își închide ediția undeva pe după-amiază spre seară, iar astăzi citiți în ProSport despre finala Euro 2012, care s-a încheiat după miezul nopții, într-o țară în care distribuția de presă este între cele mai primitive domenii, iar puterea de cumpărare a cititorilor prea mică. Dar redacția a inovat permanent, indiferent de proprietar, redactor-șef, reporteri, a fost permanent și este și astăzi numărul 1 în furnizarea de informații în sport.

2006: prima schimbare de format

Schimbările de proprietar și de format și grafică sunt cele mai vizibile de-a lungul anilor. În 2003, după ce ziarul și-a schimbat proprietarul, ajungând în curtea trustului elvețian Ringier, întreaga redacție a demisionat și s-a mutat în bloc la un alt ziar. Peste noapte s-a format o altă redacție, cu Cristian Țopescu director și Dorin Chioțea redactor-șef, iar ulterior s-a făcut și prima modificare semnificativă de layout.

Dar adevărata schimbare majoră a avut loc în 2006, când ziarul și-a schimbat formatul. A urmat tendința pieței internaționale, trecând de la broadsheet la tabloid, altfel spus de la mare la mic. Sigla a suferit pentru prima dată o schimbare semnificativă, triunghiul negru devenind albastru. Tot atunci, ProSport a reușit cea mai spectaculoasă expansiune regională, având subredacții la Craiova, Cluj, Bacău și Timișoara și tipărind astfel patru ediții regionale diferite de ediția națională realizată la București. Concursurile spectaculoase, preluate ulterior de toată presa din România, au dus la un vârf de audiență pentru ProSport.

2008: revenirea acasă

În 2008, ziarul a revenit acasă. Publimedia Internațional, fostă MediaPro, iar acum Mediafax Group, a preluat ProSport. Dan Filoti a devenit al treilea redactor-șef, iar în câteva luni s-a modificat semnificativ și layout-ul. S-a revenit la sigla negru-roșu și s-a adoptat o grafică mai spectaculoasă, mai dinamică. A fost din nou o perioadă în care s-au consemnat o serie de premiere marca ProSport. La Euro 2008, ziarul a fost tipărit și în Elveția, fiind distribuit în ziua meciurilor în orașele în care juca România! Tot atunci, ProSport a fost și primul ziar cu o ediție 3D integrală, fiind distribuit împreună cu ochelarii 3D speciali care facilitau citirea.

2012: curățenia de vară XL

2012 marchează o nouă cotitură majoră a ProSport. Ziarul a marcat recent curățenia de vară: revenirea la formatul mare, pe o hârtie de calitate superioară și cu un layout mai aerisit și mai ușor de citit. Schimbarea marchează și o nouă orientare editorială: scandalul nu mai are loc cu orice preț în ProSport, falsele vedete nu mai sunt promovate cu orice preț, relevanța este principalul filtru de selectare a subiectelor care ajung în ziar. Un risc evident, dar un risc asumat de un ziar care a dictat permanent direcția. Într-o vară cu Euro 2012 și cu Jocuri Olimpice, într-o țară în care sportul se degradează continuu, ProSport încearcă să impună o nouă atitudine, o nouă imagine.

Recorduri de trafic pe site

Dar astăzi, ProSport înseamnă mult mai mult decât ediția tipărită și nenumăratele suplimente care o însoțesc regulat. Site-ul prosport.ro este numărul 1 între ziarele de sport și în Top 10 general în România. ProSport este prezent pe mobil și va fi în curând cu o aplicație specială pe tablete. Emisiunea Ora de ProSport se difuzează zilnic pe sport.ro, fiind realizată din redacția ziarului, iar partea de video se va extinde și ea major în curând. Și, nu în ultimul rând, ProSport trăiește Pro Sport! Am organizat crosuri, excursii cu bicicleta, turnee de minifotbal, am fost prezenți în școli, am participat la Via Sport. Iar evenimentele vor continua și chiar se vor extinde.

Integrare în Mediafax Group

Astăzi suntem citiți de peste 300.000 de oameni zilnic în ediția tipărită, peste 200.000 zilnic pe site, ne urmăresc sute de mii la televizor. Nu ne vom opri aici. Mediafax Group, editorul actual al ProSport, este cel mai important producător de conținut, iar împreună cu agenția Mediafax, Ziarul financiar, gandul.info și o serie de reviste și site-uri care acoperă toate domeniile vor ajunge la dumneavoastră, garantat!, zi de zi, 24 de ore din 24, cele mai multe exclusivități, cele mai importante știri, cele mai spectaculoase reportaje, cele mai bune interviuri, cele mai serioase analize, cele mai frumoase fotografii.

Pagina – manifest publicată anul acesta în mai multe rânduri de ProSport. Ziarul a cerut deschis demisia lui Mircea Sandu și a lui Dumitru Dragomir. Spectatorii au ridicat pe stadioane pagina care a ajuns să fie interzisă la meciuri

Aproximativ 100.000 de pagini au fost tipărite în cei 15 ani de existență ai ProSport

Aproape jumătate de milion de fotografii au apărut în 15 ani în ProSport

Peste 300 de oameni, angajați și colaboratori, au semnat de-a lungul anilor în ProSport

500 de milioane de caractere este totalul aproximativ al textelor publicate în 15 ani de ProSport

4582 este numărul de astăzi al ziarului ProSport. Edițiile de duminică au fost însă numerotate separat de la început, astfel că numărul total se apropie de 5.000

Una dintre copertele duble realizate de ProSport de-a lungul anilor, de data aceasta la cel mai surprinzător titlu câștigat în Liga I de Unirea Urziceni în 2009

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×