Italianul Walter Zenga e legat prin mii de fire de România și de fotbalul de la noi. Și-a pus amprenta pe Liga 1 într-o perioadă în care fotbaliști rasați dădeau greutate campionatului, iar parcursul cu Steaua din cupele europene l-a transformat într-unul din oamenii preferați ai fanilor. Căsătorit cu Raluca, fostul portar al naționalei Italiei antrenează acum în Emiratele Arabe Unite, la Al Shaab, echipă aflată pe locul 14, cu 3 puncte după 12 runde desfășurate. La început de an, Zenga a acceptat un dialog deschis cu ProSport. Prima parte a interviului o puteți citi în rândurile de mai jos.
ProSport: Domnule Zenga, să împărțim 2016 în trei tablouri: cel al carierei în fotbal, al familiei și al surprizelor. Ce v-ați dori de la acest an? Walter Zenga: Prioritatea mea a fost întotdeauna familia. Întâi lor să le fie lor bine, apoi pe planul al doilea cariera mea. Nu cred în surprize, ci sunt convins că ceea ce apare în viața cuiva este bine gândit și pregătit, urmează un plan pe care noi de multe ori nu îl înțelegem imediat. Gândesc mereu pozitiv și sper într-un 2016 bun, cu satisfacții profesionale și nu numai.
În ce punct al carierei credeți că vă aflați și cât de greu este pentru un antrenor să o ia mereu de la capăt. Mă refer aici la țări schimbate, culturi diferite, capacitate de adaptare în medii diferite, relaționare cu patroni lipsiți de răbdare. Mă aflu la jumătatea carierei mele de antrenor – am început la 40 de ani – și îmi propun să lucrez încă mulți ani de-acum înainte, nu pot sta prea mult fără fotbal. Sigur, ca antrenor te obișnuiești să începi mereu de la zero, cu o nouă echipă și să construiești etapă după etapă, să începi să îți vezi amprenta asupra jocului, să vezi cum ideile tale se pun în aplicare și dau roade. Aceasta este o mare satisfacție, când vezi rezultatele muncii tale. Am scris și o carte despre asta. Patronii cei mai „nerăbdători” i-am găsit în țara mea de origine (râde!) ceea ce este destul de surprinzător. Nu este simplu nicăieri, mai ales în culturi cu mentalități profund diferite, dar am considerat că întotdeauna merită efortul și nu m-am dat în lături de la nicio provocare. Am antrenat in Turcia, la granița cu Siria, în Arabia Saudită și patru echipe in Emirate, în diferite poziții în clasament.
Statutul de star în fotbal este trecător. Cât de greu este să te împaci cu o astfel de idee? Eu am început sa joc fotbal profesionist la 18 ani, sunt practic de 37 de ani în această lume atât de râvnită: am fructificat din plin talentul pe care l-am primit de la Dumnezeu, am realizat performanțe deosebite și mă bucur în continuare de stima celor care iubesc acest sport.
Cum ați caracteriza perioada Sampdoria? Ce a mers și ce nu a funcționat? Am avut parte de un început dificil, cu neîncredere din partea fanilor și a anumitor persoane din administrație, ceea ce s-a reflectat apoi critic în momentul în care aveam nevoie de mai mult sprijin. Cu echipa am avut însă un raport foarte bun, am făcut 16 puncte în 12 meciuri, am fost mereu în partea superioară a clasamentului, golgheter a fost Eder, al patrulea atac în campionat și pe locul 10 ca apărare.
Pe 26 decembrie v-ați reîntâlnit cu prietenul Cosmin Olăroiu, în meciul Al Shaab – Al Ain 1-4. Cum a decurs întâlnirea? Ați mai avut chef de vorbă la final? Am vorbit ca între antrenori si prieteni de demult, a fost plăcut, era normal sa câștige echipa lui fiind mult mai puternica; cu ani in urma eu antrenam Steaua iar Cosmin FC Național, este ca o roată care se învârte…
S-a tot vorbit despre o listă a potențialilor selecționeri, una care îl includea și pe Cosmin Olăroiu. Când credeți că se va apela la el sau ar fi dispus să accepte postul? Sigur, antrenori precum Cosmin Olăroiu sau Dan Petrescu vor fi mereu nume importante, în pole-position, pentru banca tehnică a României, oricând se vor decide să se întoarcă din străinătate.
La lansarea cărții dumneavoastră, soția dumneavoastră, Raluca, într-un interviu pentru ProTV,a lăsat să se înțeleagă că ați răspunde afirmativ, la un moment dat, în viitor, dacă ați fi solicitat să antrenați naționala. Cum comentați? Este mereu o onoare ca numele tău sa fie propus pentru o națională. Din motive evidente ma consider pe jumătate român, si am continuat sa urmăresc si de departe campionatul si evoluția echipei naționale.
Walter Zenga (55 de ani) este antrenorul lui Al Shaab, în Emiratele Arabe Unite. Acesta a fost instalat pe banca tehnică a echipei pe 1 decembrie 2015 și are contract până în vara acestui an. În cariera de antrenor Zenga le-a mai antrenat pe Sampdoria, Al-Jazira, Al-Nasr, Al Nasr Ryadh, Palermo, Catania, Dinamo, Gaziantepspor, Steaua Roșia Belgrad, Steaua București și FC Național. Cele mai mari performanțe le-a obținut atunci când o antrena pe Steaua, perioadă în care a câștigat campionatul României, în sezonul 2004/2005, ajungând până în faza optimilor de finală din Cupa UEFA. A mai câștigat titlul în Serbia, la cârma celor de la Steaua Roșie Belgrad, în sezonul 2005/2006.
Ca jucător, Walter Zenga și-a petrecut cea mai mare perioadă a carierei la Internazionale Milano. A acumulat 347 de partide, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din istoria formației din Milano. Din cele 347 de partide, în 141 dintre ele a reușit să păstreze poarta intactă. Fostul portar a mai jucat și la Sampdoria, unde a strâns 44 de partide, dar și la Calcio Padova, 21 de partide. 3 trofee a cucerit Walter Zenga în cariera de jucător: 1 campionat al Italiei și 2
„Cel mai dificil patron l-am avut la Sampdoria, cu o relație complicata, si deseori conflictuală – a devenit rapid evident faptul că aveam viziuni diferite asupra fotbalului. Relația cea mai frumoasă am avut-o in schimb cu Pixie Stojkovic, președintele de la Steaua Roșie Belgrad”
Cum caracterizați acum campionatul din Emirate și ce obiective aveți? Am preluat echipa Al Shaab la jumătatea campionatului, iar obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. Privind de la exterior, lumea poate crede că aici campionatul este floare la ureche, dar și în Emirate există probleme și competivitate ca peste tot!
Ce s-a schimbat față de precedenta perioadă în care ați pregătit o echipă de acolo? Nu, de când antrenam în Abu Dhabi echipa Al Jazira în 2014 și până acum cu Al Shaab nu s-au schimbat prea multe… fiind din 2011 în Emirate am ajuns să cunosc foarte bine dinamica și stilul campionatului de aici.
Massimo Ferrero, patronul echipei Sampdoria, în centru, cu cravată galbenă
Unde ați întâlnit cei mai dificili patroni din lume și de ce? Cel mai dificil patron l-am avut la Sampdoria (n.r. – Massimo Ferrero), cu o relație complicată. Și deseori conflictuală! A devenit rapid evident faptul că aveam viziuni diferite asupra fotbalului. Relația cea mai frumoasă am avut-o în schimb cu Pixie Stojkovic, președintele de la Steaua Roșie Belgrad, și nu doar pentru că în acel an am câștigat și campionatul, și Cupa Serbiei, ci mai ales pentru că întreaga administrație era formată din oameni de fotbal de un nivel elevat, din echipa care câștigase Cupa Campionilor.
În România ați avut o relație specială cu Cristi Borcea. El v-a dorit la Dinamo și a insistat ca dumneavoastră să veniți în Ștefan cel Mare. În câteva cuvinte cum l-ați descrie pe Borcea de atunci și ce impresie vă lasă cel de acum? Cu Cristi Borcea nu am mai ținut legătura de când am plecat de la Dinamo; personajul de atunci mi-l aduc aminte drept îndrăgostit de propria echipă! Nu am mai întâlnit un președinte care să iubească atât de tare, ca un fan înflăcărat, echipa de fotbal, ceea ce se poate transforma și într-un defect, pentru că nu îți lasă seninătatea de a lua decizii obiective.
Credeți că ar mai putea reveni vreodată în fotbal? Nu știu daca va mai putea face asta și îmi pare rău dintr-un anumit punct de vedere.
Cele 20 de reguli ale lui Walter – potrivit cărții sale, ANTRENOR
Cum a plecat de la Steaua înainte să ia campionatul și meciurile de vis din cupele europene
Când erați la FC Național, după un derby cu Steaua, la conferința de presă, ați fost deranjat când un jurnalist v-a adresat o întrebare în care a folosit termenul cinic, referitor la jocul echipei. Mi s-a părut atunci, și ulterior la Steaua, că ați fost tipul antrenorului speculativ. Știați cum să jucați la rezultat. Considerați că v-ați păstrat același stil? Depinde de ce echipă antrenezi. De exemplu, acum antrenez o echipă care joacă pentru salvarea de la retrogradare și nu mă deranjează dacă cineva ne interpretează jocul drept „speculativ”. Cred că meciul Steaua-FC Național l-am câștigat atunci cu 2-0!
Acel stil a fost valorificat și cu Valencia, 0-2 pe Mestalla și la București în retur 0-0 la pauză și apoi 2 goluri Andrei Cristea, prelungiri și calificare la 11m. Acum, la mulți ani după, ce senzație vă trezește acel meci? Acel meci îmi provoacă și acum emoții incredibile. Am revăzut de curând loviturile de penalty și mi-am amintit explozia de bucurie a tuturor, ceva unic, de neuitat… Târziu, când am ieșit din stadion, lumea era încă în stradă, sărbătorind, aplaudând. Am fost foarte fericit ca am reușit cu echipa sa oferim o bucurie imensă fanilor și un motiv în plus de orgoliu! A doua zi am fost invitați de președintele României la Cotroceni!
La partida cu Villareal în Ghencea, a venit viscolul chiar înainte de meci și s-a așternut zăpada în 30 de minute. Meciul s-a reprogramat. Cum l-ați pregătit apoi? Am rămas profund impresionat de faptul că fanii au rămas peste două ore la stadion în frig și în zăpadă, așteptând să vadă dacă meciul s-ar fi jucat în final, gata să ne susțină. Mai cred că dacă ne-ar fi lăsat să jucăm în acea seară, meciul ar fi fost al nostru, eram foarte motivați, gata de luptă!
Ați schimba ceva dacă ați putea referitor la blocajul din ediția de campionat când Steaua a defilat, avea avans mare, dar spre final de sezon nu mai reușea să bată pe nimeni și risca să piardă titlul. Cum ați perceput acea decizie a lui Becali, când cu trei etape înainte de final l-a numit pe Dumitru Dumitriu? Da, ar fi trebuit schimbat ceva, dar nu la sfârșitul sezonului, cand jucam cu doi tineri de 18 ani – Lițu si Simion. Eroarea s-a comis la mercato din ianuarie: Neaga a fost cedat în Coreea, Becali nu îl mai voia pe Ciocoiu și nu au fost cumpărați noi jucători. Senzația de final a fost ca am fost trădat, cum descriu într-un paragraf din cartea mea.
„Fără supărare, cred că acum zece ani, când antrenam eu în România, campionatul era superior celui de acum, cu jucători români mai puternici, personalități marcante care „făceau” vestiarul”
Rădoi și Zenga, doi piloni ai performanțelor Stelei de la mijlocul anilor 2000
Ați lucrat cu Rădoi și îl cunoașteți foarte bine. Cât de mult îi poate afecta cariera de antrenor un start precum cel avut la Steaua? Dimpotrivă, eu cred că experiența de la Steaua îl va face mai puternic, îl va ajuta să se maturizeze ca antrenor: noi avem nevoie și de lecția momentelor dificile, pentru a învăța să ne impunem și să gestionăm mai bine o echipă data viitoare.
Credeți că s-a pripit când a ales Steaua? El a preluat Steaua într-o perioadă deloc ușoară și a plătit pentru greșeli care nu îi aparțineau. Eu îi spuneam mereu că va deveni un bun antrenor, pentru că are personalitatea potrivită!
Unul dintre preferații dumneavoastră a fost Nicolae Dică. Ce mesaj i-ați transmite acum în punctul său de plecare în cariera de antrenorat? Pe Dică l-am adus și la Catania, pentru că eram convins de calitățile sale. Îi doresc mult succes în cariera de antrenor!
Am vorbit de Rădoi și de Dică și observ că încă sunteți la curent cu ce se întâmplă în Liga 1. Cum vi se pare nivelul campionatului din România de acum față de cel din prima jumătate a anilor 2000 când ați antrenat aici? Fără supărare, cred că acum zece ani, când antrenam eu în România, campionatul era superior celui de acum, cu jucători români mai puternici, personalități marcante care „făceau” vestiarul. Acum sunt și mai mulți stranieri, este diferit. Ar fi suficient să revedem lista de jucători de la Steaua, Dinamo și Rapid de atunci și să comparăm!
Haideți să mai facem o comparație: perceput ani întregi drept cel mai bun campionat al lumii, Serie A pare să fi scăzut valoric în ultimii ani? Care credeți că ar fi cauzele? Am jucat de curând în campionatul italian. Nivelul de dificultate tehnico-tactică este mereu elevat, dar doar în acest an există o concurență foarte puternică, deoarece pentru prima dată după mulți ani există cel puțin patru echipe care se luptă pentru Scudetto: Inter, Juventus, Fiorentina și Napoli, la distanță de două puncte.
CITIȚI SĂ‚PTĂ‚MÂNA VIITOARE ÎN PROSPORT A DOUA PARTE A INTERVIULUI CU WALTER ZENGA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER