de Andru NENCIU
Întâlnirea cu Kamil Bilinski (27 de ani) are loc puțin mai devreme față de ora programată. E hărmălaie mare vis-a-vis de pista de aterizare a Aeroportului Otopeni în primele zile ale lunii lui Cuptor. Fuste colorate, bermude pestrițe, tocuri înalte, toate se îndreaptă spre Aqua Park, uriașul din apă în care devii spontan un învățăcel al sporturilor nautice. Nu trebuie să știi să înoți, trebuie doar să fi auzit de complexul lui Negoiță, patronul de la Dinamo, și să ai chef de o bălăceală sub avioane de toate dimensiunile. Dar până să intri pe poarta albastră, mașini cu o herghelie de cai sub capotă te anunță că hotelul alăturat îi găzduiește de regulă pe jucătorii echipei cu 18 titluri în palmares, fotbaliștii lui Dinamo, formația care a terminat sezonul trecut pe poziția a 7-a a Ligii 1. Plecată în cantonament în Italia, echipa lui Mircea Rednic are o doză de încredere atât de mare în compartimentul ofensiv, încât a preferat să renunțe la golgheterul ei din ediția 2014-2015, atacantul Kamil Bilinski. Or fi banii, n-or fi banii… Cert e că polonezul s-a antrenat singur la Săftica în ultimele zile, iar anunțul de pe siteul oficial, conform căruia cele două părți au convenit pe cale amiabilă încheierea raporturilor contractuale, a oficializat despărțirea.
Kamil vrea să pară detașat, dar vorbește însuflețit și cuvintele-i sunt acompaniate de gesturi grăitoare. Poartă sandale romane, jeanși până la genunchi și un tricou negru. De furie? Nici vorbă. E doar negru simplu. Pe o canapea galbenă din holul hotelului fostului său patron, Bilinski pare că s-ar fi aruncat și în foc pentru „câini”. Dar atât timp cât nu vede nimic la orizont pe zona Ștefan cel Mare, Otopeni, Săftica… e cazul să schimbe direcția. Discuția în care descoperim un sportiv care știe să-și facă autocritica, deține simțul măsurii, are puterea de a se automotiva și de a extrage esențialul din experiențele de viață trăite pe stadioanele din România și în afara lor… în rândurile de mai jos.
Kamil, cum caracterizezi în câteva cuvinte perioada petrecută la Dinamo? Un sezon și jumătate. A fost foarte bună, m-am simțit OK, atât eu, cât și familia mea. De când am decis să vin aici mi-am dat seama că am luat hotărârea optimă și am înțeles că voi realiza un pas important în carieră și asta am și făcut prin perioada petrecută la Dinamo. În momentul de față eu consider că sunt un jucător mai bun față de momentul în care am sosit în România. Printre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat în țara voastră e faptul că am avut ocazia să intru într-o echipă bună precum Dinamo, asta consider eu un lucru bun, un punct de pornire într-o altă țară, într-un alt mediu. Sunt mândru că am putut să joc pentru asemenea fani și simt o mulțumire pentru că am contribuit și eu, cu un mic aport, în jocul lui Dinamo, în trăirile fanilor, în statistica și, de ce nu, în istoria echipei. Acum scot în evidență partea plină a paharului…
Dar? Dar sunt realist și știu că pe de altă parte nu am câștigat nimic! Echipa nu a luat vreun trofeu, dar din punctul meu de vedere m-am bătut cât am putut de mult pentru a ajunge în postura de a câștiga ceva. Per total, după un an și jumătate, eu mă simt un jucător mai bun față de ziua în care am ajuns pentru prima dată în România. Am lucrat cu antrenori valoroși, cu jucători buni și încerc mereu să rămân cu lucrurile bune din viață, din fiecare experiență de viață. Uite, și meciurile cu Steaua, aceste derby-uri ale campionatului vostru, le consider un capitol esențial în cariera mea și sunt de părere că orice fotbalist implicat într-o asemenea confruntare ar trebui să conștientizeze că e eu pas important în devenirea lui ca sportiv.
Cu cine te-ai înțeles cel mai bine la Dinamo? Încă de la început am legat o relație de prietenie cu Dorin Rotariu, a fost primul meu amic de aici, de la Dinamo. Ulterior, când au sosit la echipă Bunoza și Elhamed am devenit buni prieteni și am început să petrecem mult timp împreună. Dar la început a fost Dorin, m-a ajutat mult. Și el, și familia lui, când aveam nevoie de ceva pentru soția mea și pentru băiatul meu.
Totul va fi bine, pare să spună Kamil Bilinski. FOTO Andru Nenciu
„Toți antrenorii mi-au dat sfaturi bune, dar aportul cel mai consistent l-a avut preparatorul fizic italian Nazareno”. Discuție despre încredere, noroc și zbuciumul unui atacant după o perioadă nefastă
Hai să vorbim și despre antrenori. Cu cine ai colaborat cel mai bine? Toți antrenorii m-au ajutat într-un fel, mi-au dat sfaturi bune cum să joc, cum să abordez o partidă. Dar, în opinia mea, aportul cel mai consistent în timpul activității mele la Dinamo l-a avut preparatorul fizic din Italia, Nazareno, el m-a ajutat mult pe partea fizică, apoi am reușit să fiu mult mai fit, mult mai viguros pe teren. El a fost cel care mi-a dat informații complete pentru a înțelege totul despre organismul meu: ce trebuie să mai îmbunătățesc la trenul superior sau la trenul inferior pentru a mă simți și mai bine pe teren. Pot să afirm că din staff-urile cu care am lucrat la Dinamo italianul Nazareno a avut cel mai important aport asupra mea. El a lucrat cu Flavius Stoican.
Salvatori Nazareno a lucrat la echipe din Italia precum Brescia, Livorno și Ancona, dar a făcut parte și din echipa lui Ioan Andone la ȚSKA Sofia (Bulgaria). Adus la Dinamo în octombrie 2013 de Ioan Becali, Nazareno a lucrat și la formația italiană de rugby Eagle Rugby
În retur ai marcat foarte puțin. Ce crezi că ți-a lipsit pentru a ajuta mai mult echipa? Da, cred că puteam să fac mai mult. După ce am înscris sezonul trecut 14 goluri, m-a părăsit parcă norocul. În mai multe meciuri din retur am avut o cădere. Nu știu de ce, nu am jucat prea bine ca echipă, ca joc colectiv, asta a fost problema. Culmea e că în multe partide în care nu am înscris, chiar am jucat destul de bine și niciodată antrenorii nu mi-au zis: „Kamil, schimbă ceva la tine!” Toți au avut încredere în mine, m-au introdus în teren, dar nu am avut noroc să înscriu. Și nici nu i-am auzit spunând: „Poate că Bilinski nu trebuia să joace”.
Vorbești și de noroc… Asta cred că mi-a lipsit: norocul. Când șutam spre poartă, nu înscriam! Și era ceva de necrezut! Pentru că în precedentele ocazii, din 10 încercări aveam un procentaj superior. Dar acum, pe final, nu mi-a mai ieșit nimic. Și încrederea în mine a scăzut, ajungând treptat la un nivel redus și asta pentru un atacant nu este bine deloc.
Care e ieșirea dintr-o astfel etapă? În viața unui fotbalist, după o perioadă mai slabă, începi să devii un tip mai puternic din punct de vedere mental. Pe unii jucători îi vezi după atitudine când nu le iese ceva, merg cu privirea în pământ… Eu încerc să analizez non-stop ce ar trebui să fac mai bine, ce ar trebui să schimb la mine. Întreb foarte multă lume în care am încredere: „Din perspectiva ta ce vezi tu în jocul meu? Ce crezi că ar trebui să schimb?”. După ce îi chestionez și îmi răspund, îmi dau seama de multe ori că nu pot schimba nimic pentru că asta e viața, una imprevizbilă. Ă‚sta e fotbalul, un sport în care trebuie să fii conștient că poți suferi schimbări violente.
Bilinski (în duel cu George Florescu de la Astra), un atacant care pune suflet în orice duel aerian FOTO ProSport
„Dinamo ar fi dorit foarte mulți bani pentru un eventual transfer al meu”. Ce spune despre Mircea Rednic și cum îi caracterizează pe fanii grupării din Ștefan cel Mare
Dă-mi un exemplu de o astfel de schimbare! Uite situația mea. Plec de la club, viața e aspră, asta e viața de atacant, de fotbalist. Toată lumea se uită la mine și mă percepe: „Uite-l! E atacant, trebuie să înscrie, trebuie să scoată echipa din situațiile nedorite”. Și e normal, înțeleg, și de asta îți spun că am o mentalitate sănătoasă și că din punct de vedere mental voi fi și mai puternic după această perioadă. A fost dificil, dar dacă lucrezi sută la sută și vrei să fii cel mai bun, trebuie să știi că în carieră vin și momentele în care faci pași înapoi. Trebuie să accepți, e firesc. Pentru că apoi vor veni doi pași în față. Sunt încrezător că pot să fiu golgheter.
Dinu Gheorghe a anunțat pe 26 iunie pentru siteul oficial al echipei Dinamo că raporturile contractuale dintre tine și Dinamo s-au încheiat. Cum comentezi? Dinamo ar fi dorit foarte mulți bani pentru un eventual transfer al meu. Eu aș fi vrut să mai stau la Dinamo, mai aveam contract un an, și aș fi vrut să-l duc până la capăt. Doi ani și jumătate era înțelegerea, dar știu care este situația financiară actuală a clubului. E un sentiment ciudat. Pentru că una e să știi că vine un club și pune banii pe masă și spune noi îl vrem pe acest jucător și alta e situația când înainte de terminarea contractului trebuie să-ți strângi mâna cu echipa și să pleci. Toată lumea cunoaște situația clubului acum, ideile proprietarului… Eu aș fi vrut să rămân aici, exact ca și familia mea, pentru că toți ne-am simțit bine.
Știrea publicată pe site-ul oficial pe 26 iunie: FC Dinamo București și atacantul polonez Kamil Bilinski au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale, a anunțat directorul general Dinu Gheorghe pentru site-ul oficial al clubului din Ștefan cel Mare. Transferat la Dinamo la începutul anului 2014, de la campioana Lituaniei, Žalgiris Vilnius, Kamil Bilinski a adunat în tricoul alb-roșu 43 de jocuri / 15 goluri în Liga I, 4 jocuri / 2 goluri în Cupa României și 4 jocuri / 1 gol în Cupa Ligii. Prin intermediul site-ului oficial al clubului, FC Dinamo București îi mulțumește lui Kamil Bilinski pentru evoluțiile în Ștefan cel Mare și îi urează mult succes în carieră!
Din discursul tău sesizez că regreți că vei pleca de la Dinamo și că vei pleca din România… Nu plângem că vom părăsi România, dar ne va fi dor pentru că am petrecut o perioadă frumoasă. Când am semnat contractul, imediat s-a născut băiatul nostru, Nicodim. S-a născut aici și a crescut aici, în România. Dar perioada aparține trecutului.
Cu Mircea Rednic ai discutat despre situația ta? Nu.
Nu? Nu! Dar niciodată nu mi-a spus că nu mă mai dorește sau că ar fi mai bine să plec sau că are alte idei despre felul în care ar trebui să arate un atacant. Nu mi-a spus niciodată asta. Problemele au fost…
Unde? Sus! Cu președintele, cu patronul… Asta știu eu… Dar cine știe… Poate antrenorul gândea diferit și nu mi-a spus, nu știu. Ceea ce știu este că antrenorul nu mi-a reproșat nimic. Ceea ce vreau să subliniez e faptul că Dinamo are un argument solid pentru a redeveni o mare echipă: publicul! E foarte important acest sprijin, iar fanii au nevoie de o echipă valoroasă, să se bată la titlu, să joace în Europa, pentru că suporterii tot așteaptă asta.
Fostul atacant de la Dinamo visează să joace cât mai curând în naționala Poloniei, alături de prietenul său, stoperul Lukasz Szukala FOTO Andru Nenciu
„Toate echipele din România m-au sunat, numai Steaua nu a făcut-o”. Clauza care îl face să nu joace timp de un în Liga 1 după despărțirea de Dinamo
Aș vrea să te întreb dacă ai mai avut oferte din România? Toate echipele m-au sunat, numai Steaua nu a făcut-o. S-au interesat despre situația mea, m-au întrebat de ce plec de la Dinamo. Le-am explicat exact ce se întâmplă. Eu am o clauză stipulată în contract potrivit căreia dacă plec de la Dinamo nu mai pot juca în prima ligă din România timp de un an! Trebuie să joc în altă țară. Dacă vreau să joc în România, trebuie să plătesc niște penalități.
Mi se pare o clauză mai rar întâlnită în Liga 1. Am decis asta, fiecare o ia pe drumul lui, ne-am strâns mâna și totul s-a încheiat cu bine. Oricum, nu mi-ar fi fost bine să stau la Dinamo, să joc la echipa a doua, bla-bla-bla.
Dacă Steaua te-ar fi dorit, ai fost dispus să negociezi cu ei? Te-ai fi dus la echipa lui Rădoi? Probabil că nu. Respect Dinamo, îi respect pe fanii lui Dinamo și cred că e mai bine să mă duc să joc în altă țară. Dar nu se știe nicodată ce se va întâmpla în viitor. Dacă ești jucător de fotbal, tu trebuie să iei în calcul oricum doar ofertele concrete. Acum, nicio șansă să fi acceptat chiar și o echipă precum Steaua!
Spune-mi atunci de unde sunt ofertele? Am și din România, 95 la sută provin din Polonia. Oamenii m-au sunat și pe mine, dar și pe agentul meu, mi-au spus că mă vor, sper că la finalul săptămânii să decid care ofertă va fi cea mai bună pentru mine. Probabil mă voi întoarce în Polonia, dar vom vedea, voi analiza ce este mai bun pentru mine și pentru familia mea.
Bilinski spune că adrenalina îi curge prin vene în momentul marcării unui gol Foto: ProSport
„Nu poți construi o echipă de top, care să se bată cu Steaua și pentru trofee, cu jucători având salarii între 4.000 și 5.000 de euro”
Cam ce anticipezi că se va întâmpla cu Dinamo? Au venit cinci jucători cu experiență, dar nu e suficient, această echipă are nevoie de o infuzie de fotbaliști cu experiență, pentru că se bazează acum pe jucători tineri talentați, de perspectivă, dar fără experiență. E dificil, dar sper ca președintele, patronul și antrenorul să ia câțiva jucători cu experiență și sper să construiască o mare formație aici. Când faci revoluții în echipă nu e prea ușor. Pleacă mulți, vin mulți…
Percepția generală e că salariile sunt mici la Dinamo. Crezi că prin această strategie – poate benefică pentru supraviețuirea echipei – Dinamo va reuși să se bată cu Steaua și să cucerească în curând trofee? În opinia mea nu! Poate va fi diferit, dar nu poți construi o echipă de top cu jucători cu salarii între 4.000 și 5.000 de euro.
Cum ai simțit derby-urile cu Steaua? Toată lumea știe ce se întâmplă pe stadion când jucăm cu Steaua, cea mai bună atmosferă, coregrafia, ca în marile campioante ale Europei, e un sentiment nemaipomenit când joci într-un asemenea cadru.
În campionatul României ai identificat vreun fotbalist care ar putea face pasul spre o echipă mare de afară sau ai avut probleme cu un anumit fundaș valoros care te-a marcat? Sunt mulți jucători buni în Liga 1, dar cei mai populari jucători evoluează la Steaua, pentru că formația are mulți bani și poate lua pe oricine. Am avut o relație extraordinară cu Lukasz Szukala, el e cel mai bun prieten și un adversar foarte redutabil.
Pe Boniek l-am văzut jucând la Mondialul din 1986, iar pe Kosecki și Juskowiak i-am văzut cu naționala Poloniei la București. Ți-ai consolidat cariera de junior admirând vreun jucător polonez sau vizionând meciuri ale vreunui fotbalist din Polonia? Din Polonia nu, idolul meu a fost Raul Gonzalez! A fost atacantul perfect pentru mine, chiar dacă acum joacă în Statele Unite (n.r. New York Cosmos). Dar, în același timp, am avut o perioadă în care îmi plăcea foarte mult de Batistuta, Bati-Gol! Perioada Fiorentina. Dar cel mai mult-mult-mult l-am admirat pe Raul. Era acea vreme în care înscria la Real, iar când jucam cu prietenii fotbal în copilărie ne imaginam că suntem Raul, Redondo, Hierro, Morientes, Casillas. Sunt fan Real Madrid, pentru că pe atunci era imbatabilă, cum e în prezent Barcelona să spunem. Real era o echipă specială, și pe atunci cred că s-a format stilul galactic, de asta simpatizez cu Real.
Îți place stilul ofensiv… Da, asta e filosofia mea în fotbal: stilul ofensiv. Eu sunt atacant și cred că jocul ofensiv e aducător de spectacol, vizibilitate, autoritate, popularitate. Îmi plac golurile, acțiunile ofensive, asta e filosofia mea în fotbal.
„La început am avut în carieră un traseu oscilant, dar în timp am crescut. Acum realizez că am stagnat un pic, dar sper să-mi continui din nou progresul. Nu sunt un fotbalist tânăr, iar în prezent, când vorbesc cu jucători tineri încerc să le dau sfaturi bune, pentru că am experiență și am trecut prin multe”
Kamil Bilinski (27 de ani)
După 18 luni petrecute în România, bănuiesc că ți-ai făcut o imagine despre Liga 1. Ca valoare cum e față de campionatul polonez? Când aveam 20 de ani am început să joc în campionatul polonez. Puțin. Să știi că am și încris un gol pentru Slask Wroclaw. Acum nu știu ce nivel mai este în Polonia, întrucât de la televizor nu-mi pot contura o imagine completă. Cred că e puțin mai bun cel din România față de cel din Polonia sau egal. Dar acum, după reforma din campionatul românesc, cred că poate fi o ligă mai puternică, sunt mai puține echipe bune care se bat pentru titlu. Așa e și în Polonia. Ajung opt formații în play-off și opt echipe în play-out și au numai 7 meciuri de jucat și se termină campionatul. Nu e ca în România să fie tur-retur.
Spune-mi, în afară de impresiile culese din fotbal, cu ce amintiri rămâi din România? Bucureștiul e foarte frumos, mi-a plăcut să trăiesc aici și muzica e foarte antreanantă. Nu manele bla-bla-bla, dar foarte bună mi se pare muzica asta modernă, comercială. Mâncarea nu e foarte diferită de ce se mănâncă în Polonia. Eu pot să-mi exprim opinia doar despre București, pentru că am petrecut foarte mult timp cu familia aici și nu-ți pot spune altceva. Și soției mele i-a plăcut în București. E dificil pentru o nevastă de fotbalist, pentru că fiul meu era foarte mic și ea stătea singură cu el, iar eu plecam câte trei-patru zile de acasă și își petrecea timpul doar cu el. Dar când mă întorceam, o ajutam și eu enorm.
Ai încercat să-ți aduci aici părinții tăi sau părinții soției? Nu, nu, nu am avut nevoie, părinții ei lucrează.
Părinții tăi te-au încurajat să-ți faci o carieră în fotbal? Tatăl meu era un suporter al fotbalului când eu am început să mă antrenez. Mi-a zis să fiu temperat, să văd ce se întâmplă, dar ai mei nu și-au dat seama că voi deveni un fotbalist profesionist. Mama e ca toate mamele: îngrijorată să nu mă accidentez! Vorbesc des cu ei la telefon, e normal, mai ales că acum au un nepot.
Kamil, alături de soția sa și de băiețelul nou-născut, la întoarcerea pe Otopeni în 2014 FOTO: Răzvan Lupică
9 cu Bilinski
În încheiere îți lansez o provocare. Voi încerca să-ți ofer niște indicii în loc de întrebări și tu să le dezvolți. Voi încerca să nu depășesc cifra ta preferată: nouă. Ești de acord? De acord. Să vedem!
Nouă. „Number Nine”, da, da. Așa mi-a plăcut mereu să joc vârf împins, atacant clasic, de careu. Nu pe extreme. E poziția mea de la juniori, am mai evoluat ca vârf al doilea, dar eficient am fost mereu numai ca „număr nouă”.
Lolek și Bolek. Bolek Lolek!? Hahaha. Nu erau doar ei pe vremea mea. Aveam multe desene animate în Polonia, dar când eram tânăr nu mă uitam prea mult pentru că stăteam pe afară, iar părinții mei strigau după mine: „Vino acasă să mănănci!”. Veneam agale și apoi plecam în pas grăbit din nou. Mă mai întorceam abia la lăsatul serii. Sper ca fiul meu să-și petreacă timpul ca mine, să fie liber.
Polonia, putere în sport. Handbal, volei, fotbal, tenis.
Naționala României. Doar la televizor am văzut-o, n-am fost pe Național Arena. O echipă bună, nu foarte bună, o echipă bună. Și atât timp cât sunteți pe primul loc în clasamentul Grupei F din preliminarii totul cred că e OK.
Aqua Park. N-am avut timp, cât timp echipa a fost plecată în cantonamentul din Italia eu m-am antrenat singur la Săftica, e dificil să te antrenezi singur. Fără grupul de jucători, fără mingi, fără portari.
Celebrarea unui gol. E un sentiment diferit. Când marchezi un gol, modul în care celebrezi reușita poate fi uneori haios pentru că faci ceva special din cauza adrenalinei care te transformă și simți că plutești, nici nu mai știi ce să faci. Nu-ți poti înfrâna pornirile. Și soția mea mă întreabă: „De ce te bucurai așa sau așa, am râs”. Adrenalina decide ce faci, cum celebrezi.
Trilinski. Ha, ha. Mi-a plăcut cum mi-a spus presa din România. A sunat bine, a fost un meci special pentru mine, cel cu Oțelul Galați (n.r. 4-0 în Ștefan cel Mare, Bilinski 3 și Elton), am reușit în premieră un hattrick într-un meci oficial, în meciurile-test mai reușisem de câteva ori. A fost o confruntare deosebită și pentru că a fost pentru prima dată când pe stadion s-a aflat soția mea în brațe cu fiul nostru. Cam șapte luni cred că avea bebelușul.
În minutul 67 al partidei Dinamo – Oțelul 4-0 (28 iulie 2014), comentatorul canalului Look TV, Bogdan Pasăre, a spus în direct în momentul în care Kamil Bilinski a reușit al treilea gol: „Bilinski ar putea acum să-și schimbe numele în Trilinski”. În prezent la Look TV, jurnalistul a lucrat în carieră la Radio România Actualități și la Pro TV.
Emoții. Au fost puține emoții la acel meci cu Oțelul Galați, dar simțeam o energie pozitivă pentru că-mi transmiteau soția și fiul din tribune. Nu voi uita niciodată acea partidă pentru că e cea mai frumoasă amintire a timpului petrecut aici, în România.
Noroc! Îți mulțumesc, chiar am nevoie la următoarea echipă.
Imagine din meciul cu Oțelul Galați, partida pusă pe prima pagină a albumului său cu amintiri din România FOTO ProSport
Kamil Wojciech BILIŃSKI – carte de vizită
În Liga I
În afara Ligii 1
A cucerit un titlu și două cupe ale Lituaniei – Statistică: Răzvan TOMA
Bilinski a povestit în interviul ProSport că la juniorat a jucat și în spatele vârfului, dar cel mai confortabil se simte în postura de vârf împins FOTO ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER