Un personaj detestat din istoria recentă a României, la un pas de a fi linșat, marți seară, la Universitate. Ștucan găzduiește mărturia unui protestatar: „Când istoria se apucă de farse”

Messengerul Facebook a clipit din nou. Simbolul roșu anunța un nou mesaj într-o căsuță care, de vineri seară, arată precum metroul din Tokyo la orele de vârf. Prietenii vor să afle detalii despre Teodora – apropo, astăzi pleacă în Israel în marea încercare a vieții ei de luptătoare -, să propună noi figuri politice sau să ceară dispariția altora vechi, nebăgate încă în seamă de protestatari, să povestească și să comenteze detaliile tragediei de la Colectiv. România e o mare rețea de socializare în care se încărcă giga de informație emoțională la fiecare 60 de secunde.

„Mi-ar plăcea să-ți povestesc un episod, care , după părerea mea, chiar are legătură cu divinitatea”, începea mesajul. „S-a întâmplat aseară la Universitate”. Este vorba despre un personaj aflat la un pas de a fi linșat de românii care se pregăteau să plece în marș prin București. Potrivit mesajului, dacă portiera mașinii sale ceda, probabil demiterile lui Ponta și Piedone erau astăzi informații secundare. Ghicește cine era!, a întrebat naratorul. „Iliescu?”. Nu, dar e bine. „Năstase”. Nu. Rămânea o variantă. O aflați la finalul scrisorii publicată integral în rândurile următoare:

Nu știu cum să încep, pentru că încă sunt mânat de furie. O furie acumulată în timp, în ani, sunt ca o bubă mare și urâtă care nu mai poate sa adune, vrea să se sparga. Simt furnicături numai când încerc să anticipez ce o să fie la ora 18:00, la birou nu am stare, nu fac nimic, încerc să mobilizez lume. Plec de la birou cu mult mai devreme și ajung la Universitate, la fântâni, pe la 17:45. Mă întâlnesc cu mai mulți prieteni și încerc să iau pulsul mișcării. Mult mai multă lume decât mă așteptam și în același timp foarte puțină poliție. La fântâni se aglomerează treaba și aleg să traversez pe partea cu TNB , cu gândul că e mai liber și pot să mă întâlnesc mai bine cu lumea cunoscuta pe care încă o așteptam. Văd și un mic grup de la Steaua, deh, îmi place și stadionul:). Lumea începe să se adune și în față la TNB, iar ca la un semnal imaginar pătrunde în stradă, fericită și mânioasă în același timp. Eram bucuroși că am oprit circulația, că am prins mașini în mijloc, eram fericiți că putem să impactăm cât mai multă lume. În tot haosul acela, lumea se organizează și permite mașinilor să se deplaseze , în schimb, una înainta foarte greoi pe sensul de mers dinspre Universitate spre Romană. Intrigat, m-am dus să văd ce se întamplă, se dădeau coate „uite cine e în mașină, bă, e…”. Mașina înainta lent și cumva era prinsă de furia mulțimii. Un Logan verzuliu, cu un singur pasager. Am ajuns , mi-am ațintit privirea către șofer , primul lucru care mi-a atras atenția a fost părul lung și sârmos, o combinație dubioasă de alb cu negru. Nu-mi venea să cred, chiar el era. Aveam senzația aia de a mă freca la ochi, voiam să mă ciupească cineva. Omul de la volan făcea cu mâna și în stânga și în dreapta și avea un zâmbet la modul „bravo, și eu sunt cu voi”. Preț de câteva secunde am rămas încremenit pe imaginea asta fără să mai văd ce e în jur. Lumea din jurul meu a fost mai activă și mai puțin visătoare, a plouat cu flegme, lovituri de picioare în portieră, tentative de deschidere a ușii în timp ce mașina înainte ușor. A părăsit mulțimea cu un scârțâit de roți și cu întrebarea oamenilor nedumeriți. Cine era, cine era? Era, după 25 de ani, la UNIVERSITATE, în mijlocul unei mulțimi furioase, Miron Cozma.

Contactat de ProSport, Miron Cozma a confirmat parțial incidentul:

„Eram în drum spre partid, am fost surprins de situație. Lumea a trecut de pe o parte pe alta și am oprit. Nu puteam să dau cu mașina peste ei. Am deschis geamul, am vorbit cu unii, dar când am adus vorba despre Iliescu, câțiva s-au inflamat. Mi-au dat cu pumnul în geam, n-au avut curajul să vină la geam”.

Acum două săptămâni, Miron Cozma a fost pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității în Dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu și Virgil Măgureanu. Fostul lider sindical se apără și susține că a fost adus cu forța la București în iunie 1990 și că ortacii săi au fost manipulați de serviciile secrete. El, practic, nu a făcut altceva decât să „decongestioneze piața”, așa cum se exprima într-un interviu televizat difuzat acum două decenii.

În arhive, rămân imaginile cu Cozma, pătruns de moment, la dreapta lui Ion Iliescu în pavilionul central de la Romexpo. Președintele le mulțumea „cetățenilor de nădejde” care tocmai mutilaseră fețele și sufletele românilor sătui de comunism și de mutația lui post-decembristă.

În zilele de groază din vara lui 1990, șase români și-au pierdut viața. Dacă sunt corecte, cifrele oficiale de la Mineriadă sunt incomparabil mai mici decât cele ale dezastrului de la Colectiv. Ca și acum 25 de ani, zeci de mii de români sunt din nou sub balconul de la Geologie și vor schimbare. Deocamdată, le lipsesc vorbitorii de atunci.

Istoria e uneori de o ironie crudă. Miron Cozma tocmai a fost la un pas de a-i cădea victimă la doi pași de rondurile de panseluțe pe care minerii lui le-au plantat cu târnăcoapele murdare de sânge.