Bianca, la 16 ani Foto: Cristi Barbu / FRA
Bianca, la 17 ani. Foto: Andru Nenciu
A dat din cap afirmativ când o antrenoare venită în vizită i-a propus să se căsătorească cu atletismul. Era în clasa patra și stătea într-o bancă de la geam. Acum își mai aduce aminte doar că pleoapele-i erau grele de somn. Era doar prima oră dintr-o dimineață leneșă.
Eleva cu codițe Răzor Bianca abia își amesteca într-un penar stilourile, pixurile și cariocile. Și câteva vise. Vise și visuri. Unele aveau să prindă contur, altele aveau să-i coloreze viața. Iar de atletism și-a legat soarta din trei priviri și două mișcări. Fata cu ochi de un albastru gri are 21 de ani și tot felul de amintiri sportive de povestit la bătrânețe. E multiplă campioană națională în proba de 400 m la toate categoriile de vârstă și gândul că a doua ediție de JO a carierei se apropie o neliniștește.
Antrenată de Ana Ille, clujeanca face sport de-o viață. „La început am făcut probe combinate și-mi hrăneam sufletul cu o diversitate de probe. Atunci nu mergeam în cantonamente și mi-era ușor să îmbin școala cu atletismul, dar ulterior am simțit că e greu. Aveam tot timpul cărțile în rucsac. Sportul mi-a organizat însă viața”, demarează Răzor. Cu o atitudine corectă și tărie de caracter, Bianca a urmat etapele firești din devenirea unui sportiv de performanță. Tentative de odihnă pe bancheta unui autocar sau în cușeta unui tren în drumul spre concursurile din țară, accidentări, înfrângeri încasate cu demnitate și felicitări pe diferite tonalități.
Bianca, la 21 de ani, la Academia lui Michael Johnson Foto: arhivă personală
„Am mers mereu înainte și am muncit cât am putut de mult. Uneori strângeam din dinți, alteori rezistam durerilor, dar niciodată nu m-am gândit să mă las. 400 de metri e o probă grea, dar nu aș lăsa-o pentru nici cea mai mare comoară din lume”, dezgroapă din cufărul cu amintiri câteva episoade ale carierei. Conștientă că viața pe stadion nu e o grădiniță de copii, Bianca a tatonat terenul. A transformat grimasele în zâmbete și a luat decizia de a-și canaliza atenția doar pe proba turului de pistă.
„Între noi e o adevărată chimie, iar Bianca este elevul fără cusur. Are calități, trăiește atletismul la prezentul-continuu”, pune antrenoarea Ana Ille câteva tușe pe portretul sprinterei din Cluj. Printre antrenamente pe stadioane care i s-au lipit de suflet, călătorii cu zece bagaje în spinare și antrenamente fără sfărșit, sportiva de la CSA Steaua și-a îmbunătățit mereu timpii și se află într-un progres total în proba care îmbină viteza cu rezistența. Iar progresul a survenit firesc. „În mai aveam pe 400 m 51,49 PB, apoi în iulie 51,31 PB, apoi după o lună 50,37 PB anul trecut”, dezvăluie sprintera. Gabi Szabo, campioana care a crezut în Bianca încă de când clujeanca reușea să se impună în concursurile copiilor, spune că Dumnezeu i-a vărsat talent cu polonicul, iar atingerea unor ținte și mai înalte este aproape. „Am mare încredere în ea și încerc să-i ofer cele mai bune sfaturi”.
„Eu i-am căutat, le-am trimis un e-mail și m-au acceptat. Apoi m-au chemat și mi-au spus care sunt condițiile. În două săptămâni mi-am făcut toate actele și am plecat în Statele Unite”
Răzor a devenit, în timp, conștientă că totul depinde doar de ea. Și pentru ca pașii carierei să curgă și mai lin, Bianca a tras anul trecut lozul câștigător. În realitate, lozul a însemnat concretizarea unei idei. Szabo și Zsolt Gyongyossy i-au spus de Academia lui Michael Johnson din Stele Unite, iar campioana în vârsă de 22 de ani s-a dat și peste cap pentru a ajunge să-l privească pe starul american și pe antrenorii de la celebra școală de la distanță de doar câteva bătăi de inimă. „Am ajuns acolo la îndemnul doamnei Gabriela Szabo. Eu i-am căutat, le-am trimis un e-mail și m-au acceptat. Apoi m-au chemat și mi-au spus care sunt condițiile. În două săptămâni mi-am făcut toate actele și am plecat în Statele Unite. Am ajuns acolo și mi-am plătit eu din banii mei totul, pot să spun că am investit în mine. Mi-a plăcut foarte mult că toți erau dedicați și aveau grijă foarte mare de noi”, face sportiva o incursiune pe culoarul din 2015. Așa a ajuns sportiva de statură medie și cu o voce blândă să-și facă viața și mai frumoasă. Într-un loc ce inspiră credibilitate în sport, autloritate și productivitate.
PĂREREA SPECIALISTEI Ionela Tîrlea: „Păstrând proporțiile parcă-l revăd pe Michael Johnson pe ultima parte a cursei. Și sprinterul american avea un start mai încet. Bianca e sportivă talentată și îi urez mult succes. Muncește cu înverșunare și sunt sigură că-și va atinge obiectivele. E o probă grea, care te uzează, însă atletismul e doar pentru sportivii cu caracter puternic”
Siteul Academiei prezintă în câteva cuvinte alegerea multiplului campion olimpic și mondial de a construi un mediu propice dezvoltării sportivilor. „Michael Johnson a fondat Michael Johnson Performance în 2007 cu obiectivul de a-i ajuta pe sportivii de toate vârstele, din diferite sporturi, de a-și atinge potențialul maxim. Fiecare program MJP se bazează pe fundamentele și pe tehnicile care l-au ajutat pe Johnson să stabilească recorduri mondiale. Michael este renumit pentru fantasticul său focus pe profesionalism și se dedică rolului de președinte al Academiei, la fel cum o făcea în vremea în care concura. Michael Johnson are o pasiune incredibilă de a-i ajuta pe sportivi și de a le oferi aceleași oportunități de care el a beneficiat. De la retragerea din activitate, Johnson s-a transformat într-un comentator sportiv și un speaker motivațional la diferite evenimente”
Bazin cu culoare de atletism și jeturi de apă declanșată dintr-o linie imaginară de finiș
Situată lângă Dallas, în orașul McKinney, academia e de mărimea Stadionului Național și se spune că îi poți simți spiritul care te învăluie doar dacă intri în atmosferă. Dacă doar lecturezi… te teleportezi în „Michael Johnson Performance”, și atât. „Am rămas profund impresionată de tot ceea ce era pe acolo. Pot să spun că am trăit triplu intens acea periodă”, susține specialista de la 400 m și ștafeta de 4×400 m.
Cizmele-minune și aparatura SF Foto: arhivă personală
La Acdemia lui Michael Johson totul e fără cusur. „Beneficiază de aparatură de ultimă generație. A fost și marele campion în mijlocul nostru în mai multe zile în care am stat, mi-a și făcut cadou o carte cu dedicație care înseamnă enorm pentru mine. Toată academia era ca o hală: într-o parte era sală de jocuri, apoi sală de fitness, culoare pentru sprinturi și un bazin de dimensiuni olimpice. Iar în bazin erau construite culoare de atletism și un sistem cu jeturi care se declanșau dinspre o linie imaginară de finiș spre noi, cei care luam valurile în piept”, mai spune Bianca. Aproape de suflet i-a rămas o metodă inedită de refacere. Pentru că locul pantofilor normali de alergare sau a cuielor specifice atleților era luat de o pereche de… cizme. O pereche scumpă de cizme. Nu de asortat la o ținută de elegantă ci pentru relaxarea musculaturii trenului inferior.
Preia ștafeta eleva Anei Ille. „Mai presus de toate era o cameră de recuperare. Acolo foloseam o pereche de cizme, cizme lungi până peste genunchi. Funcționau pe compresie de aer și combinau trei stiluri de masaj pentru o recuperare mai rapidă. Le folosesc și acum după antrenamente”. Întrebarea de urmărire vine firesc: „Cum de le folosești și în prezent?”. „Să știi că nu am uitat să mi le dau jos din picioare când am părăsit academia, ci mi-am achiziționat o pereche. Am dat pe ele 1.600 de dolari, noroc că le-am prins la reducere”. Mult sau puțin, speculați dumneavoastră, cert e că picioarele Biancă sunt în singuranță.
Răzor, la o ședință de pregătire în orășelul de lângă Dallas Foto: arhivă personală
FENOMENALUL MICHAEL JOHNSON
Așa cum safe au fost și picioarele lui Michael Johnson de-a lungul întregii cariere. Actualul recordmen mondial de la 400 m a impresionat mereu și prin stilul său neobișnuit de alergare. Dacă de la televizor și din tribune era perceput drept un stil ciudat, în realitate mișcările americanului erau potrivite pentru marea performanță. Explică Bianca Răzor. „M-am uitat mereu la filmulețele cu el. Și în Academie se afla un poster în mărime naturală cu Johnson. El avea o alergare care doar părea ciudată, pentru el afișa o ținută impecabilă, cu spatele drept, era exact ca un triunghi când alerga. Ceea ce este ideal. Nu pierdea nicio sutime de secundă datorită stiulului său de alergare, și excela printr-o frecvență incredibilă”, spune cu patos campioana din Cluj.
Priceless. Cuiele lui Michael Johnson realizate de Nike
La centrul de excelență din McKinney nimic nu era la întâmplare. Iar piesele vestimentare folosite de Johnson în carieră declanșau o fascinație magnetică asupra cursanților și asupra vizitatorilor. Compleuri, un rucsac vechi de peste două decenii, cuie de tot felul și treninguri încărcate de istorie te întâmpinau la tot pasul.
Dar piesa de rezistență care i-a înviorat și Biancăi retina era o pereche de cuie. „Cei de la Nike au lucrat doi ani pentru a fi cât mai ușoare. N-am avut ocazia să pun mâna pe acei pantofi pentru că erau sigiliați într-o vitrină, dar mi-au plăcut enorm”, mai dă Bianca o filă înapoi din povestea de vara trecută. Iar amintirea legată de cantonament a căpătat altă dimensiune și datorită unui gest făcut de omul cu patru medalii de aur la Jocurile Olimpice. „Michael Johnson mi-a făcut cadou cartea lui. Se numește Gold Rush și mi-a scris un mesaj pe prima pagină: „Go, go, go, Bianca! Best wishes! De la el am învățat următorul lucru: „Campionii olimpici nu se nasc. Ei se formează!”. Cartea m-a impresionat și pentru că multe dintre capitole sunt construite pe trăirile lui din diferite curse, din cantonamente și din viața de zi cu zi. Cel mai mult mi-a plăcut partea în care Michael Johnson își mărturisea dezămăgirea de la Jocurile Olimpice din 1992. De ce!? Pentru că a făcut o indigestie și a fost eliminat în semifinale la 400 m, deși era favorit incontestabil”.
Cu un nou vagon de încredere acumulat după experiența americană, Bianca Răzor și-a reconfigurat traseul și obiectivele. A luat medalie alături de ștafeta de 4 x 400 m a României la Mondialul indoor de la Portland, iar acum se concentrează pe sezonul de vară și pe Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. „Ștafeta este o probă foarte spectaculoasă, iar atenția și precizia din momentul schimbul bățului devin esențiale pentru un timp cât mai bun. Dar întotdeauna vorbim și de puțin noric. Cu ștafeta avem chiar șanse să ne calificăm la Jocurile Olimpice, unde vor fi prezente doar 16 națiuni. Pe plan personal, eu îmi doresc să mă calific în finală la Jocurile Olimpice la 400 metri”, anunță multipla campioană a României.
În loc de încheiere, vă propunem o declarație a Biancăi, ce sintetizează pasiunea, generozitatea și dragostea ei pentru sport. „N-aș face altă probă, știu că este una dintre cele mai grele specialități din atletism, dar trăiesc pentru asta. Este o probă de viteză în regim de rezistență, una în care se decide deznodământul abia pe final. Mie îmi place să cred că sunt o sportivă care aduce o doză de spectacol într-o cursă. Am un finiș foarte puternic, pentru că am tendința de a mă menaja pe prima parte a cursei. La Campionatul Mondial de seniori din Beijing am fost foarte aproape, la doar cinci sutimi, de recordul național deținut de Ionela Tîrlea. Voi încerca să-mi corectez recordul recordul personal încă din acest sezon de vară. Iubesc ceea ce fac. Și n-aș putea să stau vreo zi fără alerg”. Nicio zi fără alergare… un fel de… grabă de și spre aur.
Zeul Michael Johnson, unul dintre starurile Jocurilor Olimpice de la Atlanta
Adelina Panaet, Bianca Răzor, Alina Rotaru și Ioana Doagă, medaliate pentru România, în urmă cu 5 ani, la un European U21 Foto: Răzvan Lupică
Ștafeta de 4×400 m de la Europeanul outdoor din Barcelona 2010: Angela Moroșanu, Mirela Lavric, Bianca Răzor și Ana Maria Ioniță Foto: Cristi Barbu (FRA)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER