E îmbrăcat în trening și așteaptă să apară copiii. Are o geacă de antrenor și merge puțin cocoșat. „Am avut probleme cu spatele încă de când eram fotbalist. Nu știu dacă mai pot să fac acum stop-ul ăla cu scrumiera”, spune râzând Răducanu. E mândru de ce a realizat la școala sa de fotbal și spune că i-au trecut prin mână mulți tineri talentați, unul dintre ei e Mario Götze, fotbalist pe care Arsenal a oferit 40 de milioane de euro.
Când vede marfă bună se gândește doar să îi upgradeze cu ce a știut el să facă cel mai bine. „Aici punem accent doar pe tehnică. Îi învăț să dribleze, să joace degajat fără să le fie frică de faptul că pot greși. Eu nu decid cine e mai bun pentru că nu am echipă. Doar îi învăț pe copii să joace fotbal”. Vrea să vorbească despre Steaua, dar nu poate spune prea multe pentru că nu vede meciurile la televizor.
Totuși, nu e mulțumit de starea de spirit din jurul echipei. „Am văzut că MM îl înjură pe Narcis, ăsta îi răspunde nu știu cum. În Germania nu vezi așa ceva, nu poți conduce un club de fotbal așa”, oftează unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria României. Rememorează momentele în care a „evadat” din cantonamentul naționalei și nu a putut uita nici până acum că a fost doar rezervă pe Wembley. Are un mic regret că nu a fost în echipa Stelei care a luat Cupa Campionilor și un alt regret mai mare că fotbalul românesc începe să se bată cu naționale de mâna a treia. Domnule Răducanu, mai iubiți România? Iubesc România pentru că acolo am învățat fotbal timp de 26 de ani. Am fost iubit de oameni când jucam în națională și pot să mai stau 200 de ani aici că tot român o să mă consider. Este țara care m-a format și m-a învățat ce fac acum. De ce ați plecat? Am plecat pentru că au fost niște lucruri care m-au supărat. În primul rând, pentru că nu am fost băgat în meciul de pe Wembley. M-a pus de trei ori să mă încălzesc și nu am jucat. A fost frustrant. Am înțeles la început că Balaci juca mai bine în apărare, dar trebuia să-mi dea și mie măcar 20 de minute.
Dar… Oricum, puteam să plec și cu doi ani înainte la Toulouse. Puteam să rămân atunci în Franța, voiam neapărat să dovedesc că pot față fotbalului din Vest. Sistemul de atunci v-a forțat să faceți acest pas? Nu a avut legătura politicul de la acea vreme. Eu aveam doar un grad în Armată, dar n-am tras niciodată cu arma. Eu aveam în plan să rămân în Germania, dar nu știam pe nimeni. Norocul meu a fost că l-am întâlnit pe Costel Popa, care a renunțat la concediul săul din Italia și m-a ajutat, m-a adăpostit.
V-a fost teamă? Nu mi-a fost teamă după aia. L-am sunat pe Viorel Năstase, care era deja aici, după ceva vreme și m-a luat în germană, se făcea că nu mă cunoaște și mi-am dat seama că nu vrea să mă ajute.
Ce plan ați avut? La hotel era un polonez și i-am zis în engleză că vreau să rămân aici și mi-a zis că mă ajută. I-am dat lui geanta mea, iar nea Popa mi-a zis să mă dau accidentat înainte de pauză. Când i-am spus lui antrenorului că nu mai pot a zis că nu crede că îi făcusem varză pe ăia. Nici Piști Covaci nu mă credea. Într-un final mi-a zis să rămân în cabină, am făcut un duș și când m-am văzut singur am luat-o la fugă. Aveam niște emoții de-mi exploda inima, consideram că sunt în libertate. Ce putea face un român într-o țară străină fără să cunoască nicio limbă străină? Când am ajuns în Hanovra am sunat acasă, nu știam că am deja telefonul ascultat. Comuniștii făceau presiuni asupra familiei. Mi-au luat lucrurile, mașina, mobila, tot. Nevastă-mea țipa la mine să mă întorc acasă. Lu’ maică-mea îi spuneau că m-au împușcat că am pățit nu știu ce.
Totuși… Nu plecam dacă nu erau comuniștii. Prindeam un transfer ceva. Ă‚știa de la Borussia au încercat să cadă la pace cu Ceaușescu, dar deja ceruse doi ani cu suspendare. Mulți oameni cu influență din Germania au încercat să îl îmbuneze pe Ceaușescu, dar nimic. Din foștii colegi a fost cineva care să vă spună să mergeți înapoi? A încercat Iordănescu să mă convingă să mă întorc și i-am zis: „Puiule, știi ce? Du-te tu înapoi, lasă-mă pe mine”. În primul meu sezon aici am fost ales de 11 ori în echipa etapei. Un critic al lor mă vedea cel mai tehnic jucător, nu aveam cum să plec înapoi.
Credeți că mai puteți merge acum să trăiți în România? Acum nu mai am cum să mă întorc. Nu m-aș mai putea obișnui acolo. Venisem acum câțiva ani și am fost la o emisiune cu Iancu, Becali și Mititelu. Când am văzut ce se vorbește, mă uitam singur pe pereți, nu înțelegeam nimic.
Tot ați spus de Becali. Pe vremea dumneavoastră cine decidea la echipă? Când eram eu la Steaua, Valentin Ceaușescu era șeful. Știu că mă simpatiza, dar nu am apucat să vorbesc mult cu el. Acum câțiva ani când am venit în țară m-am întâlnit cu el și Tudorel Stoica la un restaurant și m-am dus să îi mulțumesc pentru că a lăsat-o pe maica-mea să vină în Germania în 89. Cum v-a venit ideea de a deschide o școală de fotbal? Prin 94 mi-a zis cineva să fac școala asta de fotbal. Habar nu aveam cum o să fie. Am investit la început 3000 de mărci și în trei luni veniseră 70 de copii. Am avut copii talentați, toți frații Götze, mi-am făcut un nume.
Echipele de aici cum au văzut proiectul acesta? La început se uitau cam strâmb când am deschis școala că le era frică să nu le iau eu juniorii de la cluburi. Le-am explicat atunci că eu fac doar „meditații”. Acum mă sună antrenori să mă întrebe ce jucători mai am, pe cine am pus ochii. Fac și o muncă de scouter. Pe viitor o să mă gândesc că vreau să schimb ceva. Mai ales că am avut pe unu cum e Götze, noi doar îi învățăm fotbal și nu culegem nimic. Într-un eventual transfer să mai luăm și noi un 10%. Noi am putea urma acest exemplu? În România nu se poate face așa pentru că acolo anternorii de copii țipă la copii, îi înjură. Aici n use poate așa ceva, trebuie să le vorbești frumos, poate cu turcii poți fi un pic mai dur pentru că asta îți cer părinții. Vorbeam și cu Argăseală și mi-a povestit de Academia lor că începuse așa bine, că aveau un proiect și eu l-am întrebat de ce s-au oprit. Nu știa ce să-mi răspundă decât că i-a împărțit pe la nu știu câte echipe. E păcat pentru că ăsta este viitorul clubului. De Steaua ce ne puteți spune? Mai nimic, nu pot să văd meciurile, nu am antenă.
Dar de echipa Stelei la care ați jucat? Atunci eram mulți individualiști, nu eram chiar o echipă. Aveam un lot de trebuia să defilăm prin campionat, dar am terminat și pe șase. Nu se crease un grup bun.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER