INTERVIU | MOGA Titlul cu Dinamo fără meci pierdut, cum l-a surprins pe Halagian în camera de hotel, Sânmărtean la 15 ani și diferența dintre New și Old. „Mi-a plăcut cum a arătat cu Steaua, dar actualul Dinamo e mult sub Dinamo din ’92”

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU | MOGA Titlul cu Dinamo fără meci pierdut, cum l-a surprins pe Halagian în camera de hotel, Sânmărtean la 15 ani și diferența dintre New și Old.
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Andru Nenciu

Bucureștean prin adopție și bistrițean de suflet, Sebastian Moga (44 de ani) a pus șiretul pe centrările care au dus-o pe Dinamo spre titlul obținut fără înfrângere în sezonul 1991-1992. Cu Florin Halagian pe bancă, generația fantastică din care făceau parte, printre alții, Demollari și Gerstenamajer, și-a pus amprenta asupra fotbalului românesc de după Revoluție. Chiar înainte de a începe perioada de dominație a Stelei, Dinamo ’92 a devenit pentru unii dintre jucători anticameră spre națională, iar pentru suporteri un reper de întoarcere în timp atunci când prezentul gri le inhibă elanul. Aflat la Bistrița, unde și-a deschis o mini-afacere cu un teren de padbol, cel supranumit „Expresul de Bistrița” derulează cu încetinitorul pentru ProSport un fragment dintr-o perioadă în care jucătorii ieșeau la restaurant în fiecare început de săptămână. „Dacă lipsea cineva, trebuia să plătească toată masa săptămâna următoare. Era unitate!”.

Domnule Moga, când nu jucați fotbal, bănuiesc că… tot în zona fotbalului sunteți, nu?
Oarecum, pentru că mi-am deschis o mică afacere aici, în Bistrița, un teren de padbol, și vreau să o dezvolt, cu un teren sintetic, cu o bază sportivă, deja am vorbit cu antrenorii de la juniori ca antrenamentele de tehnică să le facă la mine pe teren. Nu mă îmbogățesc cu asta, dar îmi place ceea ce fac… Ce să fi făcut!? Să fi deschis o cafenea, un bar sau un club!? Nu, nici vorbă. Doamna Elisabeta Gherghișan m-a ajutat pentru a deschide această mini-afacere cu terenul de padbol, lumea e interesată, niște prieteni vor să-și deschidă și la Cluj, prinde din ce în ce mai mult teren.


Moga, la 44 de ani, alături de Neaga, Petre Marin și Giani Kiriță

Dar fotbalul mai prinde teren în Bistrița?
E dureros ce se întâmplă, o echipă care se bătea cu Steaua și Dinamo, care a stat atâția ani în prima ligă… să dispară. Autoritățile au încercat să dea niște bani, dar nu puteau pe cale legală. Păcat. Acum s-a format o nouă echipă și a luat-o de jos, din liga a cincea.

„E dureros ce se întâmplă cu Jean Pădureanu. E dureros ce a găsit la Bistrița după ce a fost eliberat din închisoare. Nu mai are, din păcate, puterea să mai facă ceva”
Sebastian MOGA


După retrogradarea din Liga 1, la finalul sezonului 2012-2013, Gloria Bistrița a continuat un sezon în liga secundă pe avarii, însă a terminat pe un loc acceptabil în play-off-ul Seriei a II-a, locul 5 din 6. După acel sezon, echipa fondată de Jean Pădureanu a fost abandonată de oficialități și conducători preferându-se să se concentreze atenția pe echipa secundă, nou-promovată în sezonul 2014-2015 în eșalonul al treilea. S-a mers pe scheletul „satelitului”, schimbând denumirea în Gloria Progresul Bistrița în speranța că autoritățile locale se vor implica din nou financiar la club, însă proiectul s-a dovedit a fi un eșec și de această dată. Sezonul recent încheiat a fost terminat tot cu acumularea de datorii câtre jucători, însă cu toate acestea nu s-a retrogradat pe teren. S-a ajuns în cele din urmă la retrogradarea matematică din cauza depunctării acumulate în urma multiplelor litigii cu foștii jucători, iar clubul a fost abandonat și de această dată.


„Mi-a plăcut cum au jucat cu Steaua. Sper să se califice în play-off”

Ce v-a impresionat la Dinamo în acest sezon? Ați sesizat vreun element comun cu echipa din 1992?
E mult sub Dinamo de atunci, are ceva copii, cei de 18-19 ani, dar nu pot să identific încă de pe acum unul care va ajunge un mare jucător. Sunt prea tineri, încă nu pot deveni lideri de echipă, probabil cu trecerea timpului, dacă li se va acorda încredere, vor avea șanse să crească poate într-un mediu benefic marii performanțe. Eu sper să se califice Dinamo în play-off pentru că eu am rămas dinamovist.

Meciul cu Steaua v-a plăcut?
Da, să știi că mi-a plăcut. Să vedem cu această insolvență, e dureros, eu am rămas dinamovist, chiar jucam în echipa de old-boys la diverse acțiuni desfășurate în țară.

3 e poziția în clasamentul Ligii 1 pe care se află Dinamo. Elevii lui Mircea Rednic au adunat 9 puncte după 5 etape: 2 victorii, trei remize, nicio înfrângere. Joi, de la ora 21:00, Dinamo întâlnește, pe teren propriu, gruparea FC Voluntari

Old-boys ca old-boys, dar cum e echipa actuală față de cea din 1992?
Eee, e mult sub Dinamo de atunci. Am luat titlul fără să pierdem vreun meci. În primul rând eram uniți, majoritatea eram veniți în București din provincie. Lunea ne adunam toți fobaliștii la restaurant și cine nu venea avea ca misiune să plătească la următoarea întâlnire toată consumația. Îți dai seama că nu prea lipsea nimeni! Nu ne cerea cineva să ieșim, ne venea din interior această inițiativă și așa s-a oțelit acea unitate de echipă și s-au cimetat prietenii care țin până azi. Și soțiile noastre țin legătura chiar și în prezent.

Bani erau?
Erau ceva bani, era mai bine ca înainte de Revoluție, dar nu puteai să spui că dacă joci 2-3 ani la Dinamo… gata, ți-ai asigurat o viață liniștită. Să știi că nu ne gândeam foarte mult la bani, în primul rând era o mândrie că joci la Dinamo, așa simțeam atunci…

„Ne punea să trecem primul 11 pe ele. Într-o zi, am pus peste tot X, X, X și Moga mijlocaș stânga, pentru că la un moment dat evoluasem și în atac cu Demollari. Și mi-a zis: >”

22 de jucători cu personalitate puternică și un antrenor precum Florin Halagian. Era mai dificil pentru Halagian de lucrat cu voi sau pentru voi de lucrat cu el?
Era un tip riguros, un tip care se baza mult pe disciplină. Simțea jucătorul, știa când cineva are nevoie de ceva sau de odihnă. El era și preparator fizic, nu existau preparatori fizici ca în ziua de azi. Avea peste tot cu el niște hârtiuțe și venea la noi în cameră cu ele.

De ce?
Ne punea să trecem primul 11 pe ele. Într-o zi, am pus peste tot X, X, X și Moga mijlocaș stânga, pentru că la un moment dat evoluasem și în atac cu Demollari. Și mi-a zis: „Băi, Moga, ești nebun?”. Prin această metodă Halagian voia să înțeleagă cum vede echipa fiecare dintre noi. Unii dintre băieți nu se băgau în primul 11 și nu era bine deloc pentru ei, pentru că Halagian le reproșa apoi lipsa de încredere în propriile forțe.

Cum e cu centrările de pe stânga pentru Gabor Gerstenmajer?
Eu n-am întâlnit în viața mea un jucător cu o așa lovitură de cap precum Gerstenmajer. Poate doar Dudu Georgescu să fi deținut asemenea calități. O combinație de simț al porții, mobilitate și extensie. Așa a marcat și cu Sporting Lisabona din pasa mea. Aveam niște jucători foarte buni.

Cine e cel mai bun stranier care a jucat în România? Demollari sau Wesley?
Demollari e mult peste Wesley. Dădea siguranță echipei, îți transmitea încredere și prin execuțiile sale te făcea să dai tot ce ai mai bun din tine. Când îl aveai lângă tine, simțeai că prinzi aripi. El era un jucător fantastic și aveam o generație de nota 10 la Dinamo. Și centrările lui Tibor Selymes erau extraordinare. Avea viteză, nu degeaba a ajuns unde a ajuns cu naționala, impresiona și cu șutul de la distanță.


Dinamo a câștigat titlul în 1992 fără meci pierdut. A adunat 55 de puncte, cu 7 mai mult ca Steaua (48) și cu 16 lungimi în fața formațiilor Electroputere și Universitatea Craiova, ambele cu 39 de puncte, despărțite de golaveraj. Gabor Gerstenmajer a devenit golgheterul campionatului, cu 21 de reușite. La începutul sezonului în care Dinamo a terminat pe primul loc, Moga și colegii lui au evoluat în Cupa UEFA. Au trecut în primul tur de Sporting Lisabona, care-i avea în componență pe Figo și Cadete, 0-1 în tur / 2-0 la București, și au fost eliminați de Genoa.


„Măi, băieți! Mergeți acasă și nu cumva să plecați de la antrenamente fără să expediați 200 de șuturi la poartă”

Ați reperat vreun fotbalist care mai șutează bine de la distanță în acest moment în Liga 1? Un român?
Să mă gândesc…(…)… Nu. (…) Nu prea.

Ce le lipsește? Încrederea? Lipsa de asumare a unei responsabilități? Frica de a greși?
Antrenorii pe care i-am avut la loturile naționale ne spuneau așa: „Măi, băieți! Mergeți acasă și nu cumva să plecați de la antrenamente fără să expediați 200 de șuturi la poartă. Unul, câte unul. 200!”. Noi aveam pasiune, ascultam ce spuneau antrenorii și promisiunea era promisiune. 200 ne ziceau, 200 trăgeam la poartă. Acum copiii nu mai au timp, nu-și mai dezvoltă pasiunea pentru șuturile de la distanță. Cine știe… Au alte treburi, stau pe tablete…

„Și eu încercam să-l imit pe Maradona, dar nu-mi ieșea niciodată. Când Sânmărtean avea 15 ani, avea control asupra balonului și pe teren cu denivelări”

Pe tablete sigur n-a stat unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României. Pe Lucian Sânmărtean îl cunoașteți foarte bine pentru că e bistrițean…
Da, da.

Și…
Și să-ți povestesc ceva. Avea 15 ani și era la echipa a doua a Gloriei Bistrița. Jucam pe un teren de zgură, plin de denivelări, sărea mingea ca din colțul mesei. Abia o stăpâneam, numai în tibii ne venea. Când Lucian o avea la picior, nimeni nu i-o putea lua. Băiatul e genial, dacă ar fi avut continuitate, ar fi fost al doilea după Hagi. 10 ani ar fi trebuit să fie titular la națională. Are o ușurință fantastică atunci când conduce mingea, atunci când driblează. La el totul e firesc, e genial. Ca și Maradona sau Messi, păstrând proporțiile. Și eu încercam să-l imit pe Maradona, dar nu-mi ieșea niciodată.

Cine ar avea mai mult de câștigat dintr-o reîntoarcere la Steaua? Sânmărtean sau Steaua?
Cel mai bine pentru el ar fi să rămână acolo unde e, la Al Ittihad (n.r. – Arabia Saudită).

Marea rivală, Steaua, ce vă spune?
Îmi spune că acum 23 de ani am bătut-o în fața unui stadion plin ochi, cu 70.000 de spectatori, cu 1-0, după ce remizasem în Ghencea, 1-1. A fost ultima victorie a lui Dinamo, înainte să înceapă în acea perioadă hegemonia Stelei și șirul lung fără victorii pentru echipa din Ștefan cel Mare în fața rivelei de-o viață. Acea etapă din istoria lui Dinamo, sezonul 1991-1992, poate fi un model pentru băieții de azi de la echipă.

Lotul echipei Dinamo în sezonul 1991 -1992

  • Portari: Câmpeanu, Stelea, Tene, Musta
  • Fundași: Kadar, T. Cristea, Doboș, Matei, Mihali, Selymes, Mihăescu, M. Pană, Grozavu, Răduță
  • Mijlocași: C. Pană, Atomulesei, Cheregi, Gerstenmajer, D. Munteanu, Priseceanu, Moga, Visalom
  • Atacanți: Demollari, Cr. Sava, Mensah, Gh. Pană, D. Scânteie

Antrenori: Florin Halagian, Viorel Hizo, Florin Cheran

Director tehnic: Rinus Israel


Ioan Sebastian MOGA

Născut: 18.12.1971 (Bistrița,BN)

Post: mijlocaș lateral

În Divizia A

Debut: 12.08.1990, Gloria Bistrița – FC Argeș 0-0

1990-91: Gloria Bistrița                                               30        3

1991-92: Dinamo                                                        32        4

1992-93: Dinamo                                                        23        3

1993-94: Dinamo                                                        4          0

         „U” Cluj                                                              14        0

1994-95: Dinamo                                                        32        3

1995-96: Dinamo                                                        25        1

1996-97: Rapid                                                            5          0

         Dinamo                                                               12        0

1997-98: Gloria Bistrița                                               24        2

1998-99: Ceahlăul                                                       10        1

         „U” Cluj                                                              4          0

2003-04: Gloria Bistrița                                               9          0

Total:                                                                           224      17

În Cupa României

1990-91: Gloria Bistrița                                               1          0

1991-92: Dinamo                                                        1          0

1993-94: „U” Cluj                                                        2          0

1994-95: Dinamo                                                        2          0

1995-96: Dinamo                                                        1          0

1996-97: Dinamo                                                        1          0

1997-98: Gloria Bistrița                                               1          0

1998-99: „U” Cluj                                                        1          0

2003-04: Gloria Bistrița                                               2          0

Total:                                                                           12        0

În Divizia B

1989-90: Gloria Bistrița

1999-00: AS Midia Năvodari

În străinătate

2000-01: Kecskeméti FC (Ungaria 2)

2001-02: Kecskeméti FC (Ungaria 2)

În echipa națională

Debut: 23.05.1991, Norvegia – România 1-0

Total:   4 jocuri            0 goluri

În echipa Under 21

Debut: 28.08.1990, URSS – România 1-0

Total:   8 jocuri            1 gol

În cupele europene

Debut: 18.09.1991, Sporting CP – Dinamo 1-0

Total:   9 jocuri            0 goluri

A cucerit un titlu (1991-92)

Statistică: Răzvan TOMA


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu pune TUNURILE pe Honorius și Silvius Prigoană! 'Intră trupele speciale. Ca la Caracal'
Adriana Bahmuțeanu pune TUNURILE pe Honorius și Silvius Prigoană! 'Intră trupele speciale. Ca la Caracal'
Kosovarii nu s-au ferit de cuvinte: cum i-au numit pe români, după aflarea deciziei UEFA
Kosovarii nu s-au ferit de cuvinte: cum i-au numit pe români, după aflarea deciziei UEFA
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Cum a fost numită Kosovo în presa din Serbia după ce UEFA i-a dat câștig de cauză României
Cum a fost numită Kosovo în presa din Serbia după ce UEFA i-a dat câștig de cauză României
Ungaria se implică după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se implică după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Nu Kosovo e Serbia?! Ci FCSB e Steaua?! Asta doare". Marian Iancu, reacţie vehementă după ce Mircea Lucescu a fost…
Aparatul electrocasnic din bucătărie care îți distruge sănătatea fără să-ți dai seama. 1 din 3 români are așa ceva acasă
Aparatul electrocasnic din bucătărie care îți distruge sănătatea fără să-ți dai seama. 1 din 3 români are așa ceva acasă
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un ciclon polar. Zonele unde ninge consistent şi temperaturile scad dramatic
România, lovită de un ciclon polar. Zonele unde ninge consistent şi temperaturile scad dramatic
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Cu ce se ocupă noua iubită a lui Bănel Nicoliţă! Tânără este o frumuseţe uimitoare
Cu ce se ocupă noua iubită a lui Bănel Nicoliţă! Tânără este o frumuseţe uimitoare
Vica Blochina, adevărul despre despărţirea dintre Alex Bodi şi Ema Uta: ”S-a săturat să îl slujească. Ea vrea să…”
Vica Blochina, adevărul despre despărţirea dintre Alex Bodi şi Ema Uta: ”S-a săturat să îl slujească. Ea vrea să…”
Decizie pentru Simona Halep. Anunț oficial venit azi: Nu a mai avut șanse
Decizie pentru Simona Halep. Anunț oficial venit azi: Nu a mai avut șanse
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj emoționant a scris artistul pentru iubita lui, Mălina
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj emoționant a scris artistul pentru…
×