UEFA a anunțat urnele pentru preliminariile EURO 2016! România e în urna a treia! Cu cine putem pica

UEFA a anunțat urnele pentru preliminariile EURO 2016! România e în urna a treia! Cu cine putem pica
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de fotbal a României va face parte din urna a treia a preliminariilor Campionatului European din 2016, ce se va disputa în Franța, a anunțat, vineri, UEFA, pe site-ul oficial.

În urma tragerii la sorți, ce va avea loc la 23 februarie la Nisa, cele 53 de echipe naționale, printre care și Gibraltar în premieră, vor fi împărțite în nouă grupe, opt de șase și una de cinci.

Pentru desemnarea urnelor, UEFA a ținut cont de rezultatele înregistrate la Cupa Mondială din 2010, Campionatul European din 2012 și preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Primele cinci urne vor conține câte nouă echipe, iar ultima va avea opt reprezentative.

Cele opt reprezentative din urna a șasea vor fi trimise în grupele A-H, în timp ce Grupa I va avea cinci formații. Din considerente de televizare, Anglia, Germania, Italia, Spania și Olanda vor trebui să facă parte din grupe de câte șase echipe.

Chiar dacă este calificată din postura de țară organizatoare, reprezentativa Franței va fi repartizată în grupa de cinci echipe, astfel încât să dispute meciuri amicale contra formațiilor care „stau” la fiecare etapă.

UEFA a stabilit că Spania nu va putea evolua în aceeași grupă cu Gibraltar, iar Armenia cu Azerbaidjan, din considerente politice.

Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final, la fel și formația cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 și 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susține meciuri de baraj în noiembrie 2015 pentru cele patru locuri rămase.

Urna 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herțegovina

Urna 2: Ucraina, Croația, Suedia, Danemarca, Elveția, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda

Urna 3: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România, Austria, Polonia

Urna 4: Muntenegru, Armenia, Scoția, Finlanda, Letonia, Țara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus

Urna 5: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru

Urna 6: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar.

Programul meciurilor este următorul:

Etapa 1: 7 – 9 septembrie 2014

Etapa 2: 9 – 11 octombrie 2014

Etapa 3: 12 – 14 octombrie 2014

Etapa 4: 14 – 16 noiembrie 2014

Etapa 5: 27 – 29 martie 2015

Etapa 6: 12 – 14 iunie 2015

Etapa 7: 3 – 5 septembrie 2015

Etapa 8: 6 – 8 septembrie 2015

Etapa 9: 8 – 10 octombrie 2015

Etapa 10: 11 – 13 octombrie 2015

Play-off, tur: 12 – 14 noiembrie 2015

Play-off, retur: 15 – 17 noiembrie 2015

Tragerea la sorți a turneului final: 12 decembrie 2015

Turneul final: 10 iunie – 10 iulie 2016.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut praf”
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut…
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi caută apartament în oraş”
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi…
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată!
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată! "Mai dau…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut o grămadă de bani cu chestia aia
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut…
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la el!'
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la…
Se schimbă complet banii. Noii bani pot avea dată de expirare. Ordin pentru țările UE din octombrie
Se schimbă complet banii. Noii bani pot avea dată de expirare. Ordin pentru țările UE din octombrie
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum vedeta
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum…
×