Lovitură pe piața media: drepturile TV pentru Liga 1 se întorc la RCS? Postul lui Paszkany, dat în judecată pentru datorii de 400.000 de euro

Redactor:
Matei Udrea
Lovitură pe piața media: drepturile TV pentru Liga 1 se întorc la RCS? Postul lui Paszkany, dat în judecată pentru datorii de 400.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o pauză de numai un an, Liga 1 la fotbal e pe cale să se întoarcă, în exclusivitate, în rețeaua RCS/RDS a miliardarului Zoltan Teszari, scrie jurnalistul Adrian Halpert pe site-ul www.reportervirtual.ro.

Potrivit sursei citate, RCS negociază cu Arpad Paszkany pentru a cumpăra compania ISB Media Holding Ltd, care încă mai deține formal drepturile TV pentru Liga 1 (ProSport a scris despre asta pe 13 februarie, vezi detalii AICI). Mișcarea ar însemna un exit din afacerea cu drepturi TV a patronului echipei CFR Cluj la fel de spectaculos precum intrarea sa în această poveste cu multe lucruri rămase cel puțin neclare.


27 de milioane de euro pe an este valoarea contractului plătit către LPF de deținătorii drepturilor TV pentru Liga 1


Firma ISB cumpăra anul trecut, în primăvară, drepturile TV ale Ligii 1 până în 2019 în urma unei mișcări total netransparente a noului președinte al LPF, Gino Iorgulescu, care s-a ferit la vremea respectivă de o licitație deschisă. Offshore-ul care a preluat drepturile TV pentru cinci sezoane oferea 27 de milioane de euro pe an, iar în spatele căsuței poștale din Malta se ascundea Arpad Paszkany, patron la CFR Cluj – lucru confirmat imediat de Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF. Principalul pierzător al afacerii era colosul RCS al lui Teszari, care deținuse drepturile TV, neîntrerupt, din 2008 încoace.

Iorgulescu și Paszkany n-au clarificat niciodată circumstanțele care au dus la această înțelegere.

Cum a eșuat ceea ce trebuia să fie o lovitură financiară uriașă

Noul deținător al drepturilor TV s-a confruntat, încă de la început, cu probleme. S-a stabilit ca meciurile să fie transmise pe două posturi de televiziune despre care se știa, de asemenea, că sunt ale lui Paszkany, Look TV și Look Plus. La 1 iulie 2014, cu numai câteva săptămâni înainte de începerea campionatului, pe piața media se răspândise informația că, după ce au decis în pripă închirierea unui spațiu pentru studiouri lângă Piața Bucur Obor din București, noii deținători ai drepturilor TV căutau disperați reporteri și personal de susținere pentru transmisii.

În paralel, RCS a jucat de pe poziții de forță și a eliminat cele două posturi Look din grila de programe, dându-i o gravă lovitură financiară lui Paszkany. Liga 1 a început într-un anonimat total, cu multe stângăcii în transmisii. Deficitul financiar s-a adâncit permanent (detalii AICI), chiar dacă deținătorii drepturilor TV, sprijiniți de Iorgulescu, au reușit să introducă posturile Look în grila altor doi operatori de cablu importanți, UPC și Telekom. Astă-toamnă, diferența estimată dintre încasări și cheltuieli era de 10 milioane de euro.


9,5-10 lei pe lună le cer UPC și Dolce (Telekom) abonaților pentru a urmări derby-urile Ligii 1


Astă-iarnă, printre conducătorii de cluburi din Liga 1 s-a răspândit vestea teribilă că deținătorul drepturilor TV are mari probleme în a face rost de bani ca să plătească a doua rată cuvenită sezonului 2014-2015: 13,5 milioane de euro. „E o catastrofă, probabil că numai 3-4 cluburi vor putea relua campionatul”, spuneau, panicați, șefii echipelor de fotbal. Suspansul s-a menținut până în prima parte a lunii ianuarie, când proprietarii drepturilor TV au anunțat că s-au înțeles cu RCS.

Termenii afacerii arătau, mai degrabă, o capitulare, decât o tranzacție. Contra a 12 milioane de euro, RCS căpăta dreptul de a transmite meciurile în propria rețea, dar produse și difuzate de canalul propriu, DigiSport. Look renunța la a mai produce partidele, desființa studioul din București și concedia angajații, mai puțin patru invitați (între care și directorul de imagine al LPF). Look TV și Look Plus urmau să preia ceea ce difuza DigiSport.

RCS a așteptat 6 luni ca Paszkany să ajungă la capătul puterilor


Alexandru Oprea, directorul general al RCS, a participat în 2011 la ultima licitație deschisă pentru drepturile TV.
Surse din piață susțin că, anul trecut, compania de cablu evalua valoarea Ligii 1 la numai 15 milioane de euro pe sezon. FOTO: Mediafax

Lupta pentru drepturile TV a presupus consum mare de resurse și un război al nervilor teribil. Cei de la DigiSport și-au asumat pierderi considerabile în momentul în care au pierdut Liga 1, anul trecut. Investițiile în redacție și în noul sediu au continuat în ritm susținut, n-a fost concediat niciun angajat, deși reporterii, comentatorii și toată echipa de tehnicieni nu mai aveau ce face. S-a așteptat șase luni, până când Paszkany, rămas fără resurse, a capotat.

Între timp, însă, peisajul Ligii 1 s-a schimbat radical. Digi a preluat o competiție prăbușită la nivel de audiență și credibilitate. Iorgulescu și Paszkany au impus o reformă a Ligii 1 care să continue, din vară, cu 14 echipe. Surse din piața media spun că această formulă nu e agreată de cei de la Digi, care ar vrea să se revină măcar la 16 echipe, dacă nu la 18. În acest moment, măsurătorile arată cea mai scăzută audiență TV din istoria campionatului de fotbal al României.


16,8 milioane de euro au plătit, împreună, UPC și Telekom pentru a prelua meciurile din Liga 1 transmise pe Look Plus

12 milioane de euro a plătit RCS pentru a produce și transmite meciurile pe canalul propriu, DigiSport


În același timp, aventura în care s-a angajat Arpad Paszkany a dus, indirect, la dărâmarea clubului CFR Cluj. Echipa, care din 2006 încoace a încasat, din drepturi TV și din premii de la UEFA, aproape 100 de milioane de euro e acum în insolvență, cu datorii de milioane de euro, penalizată cu 24 de puncte pentru neplata jucătorilor și pe ultimul loc în Liga 1. Administratorul judiciar de la CFR Cluj a înștiințat Comisia de Recurs a FRF că echipa își va înceta activitatea dacă retrogradează (lucru mai mult decât probabil).

Presa a scris, în ultimele săptămâni, că Arpad Paszkany încearcă să scape de toate afacerile pe care le mai are în România și, apoi, să părăsească definitiv țara.

Proces pentru 400.000 de euro

Paszkany a făcut o mișcare interesantă, oficializând relația cu Look Plus, în al cărui acționariat a intrat de curând. Situația companiei care deține posturile nu e însă deloc roz. Aceasta are încă o restanță de peste 400.000 de euro, fără a mai socoti penalizățile, către firma Studio Video Art, care a produs meciurile pentru Look în turul campionatului.

Patronul Studio Video Art, Ticu Alexe, a refuzat să comenteze subiectul, însă surse demne de încredere spun că a fost demarată o acțiune în justiție pentru a fi recuperată paguba. „Cei de la Studio Video Art sunt foarte porniți. Li s-au adus mari prejudicii, pentru că au semnat un contract pe cinci ani care n-a fost respectat nici măcar un singur sezon. Au fost puși să respecte un caiet de sarcini complex, s-au împrumutat la bancă pentru a cumpăra echipamente, iar acum au rămas cu datoriile și cu aparatura fără a mai fi nevoie de ea”, ne-a explicat o persoană din interiorul fenomenului cum a decurs relația cu firma lui Paszkany. În plus, deținătorii drepturilor TV n-ar fi achitat nici măcar o singură dată ratele prevăzute în contract la termen.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
×