Stingheră, în subsolul unui articol publicat vineri în obscurul cotidian regional La Voix du Nord, care apare la Lille, o declarație dată de fostul internațional francez Bernard Casoni concentrează în puține cuvinte starea fotbalului românesc. De fapt, citită cu atenție, poate defini destul de clar și viitorul unui sport care, deși se hrănește anual cu 27,5 milioane de euro din drepturile TV, nu reușește să-și promoveze nicio echipă dincolo de faza grupelor UEFA Champions League.
Totul pornește de la un jucător în vârstă de 23 de ani plecat acum un an de la Viitorul, club de care suporterul de fotbal din România încă își mai leagă speranțele în schimbarea unei mentalități. Aurelian Chițu, mijlocașul considerat în vara lui 2013 „perla coroanei” lui Hagi, și-a reziliat la începutul săptămânii trecute contractul cu Valenciennes, divizionară secundă din Franța. La plecare, mass-media din România a identificat și motivele despărțirii: Chițu nu a reușit să-și revină după accidentarea gravă la genunchi suferită imediat după ce a semnat cu echipa din nordul Franței, iar Valenciennes avea nevoie să-și ușureze bugetul de un salariu consistent după retrogradarea în Ligue 2.
Aparent, nimic nou sub soare. Încă un fotbalist român plecat să-și încerce norocul în occident eșuează. Lista e lungă și pe ea apar nume mult mai sonore: Marius Lăcătuș, Ilie Dumitrescu, Sabin Ilie, Ianis Zicu. Pentru Chițu, lucrurile nu arată rău.
Luni seară, după mai multe zile de discuții cu cluburile din Liga 1, a semnat cu Astra. Un contract de peste 10.000 de euro pe lună va avea darul să-i spulbere lui Chițu amărăciunea pe care o resimte după experiența ratată în străinătate, iar fotbalul românesc va merge mai departe după ce va resorbi ușor firele reimplantării în sistem a unui jucător tânăr.
Ceva însă nu se leagă. De ce ar renunța un club sărac precum Valenciennes la un fotbalist în care a investit acum un an 700.000 de euro? A fost salariul net de 250.000 de euro pe sezon o piedică insurmontabilă pentru un club ajuns în liga a doua?
Pe 21 iunie 2013, Aurelian Chițu era prezentat oficial la Valenciennes pentru care semnase un contract pe 4 sezoane. Declarația dată atunci de fostul președinte Jean-Raymond Legrand își arată acum dinții ironiei: „L-am urmărit pe Aurelian un an și am discutat trei luni cu el. Contractul e pe 4 ani , mereu am susținut că trei ani trec foarte repede”.
În așteptarea lui 2017, anul în care trebuia să expire înțelegerea, conducerea lui Valenciennes și-a pierdut răbdarea după doar un an și două luni. Cu un alt președinte, Jean-Louis Borloo, în locul demisionarului Legrand, și cu alt antrenor, Bernard Casoni, pe postul lui Ariel Jacobs, tentația de a pune rezilierea contractului lui Chițu pe seama schimbării de proiect este mare. Românii au mai mereu darul de a nimeri în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Din acest motiv, zilele trecute, reporterul ProSport Cezara Paraschiv a încercat din răsputeri să discute cu oficialii clubului care lansa în 1984 un atacant pe nume Jean-Pierre Papin. Președinte Borloo și directorul sportiv Loic Perard n-au fost de găsit, la fel și antrenorul Casoni. Singurul care a răspuns a fost directorul de comunicare Florent Piasecki care, probabil agasat de insistența de a discuta despre un fotbalist deja plecat din club, a oferit pe post de răspuns oficial un link către un articol din La Voix du Nord.
În articol, jurnalistul Richard Gotte scrie despre posibila sosire la Valenciennes a mijlocașului stânga în vârstă de 30 de ani Sigamary Diarra, considerat „un fin cunoscător al fotbalului francez”, o venire facilitată de plecarea lui Chițu. Pasajul despre jucătorul român are 4 rânduri, între care o bucată de text întărită cu litere bolduite, și conține mai multe indicii despre plecarea sa decât a publicat toată media din România în ultimele 6 zile.
Sosit la Valenciennes sezonul trecut cu o reputație măgulitoare, românul nu s-a adaptat deloc vieții din Franța. „Sunt convins că are calități, dar perioada de aici a început rău pentru el. Ar fi trebuit să-și dorească să accepte această provocare”, a constatat joi Casoni, deloc convins că jucătorul român a fost pregătit din punct de vedere mental.
Declarație sinceră: „Da, francezii au dreptate. Nu am fost pregătit mental”
Aurelian Chițu a apărut în 7 meciuri de Ligue 1 pentru Valenciennes, însă a jucat în total doar 135 de minute
Dacă francezii au fost greu de găsit, Chițu a răspuns imediat la telefon, poate și pentru că era în așteptarea unor apeluri importante. După ce a aflat concluzia trasă de Richard Gotte, fotbalist a răspuns surprinzător: „Este și părerea mea. Nu am fost pregătit din punct de vedere mental. Contactul meu cu fotbalul francez a fost dur, eram obișnuit să joc meci de meci, acolo am făcut două jocuri bune în amicale, apoi dintr-o dată nu am mai jucat, nici în amicale, nici în oficiale”.
De ce crezi că n-ai mai jucat? Nu știu.
Nu vorbea nimeni cu tine? Nu mi se dădea nicio explicație. Asta au crezut ei, că e mai bine așa, pentru mine nu a fost mai bine așa.
Antrenorul vorbea cu tine? Da, vorbea. Sanchez a fost primul antrenor, apoi a venit Jacobs. Acolo nu e ca în România, să vorbească antrenorul cu tine. Acolo e altceva.
În România erai obișnuit să vină cineva să vorbească cu tine… Eram obișnuit să mi se dea încredere. Acolo nu mi s-a dat. Pe urmă, după ce am căzut psihic, a fost și vina mea. La antrenamente nu mai dădeam același randament.
Recunoști chestia asta… Da! Da! Am simțit și eu.
Ce simțeai? Că ești deprimat că nu joci, că nu mai tragi la fel de tare? Nu-ți mai iese totul la fel, nu te mai simți în largul tău. Încrederea este cea mai importantă pentru mine. Eu nu mai aveam încredere, nu mai jucam.
Nu aveai cu cine să discuți, să-ți explice faptul că în străinătate lumea îi arată altfel unui jucător că are încredere în el? Ba da, mi s-a spus asta, dar, nu știu, a fost greu pentru mine.
Care a fost cel mai greu moment? Am stat 6 luni, apoi am fost împrumutat la Geannina, iar acum când m-am întors, am stat și am văzut niște lucruri acolo care nu mi-au plăcut. Nu am mai putut. Am spus „stop”, am decis să reziliez.
A fost decizia ta? Da.
Și ei, care dăduseră 700.000 de euro pe tine, cum de te-au lăsat să pleci așa ușor? Au fost de acord pentru că le-am spus clar că nu o să pot să joc niciodată acolo. Au înțeles, mai greu, dar au înțeles.
Au pierdut o sumă importantă. Da, au pierdut. S-au întâmplat multe acolo, eram tratat diferit.
În ce sens? Poți să dai un exemplu? Eram tratat diferit de ceilalți. Nu știu, asta simțeam eu și poate nu eram de fapt tratat diferit. Dar nu mi se dădea încrederea pe care o primeau ceilalți jucători.
Ai încercat să discuți cu oficialii clubului? Mi-au spus că va fi bine, dar nu a fost așa.
Ținând cont de experiența de la Valenciennes, dacă vei pleca din nou în străinătate și vei trece printr-o experiență similară, vei cere din nou să pleci? Nu mă gândesc la asta acum. Acum mă întorc în țară, o să joc aici un an, doi, și dacă va fi să plec afară, voi pleca din nou cu optimism, nu?
Crezi că fotbalistul român are o problemă în Liga 1? Nu învață cum să fie pregătit pentru experiența din străinătate? Nu cred, doar că este total diferit.
„Nu m-am certat cu nimeni”
Foarte mulți fotbaliști români au discursul tău. Merg undeva, nu-i bagă antrenorul, se deprimă, cad. La mine, chiar așa a fost.
OK, dar de ce pică fotbalistul român atât de repede? De ce nu are forța să lupte? Eu nu am cedat, nu am vrut…Chiar am încercat de câteva ori să rămân, mi-am spus asta, dar din păcate nu a fost să fie. Acum, merg înainte. (Stă pe gânduri câteva momente, apoi revine la tema încrederii) Poate dacă mi se dădea și mie încredere. Nu o să înțeleg niciodată asta. Ei m-au cumpărat, dar nici nu știau cum joc, dacă sunt bun, dacă sunt slab.
Cum ți-ai dat seama de asta? Păi, nu m-au văzut. M-au văzut în primele două meciuri amicale, toată lumea vorbea cu mine, totul era frumos, și dintr-o dată nu am mai jucat.
Ce crezi că s-a schimbat după aceste două meciuri? Nu știu ce a fost în mintea lor. A trecut, nu vreau să mă mai gândesc la asta.
Dar analiza acestor luni s-ar putea să te ajute. Da, zic că am avut ceva de învățat.
Poate există o cauză la tine. Există și la mine, ți-am spus. Am căzut psihic și nu mai aveam același randament. Tot timpul mă gândeam că nu joc, mintea mea nu mai era la antrenamente. Nu o să înțeleg de ce au dat banii pe mine și nu mi s-a dat încredere.
E posibil să-și fi dat seama după cele două amicale că nu au nevoie de tine? Nu are cum, au fost două meciuri foarte bune. Gol marcat în primul, gol în al doilea. Vorbeau foarte frumos despre mine, erau chiar fericiți că au adus ceva de calitate. Apoi…
Nu ai făcut tu ceva care să te scoată din calculele lor? Nu, n-am făcut în toată perioada asta nimic controversat. Nu m-am certat cu nimeni, n-am avut discuții.
Ei ar fi vrut să te țină? Da, Casoni voia să mă țină.
Chițu vorbește mereu despre „încrederea” care nu i s-a arătat la Valenciennes. Din ton, printre rândurile discuției de mai sus, se scurge un iz de răsfăț, de neacceptare, pe care-l simți în toate discuțiile cu fotbaliști români aflați în situația sa.
În 2013, după transfer, patronul spiritual al lui Chițu, Gică Hagi, vorbea despre potențialul de creștere al jucătorului: „Dacă el se va descurca bine acolo, va deschide cu siguranță o poartă pentru alte transferuri”. La Valenciennes, Chițu se afunda tot mai tare în depresie și constata cu uimire că în cont îi intrau în continuare lunar 20.000 de euro, o sumă greu de gestionat pentru un tânăr de 22 de ani. Într-un astfel de moment, un fotbalist, fie el român sau englez, se află în fața unei alegeri. Fie apucă drumul greu, al meseriei practicate serios, cu pasiune, și îndură depresia cauzată de faptul că antrenorul îl ignoră, sau o pornește la vale pe calea facilă a scuzelor în așteptarea următorului salariu și a unui ajutor de specialitate pe care nu-l cere. De fapt, nu este învățat să-l ceară.
„Când răsplătești prea repede un jucător tânăr, când îi oferi prea mulți bani mult prea devreme, asta îl va omorî ca fotbalist”, declara săptămâna trecută Brendan Rodgers, managerul lui Liverpool, vorbind despre iminenta majorare a contractului lui Raheem Sterling, devenit deja o vedetă la 19 ani.
Exemplele de fotbaliști copleșiți de bani sunt nenumărate și nu se opresc la granițele României. „Au în cap doar mașini și femei. Grija lor este să aibă cea mai scumpă mașină, cel mai tare telefon și cea mai frumoasă gagică”, le mărturisea recent un om din fotbalul românesc unor prieteni dornici să afle ce se ascunde în spatele jucătorilor cunoscuți din Liga 1.
Câștiga în Franța de 60 de ori salariu mediu din România
Mărturia sună dur, însă în esență nu este nimic greșit. Toți tinerii proaspăt ieșiți din adolescență visează la o mașină rapidă, un gadget de ultimă generație și o prietenă cu picioare lungi, iar Chițu, probabil, nu este o excepție. Ce nu va recunoaște el niciodată este lejeritatea pe care ți-o oferă un salariu net de 60 de ori mai mare decât salariul mediu pe economie din România într-o situație în care încrederea ți se erodează și se transformă în depresie.
Mijlocașul este crescut de Viitorul, unul dintre puținele cluburi din prima ligă care își plătesc fotbaliștii la timp. Chițu nu a experimentat soarta altor colegi de breaslă, fortați să iasă în stradă cu familiile pentru că proprietarul apartamentului nu a încasat chiria de la club. Nu a avut niciodată deasupra capului sabia altor finanțatori care condiționează plata salariilor de trucarea unor meciuri.
Și atunci, apare întrebarea, de ce a renunțat Valenciennes fără remușcări la unul dintre produsele școlii în care stau speranțele fotbalului românesc? Unii vor spune că Aurelian Chițu este o excepție, un caracter slab pe care influența lui Hagi nu a avut timp să-l impregneze cu seriozitate, însă haideți să ne uităm unde este Gabi Iancu, o altă „perlă a coroanei” creată la Viitorul. Chițu și Iancu sunt printre primii jucători scoși de pe linia de producție a lui Hagi și, în așteptarea unor experiențe pozitive ulterioare, eticheta este de „necorespunzători”, în ciuda talentului indiscutabil al celor doi.
La fel de inadecvat arată și viitorul fotbalului românesc? Optimiștii vor nega, dându-i exemple pe Chiricheș și pe Gardoș, doi fundași transferați din Liga 1 în Premier League pentru o sumă totală de peste 15 milioane de euro. Deocamdată, primul e pe punctul de a părăsi Londra după experiența unui sezon slab, plin de accidentări, iar noul fundaș al lui Southampton n-a debutat încă pentru echipa antrenată de Ronald Koeman, tot din cauza unei accidentări.
Meciul carierei: victoria facilă din Ghencea cu 5-2
Sună apocaliptic, dar o analiză cinstită a românilor care joacă în străinătate arată că fotbalul românesc este în moarte clinică, iar rezilierea contractului lui Chițu la Valenciennes ar trebui să fie echivalent cu o deconectare de la aparatul amăgirii de care ne agățăm de prea multă vreme. Fără să vrea, Chițu impersonează o întreagă generație actuală și viitoare de fotbaliști români tineri, talentați, dar crescuți în meciuri artificiale, jucate doar pentru a încasa milioanele de euro de la televiziuni pentru drepturile TV. Impresarii vor continua să le arate scouterilor cluburilor din străinătate cele două goluri marcate de Chițu Stelei, în Ghencea, la acel 5-2 din primăvara lui 2013, iar unii dintre trimiși chiar vor tresări și se vor interesa de mijlocașul talentat produs la școala lui Hagi, fără să știe că meciul de referință din cariera de până acum a tânărului de 23 de ani a fost o farsă. Chițu (nr.11) și colegii săi de la Viitorul se bucură după un gol marcat în Ghencea
Nici asta n-ar fi o problemă majoră, însă odată ajunși la Valenciennes, Udinese, Granada sau Stuttgart, fotbaliștii români se deprimă la cel mai mic semn de „neîncredere” arătat de antrenori. Și atunci, se refugiază în salariu, vor da vina pe alții și vor aștepta cuminți întoarcerea într-un campionat în care, de multe ori, până și adversarii îți acordă încredere și cadouri.
Chițu a revenit rapid în Liga 1, va câștiga poate campionatul și probabil va merge cu Astra în Liga Campionilor, unde se va chinui să treacă de faza grupelor. Apoi va pleca din nou în străinătate și vom ajunge iarăși să ne vom întrebăm derutați: de ce fotbalistul român este veșnic neadaptat, de ce nu-și depășește condiția ?
„De ce este România altfel?”. Istoricul Lucian Boia încearcă să explice veșnica dilemă în cartea sa cu același titlu: „Cu siguranță, românii nu sunt mai puțin instruiți decât străinii. Sunt mai puțin educați”.
Uneori, e vorba doar despre educația de a face totul, inclusiv să dai goluri, pe bune.
Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER