Memoria ei este incredibilă. Margareta se întoarce cu ușurință în timp 70 de ani, la cea mai fericită zi a copilăriei sale. Nu e mare lucru, dar amintirea apropierii de tatăl ei îi trezește emoții. Oftează. „Eram micuță, aveam 4-5 ani. Eram cu el de mână, tata mă legăna înainte-înapoi, în joacă. Treceam pe lângă cofetăria unde se vindea bragă. Niciodată nu am cerut ceva, nu am plâns pe la vitrine. Numai că în clipa în care am ajuns în dreptul cofetăriei, eu am întors capul și m-am uitat lung, lung, în vitrină. Tata m-a observat și a râs. Ne-am întors și am intrat să-mi dea să beau bragă. Asta e singura amintire frumoasă legată de el”. Scena se petrecea imediat după război, la Turnu Severin, într-o zi călduroasă de vară în care umezeala ridicată din Dunăre urca spre munte. Tatăl Margaretei, lăcătuș la atelierele CFR din oraș, se pregătea să intre, plin de zel, în rândurile aparatului comunist de represiune. În următorii ani, ofițerul de securitate Nicolae Mihuț a curmat sau a schimbat pentru totdeauna viețile a sute de români care se opuneau sistemului bestial importat din Uniunea Sovietică. Povestea sa spusă pe scurt pare un „Doctor Jivago” mutant. Totul e, însă, real. Personajul principal își părăsește soția și copilul, ucide, torturează și arestează români care fugeau de comuniști în munți. Pentru o vreme, conduce clubul Dinamo, timp în care este vânat în străinătate de rudele celor uciși, și își încheie viața, în chinuri, alături de a doua sa fiică, nimeni alta decât cea mai bună actriță de teatru pe care o are acum România. Din zeci de mărturii, ProSport a reconstituit una dintre cele mai tulburătoare povești postbelice, saga a două familii, Mihuț și Guțu. Detaliile ei nu sunt recomandate celor slabi de înger.
Paula, Margareta și Nicolae Mihuț, într-un studio foto din Severin, la mijlocul anilor 40
Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Vechiul Testament, Ezechiel, 18.20
„Un criminal. Bine că nu ne-am intersectat”, scrie Cornel Dinu, la pagina 195 din cartea autobiografică „Zâmbind din iarbă”, publicată în 2007. Descrierea sa este foarte dură chiar și după standardele unui spirit critic precum cel al fostului căpitan de la Dinamo și de la națională. E, poate, cel mai crunt portret pe care-l realizează în aproape 1.000 de file, cât au, însumate, cărțile sale:
„Până prin 1964, președintele clubului Dinamo era colonelul Mihuț, tatăl actriței cu același nume, Mariana, căsătorită cu Rebengiuc! Nu l-am cunoscut. Mai bine. Am auzit că se lăuda, adesea, că a stârpit „bandiții” din Munții Făgărașului, după război. De fapt a participat la distrugerea sângeroasă a rezistenței naționale din munți”
Prins într-o goană informatizată după noutăți, jurnalistul are rareori timpul necesar să deschidă gura timpului și să se arunce pe gâtlejul lui hapsân în căutarea unor întâmplări petrecute acum peste jumătate de secol. Rândurile din cartea lui Dinu sunt un ciot de poveste. Dar dacă ăsta este doar un ciot, cum arată întregul?
Povestea începe în timpul celui de-al doilea război mondial, într-un orășel liniștit de provincie de pe malul Dunării, devenit pentru câteva luni un infern.
Vedere din Turnu Severin, imediat după al doilea război mondial
„Da, Nicolae Mihuț este tatăl meu. Da, a fost președinte la Dinamo. Este tatăl adoptiv al Marianei Mihuț”, dezvăluie Margareta Schiesser, fata biologică a lui Nicolae Mihuț, fugită din țară în 1982. ProSport a găsit-o într-un orășel din Germania.
Născută în 1941 la Turnu Severin, sora vitregă a actriței de la Bulandra își amintește vremurile. Tatăl ei era muncitor cu patru clase, lăcătuș la atelierele CFR din oraș. Avea orientări comuniste de dinainte de război sau cel puțin așa a fost consemnat oficial, în 1964, în dosarul său de cadre aflat acum în arhivele CNSAS:
„A fost în anturajul unor tovarăși ilegaliști, cu care a participat la unele acțiuni de luptă împotriva trupelor de ocupație fascistă. După 23 august 1944 a îndeplinit diferite sarcini de partid, luând parte la o serie de acțiuni în care a dovedit curaj și atașament”.
De multe ori, biografiile cadrelor erau „îmbogățite” pentru a accentua lupta lor de clasă. Nicolae Mihuț avea încă 6 frați și surori, dintre care unul, Bebe, spune Margareta, „intra în podurile oamenilor și fura. A dispărut la un moment dat. Ori a trecut Dunărea, ori a avut taică-miu grijă de el”. Acest detaliu nu apare în arhivele de cadre.
Muncitori feroviari în 1945. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
Exilul familiei Guțu
Fără știrea Mihuților, în primăvara lui 1944, dintr-un tren cu refugiați din Basarabia coborau în gara din orașul lor trei femei fugite din calea soldaților Armatei Roșii. Europa se refugia în masă de la est la vest, înspăimântată de crimele, jafurile și violurile comise, de cele mai multe ori sub influența alcoolului, de eliberatorii lui Stalin. Cele trei femei sosite în Turnu Severin care aveau să marcheze definitiv destinul familiei Mihuț erau reprezentantele a trei generații din familia Guțu: bunica, fiica sa, Elena, și nepoata, Mariana, în vârstă de doar 2 ani, nimeni alta decât actrița Mariana Mihuț.
Soțul Elenei Guțu plecase pe Frontul de Est în uniforma armatei regale române și, de la finele lui 1942, nimeni nu a mai primit vreo veste de la el.
Mariana Guțu, devenită ulterior Mihuț, este doar unul dintre sutele de mii de copii proveniți din familii mutilate de război. Soțul ei, actorul Victor Rebengiuc, avea 9 ani când tatăl lui a căzut la Stalingrad. Cu un an mai mare decât Mariana, sora sa vitregă, Margareta Schiesser, își amintește: „Unul dintre frații mamei nu voia să meargă la război. Bunicul, deși avea origini poloneze, i-a zis: „Te duci și lupți pentru țara asta, că eu am mâncat pâine românească! A plecat și n-a mai venit. Cred că a căzut la Stalingrad. A mai primit mama o carte poștală în care fratele ei o felicita: „Sper că ai o fetiță la fel de frumoasă ca tine”.
Era noaptea de Înviere, 15 aprilie 1944, când americanii – aliații rușilor – au început să bombardeze Turnu Severin. Pentru că în momentul izbucnirii războiului avea 26 de ani și soția sa, Paula, urma să o nască pe Margareta, Nicolae Mihuț – personajul principal al serialului „Jivago mutilat” – nu a plecat să lupte pe front, împotriva Uniunii Sovietice, dar a fost mobilizat pe o locomotivă. Era plecat în țară în momentul primului atac aerian asupra orașului. „Am fugit noaptea, în cămăși de noapte, desculțe. Am vrut să ne ducem pe câmp. Un cunoscut a oprit-o pe mama și i-a spus: „Ce faceți, doamnă? Nu vă duceți acolo că e un depozit de muniții”. Ne-am chircit lângă zidul cimitirului”, retrăiește fata lui Mihuț, Margareta, teroarea momentului.
Până la venirea rușilor, severinenii s-au obișnuit cu infernul: clădiri dărâmate, cadavre mutilate de schije pe străzi, mizerie și foamete. În septembrie, când Armata Roșie a intrat în oraș pe urmele germanilor aflați în continuă retragere, au început jafurile și violurile, deși românii întorseseră armele împotriva foștilor aliați germani și erau acum de partea sovieticilor.
Două milioane de femei germane au fost violate de soldații sovietici în ultimul an de război. 240.000 dintre ele au murit, multe preferând să se sinucidă în urma traumelor fizice și psihice
Orice femeie, inclusiv cele trecute de prima tinerețe, era o potențială victimă. La scurt timp, însă, familia Mihuț a primit o oarecare imunitate. La începutul lui 1945, Nicolae, lăcătușul care împlinise 30 de ani, s-a înscris în Partidul Comunist Român. Originea sa muncitorească, considerată sănătoasă, promitea protecție în fața rușilor și un viitor mai bun într-o societate nouă în care foștii funcționari și reprezentanții elitelor erau arestați pentru diferite pretexte. România bolșevică urma să-și împrospăteze sângele, vărsând propriul sânge. Mult sânge.
Tata a iubit-o enorm pe mama. Era o blondă naturală, cu ochi albaștri. N-a vrut să se mărite cu el și i-a spus că se omoară dacă nu se căsătoresc Margareta Schiesser, fiica lui Nicolae Mihuț
În aprilie 1945, în timp ce Armata Roșie încercuia Berlinul, iar războiul se apropia rapid de final, Mihuț a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne cu funcția de comisar ajutor. Cu o lună în urmă, la ordinul lui Stalin, se hotărâse înființarea în România a unei „miliții populare”. Ceferistul familist era acum un aliat ideologic al soldaților ruși cantonați în Severin. Mihuț se înscria în brațul armat al transformărilor brutale care urmau să vină. „Am avut ruși în curte, cu stație de transmisie. Mama umbla cu broboadă pe cap, pentru că era blondă cu ochi albaștri. Îi era frică de faptul că se leagă de ea. Eu n-am avut probleme. Îmi dădeau zahăr”, povestește Margareta.
Soldați ai Armatei Roșii, imediat după intrarea în România în 1944. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
Mariana Mihuț, copilul refugiat din Basarabia, are și ea amintiri din acea perioadă petrecută în Turnu Severin. „În casa în care ne refugiaserăm, era o plită veche, veche, din pământ, și bunica făcea cele mai delicioase plăcinte din apă și din făină și le cocea pe plită. Și în casă era o lumină minunată, de la lemnele care ardeau. Iar bunica spunea povești. Stăteam toate trei și mâncam plăcinta asta și mi se părea absolut minunat. Nu-mi doream nimic altceva”, a povestit actrița pentru Yorick.ro.
Amor extraconjugal
Un bărbat șaten de statură potrivită și cu niște ochi pătrunzători, proaspăt milițianul Mihuț adora să danseze în timpul liber. Pentru că soția lui, Paula, nu-i împărtășea pasiunea, mergea singur la seri dansante în oraș. Fiica sa îl descrie ca fiind „cam gagicar”, dar își amintește: „Mama avea un radio Philips cu patefon, cum era pe vremuri. Îl primise zestre. Tata punea discuri și el m-a învățat să dansez vals și tango. Era mare dansator. Mă punea pe labele de la picioarele lui. Așa am învățat eu, n-am uitat niciodată. Asta era în timpurile bune”.
În afara dansului, lăcătușul devenit milițian mai avea o mare pasiune. Mafiotul Al Capone. „Al Capone era personajul lui iubit. Avea cărți cu el. L-a iubit pe Scarface. Când a plecat, a rămas acasă o ladă de campanie în care el adunase cărți de aventuri, cu detectivi. Povestea lui Al Capone era, însă, cartea principală. Nu știu ce o fi fost în capul lui”, spune Margareta.
Ocupația sovietică a României a durat din 1944 până în 1958. În 1946, efectivul soldaților ruși aflați în țară era de 615.000. În 1945, actorul Constantin Tănase ironiza apucăturile acestora prin replica „Davai ceas, davai palton” (Dă ceasul, dă paltonul). În august, la două zile după un spectacol de satiră, a fost găsit mort
1945 este anul în care viața familiei Mihuț avea să se schimbe pentru totdeauna. Căile necunoscute ale destinului au făcut ca tocmai soldații ruși să reprezinte declanșatorul evenimentelor. Refugiată din calea Armatei Roșii, Elena Guțu – femeia din Chișinău al cărei bărbat plecase pe front și fusese dat dispărut la Stalingrad – a mers la miliția din Severin cu o plângere. „Rușii făceau chefuri, intrau cu Jeepurile prin gard. Era un cartier de muncitori și rușii au făcut scandal. Ea (n.red. – Elena Guțu) s-a dus la tata să o apere. S-a dus să se plângă la el, a plâns la pieptul lui și a rămas acolo”, povestește fiica lui Mihuț, cu o urmă de amărăciune care i se simte în glas în ciuda celor șapte decenii trecute de atunci.
Margareta avea patru ani, dar își amintește toate lucrurile povestite ulterior de Paula, mama sa. Mai ține minte un lucru dureros petrecut cu tatăl ei. „ Eu aveam cam patru ani când a început amorul lui cu doamna Guțu. Am o memorie de elefant și n-am uitat toată viața mea că nu-i mai ardea de nimic. Stătea întins pe pat și m-am dus ca orice copil la tatăl lui. M-a împins de am dat cu capul de tăblia patului. De atunci nu m-am mai apropiat niciodată de el”.
„Mă tem că orice orânduire socială are și umbre. Tata avea patru clase. Când l-a luat mama, nici nu știa să scrie. Apoi a făcut Dreptul, parcă. Au fost săraci și a fost ambiția asta de a parveni. Taică-miu nu a fost un intelectual” Margareta Schiesser, fostă Mihuț
Prins într-o poveste de dragoste în afara căsniciei, milițianul Nicolae Mihuț nu putea ascunde secretul într-un oraș mic precum Turnu Severin. Relația sa a ajuns la urechile soției, iar Margareta i-a confimat, involuntar, mamei sale toate bănuielile: „Mama cu tata au mers la magazinul de jucării al lui Braun, un evreu din Severin, și ăsta avea de vânzare două cămăruțe de păpuși. Erau trei pereți, cu pătuț, cu masă. Una era roz, cealaltă bleu. De Crăciun, am primit cadou, sub brad, cămăruța roz. Pe urmă, m-a luat tata cu el, m-a dus la Elena și am cunoscut-o pe Mariana (n.red. – Mariana Guțu, viitoare Mihuț). Avea și ea cămăruță bleu. M-am dus acasă și îi spun mamei mele: „Știi, am fost cu tata la o fetiță. Are și ea cămăruță ca a mea, numai că a ei e bleu”. Pentru mama a fost clar unde am fost, începuse povestea de amor a lui taică-miu”.
Pe 8 noiembrie 1945, o demonstrație ținută la București în semn de susținere a regelui Mihai, care refuza să semneze decretele-lege ale comuniștilor, a fost înăbușită în sânge. Mai mulți români și-au pierdut viața
Războiul se terminase, Crăciunul era încă respectat, fără teamă, de credincioși, dar România ascuțea lupta de clasă care avea să bage în mormânt zeci de mii de opozanți ai regimului comunist. Începeau epurările, arestările și crimele. Ținte au fost mai întâi militarii, apoi partidele politice. Au urmat cetățenii înstăriți, studenții, țăranii și preoții. Umbra sovietică acapara bunuri și suflete, iar printre marionetele care puneau în practică ordinele de la Moscova se număra și Nicolae Mihuț.
În acest timp, România era bântuită de o secetă cumplită care a afectat în special partea de est a țării. Mii de copii au fost despărțiți de părinți și trimiși de autorități în Oltenia și Banat. Mulți dintre ei au ajuns și în Severin. Migrația cauzată de foamete era dublată de o alta, de data această de natură politică. Sute de mii de români încercau să scape din infernul comunist și fugeau din țară. Printre ei, avea să se numere în 1947 și Regele Mihai. Alții luau calea munților, ca-n vremurile străbunicilor lor, în așteptarea iluzorie a americanilor.
Copii refugiați în urma foametei din estul țării, din 1946-1947. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
Prinderea evreilor la Dunăre
Tatăl Margaretei începea să aibă serios de lucru la locul de muncă. Fiica sa rememorează o poveste cutremurătoare, prima dintr-o serie lungă: „Familia Braun din Severin erau una de evrei. El avea magazinul de jucării, iar ea era informatoarea lui taică-miu. O chema Rebecca Braun. Ce făcea?! Se ducea pe la evreii ei și le spunea: „Dacă vrei să o întinzi din țară, te aranjez eu să treci peste Dunăre. Te costă atâta”. Ă‚ia vindeau tot, aveau și ei aur, monezi, și Rebecca îi punea să vină noaptea la Dunăre într-un anumit punct. Acolo îi aștepta tata. Și îi aresta! Și le lua și ce aveau”.
Margareta oftează în telefon. Retrăiește în gând perioada în care tatăl ei s-a îndepărtat de familie și a început să petreacă din ce în ce mai mult timp cu cele trei femei din familia Guțu, refugiate din Basarabia. Un alt regret se simte în voce, dar sursa este alta. Margareta știe că Nicolae Mihuț a făcut „multe prostii”, dar nu cunoaște detaliile activității tatălui ei.
ProSport a pornit pe urma faptelor lui Mihuț, viitorul președinte al clubului Dinamo. Cercetările au scos la iveală detalii cumplite din activitatea lăcătușului intrat în slujba regimului.
Primele documente cercetate au fost cele din arhivele CNSAS. Referirile la acea perioadă sunt telegrafice:
„La Severin, a deținut funcția de șef de birou și, ulterior, șef al Serviciului de siguranță județean Turnu Severin. În 1949, înființându-se organele de securitate, i s-a acordat gradul de locotenent, rămânând în continuare în aceeași funcție. În aceste munci, ofițerul a luat parte la o serie de acțiuni de arestare a unor elemente care desfășurau activitate dușmănoasă, cu care ocazie a dovedit curaj și spirit de sacrificiu”
Filă din dosarul de cadre al lui Nicolae Mihuț
În 1946, după epurarea vechilor cadre, zelosul Nicolae Mihuț a devenit șeful Siguranței, predecesoarea Securității, din orașul mehedințean Turnu Severin. Primul test important pentru noul ofițer l-au reprezentat primele alegeri de după război, pe 19 noiembrie 1946. Comuniștii voiau să-și consolideze monopolul asupra țării, însă PCR nu era încă un partid solid. Așa a apărut Blocul Partidelor Democratice, o alianță formată din partide fantomatice, care înfrunta partidele istorice PNL și PNȚ. În iulie 1946, secretarul Regionalei Oltenia, care includea și județul Mehedinți, a fost numit Nicolae Ceaușescu. Într-un raport aflat acum la Arhivele Naționale, viitorul dictator descria situația din teritoriu:
„În Mehedinți, prefectul, care este președintele liberalilor, este fost brătienist și are o atitudine general ostilă și caracterizată de noi chiar dușmănoasă. Toată activitatea lui se plasează pe atitudinea contra comuniștilor. Toți primarii din PCR sau Frontul Plugarilor au fost înlocuiți și au fost puși în locul lor social-democrați și în majoritate maniști, unde găsești peste tot lozinci maniste”
Nicolae Ceaușescu, la un miting electoral, în 1946. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
Termenul de activitate dușmănoasă apare și în dosarul lui Mihuț, și în raportul lui Ceaușescu. Mii de români din Mehedinți încercau să se opună uriașei fraude electorale puse la cale de comuniști, iar opoziția lor era considerată o faptă deosebit de gravă. Siguranța urma să treacă la măsuri radicale.
Tinerii omorâți în noaptea alegerilor
Mărturiile despre acțiunile lui Nicolae Mihuț sunt greu de obținut, la șapte decenii după. Cicerone Ioanițoiu – mort în 2014 la Paris, la 90 de ani – a fost un scriitor condamnat de comuniști la 26 de ani de închisoare, dintre care a executat 10. După Revoluție, a adunat în cărțile sale numele multora dintre victimele regimului. Dicționarele sale, care conțin identitățile persoanelor arestate, torturate și ucise, au constituit o bază de date sumbră pentru inscripția cu numele victimelor aflată pe monumentul Spațiu de Rugăciune și Reculegere din incinta Memorialului de la Sighet.
În cărțile lui Ioanițoiu, la capitolul agresori, figurează și numele lui Mihuț. Lui i se atribuie cel puțin cinci crime comise în Mehedinți între 1946 și 1949. Primele două s-au petrecut în noaptea alegerilor, pe 19 noiembrie 1946. Descrierea faptei, realizată în cartea „Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958″, este succintă:
„Doi tineri țărani, din comuna Pristol, Constantin Vărzan și Vasile Brutaru, au fost împușcați de către jandarmul Mihuț în noaptea alegerilor din 19-XI-1946, în pădurea Bistrița de lângă Turnu Severin”
„Jandarmul” Mihuț este Nicolae Mihuț. Înainte de înființarea Securității, în august 1948, populația îi numea jandarmi pe oamenii de la Siguranță.
Crima dublă din noaptea alegerilor rămâne învăluită în mister. Potrivit unor informații, neconfirmate, trupurile celor doi tineri au fost aruncate de Mihuț într-o groapă comună, la marginea unui drum. Metoda era practicată frecvent de Securitate.
„Jur să urăsc din tot sufletul dușmanii țării” Presupus jurământ de intrare în Securitate
Fiica lui Mihuț s-a cutremurat când a aflat despre fapta atribuită tatălui ei. Memoria sa a scos imediat la iveală o altă amintire tragică:
„Măi, știu că taică-miu a făcut multe prostii. Știu. Mama îmi spunea că venea la ușă o femeie și se ruga să-i spună măcar unde e mormântul băiatului ei. Un băiat de 16 ani și un tânăr ofițer s-au apucat înainte de alegeri să taie liniile de telefon și se pare că au fost împușcați. Era o glumă de copii, îți dai seama, și pentru asta i-au omorât?!”
Deși perioada coincide, este imposibil de stabilit dacă Vărzan și Brutaru, tinerii „țărani” indicați de Cicerone Ioanițoiu, sunt aceleași persoane cu cei doi tineri împușcați, din amintirea Margaretei. Sunt două sau patru crime?
Gheorghe Gheorghiu Dej votează la alegerile din 1946. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc Manifestație de simpatie față de PNȚ, la alegerile din 46. La scurt timp, mulți cei din poză aveau să fie arestați de Siguranță. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
Frații îngropați fără cruce
În dosarul de la CNSAS, Mihuț este creditat doar cu arestări. Evident, crimele nu sunt trecute în fișele întocmite de Securitate pentru membrii ei. Fiica sa își amintește, însă, că ofițerul era din ce în ce mai ocupat:
„A dispărut la un moment dat pentru mult timp de acasă. Ceva, ceva a răsuflat în familie. Eram la Turnu Severin. Plecau în misiune și dispăreau de acasă. Nu spuneau unde s-au dus”.
Tot din acea perioadă datează a altă amintire sumbră a Margaretei: „Eram mică, taică-miu era deja mare șef în Turnu Severin. Lumea îl ura. Noi stăteam într-o casă cu curte, la demisol. Într-o vară, noaptea, ai mei au lăsat geamurile deschise și ne-am culcat. La un moment dat, maică-mea s-a trezit și a văzut la geam un om așezat pe vine, cu un cuțit în mână. L-a sculat repede pe taică-miu, dar bărbatul a fugit. Din ziua aia, un milițian stătea la noi în curte de pază”.
Evenimentul pare o încercare individuală de răzbunare pentru acțiunile îngrozitoare ale jandarmului viitor securist Mihuț.
După alegerile câștigate de comuniști, românii care mai sperau într-o revenire la normal s-au resemnat sau au ales calea munților. De la Severin și până la Sighet, tot lanțul carpatic a devenit gazda unor grupuri de rezistență înarmate. În Oltenia, Securitatea a avut mult de lucru cu opozanții refugiați pe crestele munților.
Rezistența anticomunistă din munți a durat între 1945 și începutul anilor 60. Mii de români (preoți, studenți, militari, intelectuali, țărani exproprietăriți) șocați de modul în care se instaura regimul comunist s-au refugiat în munții Carpați, sperând în venirea americanilor. Ei erau ajutați cu provizii de alte zeci de mii de țărani din satele aflate la poalele munților. Pentru destructurarea celor peste 1000 de grupuri, Securitatea a operat zeci de mii de arestări, iar zeci de partizani capturați au fost condamnați la moarte. Povestea rezistenței din munți este încă un subiect puțin cunoscut publicului din România
Luptători din rezistența anticomunistă capturați și fotografiați de Securitate. Soarta lor avea să fie cruntă Notițele lui Cicerone Ioanițoiu cu numele ofițerilor de Securitate implicați în crimele comunismului. Mihuț apare în Severin, Vâlcea, Argeș și, surpriză, Cluj. ProSport nu a găsit nicio urmă a activității sale din județul Cluj, dar Securitatea de acolo a cerut deseori ajutor colegilor din țară pentru lichidarea unor grupuri tenace, cum au fost grupurile lui Teodor și Leon Șușman Corpurile carbonizate ale fraților Șușman, după ce Securitatea a dat foc șurii în care se ascundeau, în 1958. Sursă foto: Rezistența Armată Anticomunistă
Episodul 2 din Jivago mutilat: mutarea la Vâlcea, lichidarea bestială a unui grup de rezistență și metodele de tortură îngrozitoare folosite la anchetele lui Nicolae Mihuț
La 60 de kilometri nord de Severin, în munții Mehedinți, se află Izverna, o comună renumită mai degrabă pentru peșterile din zonă, vizitate în 1991 și de celebrul oceanolog Jacques Yves Cousteau. Acum câțiva ani, pe o culme stâncoacă, sătenii au pus o cruce de fier în memoria unor tineri uciși de Securitate în primăvara lui 1949. Crima a marcat așezarea pentru mai bine de jumătate de secol.
Cei trei tineri se numeau Ion Puiu Bocârnea, Ovidiu Eugen Bocârnea și Eftimiu Gheorghe. Primii doi erau frați, fiii șefului de gară din Gura Văii, o comună lipită de Severin. Unul învăța la liceul Traian din oraș, iar cel de-al doilea era student la Medicină, la București. Eftimiu era coleg de liceu cu Ion Puiu.
Potrivit mărturiilor, cei trei, însoțiți de un prieten, au pornit din Severin cu gândul de a li se alătura partizanilor din munții Banatului. Au rătăcit drumul, tovarășul lor de drum s-a întors, iar ei s-au cazat la o stână, pe un deal de deasupra comunei Izverna. Gazda i-a poftit la masă, însă în același timp și-a trimis o rudă în sat pentru a anunța miliția. Trădarea devenise monedă fortă în România acelor zile.
A doua zi, cei trei au fost conduși de fratele gazdei direct în ambuscada autorităților. Planul a fost întocmit la Securitatea din Severin, unde șef era Nicolae Mihuț. Zeci de ani mai târziu, o bătrână din comună le-a povestit reporterilor de la România liberă și Formula As scenele de coșmar. În ziua crimei, era cu vacile la păscut pe o culme aflată deasupra locului ambuscadei:
„Copiii coborau într-o veselie culmea înspre Prejna. Mergeau unul dupa altul. În frunte, cel în vârstă, cu mersura șireată, le tot arăta ălorlalți trei tineri ceva cu mâna. Unul dintre ei era un copilandru, altul un blond înalt, cu pletele cârlionțate în vânt, râdea tare, cu poftă… Ultimul din șir avea părul negru, lung, arăta a om tăcut. Atunci au început împușcăturile. Nu știu câți erau la pândă… Primul a căzut băiatul cu părul negru. Îngroziți, ceilalți doi au fluturat batistele”
În ciuda semnului clar că nu opun rezistență, cei doi frați Bocârnea au fost secerați și ei de gloanțe. La ordinul securiștilor, sătenii au adus niște țăruși lungi, iar trupurile tinerilor din care se scurgea sânge au fost prinse cu cruzime de lemne la încheieturile mânilor și picioarelor, așa cum este atârnat vânatul. Au fost aruncate apoi într-o căruță și duse în fața primăriei din Izverna. Pe drum, unul dintre copiii care însoțea alaiul a observat că blondul, Ovidiu Bocârnea, horcăia. Nu murise. O bătrână s-a aplecat să-i șteargă sângele de pe frunte, dar a fost împinsă de securiști. Sătenii susțin că, peste doi ani, femeia miloasă avea să fie trecută pe lista deportaților în Bărăgan.
Trupurile tinerilor au fost lăsate în praf timp de o zi pentru a le arăta sătenilor ce pățesc cei care se opun regimului. Apoi, au fost aruncate într-o cutie mare de lemn și îngropate în cimitirul din Izverna, fără cruce. Acum câțiva ani, Formula As a scris despre blestemul care a căzut pe capetele celor care au participat la crima din 1949. Povestea poate fi citită aici.
Fotografie realizată recent pe dealurile de deasupra comunei Izverna, locul teribilelor crime din 1949
Odată cu trecerea timpului, povestea a căpătat mai multe variante. „Data exactă, cum și cine i-a împușcat, de ce au fost împușcați fără a fi somați, unde au fost îngropați nu se știe cu precizie. Groaza sădită de comuniști în sufletele oamenilor încă mai dăinuie și astăzi, și chiar dacă unii mai știu ceva nu îndrăznesc sa spună”, povestea acum câțiva ani Nicolae Ianași, fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din Mehedinți.
În lucrările lui Cicerone Ioanițoiu, asasinul celor trei este același: șeful Securității, Nicolae Mihuț, viitorul președinte de club la Dinamo Pitești și Dinamo București. Numele său nu apare în mărturiile sătenilor, care îi indică printre participanții la ambuscadă pe șeful de post din sat, pe învățător, pe doi vânători și pe alți câțiva oameni din Izverna. Din relatările lor reiese, însă, că la acțiune au participat și persoane străine venite de la oraș. Practica Securității în astfel de cazuri arată că autoritățile locale cereau ajutor de la centru, de unde venea un superior însoțit de soldați. Centrul regiunii era Turnu Severin, iar superiorul era Mihuț.
Ioanițoiu scrie: „Printre cei care au participat la asasinarea celor trei tineri se găseau plutonierul Cioabă, mare torționar, și șeful Securității, Mihuț, același care l-a ucis pe Vărzan în pădurea din Bistrița, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 1946″.
Moartea celor trei tineri este comemorată încă, în fiecare an, de filiala Mehedinți a Asociației Foștilor Deținuți Politici în curtea bisericii din Izverna, acolo unde a fost ridicată o troiță. Închis timp de 6 ani, la finele anilor 50, Dumitru Dragomir, șeful actual al filialei, povestește pentru ProSport: „Noi nu am putut găsi până acum locul exact, ca să le scoatem osemintele, să facem o înmormântare creștinească. Vă dați seama, i-au lăsat 24 de ore să-i bâzâie muștele, îi apăra o bătrână, i-a băgat pe toți într-o ladă mare și i-a îngropat la o margine de drum, lângă o biserică”.
ITA, viitoarea UTA, a câștigat primele două ediții ale primei ligi de fotbal din România ținute imediat după război. În 1949, campioană a fost ICO, o echipă din Oradea. Ladislau Bonyhádi (ITA) a fost golgeterul primelor două sezoane, cu 26 și, respectiv, 49 de goluri. Pe 7 iunie 1947 era înființată ASA București, viitoare CCA și Steaua. Pe 14 mai 1948, era înființat clubul Securității, Dinamo
Citește mai jos continuarea articolului.
Luptător anticomunist ucis în luptele cu trupele de Securitate. Sursă foto: Rezistența Armată Anticomunistă
Monumentul ridicat în memoria celor trei tineri uciși la Izverna se află în curtea bisericii din comună Cei trei tineri uciși lângă comuna Izverna
Buletine false pentru amantă
Informată despre tripla crimă odioasă de la Izverna , din 1949, Margareta Schiesser a amuțit. Cu greu, s-a adunat: „…Vai de mine! Ah, Doamne, Dumnezeule. Să știi că nu e ușor pentru mine. Știam că (n.red. – tata) a făcut măgării, dar nimic concret. Offff…”.
Fiica proaspăt numitului locotenent de Securitate avea 8 ani și ține minte ce se întâmpla în acea perioadă, în rarele momente când tatăl ei mai trecea pe acasă.
„Mama îmi spunea că îi făcea amantei (n.red. – Elena Guțu) buletine false și mergea cu ea la București când era trimis de la serviciu. Stăteau la hotel. Altfel, nu avea voie cu ea la hotel. Doar soț și soție. Mama i-a ars două buletine pe care i le-a găsit în buzunare. Apoi, mama s-a dus la Craiova și s-a plâns la un șef de al lor. Pe chestia asta, l-a mutat la Craiova. Ne-am mutat și noi cu el. Chestia asta s-a întâmplat când eram eu în clasa întâi. Ne-am mutat într-o locuință foarte frumoasă, toată familia. A trimis lucrurile cu un camion. Biroul nu l-a băgat în camion, că a zis că nu are loc. În biroul ăla, era o casetă în care mama avea niște bijuterii de la părinții ei. Nu le-a mai văzut nimeni niciodată”
Mutarea la Craiova a fost de scurtă durată. Nicolae Mihuț își petrecea mai mult timp la Severin, acolo unde rămăsese familia Guțu, astfel că Paula, soția lui, a mers din nou la comandant pentru a face o plângere. După doar câteva luni, locotenentul a fost mutat la Râmnicu Vâlcea, iar familia sa nu l-a mai urmat.
Cu el au venit, în schimb, Mariana și Elena Guțu, viitoare Mihuț, și bunica.
Fata vitregă a lui Nicolae Mihuț, Mariana Mihuț, și viitorul ei soț, Victor Rebengiuc, în filmul Pădurea spânzuraților, din 1964
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER