Mircea Lucescu a ieșit din operație!** „A durat două ore, coastele i-au fost fixate! E la terapie intensivă!” Află TOATE detaliile

Mircea Lucescu a ieșit din operație!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 19:55: Intervenția chirurgicală la care a fost supus Mircea Lucescu a fost un succes. Medicii au susținut o conferință de presă, în care au dat detalii despre starea de sănătate a antrenorului român.

O echipă de 8 medici s-a ocupat de operația lui Mircea Lucescu.

„N-a avut leziuni pulmonare, hematomul a fost cauzat de costele rupte. Este un tip robust. Costele au fost fixate, pentru ca durerea să fie mai suportabilă și recuperarea mai ușor de facut. Este sub supraveghere”, a declarat cel care l-a operat pe Mircea Lucescu, profesorul universitar Ioan Cordoș.

„Operația a durat două ore, s-a terminat acum o oră, este în terapie intensivă și am să vă rog să-l lăsați în pace, după această perioadă dificilă trecută cu demnitate. În această dimineață s-a observat la tomograf că există o cantitate mare de lichid în cavitatea toracică și astfel am decis împreună cu echipa de medici că este nevoie de intervenție chirurgicală”, a spus și managerul SUUB, Cătălin Cârstoiu.


UPDATE 18:55: Mircea Lucescu a ieșit din operație. Intervenția chirurgicală a durat mai bine de două ore și a fost un succes.

Medicii de la Spitalul Universitar vor susține în scurt timp o conferință de presă.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte!


UPDATE 18:10: Rinat Ahmetov, care a venit să-l viziteze pe Mircea Lucescu la spital, a declarat că accidentul antrenorului a fost o greșeală, însă astfel de greșeli te urmăresc toată viața, ceea ce îl face să creadă că Mircea Lucescu ar putea să nu mai conducă niciodată.

Întrebat dacă îl va mai lăsa pe Mircea Lucescu să conducă, Rinat Ahmetov a spus că nu face economie la șoferi.

„Astea sunt greșeli. Greșelile altora nu le ții minte, dar ale tale costă foarte mult și le ții minte toată viața. Cred că Lucescu nu va mai conduce, poate, niciodată”, a declarat Ahmetov.


UPDATE 16:20: Răzvan Lucescu a vorbit despre situația tatălui său, aflat în operație după accidentul rutier suferit vineri. Antrenorul Rapidului spune că Mircea Lucescu nu va fi transferat la alt spital și că va face recuperarea în țară.

„Am convingerea că totul va fi normal după operație, iar recuperarea se va face normal. Tatăl meu este un om puternic și am convingerea că va trece cu bine peste această situație neplăcută.

Bănuiesc și de această dată se va întoarce foarte repede la echipă. Cea mai bună alegere a fost această, să fie operat, pentru că recuperarea se va face mai repede. Nu va fi transferat nicăieri, are aici toate condițiile”, a declarat Răzvan Lucescu.


UPDATE 15:45 Mircea Lucescu este în sala de operații, unde medicii îl supun unei intervenții chirurgicale pentru a îndepărta din cavitatea toracică o cantitate mai mare de lichid acumulată sub dren, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgență, Bogdan Popescu.

Mircea Lucescu a fost dus în sala de operații imediat după plecarea patronului grupării Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, care a venit să îl viziteze.

Lucescu este operat pentru a îndepărta din cavitatea toracică o cantitate mai mare de lichid acumulată sub dren, a declarat pentru MEDIAFAX managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), Cătălin Cârstoiu.

Medicul Cătălin Cârstoiu a precizat că în urma examenului computer tomograf s-a constatat că a crescut cantitatea de sânge din cavitatea toracică, astfel că Mircea Lucescu trebuie operat.


14:40 Patronul grupării Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, a sosit la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), unde îl vizitează pe tehnicianul Mircea Lucescu, care urmează să fie supus astăzi unei intervenții chirugicale.


14:10 Patronul celor de la Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, a ajus la București în urmă cu câteva momente. Omul de afaceri ucrainian a oferit o scurtă declarație de presă în care a vorbit despre situația tehnicianului român.


UPDATE 13:45 În urmă cu câteva momente, managerul spitalului Universitar București a anunțat că Mircea Lucescu va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru a facilita eliminarea lichidului strâns în cavitatea pleurală.

După examinarea CT s-a constatat că a crescut cantitatea de lichid pleural, ceea ce însamnă că e necesară o intervenție chirurgicală. Va avea loc astăzi, cel mai probabil în Spitalul Universitar. Ne așteptam să apară complicații și iată că au apărut„, a declarat Cătălin Cârstoiu, managerul secției „urgențe”.

RĂ‚MÂI PE WWW.PROSPORT.RO PENTRU MAI MULTE DETALII


UPDATE 13:35 Aeronava care l-a adus pe Rinat Ahmetov la București a aterizat în urmă cu un minut pe aeroportul Băneasa. Patronul lui Șahtior e așteptat de Răzvan Raț și îl va vizita pe Mircea Lucescu la Spitalul Universitar. Vizita miliardarului ucrainean în România va dura aproximativ 4 ore.


Mircea Lucescu a primit vizita președintelui FRF, Mircea Sandu, Nașul a petrecut apropape jumătate de oră cu tehnicianul lui Șahtior și nu a oferit nicio declarație în momentul în care a părăsit spitalul Universitar București. În cursul zilei de astăzi este așteptat să ajungă la București și patronul celor de la Șahtior, Rinat Ahmetov.


UPDATE 21:15: Medicul echipei Șahtior Donețk, Artur Glușcenko, a declarat pentru site-ul oficial al clubului ucrainean că a discutat la Spitalul Universitar de Urgență cu tehnicianul Mircea Lucescu, iar acesta a trecut rapid peste subiectul sănătății sale, vorbind despre fotbal.

„Mircea Lucescu ia calmante, dar tot timpul a fost conștient. Am discutat. Mister a trecut peste subiectul sănătății sale și a început să vorbească despre fotbal. Doctorii români ne-au cerut politicos să nu îl deranjăm pe pacient cu conversații lungi”, a spus Glușcenko.


UPDATE 17:30: Gigi Becali a intenționat să-l viziteze astăzi pe Mircea Lucescu, însă după o dicuție cu Dinu Gheorghe, a hotărât să meargă într-o altă zi.

„Am vrut să merg azi să-l vizitez pe Mircea Lucescu, dar mi-a spus Dinu Vamă că a fost supus mai multor investigații și era destul de obosit. O să merg împreună cu Dinu Vamă la Mircea Lucescu când se va putea.”, a spus Gigi Becali la gsptv.


UPDATE 15:10: După ce soția sa, Nely, a plecat în jurul orei 13:00, Mircea Lucescu a rămas la Spitalul Universitar alături de fiul său, Răzvan.

Antrenorul lui Șahtior a primit vizita fostului său elev de la Dinamo, Dorin Mateuț, dar și a lui Dinu Gheorghe, care a revenit pentru a afla mai multe informații cu privire la starea de sănătate a lui „Il Luce”.

De asemenea, ambasadorul Turciei a venit să-l vadă pe Mircea Lucescu și i-a adus acestuia un buchet mare de flori. În cursul zilei de duminică, este așteptat la București și miliardarul Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior, care dorește să fie aproape de „Il Luce”.


UPDATE 11:10: Ultimele detalii cu privire la starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, care este internat la Spitalul Universitar București, în urma accidentului de mașină de vineri:

„A crescut puțin cantitatea de sânge din torace. S-a practicat un drenaj, un tub prin care să fie evacuat sângele care s-a acumulat în cavitatea toracică. O asemenea traumă toracică necesită spitalizare câteva zile. Starea e stabilă, nu au apărut complicații și am aplicat procedurile standard.

În momentul de față nu se impune o intervenție chirurgicală. Până acum nu a apărut solicitarea ca pacientul să fie mutat de aici. Se poate asigura un transport, dar doar dacă se va solicita.

După evacuarea sângelui din cavitatea toracică, așteptăm ca situația să se îmbunătățească. Nu vorbim de o zi, două, ci de aproximativ o săptămână. În niciun caz Mircea Lucescu nu va fi externat mâine sau poimâine.”, a declarat Andrei Georgescu, șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar de Urgență București.

30-40 de zile de recuperare

Mircea Lucescu se simte bine acum, comunică cu familia, cu medicii, cu toată lumea. Are un fizic extraordinar și traversează cu foarte mare demnitate acest moment. Recuperarea va dura 30-40 de zile”, a spus și șefa secției de terapie intensivă a Spitalului Universitar, Elena Copaciu.


UPDATE 09:30 Starea lui Mircea Lucescu a rămas stabilă peste noapte, medicii de la Spitalul Municipal afirmând că antrenorul român s-a trezit, este conștient și dialoghează cu cei din jur.

De asemenea, medicii au mai precizat că deocamdată nu se pune problema transferării tehnicianului la un alt spital.

În cursul zilei de astăzi se va lua o decizie cu privire la o eventuală intervenție chirurgicală pentru eliminarea sângelului din cavitatea abdominală.


Mircea Lucescu a speriat ieri pe toată lumea. A avut parte de un accident în urma căruia și-a fracturat patru coaste și a ajuns pacient al Spitalului Universitar de Urgență, după ce s-a ciocnit cu un tramvai, în drum fiind spre bunul prieten Constantin Anghelache.

O KIA Sorento rulează pe banda dinspre bordură dinspre APACA, pe Vasile Milea. E 13.40 când lasă să treacă o mașină pe banda dinspre șinele de tramvai, după care virează brusc stânga pentru a intra în curtea Politehnicii. Se oprește pe șine, așteptând momentul traversării celuilalt sens, dar manevra se dovedește total neinspirată. În secunda următoare, un tramvai o izbește în plin. KIA se învârte de două ori, acroșează un alt autoturism și se oprește apoi într-un stâlp. Cinci minute mai târziu, vatmanul Marian Bartoc, cu ochii în lacrimi, întreabă lângă portiera șifonată a șoferului: „Puteți să vorbiți, domnu’ Lucescu? Sunteți bine? Spuneți ceva!”. În interior, Mircea Lucescu nu vorbește decât cu Răzvan. Nu Lucescu jr., ci un apropiat al antrenorului lui Șahtior, aflat în dreapta sa, lovit și acesta la cap: „Sună la 112!”.

Anghelache a cerut SMURD cu cardiolog

Peste alte câteva minute, din curtea Politehnicii, unde își are biroul, ieșea alarmat bunul prieten al lui Lucescu, Constantin Anghelache. Agitat, acesta îndepărtează vehement pe oricine se afla lângă SUV-ul avariat: „De ce stați aici ca la circ?”. Nu-i lasă nici pe cei din primul echipaj SMURD să-i acorde primul ajutor lui Lucescu: „Nu vă atingeți de el! Vrem un echipaj cu cardiolog. A fost operat pe cord! Vreau pe cineva care să se asigure că e bine din punct de vedere cardio-respirator!”. Când sosește a doua ambulanță cu cardiologul solicitat, era deja un mare circ pe Vasile Milea. Coloană de mașini, tramvaie blocate de cel implicat în accident, pompieri, echipaje de poliție, încordare și o șoaptă purtată din gură în gură: „Mircea Lucescu a făcut accident!”. În KIA, lui Lucescu i se fac testele care arată că e stabil. Că inima a rezistat bine, deși s-a lovit în piept. E nevoie apoi de descarcerare. Ușa este tăiată, după care cel mai titrat antrenor român este așezat cu grijă pe targă și urcat în ambulanță.

O coastă fracturată i-a cauzat leziuni interne

Un sfert de oră mai târziu, Lucescu ajungea la Spitalul Universitar de Urgență, uzualul Municipal, unde era preluat de doctorul Adrian Georgescu, șeful Urgențelor. Radiografii, tomografie, tot felul de alte analize și un prim diagnostic: traumatism toracic, patru coaste rupte din care una împinge în pleură. Se vorbește și de o ușoară hemoragie internă! Totul despre un Mircea Lucescu conștient, stabil și îndurând cu stoicism durerile. „E un traumatism toracic forte, dar pacientul Lucescu Mircea respiră spontan și e în afara oricărui pericol. La 19 îi facem o nouă serie de teste și atunci vom ști cât va sta internat. E supravegheat de o întreagă echipă de medici. Cardiologi, chirurgi…”, dezvăluie . Ulterior apar detalii neoficiale: una dintre coastele fracturate i-ar fi cauzat leziuni interne și nu-i exclusă nicio intervenție chirurgicală pentru stoparea eventualei hemoragii din cavitatea abdominală. În această vânzoleală, Mircea Lucescu e cu gândul tot la Șahtior și dă un telefon în Ucraina: „Am avut accident! Întârzii câteva zile. Sper ca marți să vin la Donețk!”. Spre seară însă medicii au decis să-l opereze.

„Plecați acasă! Rămâne doar Neli!”

Apar apropiații, respectiv soția, Neli, alături de noră și de nepoți. Urmează Dinu Gheorghe, Șumudică, Lupu și Anghelache. Cu toții așteaptă înfrigurați lângă sala de triere a Urgențelor, după care, ca la un semnal, cu excepția soției, părăsesc spitalul. „Ne-a trimis Mircea acasă! Este bine, nu vă faceți probleme!”. Potrivit celor care au fost ieri lângă antrenorul român la spital, în primă fază, tehnicianul lui Șahtior a comunicat cu toți cei prezenți. Odată cu administrarea calmantelor și a perfuziilor, pacientul Lucescu a fost izolat la terapie intensivă, acolo unde va rămâne și în zilele ce urmează. Asta dacă nu cumva familia va decide ca Mircea Lucescu să meargă la o clinică din Donețk. Patronul lui Șahtior, Rinat Ahmetov, s-a oferit de aseară să trimită un avion.

Răzvan a venit de urgență din Italia

Incidentul de la București l-a forțat pe Răzvan Lucescu să-și întrerupă vacanța din Italia. Antrenorul Rapidului se afla ieri la Roma, alături de familie, când vestea primită de la București l-a bulversat total. Fiul lui Il Luce a pus mâna pe telefon și a căutat să-și cumpere bilet de avion la prima cursă spre București, însă nu a găsit decât spre seară. El a ținut însă permanent legătura prin telefon cu mama sa, Nely.

„Am mai lovit o singură dată o mașină cu tramvaiul, dar a fost doar tablă îndoită! Sunt șocat și mă rog la Dumnezeu să fie sănătos, dar vina mea nu e. Aveam 15 kilometri pe oră că acolo e restricție. Pur și simplu mi-a sărit în față!”, Marian Bartoc, vatmanul tramvaiului care a lovit mașina lui Mircea Lucescu

Vinovat 100%

Cel mai titrat antrenor român a scăpat fără răni grave, dar chiar și așa i se va deschide un dosar penal. El ar putea rămâne și fără permisul de conducere.

Polițiștii de la rutieră au început imediat măsurătorile și cercetările în cazul accidentului produs de Mircea Lucescu, iar datele preliminare îl dau vinovat sută la sută pe tehnicianul lui Șahtior. Acesta a făcut o greșeală elementară: aflat pe Bulevardul Vasile Milea, el a virat la stânga, fără să se asigure dacă din spate vine vreun tramvai. Lovit în portiera stânga spate, automobilul a fost aruncat pe contrasens, unde după ce s-a răsucit de două ori a fost acroșat de o altă mașină. Din câte se pare, Mircea Lucescu nu purta centură de siguranță în momentul accidentului. Pe scaunul din dreapta sa se afla un apropiat, care s-a ales cu un traumatism cranian ușor. Chiar dacă antrenorul a fost cel mai afectat de accident, lui i se va deschide un dosar penal.

Kia Sorento Ex, patru stele la testul de siguranță

Mașina pe care Mircea Lucescu a distrus-o ieri este un Kia Sorento EX, model din prima generație a producătorului sud-coreean (preț de achiziție 28.000 de euro, în 2003). Cotat ca un SUV mediu, automobilul este unul destul de sigur din punct de vedere al protecției pe care o oferă celor aflați în interiorul său. Conform Euro-NCAP (European New Car Assessment Programme, o organizație care se ocupă de testarea siguranței la autovehiculele noi), Kia Sorento din această generație a primit patru stele din cinci posibile la testul de siguranță. La impactul din lateral, cel mai bine protejate zone sunt capul, abdomenul și bazinul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×