Povești INCREDIBILE cu Luțu!** „Am mâncat ciorbă dintr-o carapace de broască țestoasă” Vezi dacă i-a plăcut:)

Povești INCREDIBILE cu Luțu!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 1993, la doar 18 ani, Ionuț Luțu intra pentru prima oară pe
poarta unui club de prima ligă. Deși este oltean, a debutat la
Progresul București. Cumpărat de Craiova mai apoi, mijlocașul a
ajuns un nume mare în tricoul roș-albastru, între timp bifând și
câteva luni la Galatasaray. Au urmat Coreea, Kazahstan, iar acum,
la 36 de ani, a decis să pună ghetele în cui la palatul din Aleea
Alexandru.

Cum timpul și-l petrece în proporție de 70% în compania lui Gigi
Becali, Ionuț Luțu este greu de prins la telefon. După două
săptămâni în care l-am presat pentru a ne acorda un interviu,
fostul mijlocaș a acceptat. „Zi, Hagi, să vin la tine la
redacție? Bine, gata, azi am promis, vin la tine acolo, să îți văd
prăvălia”,
a sunat promisiunea.

Prompt, în jurul orei 17:00, „Hagi-Luțu” se dă jos dintr-o Dacia
Logan și se îndreaptă către redacție. „Mi-a dat nea Gigi
mașina asta, de la PNG, că eu am dat-o pe a mea unui prieten…
Știi cum e? Mașina și femeia nu se dau, dar îmi e prieten bun, ce
dracu’ să fac…”
, se amuză fostul stelist.

Îmbrăcat decent, fără aere, dar cu un parfum puternic, de îți
tăia respirația, Luțu pătrunde cu pași mici în redacție și se
prezintă: „Noul angajat”, cele două cuvinte
stârnind amuzamentul tuturor redactorilor. Un scurt mesaj și pentru
redactorii-șefi: „Gata, azi eu sunt șeful! Liber toată
lumea!”
.

Dorește să își scrie și un editorial, cu cea mai hazlie
întâmplare pe care a trăit-o în fotbal, iar la scurt timp dialogul
se mută în viața de zi cu zi!

Cum ai ajuns tu la Steaua?

Păi, stai să îmi aduc aminte! Aaaaa, gata! Nea Imi (n.r. –
Ienei) m-a adus pe mine, iar atunci Lăcă era antrenor secund, ce
bine mă aveam cu ei, în echipă cu Ilie Dumitrescu, cu Belodedici.
Eram copilul lui nea Imi, îi plăcea mult de mine, dar eu câte îi
făceam… În Europa am fost buni, dar în campionat… pilaf.

Ce meci mare ai făcut în culorile
roș-albastre?

Cu Dinamo! I-am scos în semifinale. Dar în sezonul ăla, cât am
stat eu la Steaua, am luat doar Cupa României, atât… Ne-a dat nea
Viorel Păunescu primă 15.000 de dolari. Am luat banii și direct la
mare am plecat, m-am mai întors când s-a terminat vacanța (n.r. –
râde în hohote). Și imediat am plecat în Coreea de Sud!

Acolo ai întâlnit lăutarii?

Da. Eram cu mama în parc, mă plimbam printr-un parc d-ăsta mare,
imens, era cât Slatina de mare parcul ăla. Se auzea cum cântau
lăutarii la nai, și îi zic mamei: „Dacă ăștia n-or fi români, să
vezi tu”. În fine, direct la ei m-am dus, unul cu țambalul, altul
cu acordeonul… Săracii, începuseră să îmi spună: „Că dom’le
plecăm acasă, că ni se termină contractul!”

Păi, și? I-ai lăsat să plece?

Ce să facă? Le-am zis: „Hai, strângeți sculele, e Paștele,
mergeți la mine!” I-am dus și pe la ziua lui Olăroiu. Le-a dat Oli
vreo 5.000-6.000 de dolari, a doua zi mă înjura de nu mai putea. Pe
urmă i-am luat cu mine în discotecă, nu voiau bodyguarzii să-i lase
să intre, cică: „Bomba, bomba, că erau un pic mai negri”. I-am zis
direct: „Ce bomba, bomba, mă? Music, music!” Am dat-o pe engleza
mea, că eram la început.

Toată lumea te acuză că îți plac lăutarii, dar ți-ai făcut
un calcul să vezi câți bani le-ai dat?

Le-am dat, înainte eram tâmpit, acum nu mai fac greșeli. Am dat
și 25.000 de euro la lăutari într-o seară, eram tâmpit rău înainte.
Am și-o melodie preferată…

Care? (scoate portofelul și începe să râdă)

Buzunarul de la spate, o știi? Aia e melodia mea…

Regreți ceva din carieră?

Singura mea greșeală este că nu am rămas în Coreea. Am avut
contract pe cinci ani jumate. Îmi făcuse Oli contract beton acolo,
dar majoritatea au renunțat, și Neaga, și Gabi Popescu, și
Mitrovici… E departe, frate, o iei cu capul. Mă împrietenisem eu
cu jucătorii ăia coreeni pe-acolo, făceam grătare, ne afumam ca
dracii…

A mâncat
carne de câine, că n-a găsit de miel

Ai avut probleme cu mâncarea acolo?

Aoleo, stai să îți povestesc! Vine mama la mine în Coreea, că
s-o duc să mănânce și ea o ciorbă, că nu a mai mâncat de mult. Zic:
„Hai, mamă, că te duc eu, știu eu un loc bun!” Am dus-o la un
restaurant de-ăsta de câini. Ne-a dat o oală de-asta de ciorbă, în
carapace de broască țestoasă. În timp ce mâncam, scotea broasca
capul de acolo. Pac, îi mai dădeam una să bage capul înapoi, că nu
trebuia să vadă, ce știa ea unde am dus-o. Apropo, m-am dus cu mama
în piață, m-a luat la rost: „Ziceai că nu au ăștia miei!” Stăteau
atârnați pe-acolo pe sus, când m-am dus mai aproape, erau numai
câini (n.r. – râde cu poftă).

Apropo, ai mâncat carne de câine?

Da, am mâncat! E dulce carnea de câine. Îi bate înainte să ți-i
facă, pe bune! Se bate carnea de câine înainte să ți-o gătească,
serios. Aveam o ospătăriță coreeancă, ne mai aducea câte-un șarpe,
câte-o broască, am avut viață bună!

În Kazahstan?

Aoleo, urât rău de tot, nu mi-a plăcut deloc… Când am ajuns
acolo, am crezut că nu e adevărat! În cantonament nici nu aveam
geamuri, aveam folie în geamuri! Păi, ce dracu, unde sunt eu aici,
am crezut că e un vis urât. Dar aveam prime mișto, câte 3.000-4.000
de euro la meci.

Ai jucat și în Cipru…

Da, fii atent! L-am avut pe Ilie Dumitrescu antrenor. M-a adus
acolo, cică: „Bă, să nu fugi de aici la echipă, să mă faci de râs
pe-aici!”. De unde, frate… A fugit el înaintea mea. S-a dus la
AEK Atena. L-am sunat: „Ce faci, bre? N-am fugit eu și ai fugit
tu?”

Și la Rapid, nu? Dar acolo ai fost în probe sau
cum?

Da, era Dan Petrescu antrenor. După ce am făcut pregătirea, a
venit la mine și mi-a zis: „Luțule, tu ești prea bun ca să te
păstrăm”. I-am zis și eu: „Bine că mă lași să îmi dau viața, am
alergat de m-au luat dracii. M-am omorât atâta degeaba. Nu mă mai
antrenez trei luni acum, mi-a ieșit inima”.

De la
chef direct la meci

Ce părere ai de fotbaliștii care ies acum prin cluburi?
Tu ieșeai? Nu ai fost urmărit de paparazzi?

Dacă erau paparazzi pe timpul ăla, explodau toate revistele, ce
naiba. Eu nu le-am avut cu băutura, dar eu mă distram. Am jucat
nedormit odată și am fost și cel mai bun. Am avut odată un chef, și
de la chef direct la meci m-am dus. La 11 se juca, că era înainte
de Paște. Jucam contra Rapidului, era nea Mircea Lucescu antrenor.
I-am bătut cu 2-1, am dat și gol, nici nu m-a prins Dulca. Bine, că
pe final eram mort, nici nu mai respiram.

Cum a fost povestea meciului cu Rapid?

Păi, Alexanko era antrenor atunci. A venit la noi în vestiar.
Bă, eu vreau să câștigați meciul, să vă urmăriți interesul! Noi, ca
la olteni, cu capul înainte, am zis că o să câștigăm, dar de fapt
pierdem. Și noi voiam să câștigăm, aveam prima 12.000 de dolari.
Apoi, la penalty, mă mai întreba Lobonț: „Unde dai, mă? În stânga?
Care stânga? A ta sau a mea?” Și lumea parcă era nebună, dar a fost
altceva…

Cum l-ai cunoscut pe Gigi Becali prima oară?

Îl știu de mult. Prima oară l-am cunoscut în Anglia, când am
jucat la West Ham. Ne-am calificat, a fost cu noi în deplasare. El
mergea aproape în toate deplasările cu noi, atunci l-am cunoscut.
Am stat mai mult cu el de vorbă și ne-am împrietenit. Am fost prin
oraș, am stat de vorbă. Și acum, ca și atunci, e același om, nu îl
văd deloc schimbat…

Păi și cum ai ajuns tu la Steaua acum?

Tot așa… M-am întâlnit cu el prin oraș, mi-a zis: „Hai
la meci cu mine
!” Eu, direct: „Gata, hai la
meci!
” Și m-am dus la primul meci, apoi la încă unul, încă
unul și așa am ajuns…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mama lui Armando, tânărul de 27 de ani mort în accidentul din Ploiești, nu știe că fiul său nu mai este în viață 😲
Mama lui Armando, tânărul de 27 de ani mort în accidentul din Ploiești, nu știe că fiul său nu mai…
Vrea să plece de la FCSB
Vrea să plece de la FCSB
Irina este tânăra care a murit fulgerător într-un tramvai din Iași. Ce au descoperit medicii legiști
Irina este tânăra care a murit fulgerător într-un tramvai din Iași. Ce au descoperit medicii legiști
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival:
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival: "Dădeam şi mai mult…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de…
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Doliu uriaș azi. A murit o legendă a muzicii din România: Să cânți frumos îngerilor, cum o făceai aici
Doliu uriaș azi. A murit o legendă a muzicii din România: Să cânți frumos îngerilor, cum o făceai aici
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Trei jucătoare românce nominalizate pentru echipa ideală EHF EURO 2024
Trei jucătoare românce nominalizate pentru echipa ideală EHF EURO 2024
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×