După ce a scăpat de eticheta de „party-boy”, Thomas Gravesen a reușit să își construiască o avere de 100 de milioane de euro și trăiește în Las Vegas
Gravesen a marcat împotriva României de la mijlocul terenului în victoria Danemarcei, scor 5-2, obținută în 2002 pe „Lia Manoliu”
Danezul s-a căsătorit în 2011 cu Kamilla Persse, un top-model de origine cehă
Un studiu realizat de Universitatea Oxford, la cererea Asociației Fotbaliștilor din Premier League, a ajuns la o concluzie îngrijorătoare. Conform rezultatelor obținute, trei din cinci jucători de fotbal care au evoluat în Premier League dau faliment după încheierea activității. Ba mai mult, există cazuri în care aceștia rămân fără lichidități chiar înainte de finalul carierei, deși au salarii de milioane de euro. Motivele care conduc la acest deznodământ sunt multe și variază de la investiții care nu aduc profit până la lipsa veniturilor pentru a susține un stil de viață luxos, cu care jucătorii s-au obișnuit de-a lungul carierei.
Joacă poker și blackjack
Nu este însă și cazul fostului mijlocaș danez, Thomas Gravesen, un jucător care a trecut în carieră pe la Hamburg, Everton, Celtic și Real Madrid. Deși părea că este un adevărat „party-boy”, care își va ruina viața din cauza petrecerilor nocturne, danezul de 38 de ani și-a schimbat viața din 2008.
Cunoscut pentru excentricitatea sa, Gravesen a renunțat la relația cu Kira Eggers, un star al firmelor pentru adulți și, la sfatul unui prieten, a început să-și investească banii pe bursa daneză. Iar rezultatul a fost unul excelent: în doar trei ani, Gravesen a reușit să câștige 100 de milioane de euro! „Nu mi-e rușine să spun că mi-am dat seama că viața mea nu se îndreaptă către un final fericit. Și am fost suficient de inteligent să investesc în ceea ce am simțit că va merge bine”, povestește Gravesen (37 de ani) pentru cotidianul danez „BT”. Acum, danezul trăiește în Las Vegas, acolo unde și-a cumpărat un penthouse de 242 de metri pătrați, care a costat 600.000 de euro și, din când în când, coboară în cazino, pentru a juca blackjack, poker sau a-și încerca șansa la ruletă. „Am avut probleme cu jocurile de noroc în carieră, dar acum e doar un hobby. Nu joc mult, viața mea e normală, chiar dacă am atâția bani”, explică Gravesen, care a adăugat că vrea să-și petreacă tot restul vieții în metropola americană.
Gravesen a rămas cunoscut în România pentru golul din victoria Danemarcei, scor5-2, obținută pe„Lia Manoliu”, într-un meci disputat pe un teren nisipos. Atunci, mijlocașul danez a marcat cu un lob superb de la 50 de metri, care l-a surprins ieșit din poartă pe Bogdan Lobonț.
„Avea un caracter ciudat, foarte excentric. Însă când voia, putea deveni cel mai bun jucător al echipei”, Morten OLSEN, selecționer Danemarca
„Wayne Rooney și Thomas Gravesen au fost cei mai talentați jucători pe care i-am antrenat vreodată”, David MOYES, manager Manchester United
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER