Are doar 26 de ani, dar e una dintre figurile cunoscute ale fotbalului intern grație „exploziei” pe care a avut-o de la o vârstă fragedă. La 17 ani era campionul Portugaliei cu echipa de tineret a lui Sporting, însă alegea să plece pentru a juca la Internațional Curtea de Argeș. A urmat episodul Steaua, împrumutul la Pandurii și prima ieșire din țară după maturizare. A ales în vară să evolueze la Hatta Club, echipă nou-promovată în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, loc din care a plecat după doar câteva luni.
Un tip care vorbește rar în presă, Mihai Răduț a acceptat să dezvolte subiecte sensibile în ProSport. Mijlocașul a vorbit despre situația reală din fotbalul arab, loc în care ajung tot mai mulți fotbaliști români și din care ne sunt propuse cu regularitate inclusiv nume de selecționeri. Răduț a comentat cu umor întâmplările de acolo, a discutat despre posibila lui venire la Dinamo, dar și despre situația de la Pandurii, club la care a jucat și de la care are de recuperat o sumă importantă.
Mihai, ce s-a întâmplat în Emiratele Arabe Unite? Ai plecat de la Hatta Club după foarte puține meciuri jucate. E destul de simplu, vreau să îți răspund mai pe larg că poate voi acoperi mai multe întrebări pe care le-ai pregătit pe subiectul ăsta.
Notez. În vară am avut câteva oferte din Europa, iar eu îmi doream să rămân în această zonă. Cel mai aproape am fost de Lech Poznan din Polonia, am purtat multe discuții cu ei, mai erau foarte puține de pus la punct. Am așteptat un răspuns de acolo, dar cred că s-au reorientat pentru că au durat destul de mult negocierile. Noi vorbeam încă din iarnă. Voiam să ajung la ei, era un club profesionist din Europa.
Nu s-a întâmplat nimic, și… Și s-a ivit ocazia asta. Eram cu Ropotan în vacanță, el semnase cu Hatta Club, iar când am ajuns înapoi în țară am văzut că Lech întârziase răspunsul cu vreo două-trei zile după ce eu îmi dădusem acordul pe sumă. Cei din Emirate mă sunau insistent, mi-au trimis contractul și eu trebuia doar să îl semnez. A fost ceva foarte rapid și foarte convingător. Acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că e puțin neprofesionist. Au trimis contractul pe mail, fără să mă vadă, poate eram șchiop, Doamne-ferește! (râde)
Ai semnat imediat? Am ezitat un pic, îți dai seama. Mai ales că mai aveam discuții în Europa, apăruse și o variantă din Italia, dar nimic concret. În perioada de transferuri se promit o grămadă, dar când vine vorba despre discuții concrete…
Ce îți oferea Hatta Club era de nerefuzat? Era un salariu foarte mare? Da, mult peste Europa. Adică nu aș fi luat banii ăștia în Europa decât în trei-patru ani. Apoi m-am gândit că e o perioadă scurtă, contract pe un sezon, și am vrut să încerc experiența asta. A contat foarte mult că era și Ropotan acolo, dacă nu era el probabil mai așteptam ceva din Europa. În fine, am semnat și am mers acolo. Apoi am plecat în cantonament și am văzut că nivelul era foarte scăzut.
„Ne antrenam o oră, apoi stăteam să șutez la poartă pentru că ei se rugau”
Nivelul fotbalistic sau? În primul rând cel fotbalistic, da. Mă gândeam că e mai scăzut, dar nu chiar așa. După asta ne-am lovit și de probleme de organizare, mi-am dat seama că sunt la nivel de amatori. Au fost episoade în care, în cantonament fiind, jucam meciuri cu echipamente de antrenament, nu aveam nici echipamente de joc. Am văzut imediat că e o diferență extraordinară de nivel față de primele patru sau cinci echipe din prima ligă, acolo unde e un nivel cât de cât OK. Restul… ceva îngrozitor!
Apoi a început campionatul. Da, am început sezonul și am înțeles că suntem o echipă mică, nou promovată, și că va trebui să ne apărăm. Am zis că hai! Mă descurc, nu sunt mofturos. Dar a fost destul de greu, am avut vreo trei meciuri în care am luat bătaie, 4-0, 4-0, 4-0! Ajungeam acasă și nu îmi venea să cred. Vorbeam cu Ropo și îi ziceam: „Băi, eu nu pot să stau aici! Nu contează banii, am 26 de ani, pot să mai câștig, dar eu m-am apucat de fotbal pentru că îmi place, mi-a plăcut de când eram copil”. Asta e și ideea, mi s-a părut că mă duc în jos și am decis că gata! Plec în iarnă.
Se simte în jocul tău atunci când nu te antrenezi și nu evoluezi alături de fotbaliști de un nivel înalt? Da, se simte! Uite, altă problemă. Mergeam la antrenament pentru că eram chemați la 4 jumătate, ca să începe la 5. OK! Mergeam la 4 jumătate și începeam antrenamentul la 6 jumate sau chiar 7. Începeam, făceam jumătate de oră și apoi săteam pe teren și trăgeam la poartă pentru că ei se rugau toți. După rugăciune mai continuam vreo oră, așa că stăteam 6-7 ore la stadion fără să știm de ce. De pregătit nu ne pregăteam, doar stăteam pe teren.
Amatori. Am avut un preparator fizic din Portugalia și mi-a zis de la început că o să văd cum sunt cei de acolo, că nivelul nu se compară cu România. Mai ales la echipele astea mici. Am zis că da, că știu că nu e wow fotbalul, dar nici chiar așa. În fine, după ce am tot pierdut meciuri în campionat s-a schimbat antrenorul, a venit un altul mai în vârstă, dar eu eram deja cu gândul la plecare. Primul meci a fost cu ăștia ai lui Mihai Costea… cum îi cheamă? Kalba!
„Dacă beam un Red Bull, doctorul echipei țipa că e doping”
Al Ittihad Kalba. Da, cei care au promovat cu noi. O echipă la fel de slabă, n-aveai ce să alegi de acolo. Dar eu am făcut entorsă înainte de meci și asta a fost. Le-am spus că vreau să plec! Chiar mă uitam apoi la meci, venise logodnica mea alături de logodnica lui Ropo, și au remarcat și ele, spuneau „Nu-mi vine să cred că voi jucați fotbal aici!”. La club au zis că e OK, antrenorul a zis că e în regulă, că oricum avea niște jucători care mai jucaseră pe aici și pe care voia să îi aducă. Sunt fericit că am reușit să plec, dar până în iarnă trebuie să stau, nu pot semna cu nimeni.
Și de ce nu ai rămas până în iarnă, măcar te antrenai? Asta îmi zicea și Ropo, mi-a spus: „Băi, frate! Stai până în iarnă, măcar faci antrenamente!” Și i-am spus că nu pot să mai stau nici măcar o secundă. Niciodată n-am făcut compromisuri, ce am simțit aia am făcut. Oricum acasă, în România, fac de zece ori mai multe antrenamente și mai intense. Lucrez cu un preparator fizic, Sașa, care lucrează în stilul lui Tommy. (n.r. – Thomas Neubert, fost preparator fizic al Stelei). Cum să mai pierd vremea aici să-i văd cum nu pot prelua o minge cu latul? Mă ia capul!
Viața dincolo de fotbal a fost o problemă? Restricții, temperaturi ridicate? E o altă cultură, e o schimbare majoră, dar mă pot acomoda. Deși atunci când am ajuns erau 50 de grade Celsius și umiditate de 90%! După primul meci din campionat mi-a fost atât de rău… Era super cald și eu am alergat foarte mult pentru că, ți-am zis, noi ne apăram. Aveam 25-30% posesie, adversarii veneau peste noi, și trebuia să fugim până leșinam. Ei nu știu să stea în teren așa că eu cu Ropo trebuia să acoperim toate posturile. În loc să joc mai în față, în spatele vârfului, eram pe linia de 16 metri lângă Ropo și trebuia să acoperim și fundașul stânga, și fundașul dreapta, și centralii. Nici la juniori nu găsești așa ceva.
Wow! Da. Și așteptam să ajung acasă ca să iau niște proteine sau suplimente, chestii normale de după efort. La ei nu există, e totul pe apă plată! I-am zis doctorului și zicea „No, no! Totul natural!”. OK, totul natural, dar nu sunt interzise, te ajută! Dacă vedea pe cineva că bea Red Bull striga că e doping. La modul ăsta erau. Mă rog, căldura, mâncarea, cultura, cu toate astea m-am acomodat până la urmă, că nu-s încuiat la minte. Dar cu lipsa calității în fotbal nu m-am putut împăca. Eu așa am fost mereu, poate și pentru că am avut șansa unei situații materiale bune, am evitat compromisurile. Așa am făcut încă de la 17 ani, am plecat de la un Sporting cu care ieșisem campion la tineret, deși eram titular și făceam antrenamente pentru echipa mare.
Și de ce ai plecat? Nu mă simțeam în regulă cu ce făceam. Mă băgau să joc în bandă și atunci eram cam fixist, îmi plăcea să joc doar în centru. Așa că am plecat, nu știu dacă a fost sau nu o greșeală, dar așa am simțit. Dacă nu m-am simțit bine și am plecat de acolo, n-o să rămân la Hatta când am astfel de probleme.
„Prima opțiune în țară e Dinamo. Dar să fie o ofertă de luat în serios!”
Dinamo își manifestă interesul pentru aducerea ta de vreo doi ani, dacă nu greșesc. Iar până acum totul a părut să pice pentru că nu și-au permis să îți plătească salariul. Se poate schimba ceva în iarnă? Da, se poate! Eu am vorbit cu ei și în vară, dar le-am spus că prioritatea mea este să plec în străinătate pentru că vreau să încerc și altceva după sezonul bun pe care l-am avut cu Pandurii. Le-am spus că dacă nu iese nimic, iau în calcul opțiunea Dinamo. Să fim sinceri, la ora actuală în țară doar la Dinamo aș mai încerca să joc, doar acolo mi-ar plăcea.
Nu și la Steaua? Pe Steaua o scot din discuție, a fost o perioadă din viața mea. Bună, rea, nu mai contează, dar s-a dus.
Ai avut una dintre cele mai curioase relații cu Steaua din câte am întâlnit în ultimii ani. Mă refer la detașarea cu care ai tratat atât venirea, cât și plecarea din Ghencea la momentul respectiv. Chiar așa este, știu ce s-a întâmplat cu mine acolo, știu exact care au fost motivele reușitei de la început, apoi nereușitei de după. Eu am semnat cu Steaua, deși nu era una dintre opțiunile mele, pentru că mi-a fost prezentat un proiect. Și pentru că acolo era un om care mi-a dat încredere.
Cine? Victor Pițurcă! Datorită lui am semnat atunci, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat după. Probabil multă lume știe ce e acolo, dar nu contează acum. De asta sunt și detașat pentru că știu ce îmi doresc, ce mi-am dorit atunci, și nu s-a întâmplat așa. De asta am acceptat și împrumuturile la Pandurii, unele pe care eu le-am ales și pe care le consider alegeri foarte bune. Dar e gata, e un capitol încheiat pentru mine de când am plecat prima dată la Pandurii. Atunci chiar voiam să rămân la Tg. Jiu, dar mi-au spus că nu se poate. Mă rog!
Revenind la Dinamo. Pot exista discuții, da. Am și vorbit cu cineva din club după ce am terminat cu Hatta, mi-au zis că sunt interesați. Le-am zis că da, dar prima variantă rămâne străinătatea. Touși le-am spus că dacă nu se va rezolva nimic, prima opțiune rămâne Dinamo. Dar să fie o ofertă de luat în calcul, de luat în serios. Mă refer la tot, la proiect, să își dorească mai mult, dar și la partea financiară. Să nu fie ca în vară, atunci a fost o propunere pe care nu puteam să o accept.
Și ai vreun indiciu că acum ți-ar putea oferi altceva decât puteau plăti în vară. Din câte am înțeles, da. Mă gândesc că și ei vor performanță, că s-au săturat să stea atât de mult în spate. Dar să fiu clar, nu mă gândesc să câștig milioane la Dinamo, știu care e situația din fotbalul românesc, știu ce poate oferi Dinamo, știu ce contracte au fotbaliștii de acolo. Știu și ce pot oferi, ce valoare pot aduce într-un mediu bun. Nu cer nici mai mult, nici mai puțin, cer exact ce cred eu că merit.
Sunt sigur că ești la curent și cu ce se întâmplă la Pandurii, cu situația groaznică în care s-a ajuns acolo. Terifiantă chiar!
„Puteam să depunctez Pandurii, să le interzic transferurile”
Te așteptai să se ajungă aici? Te întreb pentru că lucrurile începuseră să se deterioreze încă din perioada în care jucai acolo. Nu știu ce s-a întâmplat exact, dar mă îngrozește rezultatul. În iarnă, echipa era foarte bine, totul mergea ca pe roate, dar a venit domnul președinte Narcis Răducan și a spus că cei de la CEO (n.r. – Complexul Energetic Oltenia) vor tăia finanțarea și o să fie foarte greu. Am înțeles lucrul ăsta, s-a mers pe o lună, două, trei de întârzieri, deși în fiecare săptămână venea la noi să ne spună că se rezolvă, că găsește investitori. În fine, a fost o discuție în care ne-a zis fix așa: „Uitați, nu mai putem să vă dăm banii până în vară, nu avem de unde, dar dacă jucați pentru voi și dacă terminăm pe un loc bun luăm mai mulți bani de la televiziuni și toți se întorc spre voi. Pentru că voi i-ați muncit, voi aveți de recuperat”. Am înțeles și, pentru că eram unul dintre liderii vestiarului, am vorbit cu toți jucătorii și am stabilit că este OK, acceptăm și nu mai discutăm despre asta.
Apoi? V-ați luat banii la finalul sezonului? Așa se părea, am terminat pe trei și urmau să intre în club un milion și ceva de euro, plus transferul lui Hora pe încă vreo 600.000. Deci peste 1,5 milioane care cu siguranță acopereau toate cheltuielile, că nu erau salarii de zeci de mii de euro la Pandurii. Am plecat, a trecut iunie, a trecut și iulie, apoi și august și nu am primit vreun ban. Am început să vorbesc cu băieții de la echipă, nici ei nu au primit. Am vorbit și cu Nistor, că el avea de primit salarii pe șapte luni, nici el nu primise și mai mult, a fost exclus și trimis la echipa a doua. Au fost niște lucruri… ca si cum eram sclavi pe plantație și dacă nu acceptam să muncim fără să plătim eram excluși.
De ce s-a întâmplat asta? Nu înțeleg, mai ales dacă luăm în calcul banii pe care Pandurii i-a primit în vară. Un milion și jumătate, poate peste. Cu câteva sute de mii se rezolva totul. Narcis Răducan ne spunea că primul lucru după ce intră banii în club va fi să se plătească datoriile către fotbaliști. E și normal, nu?
Evident! Ei, noi am mers pe încredere. Când vine omul la tine, se uită în ochii tăi și îți spune asta, atunci mergi pe încredere. Doar nu o să îmi spună asta în față, dar el să facă altceva, nu? Înseamnă că n-are coloană vertebrală. Dar uite că nu s-a întâmplat așa, ba chiar e mai rău, nici jucătorii actuali nu sunt plătiți, nu mai zic de noi.
Te mai aștepți să îți recuperezi banii? Eu am mai făcut un pas. Deși cu memoriile în România te lupți jumătate de an pentru obținerea unei decizii, cu toate că aduci toate dovezile, eu am făcut memorii și trebuia să îi suspend, să le iau puncte și să le interzic transferurile. M-a sunat cineva de la Tg. Jiu, cineva care a făcut parte în trecut din conducere și cred că doar el ar mai putea salva echipa, și m-a rugat să îi mai păsuiesc până în ianuarie.
Și faci asta? Păi cei de la club mi-au trimis o foaie în care se angajau să îmi plătească banii atunci când vor veni drepturile de la Ligă. Dar era o foaie care putea fi anulată foarte ușor. Așa că am refăcut-o eu alături de un avocat și le-am trimis-o direct semnată. N-au avut ce face și au acceptat, am reprimit-o semnată. Teoretic, m-am asigurat că iau banii, dar dacă intră în faliment nu am ce să mai fac. Dar eu sunt împăcat cu mine, mi-am făcut datoria ca fotbalist, dar și ca om față de acest club. I-am ajutat și acum, deși au trecut zece luni în care n-am primit nici măcar un telefon în care să îmi explice ce și cum. Am aflat din presă că cei din conducere au avut bonusuri de performanță uriașe. Deși noi, jucătorii, am făcut performanțele alea și nu am primit vreun leu.
„Se mai poate uita Narcis Răducan în ochii mei acum?”
Cu toate astea, tot iei în calcul revenirea în fotbalul românesc. Fotbalul e în scădere și din cauza conducătorilor. Niciun jucător nu are tăria de caracter să iasă, să spună: „Bă, sunt niște mincinoși! Ne mint încontinuu, iau o grămadă de bani deși noi nu suntem plătiți”. Dacă spui ceva pleci la echipa a doua, memoriu nu poți depune pentru că stai zece luni până se soluționează și te distrugi pe la echipa a doua. Dacă era ceva clar, dacă memoriul te ajuta în două zile, era altceva. Cum e posibil ca la Pandurii, un club în insolvență, conducătorii să aibă salarii mai mari decât jucătorii? 8, 9 sau 10 mii de euro net pe lună! Și vin, se uită în ochii tăi și spun: „Vai, facem tot ce putem ca să vă dăm banii!”. Apoi, în două luni se trezesc cu un milion și ceva și îi fac praf pe toți. E ceva jenant!
E reparabilă degradarea fotbalului românesc? Ce jucători să mai vină din spate când tu nu ai infrastructură? Tu ai un singur centru de copii în toată țara, Academia Gheorghe Hagi! Mai e un centru la Cluj, Școala Ardealul unde am crescut noi, dar nu știu cât e de puternic. Ok, două centre în toată țara? Tu așa vrei performanță? Te mai și comporți cum te comporți cu jucătorii? Vin și îți spun că dau salarii mici că nu sunt bani, de acord, dar dacă semnez pe un leu și nici leul nu îl primesc? Care mai e soluția? Voi nu dați banii pentru că îi furați sau ce naiba mai faceți cu ei.
Soluția e ca fotbalistul să înceapă să aibă voce! Și să mai existe solidaritate între voi, atunci când e o problemă să fie rezolvată prin presiunea grupului. Asta e problema! Știu că vorbeam cu cineva și îmi spunea că în Spania, la o problemă asemănătoare, s-au unit toți. Barcelona, Real Madrid, cu Xavi, Casillas și toți! Păi la noi dacă mă duc și zic să ne unim toți, cu Steaua, Dinamo și Pandurii, să facem o petiție sau ceva…
Nu se întâmplă nimic? Chiar vorbeam cu Săpunaru înainte să plec, că doar e jucător puternic, inteligent, a jucat fotbal la nivel foarte înalt, și ziceam să oprim campionatul. O etapă, două, trei! Că altfel nu ai ce face aici. Pe ei, conducătorii, nu îi interesează! Trebuie să fie ceva concert, serios, ca să vadă ei că nu te mai pot minți chiar așa pe față. Oprim campionatul! Poate așa se trezesc și ei!
E o problemă generală a țării, nu se rezumă doar la fotbal. Aia e! Dacă eram și noi ca sârbii, dădeam cu pumnul în masă și luam atitudine atunci când știam că suntem nedreptățiți. Dar nu, ne-am născut aici și încercăm să schimbăm lucrurile dacă putem. Dacă nu, eu sunt fericit că fac ce-mi doresc și am norocul ăsta că nu depinde de fotbal ca să trăiesc. Când simt că ceva e în neregulă și nu e corect, am să plec. Și am să încerc mereu să îmi găsesc ce îmi convine. Vreau să fim tratați cu respect, să ne putem uita unii în ochii altora fără jenă. Păi eu mai pot da mâna cu Narcis Răducan acum și să se uite în ochii mei fără să lase capul jos? Nu are cum! E vorba de omenie, atribut care lipsește cu desăvârșire mai ales în fotbal!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER