Noul punct introdus la articolul 75 al Legii permite jucătorilor aflați sub contract cu un club care a inițiat procedura de insolvență să își depună memorii la Comisiile FRF, în cazul în care sunt neplătiți de peste trei luni. Până acum, au fost numeroase cazurile în care fotbaliștii care nu își primeau salariile chiar și un an erau obligați să rămână la clubul intrat în insolvență din cauza interpretării pe care o dădeau Comisiile FRF vechii legi.
Prin modificarea introdusă de AFAN, nu sunt supuse suspendării „procedurile extra judiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federațiilor sportive care funcționează potrivit Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect denunțarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convențiilor civile ale sportivilor și sancțiuni sportive aplicabile în această situație sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiție”.
CFR Cluj, „U” Cluj, Rapid, Oțelul, Petrolul, Brașov, Ceahlăul, Farul, Metalul Reșița și ASA Tg. Mureș sunt cluburile din România care se află în insolvență și care își pot pierde fotbaliștii în cazul în care aceștia sunt neplătiți de peste 90 de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER