Prințul Ali bin Hussein (39 de ani), al treilea fiu al Regelui Hussein al Iordaniei și fost comandant al Serviciului de Securitate al tatălui său în Gărzile Regale, a anunțat că va candida din nou la președinția FIFA. Ali a pierdut precedentele alegeri în fața lui Joseph Blatter, președintele în exercițiu. „În această dimineață, Prințul Ali bin Al Hussein și-a depus candidatura la președinția FIFA, conform legilor electorale și statutelor FIFA. Din respect față de federațiile naționale care au susținut candidatura sa, el a decis să le lase să decidă când și cum vor face public sprijinul lor”, se scrie într-un comunicat emis de stafful feței regale.
Asupra FIFA se exercită însă o presiune din ce în ce mai mare. Presa engleză scrie de mult timp despre suspiciunile de corupție care au însoțit alegerea Rusiei pentru turneul din 2018 și a Qatarului pentru ediția din 2022. Astă-vară, însă, imediat după ce elvețianul a fost reales în fruntea FIFA, FBI a declanșat oficial o anchetă de corupție care viza forul mondial. Au fost arestați mai mulți conducători ai FIFA, între care și secretarul general Jerome Valcke, cel care ar fi supervizat o mită de 10 milioane de dolari.
Această presiune tot mai mare asupra actualilor șefi ai fotbalului mondial a dus la demisia lui Blatter, care asigură un interimat până la noul scrutin. Numai că președintele a fost suspendat pe 90 de zile, pe 8 octombrie, de Comisia de Etică a FIFA. Prin această mișcare au fost „împușcați” doi iepuri, pentru că la pachet cu Blatter a fost suspendat și Michel Platini, președintele UEFA, care anunțase și el că vrea să candideze la succesiunea elvețianului. Comisia de Etică a FIFA a considerat ilegal faptul că Blatter a plătit 1,8 milioane de euro către Platini, în 2011, pentru niște așa-zise lucrări de consultanță făcute de francez între 1999 și 2002. După această afacere, șansele ca Platini să devină președintele FIFA devin incerte.
Dacă matrapazlâncurile făcute la vârful fotbalului mondial și european sunt cunoscute și reclamate vehement, de mulți ani, de microbiști, presă și chiar unii conducători de federații, în schimb activarea bruscă a anchetatorilor – uneori, în afaceri vechi de peste un deceniu – este neobișnuită. Acțiunile procurorilor americani împotriva FIFA au apărut după ce Blatter a refuzat orice sugestie de a lua în calcul mutarea turneului final al Mondialelor din 2018 din Rusia. S-a speculat că atât în cazul competiției din Rusia, cât și a celei din Qatar, micuțul elvețian are prea multe datorii văzute sau nevăzute față de organizatori pentru a putea să se mai răzgândească.
Deși nu pare, Răzvan Burleanu are un spate foarte puternic
Printre cei care-l susțin deschis pe fostul șef de serviciu secret Ali bin Hussein este și Răzvan Burleanu, președintele FRF. La rândul său, Burleanu – absolvent al fostei Academii „Ștefan Gheorghiu”, fabrica de cadre a Partidului Comunist înainte de 1989 (actuala SNSPA) – este acuzat că ar fi sprijinit din umbră. Până la 30 de ani, acesta a absolvit cursurile controversatului Colegiu Național de Apărare, apoi a trecut fulgerător, pe diverse funcții – de „expert”, așa cum se autocaracterizează -, prin Primăria Bacău, Parlamentul României, Autoritatea Electorală Permanentă (!) și chiar Administrația Prezidențială. Este un apropiat al unor personaje precum Liviu Dragnea (președintele PSD), Vasile Dâncu și George Maior (fostul șef al SRI), președinția FRF câștigând-o anul trecut după ce Gică Popescu, marele favorit, a fost condamnat la închisoare cu o zi înaintea alegerilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER