De când s-a împușcat Kenan am dat în septiciclism. Ce-i viața? E ca un test de sarcină: te piși pe ea. Cât a fost serialu ăsta turcesc de-adevărat! M-a ținut în cantonament cum le-au ținut cluburile pe echipele noastre în Antalya.
Dacă-ți zic că s-a uitat tot blocu, nu mă crezi. Administratoarea, femeie serioasă, cu răspundere, când pierdea un episod, suna la ușă: „Domnișoară Zuzulinda, mă iertați că te deranjez, nu-mi spune că nenorocita aia de Cavidan n-a semnat încă actele de divorț! Mi se rupe sufletul, da’ nici el n-ar trebui să bea atâta…”. Parcă-l jelea pe fi-su. M-am șocat, fată, că nu mă așteptam să se termine așa „De pe buze la inimă”. Lamia a rămas cu Cemil. Kenan, înainte să moară, le-a zis: „Vă iubesc pe amândoi, vă potriviți foarte bine”. Ă‚sta da, bărbat. După 76 de episoade am început s-o rup turcește. I-auzi aici, fată, ce credibil sună, când îi spune el ei: seni çok özlüyorum (mi-e dor de tine). Clar că aprofundez turca. Deocamdată fără profesor, da’ sper să mă perfecționez cu Ilhan Mansiz. Am poza lui pe șifonier, de când juca la Beșiktaș.
Ascultă ce bine le brodesc ăștia: deniz dalgasiz, kiv sevdasiz bolmaz (nu există mare fără valuri și nici fată care să nu fie îndrăgostită). Și una bună de tot, alb-vișinie, pentru patronul Copos: Para saranda, su derinde (Să scoți bani de la zgârcit și apă de la adâncime e la fel de greu). Doar să auzi cum e „cale ferată” la ei și-ți dai seama cât e poporul ăsta de poetic: demiryol. Să nu sări din baie că sună ca siropul de tuse. Fii mai metafizică, apdatează-te cultural. Cuvântu ăsta are ceva misterios: miroase a fum de locomotivă, a gară mică, a despărțire, a regăsire, a lot național stătut în cantonament.
Am văzut pe youtube Hamlet la teatrul din Istanbul. De belea. Când zice ăla „Yașamak, yașamak degil?” (a fi sau a nu fi), mă răscolesc de fiecare dată și mă gândesc la viața mea ca un roman în două volume. Cred că asta simte și stupefiantul Mutu când citește din Dostoievski.
articol scris de Lelia Munteanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER