Judecarea recursului față de hotărârea Tribunalului Capitalei în cazul contopirii pedepselor lui Gigi Becali, prin care acestuia i-a fost aplicat un spor de șase luni, a fost amânată, vineri, pentru 3 septembrie, în vederea pregătirii apărării.
Unul dintre avocații finanțatorului Stelei, Florin Șurghe, a explicat că a fost angajat de Becali în 13 august și nu a avut timp să studieze dosarul, astfel că a cerut o amânare, pentru a putea pregăti apărarea.
Curtea de Apel București a admis solicitarea de amânare formulată în acest context de apărare, stabilind judecarea cauzei la 3 septembrie.
Tribunalul București a decis în 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție.
Decizia a fost atacată cu recurs atât de finanțatorul Stelei, cât și de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracțiuni, cu grad ridicat de pericol și în participație penală cu un anturaj infracțional.
În motivarea deciziei din 27 iunie, Tribunalul București a arătat că Gigi Becali a dat dovadă de perseverență infracțională în perioada lungă de timp în care și-a desfășurat activitățile ilicite. „Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ și preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverența infracțională a petentului și perioada lungă de timp în care acesta și-a desfășurat activitățile ilicite”, a notat judecătorul Tribunalului București, în documentul citat.
În 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul București, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel București, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanțatorul Stelei.
La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.
Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătușii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.
Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universității București, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenție, iar instituția de învățământ superior are numai cursuri de zi.
Gigi Becali și-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaților a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Becali.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER