SUPER REPORTAJ** ProSport a fost alături de noua senzație a tenisului românesc

Redactor:
Andru Nenciu
SUPER REPORTAJ** ProSport a fost alături de noua senzație a tenisului românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu vine la antrenamente cu tramvaiul sau taxiul,
evoluează cu racheta lui Nadal, iar în copilărie câștiga câte un
suc după o victorie contra băieților. La Roland Garros va fi pe
tabloul principal.

Irina Begu (20 de ani) locuiește de când se știe în Cartierul
Ghencea și mereu s-a întrebat când va răsări steaua ei norocoasă?
Răspunsul l-a aflat după finala bifată în urmă cu opt zile la
Marbella (victorie în semifinale la Kuznețova și eșec la Azarenka
în ultimul act), parcurs ce a plasat-o în lumina reflectoarelor
tenisului mondial (locul 97 WTA până aseară). Eticheta de nouă
senzație a tenisului românesc a venit firesc.

Undeva în București, lângă Piața Muncii, țintim ședința de
pregătire a Irinei Begu, înainte de plecarea ei spre Maroc, la Fes.
Primele minute de antrenament de la Voinicelul, complex
arhicunoscut de oamenii din zonă, le ratăm, dar prindem firul
ghemului cu întârziere de câteva zeci de minute. Un bătrânel ne
desenează cu arătătorul drumul corect, un puști întârziat la școală
ne flutură parcă steagul sosirii, iar paznicul de la poarta bazei
face o reverență scurtă, semn că avem cale liberă. Ca spre un
titlu!

Fotbalul
prevestește tenisul

Începutul de aprilie e răcoros, cu rafale de vânt șuierătoare și
picături răzlețe de ploaie. Baza e înconjurată de blocuri înalte de
10 etaje, semn că noua civilizație sportivă s-a clădit pe una veche
– Clubul copiilor din sectorul 3 -titulatura ante-decembristă. Dar
am încurcat oare ceva? Sau n-am reținut la telefon corect
denumirea? Pentru că tocmai ne întâmpină un teren. Un teren
sintetic de fotbal! Încercăm să ne edificăm și deslușim cum noul și
vechiul trec indiferent unul pe lângă celălalt. Continuăm să pășim
stingher, accelerăm – depistând parcă sunetul unor mingi de tenis
lovite cu putere – și decelerăm, când ni se întrezărește în
penumbră parcă un balon și câteva terenuri de zgură.

40 de
minute, ruta Ghencea – Muncii

Ca de obicei, Irina a venit în jurul orei 10:00, cu mijloacele de
transport în comun, unde e doar o actriță necunoscută pentru
publicul larg. Nu e încă Șarapova, ca oamenii să se năpustească și
să-i sfâșie hainele de pe ea, dar e un talent românesc șlefuit prin
Germania, la Nürnberg. „Fac cam 35-40 de minute cu tramvaiul sau cu
taxiul din Ghencea până la Voinicelul, iar oamenii mă mai întreabă
ce sport fac… unde merg… nimeni nu îmi zice: Te știu! Tu ești
Irina Begu!”, ni se confesează ea.

„Trebuie
să progreseze”

Fata care a furnizat o mare surpriză în Andaluzia e înaltă, zveltă
și acoperă fundul terenului cu o grație uluitoare. Are viteză și
ușurință în execuții și pare că se agață cu sufletul de mingile
deja pierdute. Joacă la dublu? Nu! E doar o iluzie optică, pentru
că antrenorul Marius Comănescu (45 de ani), cel care a luat-o sub
aripa sa ocrotitoare din 2010, îi stă aproape. Îi corectează
greșelile pe un ton părintesc, veghează asupra amănuntelor ce nouă
ne par insignifiante sau semnalează finalul unei porții de
antrenament, devenind în același timp o gazdă primitoare.

„Irina e bine din punct de vedere fizic, dar e loc și de mai bine.
Trebuie să progreseze la deplasarea în teren și la capacitatea de
rezistență. Nu sunt dezvoltați mușchii din partea superioară și
trebuie să mai lucreze la umeri, piept, brațe. Toate trebuie
întărite”, spune Comănescu, tehnicianul care se ocupă și de Adrian
Cruciat. „De fapt, Irina e prima fată cu care lucrez. Anul trecut,
era după câteva meciuri pierdute în primul tur și m-a sunat
întrebându-mă: „Nu vreți să mă ajutați? Hai să vedem ce putem face,
i-am răspuns”, sună dezvăluirea tehnicianului.

Mereu 4 rachete în
termobag

Vine pauza, Irina ține în brațe coșul cu mingi ca pe unul cu
fructe, semn că urmează câteva servicii. Puțin stânjenită de
atenția care i se acordă de clickurile fotoreporterului ProSport,
Begu trimite servicii teleghidate, mai avansează la fileu și mai
îngroapă câteva stopuri în zgură. Are un chef monstruos de a juca
tenis, de parcă toate rachetele i-ar fi fost date la racordat.
„Întotdeauna am patru în termobeg, dar acum am doar una!”, ne
explică ea. Babolatul puțin mai altfel ne stârnește curiozitatea și
punem întrebări ca niște novici. Răspunsul? „Irina evoluează cu
modelul Babolat utilizat și de Rafel Nadal. E o ediție limitată, în
culorile caracteristice Roland Garrosului. Sub vopsea și sub
emblema RG e una normală”, spune antrenorul, completat de Irina:
„Are cam 300 de grame, am contract cu această firmă de la 14 ani!”.
Iar racheta primită de Begu a fost parcă o premoniție pentru Grand
Slam-ul parizian. Cu punctele acumulate la Marbella, bucureșteanca
ce se ghidează în viață după mottoul „Niciodată să nu spui
niciodată”, a prins ultimul tren spre tabloul principal de la
Roland Garros.

A bătut
și băieți, la tenis

Dar lăsăm informațiile pentru mai târziu, căci suntem captivați de
finalul ședinței de pregătire. Cu pantaloni de trening și cu un
hanorac Ralph Lauren, Begu pare înzestrată cu o forță uimitoare.
Lovește preponderent mingea în urcare, iar impactul declanșează un
sunet asurzitor. Toată greutatea corpului e pusă în lovitură spre
direcția viitoare a mingii, ceea ce o transformă într-o „roboțică”
de nestăvilit în ascensiunea ei. O ascensiune pe care o va
desfășura în meciuri, căci unicul antrenament efectuat în baza
preferată s-a încheiat. Cine i-a fost adversarul de pe timpul
antrenamentului, v‑ați întrebat? Un băiat cam de vârsta ei! ” Când
eram mică, mai puneam pariu cu băieții, dar ei se ambiționează când
joacă împotriva fetelor. Când îi băteam, mai câștigam câte un suc”.
Acum aude de regulă: „Game, set, match”.


Irina-Camelia Begu

-Data nașterii: 26 august 1990, București
-Dreptace
-Lovitura preferată: backhand-ul cu două mâini
-Cel mai bun loc la simplu: 97
-Cel mai bun loc la dublu: 94
-Debut: în 2005 în circuitul ITF
-Titluri ITF, la simplu: 7 (1 în 2011)
-Titluri ITF, la dublu: 14 (1 în 2011)
-Cea mai bună performanță până acum: finala WTA la Marbella
-Bani câștigați: 152.766 de dolari (51.364 de dolari câștigați în
2011)
-Antrenori: Marius Comănescu și Teodor Bolânu


„Procesul” de la Nurnberg

Schimbul de mingi cu Irina se consumă imediat după antrenament, la
minibarul din cadrul Complexului Voinicelul.

-Se spune că tenisul le fură copilăria
jucătorilor…

-Nu pot să afirm asta, pentru că eu mi-am ales tenisul. Am făcut de
fapt grădinița în Germania, la Nürnberg, unde până la 5 ani mă tot
duceam iarna cu bunica mea la mătușa mea, fosta jucătoare de tenis
Aurelia Wagner, cea care m-a sprinjinit enorm și din punct de
vedere financiar. De la 16 la 19 ani am stat în Germania, e țara
mea preferată. În Nürnberg nu aveam foarte mulți parteneri, pentru
că erau mai mult băieți. Acolo am învățat și limba germană, știu că
gramatica e mai dificilă, dar mie mi s-a părut ușor de
deprins.

-Și probabil ți-a plăcut de Steffi
Graf…

-Nemțoaica mi-a plăcut mult când eram mică, dar Martina Hingis
rămâne idolul meu. La un moment dat, revenise în circuit și tot
visam să intru și eu în Top 100 pentru a spera la un meci cu ea…
N-avea însă să mi se îndeplinească visul niciodată…

-La ce jucător de tenis te-ai putea uita
non-stop?

-La Roger Federer. L-am văzut de multe ori pe viu, dar n-am apucat
să vorbesc cu el niciodată.

-Când știi că ai câștigat un meci?
-Abia după ce dau mâna cu adversara. Mi s-a întâmplat să cred că
sunt învingătoare, conduceam cu 6-1, 4-1 și am pierdut
întâlnirea.

-Dar sunt adversare care nu salută la final?
-Mi s-a întâmplat ca o adversară, la partidele de dublu, nici să nu
dea mâna cu mine la final. Se poate interpreta atunci când
returnezi spre corpul adversarului că vrei să-l iei la țintă. Și de
aici se mai nasc aceste lucruri. În tenis e greu să-ți faci o
prietenă foarte bună. Eu o am pe Elena Bogdan, apropiată și în
viața de zi cu zi.

-Ai o lovitură spectaculoasă, pe care o valorifici în
meciuri?

-(intervine antrenorul Comănescu) Dacă tu cauți o lovitură
spectaculoasă, n-o să găsești niciodată. Trebuie pus accentul pe
jocul solid, și aceste lovituri apar de la sine. Trebuie doar să-ți
vezi de joc.

-Ești dreptace, cu stânga ai jucat vreodată?
-(zâmbește) Da, în glumă, din apropierea fileului sau de pe fundul
terenului, dar nu în meciuri oficiale.

Aspiră la primele 50 de locuri
WTA

-Ai avut vreodată momente când ai vrut să te
lași?

-Da! Nu întotdeauna ai rezultate și joci cum ți-ai dori. Uneori
rezultatele nu apar, deși muncești mult. Când ești în primele 200
de jucătoare nu prea poți să te finanțezi singură și atunci mai
apar sentimente de acest gen…

-La turneul lui Sever Mureșan ai câștigat o Toyota Rav 4,
pe care ulterior au vrut să ți-o ia.

-Da, procesul a durat circa doi ani, dar l-am câștigat. Acum,
aștept să văd dacă vor face recurs. Oricum, eu nu am încă permis de
conducere.

-Ai urcat în Top 100, care e următoarea
țintă?

-Mi-am propus să ajung în Top 50, dar nu pot promite că ajung
într-o lună, două sau trei. Am puncte de apărat și nu vreau să mă
grăbesc. Îmi propun să iau totul treptat.


1,81
metri măsoară Irina în înălțime

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Vrea să plece de la FCSB
Vrea să plece de la FCSB
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival:
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival: "Dădeam şi mai mult…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de…
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×