S-a dus și Custof

S-a dus și Custof
  • Publicat:

La aproape 54 de ani și grav bolnav, fostul dinamovist a spus adio lumii, departe de cei alături de care a cunoscut gloria.

Custof a fost coleg de generație cu Dinu, Augustin, Orac sau Dudu Georgescu. De mai mulți ani locuia la Fundeni – Frunzănești, aproape de București, dar, așa cum spunea, fără să mai aibă nimic în comun cu Dinamo. Descris de majoritatea celor care l-au cunoscut ca un om retras, Custof a fost încercat de viață. A divorțat de două ori, iar apartamentul pe care îl deținea în Capitală i l-a lăsat ultimei soții. S-a mutat în localitatea natală, unde trăia alături de mama sa. De doi ani însă era singur, ea decedând. Sătenii spun că fosta glorie dinamovistă prefera să stea în curte la umbra copacilor sau la cârciuma satului, unde savura câte o bere. Nu a mai păstrat legătura cu mulți dintre foștii colegi și nu mai venea la meciurile “câinilor”, detașându‑se de ceea ce însemna Dina­­mo. A murit singur. Vecinii l-au găsit dimineață în casă, fără respirație. Custof suferea de diabet și de tromboflebită. Trupul neînsuflețit a fost transportat la o morgă din Călărași, iar zilele acestea va  fi înmormântat.

REMEMBER„Bulgarul” a evoluat 11 ani la Dinamo și a obținut cinci titluri de campion și două Cupe ale României

I-a dat gol marelui Inter, pe „San Siro“

Alexandru Custof a atins vârful carierei în tricoul alb-roșu în meciul tur cu Inter Milano, din turul doi al Cupei UEFA, ediția 1981-1982, când a înscris pe „San Siro”.
Italienii conduceau cu 1-0, iar Custof a egalat. În retur, Dinamo s-a impus cu 3-2, fiind singura dată când roș-albii au reușit să elimine o echipă italiană. Apoi, în sezonul 1983-1984, ”câinii” au avut un sezon excelent în Cupa Campionilor, unde au învins-o pe Hamburg și au jucat semifinala competiției, cu Liverpool.

Custof a evoluat împotriva ambelor adversare și, mai mult, în partida retur cu nemții a reușit o pasă de gol pentru Mulțescu. Custof este pe locul al doilea, după Cornel Dinu, într-un top all-time al meciurilor jucate pentru Dinamo. A evoluat de două ori la echipa națională și de 30 de ori în cupele europene, competiții în care a înscris trei goluri. Fiind fotbalist la Dinamo, Custof a deținut grad în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. A fost sergent-major, apoi locotent major, iar din 2001 a avut grad de maior.

336 de prezențe a bifat Custof în prima ligă dintre care 319 meciuri în tricoul „câinilor”

29 de goluri a marcat Custof în campionatul românesc

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×