INTERVIU VIDEO | Mircea Sandu: „L-aș fi schimbat pe Daum după 4 meciuri. Trebuia să facem 18-20 de puncte și să fim la baraj. De la Danemarca în jos n-ar fi trebuit să avem probleme. Cu această necalificare s-au pierdut 10 milioane de euro”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Chiajna, stă să înceapă meciul organizat în memoria lui Daniel Prodan. Stelea, Petrescu, Mihali, Belodedici, Popescu sunt deja la vestiare, locurile din sală s-au ocupat deja. Parchetul terenului de mini-fotbal pontează pașii apăsați ai unor puști veseli cu foame de rezultate. În tribune, Mircea Sandu poartă un tricou negru, imprimat cu chipul stoperului naționalei și al Stelei. Privește duelurile aprige ale mogâldețelor implicate în avanpremiera partidei dintre foștii colegi ai lui Didi și acceptă să discute cu ProSport. Modelul Didi, moștenirea lăsată, câte puncte era obligat să adune Christoph Daum din grupa pentru Mondial, realizările lui Răzvan Burleanu… toate într-un dialog cu puțin peste 10 minute.

ProSport: Domnule Mircea Sandu, ne aflăm la un eveniment de suflet, un eveniment organizat în memoria lui Didi Prodan. L-ați cunoscut pe Didi, ați fost mereu aproape de el, iar el a fost unul dintre oamenii care și-au dat sufletul pentru națională. Care este cea mai puternică amintire pe care o aveți împreună?
Mircea Sandu: 
Sunt multe amintiri, mai ales plăcute. Cele mai frumoase au fost cele din Statele Unite (n.r. – de la Cupa Mondială din 1994), fără doar și poate. Au fost mai apoi și cele în care el a început activitatea în administrația federației, când a venit cu o trupă importantă dintre jucătorii anilor ”90, Generația de Aur, cu Lupescu, Prunea, cu Belodedici, cu Jean Vlădoiu. Nu mai spun atmosfera pe care o crea la echipa națională în perioada când era director sportiv și se ocupa de preluarea jucătorilor de la aeroport. Am avut aventuri cu el și cu aducerea jucătorilor care mai întârziau la echipa națională și așa mai departe. Rămâne o figură vie a fotbalului românesc, din toate punctele de vedere.

El a fost mereu – și din pozele din Statele Unite  în pozele de bucurie de după marcarea unui gol. El era cel mai sus. În săritură.
Sărea pe ei, da…


Foto: Mediafax

„Bani le-am lăsat. Baze le-am lăsat. Sediu le-am lăsat. Performanțe le-am lăsat. Totuși, au fost în perioada de mandat a președintelui ăsta cu care vorbiți acum dumneavoastră!”

Tot timpul tindea spre vârfuri, spre victorii. Îi lipsește fotbalistului român ceva din atitudinea lui Daniel Prodan? Pentru că au fost anihilați jucători precum Tomas Skuhravy, Ally McCoist, Caniggia, Balbo sau Batistuta, Asprilla sau Valencia – chiar de el.
Ce nume! Ce valori de jucători! Dacă numeri câte goluri au ăștia, cred că depășești 500 de goluri. Sută în sută depășesc! Știți care este problema, din păcate? Noi am avut pentru înaintașii noștri, și avem încă, recunoștință. Că s-au numit jucători de fotbal sau că s-au numit antrenorii noștri sau că s-au numit conducătorii noștri. Ceea ce astăzi lipsește aproape cu desăvârșire. Dacă vreți, vă pot spune echipa lui Dinamo, Rapid, Steaua din anii ’60-’70. Pe Aurică Beldeanu, dacă îl întrebați, vă spune toate echipele naționale – Brazilia, Argentina și așa mai departe. Eram pasionați și am rămas aceiași pasionați de fotbal. Din păcate, cei care sunt astăzi pe această traiectorie a fotbalului au uitat de trecut. Și când uiți de trecut… E greu să ai viitor. Eu sper ca nu noi, care am fost foarte apropiați lui Didi Prodan, ci cei care conduc destinele fotbalului, să nu uite de marile valori și competiții din această țară, obiective din această țară care trebuie să fie nominalizate cu numele, așa cum am făcut turneul Gigi Olah, care a fost un mare antrenor de juniori, sau Gheorghe Ene – care a lucrat 20 de ani sau 25 de ani în Direcția de Juniori. Așa, și Didi Prodan merită denumirea unei competiții din România.


Foto: Mediafax

Didi Prodan a fost scos în afara fotbalului și de actuala conducere a FRF. Una dintre explicațiile șefilor de la FRF pentru situația în care se află fotbalul românesc se centrează pe ideea – tot răul e făcut și de fosta conducere FRF, cu direcție către dumneavoastră. Cum comentați această afirmație?
Dacă o generalizăm… Dacă nu venim cu nimic concret… Este un laitmotiv care este folosit și în politică – motivul „ăia dinainte”. „Ă‚ia dinainte au făcut și au dres” – totul negativ. Dar văd că au început efervescent acum, cu 3-4 rezultate cât de cât bune ale echipei de tineret 19 ani. Păi, jucătorii ăștia erau acolo când au venit ei. Până acum au spus că nu s-a făcut nimic, acum se laudă cu rezultatele astea. Deci, nu trebuie să te grăbești. Un om care are experiență nu se grăbește, că mai sunt niște faze de jucat și trebuie să aștepți finalul, să vezi dacă se realizează într-adevăr o anumită performanță sau mini-performanță, dacă te califici la un turneu final. Deci, bani le-am lăsat. Baze le-am lăsat, chiar dacă undeva se interesează DIICOT-ul de baza de la Buftea. Sediu le-am lăsat. Performanțe le-am lăsat. Totuși, au fost în perioada  de mandat a președintelui ăsta cu care vorbiți acum dumneavoastră! Sigur că au fost și părți rele, grele, negative, dar trebuie să punem între unul și altul un semn și vedem ce e pe plus.

„Gestul de a-l aduce pe Daum a fost de a epata un pic. Aici e o mare greșeală pe care nu a mai suportat-o nimeni. Să faci câteva puncte într-o grupă atât de ușoară…”

Eu vă spun un lucru bun făcut de actuala conducere: regula jucătorului U21, introdusă de Andrei Vochin și de Răzvan Burleanu. Dumneavoastră ați găsit vreun lucru bun în mandatul lui Răzvan Burleanu?
Păi, regula junior și 21 există din 1990. Spre exemplu, la Liga a 2-a, în 2011, prin regulament, era obligația de a avea doi jucători în teren pe întreaga perioadă a meciului. Doar dacă era eliminat un jucător sub 21 de ani, asta era. Se juca cu unul singur, nu trebuia să schimbe. La Liga a 3-a, trei jucători sub 21 de ani. Deci, regula asta exista, mai puțin la Liga 1 – e adevărat. Nu vreau să le fac o analiză, să îi analizeze cei care îi votează. Dar aș vrea să vă spun că un mare dezastru a fost cu centrele astea de excelență, care este o chestie penală, din punctul meu de vedere. Pentru că s-a încălcat legea. Și acest abuz, cu încălcarea legii, e grav. Dar, nu-i problema mea. Dacă federația – adică Adunarea Generală sau Comitetul Executiv – au fost de acord să cheltuiască milioane de euro pentru aducerea lui Daum, pentru aceste centre așa-zise de excelență – pentru că excelența înseamnă cu totul și cu totul altceva -, ca să se demonstreze că ele sunt ilegale, atunci…

Vorbeați despre aducerea lui Daum. Dacă îmi aduc aminte, prin 2006 sau 2007, Adrian Mutu v-a comunicat subtil ideea că ați putea să îl aduceți pe Alberto Malesani. De ce ați fost împotrivă? Dumneavoastră cum ați fi reacționat dacă cineva v-ar fi propus un antrenor precum Daum?
Am avut un moment în care am fost dezarmat vis-a-vis de antrenori – și să știți că nu au fost mulți cei pe care i-am adus pe la echipa națională. Cu toate acestea, chiar dacă am avut niște contacte în Germania și în Spania – și aș fi optat pentru Spania, pentru că, totuși, era fotbal latin, o altă situație -, consultându-mă cu oamenii cu experiență, gen Angelo Niculescu și alții, am ajuns la concluzia că trebuie să mergem în continuare pe antrenori români. Gestul de a-l aduce pe Daum, sau oricare antrenor străin ar fi fost, a fost de a epata un pic. De a ieși din cotidian, de a ieși din normal, ceea ce a fost o mare palmă pe care au dat-o în primul rând antrenorilor și școlii de antrenori români, și a doua – lipsei de performanță la echipa națională. Aici e o mare greșeală, pe care nu a mai suportat-o nimeni, ca să zic așa. Nu o suportă nimeni. Să faci câteva puncte, într-o grupă atât de ușoară, totuși…

Câte puncte ar fi trebuit să avem în această grupă?
Din punctul meu de vedere, între 18 și 20 de puncte ca să fim locul doi, în mod cert la baraj. Polonia pornea, într-adevăr, favorită, dar cu Danemarca și în jos n-ar fi trebuit să fie probleme.


Foto: FRF

„Uitați-vă la Suker! A schimbat antrenorul Croației înainte de baraj. Aici e avantajul de a avea un fost fotbalist președinte de federație. A simțit că trebuie să intervină”

Au fost niște momente în activitatea dumneavoastră, ca președinte al Federației Române de Fotbal, când ați făcut niște schimbări bruște, dar care au ajutat naționala României. Atunci când anumiți selecționeri au fost schimbați și a urmat o altă traiectorie pentru națională. Când ar fi trebuit să fie schimbat Daum de actuala conducere? Sau dumneavoastră, dacă ați fost președinte acum, când l-ați fi schimbat pe Daum, după ce meci?
Fiind zece meciuri în economia totală, deci 30 de puncte, dacă după primele patru meciuri nu aveam un număr de puncte pe care eu îl consideram necesar pentru a avea șanse, trebuia schimbat. Uitați-vă la Davor Suker (n.r. – președintele Federației de Fotbal din Croația), înainte de baraj, sau chiar înainte de ultimul meci – dacă nu mă înșel – din preliminarii și mai apoi la baraj, a schimbat antrenorul. Aici este avantajul de a avea un fost fotbalist, mare fotbalist, președinte de federație. A simțit că trebuie să intervină. Probabil că același lucru mi s-a întâmplat și mie în două-trei situații.

Cum vedeți naționala cu Cosmin Contra selecționer?
Bine. A readus bucurie, a vorbit cu ei. Ca timp de pregătire, nu a avut foarte mult, dar a vorbit cu ei. A știut ce să le spună, ce să le ceară. Jucătorii au înțeles, au găsit altă atmosferă, altă motivație. Și arată destul de bine. El nu are dreptate acum să certe presa, și poate suporterii – la Cluj a avut o susținere extraordinară, pentru că, într-adevăr, Turcia nu a arătat mare lucru. Sau aproape nimic. Să fim serioși! Dovada – au pierdut și cu Albania acasă, acum. Albania, care este într-o scădere, da? El nu trebuie să se supere pe presă, ba din contră, trebuie să și-o apropie cât de mult, pentru a păstra o atmosferă bună. Asta o poate face cu presa.

Și cu ce jucători ar putea să facă asta – să aducă rezultate?
Are. Echipa națională are jucători. Eu m-am uitat la atacanți. Sunt patru atacanți. Și a lipsit Stancu. Au fost Keșeru, Alibec, Andone, Țucudean. Domnule, patru atacanți! Oricare poate juca la echipa națională titular, fără probleme. Deci, când ai patru vârfuri de atac, o concurență extraordinară – înseamnă că e bine. Mai trebuie să găsim la fundașii centrali – avem niște probleme. La fundașii laterali – niște dubluri, pentru că, iată, s-a accidentat Benzar, puțin scârțâim, chiar dacă a jucat bine Săpunaru. Numai că Săpunaru are 32 de ani, dacă nu mă înșel. Deci, sunt căutări. Gică Hagi pune la dispoziția echipelor naționale tineri de mare perspectivă.  Trebuie să îți asumi un risc, la un moment dat. Asta trebuie să înțelegem. Eu, când l-am adus pe Pițurcă în locul lui Răzvan (n.r. – Lucescu), i-am spus că trebuie să treacă peste acea calificare – unde mai erau câteva meciuri și se pierdea – și să îl las să ducă mai departe, ca să poată să formeze o echipă. Trebuie să îl ajutăm pe antrenor să formeze o echipă. Eu știu că nu este răbdare și nu este timp. Toți vrem să fie 2020, pentru că am adus Bucureștiul pe elita celor 13 capitale. Dar e posibil să nu fim. Dar, dacă se formează o echipă în viitorii doi ani de zile, asta este cel mai important, ca să o ai încă opt ani sau zece ani de zile. Deci, trebuie multă răbdare.

„Daum venea și pe 200.000!”

Ce selecționer din mandatul dumneavoastră s-a aflat, ca salariu, aproape de salariul lui Daum?
Niciunul nu a avut. Nu cred că a avut mai mult de 300 și ceva de mii niciun antrenor. E adevărat că la calificare primeau bonusuri, dar mie mi se pare că trebuie să fim la nivelul celor din jurul nostru. Adică, chiar dacă vine Daum – Daum venea și pe 200.000, credeți-mă! Dar nu aveam nevoie de Daum! Pentru că nu s-a pierdut doar un milion și cât s-a plătit toată echipa lui, prin această necalificare, s-au pierdut mult mai mulți bani, peste zece milioane de euro.

Se vorbește acum, înainte de alegeri, și de taberele din fotbalul românesc care susțin anumiți candidați. Se vorbește și despre tabăra lui Mircea Sandu. Pe cine susțineți?
Fotbalist! (n.r. râde) Oricare dintre fotbaliști. Că-i Prunea, că-i Lupescu, că-i Marica, Balaj – care a fost fotbalist, că-i Pușcaș, Iacob… Oricare dintre ei, îi susțin. Nu am influențe, nu am interese. Singurul meu interes este ca fotbalul românesc să fie condus de cei care au asudat acolo, pentru că știu că și în alte federații au fost anumite intervenții, dar măcar mă uit că la handbal e Dedu – care a fost un mare campion, la tenis e Cosac – care a fost un campion, la scrimă, la înot, la gimnastică, la Comitetul Olimpic și Sportiv Român sunt foști mari campioni. Chiar dacă a fost o anumită influență la momentul votului…

O ultimă întrebare: când îl vedeți pe fiul lui Didi Prodan aici, în sală, organizatorul evenimentului, ce vă vine în minte?
Să-l cert, să slăbească (n.r. – râde). Nu, el a avut o mică problemă, trece peste ea acum. Ce să îmi vină în minte? Știu cât de mult îl iubea, cât de mult se ducea după el la antrenamente – îl ducea, îl aducea, îmi povestea. Și mă gândesc că, dacă atât de mult și-a dorit Didi Prodan și și Răzvan își dorește, poate că, la un moment dat, va putea să devină și el un campion în fotbal.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Vrea să plece de la FCSB
Vrea să plece de la FCSB
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival:
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival: "Dădeam şi mai mult…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de…
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×