O poveste uluitoare!** A fost de 3 ori declarat mort, a fost arestat pentru că juca prea bine și a fost la un pas de Vaslui:** „Nu-mi plăcea orașul, parcă eram în Ucraina”

O poveste uluitoare!** A fost de 3 ori declarat mort, a fost arestat pentru că juca prea bine și a fost la un pas de Vaslui:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lutz Pfannenstiel este fost portar care a ajuns celebru mai degrabă prin întâmplările din viața lui decât prin prestațiile din teren. Povestea sa ar putea încăpea lejer în câteva capitole, iar romanul cu siguranță ar fi unul de succes. În întreaga sa carieră, a schimbat 25 de cluburi, din 13 țări, de pe aproape toate continentele, a fost în închisoare în Singapore și a fost declarat mort în timpul unui accident petrecut pe teren. A fost aproape de a evolua și în România, unde a avut oferte de la Pandurii și FC Vaslui…și acum regretă că n-a acceptat.

Dar să le luăm pe rând. În urmă cu două zile, BBC a realizat un amplu material despre fascinanta poveste a lui Lutz Pfannenstiel. Acesta și-a început cariera de fotbalist la puștii lui Bayern Munchen, iar de atunci a jucat în țări precum Brazilia, Noua Zeelandă, Malayesia, Finlanda, Africa de Sud, Canada, Albania, Namibia, Armenia, Malta și la Nottingham Forrest și Wimbledon, în Anglia.

După toate aceste aventuri, neamțul s-a așezat la „casa” lui. A revenit în Germania, unde în prezent este scouter internațional pentru Hoffenheim. A văzut prea multe locuri ca să caute talente doar în Germania.

„Aveam o carieră normală și am început să joc și pentru naționala de juniori a Germaniei, dar dintotdeauna am fost o fire lipsită de răbdare”, își începe Lutz povestea.

A lăsat Bayern pentru Malayesia
Ce viitor are un puști care joacă pentru Bayern Munchen și în naționalele de juniori ale Germaniei? Mare, ar spune cei mai mulți. Lutz i-a contrazis și a rămas chiar și el surprins de ce a ales atunci: „N-aveam ce face atunci și, la 19 ani, am plecat în străinătate să joc în Malayesia. Ceea ce un pic cam ciudat, când ai ocazia să joci pentru Bayern, dar preferi să joci în Asia”

De atunci, a schimbat echipele la foc automat. „Nu plănuisem să joc pentru atâtea cluburi, asta a fost soarta. Antrenorii au fost demiși, cluburile la care am jucat au fost desființate, mii de lucruri s-au întâmplat în cariera mea, care n-au fost chiar atât de drăguțe”

Arestat în Singapore, pentru că…juca prea bine
A avut însă două momente de cumpănă în cariera. Primul a fost în Singapore, patria mafiei pariurilor, fiind suspectat că aranjează meciuri. Culmea, a intrat în atenția anchetatorilor deoarece juca extrem de bine:

„Nu cred că există foarte multe închisori în lume atât de dure. Dormeam pe ciment și nu aveam nici măcar hârtie igienică. Aveam o viață bună în Singapore, am fost model pentru Armani, am avut propriul meu show TV, dar m-am trezit brusc într-o celulă mică din beton și totul a fost un șoc extrem de mare pentru mine.

Zona unde am jucat – Asia de Sud-Est – este capitala meciurilor aranjate. În cazul meu, a fost ciudat pentru că am fost acuzat din cauză că jucam prea binee. Am câștigat atunci două meciuri consecutive și am făcut un egal și în fiecare am fost declarat omul meciurlui. Dacă procurorii îți spun că ai jucat mai bine decât normal, nu prea are logică. Am fost eliberat după 101 zile, deoarece n-aveau probe clare”, poveste Lutz unul dintre cel mai negre episoade din cariera sa.

A fost declarat mort pe teren. Și-a revenit după 3 ore
Nu la mult după asta, viața l-a încercat din nou. Între timp, reușise să-și spele imaginea afectată de scandalul din Singapore și ajunsese în Anglia: „Eram împrumutat de la un club din Noua Zeelandă la Bradford Park Avenue. În timpul unui meci, după 30 de minute, m-am ciocnit de un adversar. Plămânii nu mai funcționau și nu mai aveam puls. Am fost resuscitat de trei ori pe teren și am fost declarat mort de fiecare dată. Apoi, mi-am revenit la spital…după trei ore”, povestește actualul scouter al lui Hoffenheim.

Hoții l-au dezbrăcat la periferia Londrei
Lutz își aduce aminte și de o scenă amuzantă, de pe vremea când juca pentru Wimbledon: „Ajunsesem de două-trei zile și am ieșit la o plimbare prin parc. Apoi, cineva a dat un fel de comandă, m-au dezbrăcat și mi-au luat toate hainele. Am rămas complet dezbrăcat în frigul din luma noiembri. Mi-au luat hainele și pantofii, au fugit și m-au lăsat într-un șanț. A trebuit să merg 3 mile pe jos fără nimic pe mine, printre doamnele care-și plimbau câinii prin parc. E amuzant acum, dar atunci nu era”

Obinșuit cu necazurile, Lutz a devenit unul dintre cei mai activi luptători împotriva încălzirii globale. În luna februarie a stat închis 5 zile într-un iglu și a transmis toate trăirile pe internet. La anul, are de gând să stea o săptămână într-un copac din Amazon: „O dată pe an voi face un lucru șocant pentru a atrage atenția asupra schimărilor de climă.”

„Am dormit în casa lui Porumboiu, dar nu-mi plăcea orașul”
Interesant este că Lutz a fost aproape să bifeze și România în lungul șir de țări pe unde a jucat. În 2006, portarul german a avut oferte de la Pandurii Târgu Jiu și de la FC Vaslui. Ultima a fost cea mai serioasă, însă orașul n-a fost pe placul lui Lutz. Acum, regretă: „Sincer, am fost un prost. Am făcut greșeala de a alege Albania, acolo unde antrenor era un german, așa că variantele Pandurii sau FC Vaslui au picat. Îmi aduc aminte de șeful de la Vaslui, Porumbescu…Da, Porumboiu, am stat două zile în casa lui atunci. Nu mi-a plăcut orașul, parcă eram în Ucraina, eu preferam Bucureștiul”, spunea Lutz într-un interviu pentru ProSport, în februarie 2009.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×