Portocala și mânușile. Olanda e una dintre naționalele favorite ale portarului de la Galați FOTO: Alexandru HOJDA
Un portar de Liga 1 simte că pedalează în gol atunci când o accidentare gravă îi spulberă un vis. Nu se așează pe marginea bordurii și nici nu plânge ca un cocoșat. Dar perioada de refacere devine o corvoadă lungă și obositoare. Obositoare din punct de vedere psihic, căci nici nervii tari specifici unui portar parcă nu mai sunt atât de tari uneori. Adrenalina tinde să nu îi mai pompează în vene, gândurile negre îl năpădesc neîncetat, dar Dragoș Plopeanu își face curaj singur în așteptarea operației de ligamente încrucișate. O nouă operație. Pentru că tipul cu alură de rugbyst a încheiat una – intervenția la cartilagiu – și așteaptă alta: la ligamentele încrucișate. „Hai, că nu e un capăt de țară!”, aplaudă cu mâinile goale fotbalistul crescut în cartierul Tineretului.
În toată vânzoleala cotdiană din București, Dragoș Plopeanu traversează Capitala într-un compartiment al unui tren în care vocea de crainic de gară anunță că urmează stația de metrou Pipera. Călătoria începe de la Tineretului, iar ProSport îl însoțește. Tocmai a laut un mic dejun normal, dar nervii acumulați în chinuitoarea etapă a vieții îl fac viața uneori un calvar. „Au fost momente când mă îngrășasem, dar micul dejun nu l-am schimbat. Am modificat doar prânzul și masa de seară pentru că ajunsesem la 93 de kilograme și eu cântăresc de obicei 90 kg”, face haz de necaz portarul Oțelului. Pe un frig de crapă și cea mai tare marmură, goalkeeperul iese în frigiderul de afară înfofolit într-o geacă cu puf de rață, asortată la un fular gros și o căciulă siberiană. N-are mânuși, dar ce n-ar da să le pună cât mai rapid. Discuția curge firesc între stații. Tragem cu ochiul la calătorii care frunzăresc paginile unor smartphoneuri și trecem prin diverse teme.
Mulți sportivi vorbesc despre ruptura de ligament încrucișat ca despre ceva groaznic. Mai poți să stai pe picioare? Simți că îți bagă cineva un cuțit în picior? Cu ce se aseamănă? În momentul în care simți că ligamentul încrucișat e rupt, nu poți să te mai ridici de jos. Prima dată când îl rupi, pentru că la mine este a doua oară, e o senzație foarte urâtă. Atunci când am încercat să mă ridic, practic genunchiul și piciorul în sine mi-au fugit. Simțeam că nu am stabilitate. Acum, a doua oară, a fost mai ușor. Mi s-a umflat imediat genunchiul, am simțit că ceva nu e ok și am simțit că genunchiul mi-a fugit. Speram să nu fie ligamentul rupt, însă, din păcate, doctorul mi-a dat o veste proastă: mi-a spus că în afară de ligamentul rupt, este și cartilagiul dus!
Deci ai nevoie de două operații? Cam așa ceva. Întâi m-am operat în decembrie, pe 17. Domnul doctor mi-a făcut cartilagiul, acum am fost din nou la domnul Dinu, la control, la Spitalul de Urgență. Mi-a spus că operația a ieșit bine și că în aprilie o să urmeze ligamentul încrucișat. Sper din tot sufletul să iasă bine, ca în septembrie să pot începe treaba.
Deci asta ar fi durata maximă de recuperare, până în septembrie? Da, cam șase luni.
Cum stai din punct de vedere psihic în perioada asta? Nu e o perioadă ușoară. Însă am noroc cu familia care mă susține, mă sprijină. Toți sunt alături de mine, își dau seama de momentele prin care trec. Și tata vine din sport, înțelege situațiile astea.
Tatăl tău a fost fotbalist? Da, tata a fost jucător la Rapid. Îi este foarte greu și lui în aceste momente, pentru că se bucura să mă vadă în Liga 1. Știi cum e, ca părinte numeri orele, minutele și secundele până începe meciul și deschizi televizorul.
În ce generație a fost tatăl tău la Rapid? Tata este născut în 1945. L-a prins pe Rică Răducanu, l-a prins, foarte puțin, și pe Nae Manea, Dumnezeu să-l ierte. A prins niște jucători foarte buni. N-a jucat nici el foarte mult la Rapid, dar în familia noastră, Rapidul înseamnă ceva! A fost ceva și înseamnă ceva special pentru amândoi.
Sloganurile de pe pereții de la Atlantis îl alimentează cu ambiție pe Plopeanu. FOTO Alexandru Hojda
Un-doi-urile cu portarul Oțelului se termină rapid, iar încălzirea prinde bine pentru frigiderul de afară. Metroul se golește și puhoaiele de călători se îndreaptă spre Wall Streetul din Aurel Vlaicu – Pipera. Plopeanu schimbă direcția, nu-l atrag zgârie norii înfipți în cer din nordul Capitalei. Ținta lui e sala. Sala de forță de la clubul Atlantis de pe Erou Iancu Nicolae, noul lui univers. Unul în care lipsește tocmai jucăria lui preferată. „Am o minge breloc, la chei. Mă mai păcălesc așa”, dă din cap fotbalistul penultimei clasate în Liga 1. Și încălzirea continuă în așteptarea microbuzului punte de legătură spre zona în care altădată era doar un câmp nemărginit. „Acum e bine, dar imediat după operație, nu aveam nici măcar voie să pun piciorul jos, eram în cârje și îți dai seama ce gheață era în decembrie, în ianuarie. Mergeam peste tot cu taxiul”. Prețul pe kilometru la vehiculele galbene din București sunt încă acceptabile, dar prețul plătit de portar e unul mare. Să-l ascultăm mai departe.
În perioada asta, cine te-a mai susținut? În special trebuie să le mulțumesc lui Ovidiu Burcă, domnului Vlad Răpișcă (n.r. – oficiali ai Oțelului Galați) și am avut o surpriză foarte plăcută când am fost sunat de Bogdan Voina (n.r. – fosta extremă stânga de la Steaua și din naționala de handbal), care a ținut să semnăm un contract de publicitate cu firma Uhlsport, probabil cea mai bună firmă de echipament sportiv pentru portari. M-a impresionat și m-a surprins plăcut. Eu am lucrat și am antrenat portari, îmi place foarte mult să antrenez, sper într-o zi să devin antrenor. L-am rugat să mă ajute și cu un băiat, care apără acum la Steaua, e foarte talentat. Sunt foarte sigur că va ajunge departe. Radu Raul îl cheamă, este născut în 2003, portar pe care, dacă va continua să muncească cum o face acum, cu siguranță o să-l vedeți în Liga 1. M-a ajutat și cu echipament pentru el și pentru mine a însemnat enorm. Steaua trebuie să aibă grijă de acest puști.
Tu ai prins postul de titular la Oțelul și te-ai accidentat după șase meciuri. Cum s-a întâmplat? Și cât de greu este pentru psihicul unui portar să pice exact când vede că toată greutatea meciurilor stă și pe umerii lui? La meciul cu CFR (n.r. 1-0 pentru clujeni la Galați, gol Tade), am primit o pasă acasă, am făcut o piruetă pe picior și atunci am simțit că am întins probabil un ligament. Am continuat să joc așa, am forțat și poate c-am greșit în momentul ăla, poate trebuia să cer schimbare. Am continuat două săptămâni să fac recuperare și după două săptămâni, am intrat la antrenament normal. M-am grăbit și la antrenament am resimțit dureri. Atunci, pe finalul primului antrenament normal, mi-am rupt ligamentul încrucișat.
Cum a fost acomodarea ta la Oțelul? Culmea, la început au fost niște mici neînțelegeri. N-am fost oprit, nu ne-am înțeles, au fost mai multe discuții, nu pot spune că a fost ceva special. Au fost niște discuții, ei căutau portar, eu terminasem contractul cu Rapid și am fost fericit să ajung în curtea celor de la Oțelul.
Deci ai promovat cu Rapid? Da, am promovat cu Rapid. Acolo a fost o perioadă foarte dificilă, am fost rezerva lui Drăghia. Am fost jucătorul Rapidului care a promovat. Nu am jucat din păcate decât un singur meci, la Iași, pentru că atâta a fost nevoie de mine. Drăghia și-a făcut datoria foarte bine și atunci asta a fost.
Perioada aceea cum a fost, la Rapid? Foarte, foarte grea!
De ce? A fost un miracol faptul că a promovat Rapidul? Am făcut parte dintr-un lot senzațional și a fost o fericire pentru mine să pot să îl am coleg pe Daniel Pancu, să îl am coleg pe Daniel Niculae. Au fost momente în care chiar Săpunaru a venit la meciuri. A fost ceva senzațional să pot să mă antrenez lângă astfel de fotbaliști, alături de astfel de oameni.
Plopeanu explică în interviul de mai jos și care sunt cele mai grele mingi pentru un portar FOTO Alexandru Hojda
Vorbim despre Rapid și rapid ajunge portarul la locul în care revine de câteva luni. Sala Atlantis, unde îl așteaptă aparate de toate soiurile și traineri gata să-l pună pe picioare. Dragoș lucrează cu Claudiu Bătineanu, fiul doctorului de la Dinamo, Liviu Bătineanu. Tipul blând ca un miel din metrou se transformă parcă într-un taur care vede roșu în fața ochilor. Ia la rând toate aparatele de picioare menite să-l ajute la exercițiile speciale de recuperare, exerciții strict medicale, nu forță exagerată. Până la intrarea în sală, mai facem i incursiune în trecutul goalkeeperului.
„La Rapid, în Liga a doua, a fost o debandadă totală”
Ți-ai fi dorit să mai rămâi la Rapid? Nu, nu, nici vorbă!. A fost o perioadă foarte grea în viața mea, am suferit foarte mult acolo.
Cine decidea la Rapid în perioada aceea? Era perioada cu nea Nicu (n.r. – Nicolae Cristescu) și cu Zamfir. La Rapid era o debandadă totală! În Liga a 2-a fost o debandadă totală, doar caracterul fotbaliștilor a făcut ca Rapidul să promoveze și oameni ca Marian Rada, care se dedică trup și suflet clubului. Nu pot decât să-i mulțumesc că m-a lăsat să fac parte din familia Rapidului, dar au fost și oameni care mi-au lăsat un gust amar… a fost o perioadă grea pentru mine, mai ales partea a doua a campionatului. Foarte grea.
Oțelul cum te-a prins acum? Un colectiv bun, dar echipa are o perioadă destul de grea… Am avut foarte mare ghinion de foarte multe ori, ne-a lipsit doar golul. La Botoșani am avut ocazii: ratăm noi două ocazii imense, singur cu portarul și apoi cu poarta goală, un coleg trage pe lângă. Apoi, ei în faza următoare ne dau gol, după ce au un corner, eu resping până la 40 de metri, scoate mingea la margine și vine un jucător cu o centrare în fața porții și mingea se scurge printre cinci jucători. Este foarte dificil pentru un portar să calculeze traiectoria! 1-0, noi ne-am tăiat, ne-am pierdut încrederea în noi și ne-a bătut Botoșaniul 1-0. Brașov. Am avut o ocazie singur cu portarul, Tudorie, la 1-0. Dacă facem 2-0, meciul se termina și atunci luam 3 puncte cu Brașovul. Cred că, în ciuda criticilor, meciurile Oțelului au fost spectaculoase, cu faze de poartă, au fost plăcute ochiului, pentru că în fiecare meci au fost ocazii. Nu ne putem compara cu fotbalul din Anglia, sau fotbalul din Germenia, sau din Italia – Spania. Trebuie să realizăm că totuși suntem în România și lucrurile nu sunt chiar atât de minunate aici.
Dacă rămânem în Liga 1, aș vrea să-mi prelungesc contractul cu Oțelul și chiar dacă as retrograda, tot mi-aș dori să rămân la Oțelul, deși probabil în Liga a doua clubului îi va fi poate imposibil să continue fără susținerea domnului Adamescu. Iar din vară, dacă echipa nu va reuși să se mențină pe linia de plutire nici în Liga a doua, sper să-mi găsesc o echipă în Liga 1, pentru că voi fi liber de contract
Dragoș PLOPEANU
Beto, actualul portar al Sevillei, e unul dintre preferații portarului de la Oțelul Galați
Din felul în care scoate evidență fiecare fază din meciurile mai sus menționate, se simte cât de mult îi lipsește agitația fotbalistului în vârstă de 26 de ani. Conștient că nu se poate abate de pe linia pe care pășește acum, Plopeanu trage ca un nebun în sala de forță. Nicio previziune sumbră nu-i poate inhiba elanul. Tipul e energic, e descendentul unei familii de sportivi. Gâfâie, pare că e istovit, dar o ia mereu de la capăt. Bea o gură de apă. Mai bea una. Și încă una. Nu-și consultă ceasul și nici nu iese din cuvântul antrenorului. Până să schimbe aparatele mai își mai trage puțin sufletul și răspunde în continuare.
„Beto era un portar spectaculos, cu parade – unii nu-l apreciază, pentru că spun că era circar. Fotbalul trebuie să fie un sport spectaculos, din cauza asta oamenii încep să nu mai vină la fotbal”
Se spune despre portari că au o doză de nebunie. Este și o caracteristică a ta? Obligatoriu trebuie să ai un pic de curaj, pentru că sunt mingi în care trebuie să te bați cu adversarul, să iei fața adversarului, plonjoanele. Da, trebuie să ai un pic de nebunie ca să poți face toate astea.
De la început ai jucat pe postul ăsta? Nu. Prima dată m-am dus la FC Național. Aveau o grupă mai mare, am început ca vărf, dar nu, nu era de mine așa ceva.
Am înțeles, voiai să-ți arăți supradoza de nebunie pe teren. Ce ți se pare ție cel mai greu, ca portar? Încerci să joci un rol, sau îți vin toate din interior, te-am văzut în trei sau în patru partide și mi s-a părut că pui și o picătură de spectacol în intervențiile tale. În primul rând, eu cred că fotbalul se îndreaptă pe un drum greșit. Fotbalul trebuie să fie un sport spectaculos, din cauza asta oamenii încep să nu mai vină la fotbal.
Dă-mi niște exemple! Beto! Beto era un portar specatculos, cu parade. Unii nu-l apreciază, pentru că spun că era circar. Nu-i adevărat! Beto era un portar foarte eficient și foarte spectaculos. Nu trebuie să greșim, să cădem în partea cealată. Eficiența este cea mai importantă, dar fără spectacol noi nu putem atrage oameni la stadion.
Asta crezi că ar fi cheia? Și asta! Un actor care muncește foarte mult nu se poate compara cu un actor talentat care are scânteia aceea și îi iese totul natural în reprezentație. Automat, la portar – da, trebuie să fii un portar sobru, dar dacă nu ești spectaculos, dacă nu scoți și mingi imposibile, dacă scoți doar ce este pe tine, n-ai cum să prinzi, să placi. După asta, urmează alte lucruri care nu atrag lumea la stadion. Înainte, când eram copil, îmi aduc aminte câte cinci-șase jucători de la fiecare echipă – de la Bistrița, de la Ceahlăul, de la Dinamo, de la Steaua, de la Rapid, de la fiecare echipă! În ziua de azi, nu mai sunt modele pentru copii, nu se mai păstrează loturile pentru câțiva ani, nu mai există jucătorii aceia emblematici. Poate din cauza asta lumea nu mai vine la stadion, nu mai cumpără bilete, nu mai există marketing și toate lucrurile astea.
„La Ronaldo totul este lucrat. Sunt automatisme. La Messi e scânteie, e ceva foarte natural în tot ceea ce face pe teren”
Dragoș PLOPEANU, portar Oțelul Galați
Belgianul Preud’homme a jucat împotriva lui Dinamo când evolua la FC Malines și contra Stelei când activa la Benfica Lisabona. În partidele România – Belgia din preliminariile CM 1994 a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren
Prima sesiune de recuperare a zilei se încheie și îl urmăm pe Dragoș la casa surorii sale din apropierea locului în care efectuează recuperarea. Își trage pe cap același fes gros parcă de teamă să nu-i iasă pe urechi tot ce l-a învățat omul care are grijă de el și se urcă într-un taxi. Zâmbește. Își lărgește un zâmbet al unui om a cărui muncă a fost eficientă într-o nouă zi de chin. „Eu sunt portar, sunt rezistent. Știi reclama, nu? Rezistă, rezistă, rezistă!”. Prânzul e unul ușor. Și cu puțin Knorr, fostul sponsor al lui Dinamo. După ce a ars calorii după calorii printre fiarele sofisticate de la Atlantis, am crede că tipul cu brațe de oțel va băga în el ca într-o cazarmă. Nici vorbă. A intrat în necazuri. Și vrea să iasă cât mai repede din ele. Îl ținem de vorbă. Profităm. E un bun interlocutor.
Cu ce idoli ai crescut sau ce fotbaliști îți aduci aminte de când ochii tău au început să aibă memorie? Eu am crescut la Dinamo. O să-mi aduc aminte toată viața de Contra, de Florea, de Ciobotariu, Lupescu, Jean Vlădoiu, Mihalcea, Marius Niculae.
Sfârșitul anilor ”90… Sunt născut în 1988, nici nu se putea altfel. Mi-aduc aminte echipamentele: de la Diadora până la Joma, și până la sponsorii de pe tricouri: Knorr, Cosmorom. Fac parte din universul microbistului de fotbal. Citeam toate ziarele: ProSport, Gazeta Sporturilor, Evenimentul Zilei,
Te duceai la stadion? Obligatoriu! Nu ratam niciun meci.
Erai și copil de mingi? Am prins și câteva meciuri în care am copil de mingi. Stăteam în spatele porții lui Fouhami, în spatele porții lui Preda. Mi-era ciudă că apăra Delwarte la un moment dat. Era comic Delwarte, chiar și un Gaev părea uneori un excelent comediant.
Și pe cine ai avut antrenor? Au fost foarte mulți, un Titi Frățilă, care a contat foarte mult pentru mine, l-am prins foarte puțin și pe Ursu, Wagner. Am avut mai mulți antrenori, Mihai Teja era la 1992, nu l-am prins.
Abțibildurile Panini, de la colecționar, la protagonist în albumele realizate de producătorul italian
Picioarele sunt foarte importante pentru un portar și ar trebui ca toți antrenorii de la juniori să-i facă pe copii să înțeleagă asta. „Grisinele” contează enorm!
Cel mai bun sfat de la cine l-ai primit? Întotdeauna de la tata!
Ce ți-a zis? În primul rând, de la el am învățat meseria asta, de la el am învățat totul.
Era tot portar? Da. El m-a învățat, el m-a pregătit. Când am făcut primii pași la Dinamo, deja făcusem pregătire cu el. Dacă știu ceva în meseria asta, el m-a învățat și o să îi fiu recunoscător toată viața.
Vorbeai de portari spectaculoși. Cine te-a impresionat de afară? Preud’homme de departe. Avea tot: priză, poziționare, agilitate, reflexe – totul este făcut ca la carte. Un portar spectaculos, un portar complet, cu o priză excepțională, cred că a revoluționat foarte mult jocul.
Dintre cei actuali? Pot să spun de Neuer (n.r. – portarul naționalei Germaniei și al echipei Bayern Munchen), un tip care are viziunea jocului.
Consideri că face și de paradă ceea ce face, când iese? Nu, nu știu. Dar știu că intuiește foarte mult jocul și are o încredere deosebită în forțele proprii. Poate să greșească, dar probabil că se lucrează cu el pe ieșiri.
Sunt antrenate ieșirile astea? N-ai cum altfel! El joacă foarte sus cu echipa. Guardiola (n.r. – antrenorul de la Bayern Munchen) probabil că îi și cere chestia asta, dar îi dă și încredere – dacă greșește, asta e, nu se întâmplă nimic. Pentru că 90% dintre ieșirile lui sunt excepționale și atunci ai o marjă de la 10%, care se întâmplă la 15 meciuri. De altfel, el nu prea greșește. Este un portar complet.
Portarul de la Oțelul e genul de sportiv care se automotivează după fiecare intervenție în timpul meciurilor FOTO: Alexandru Hojda
Pauza de masă ia sfârșit, iar drumul din cartierul Cosmopolis, de la sora lui Dragoș spre clubul în care-și tonifică musculatura, e străbătut în puțin mai mult de 15 minute. Fotbalistul pare că are povești cu miile. Ridică din sprâncene pentru a sublinia niște lucruri în care crede cu tărie și combate când e cazul de combătut. Spune că o echipă poartă de multe ori pecetea antrenorului, care-i imprimă adeseori un stil inconfundabil și susține că nu e genul de fotbalist căruia îi fuge mintea la mașini scumpe și vacanțe în Bali și Bora Bora.
„Faptul că toate terenurile școlilor sunt închise acum pentru puștii din cartier e o adevărată dramă pentru copiii din ziua de azi. De ce nu ai voie să te joci acolo? Care ar fi problema?”
Unde te-ai născut și unde ai crescut, pe ce mai maidane ți-ai julit genunchii? În Tineretului am crescut, iar primele antrenamente chiar în parc le-am început.
Nu erau terenurile astea moderne care au împânzit tot Bucureștiul… Nu erau, dar să știi că nu vei găsi acolo fotbaliști. O să găsești fotbaliști întotdeauna în curtea școlii. Faptul că toate terenurile sunt închise acum cred că este o dramă pentru copiii. Școlile sunt închise. De ce ar fi școlile închise!? Chiar nimeni nu realizează că e o decizie greșită asta? De ce să nu ai voie să joci într-o școală, care ar fi problema? Eu așa am crescut. Tu n-ai jucat fotbal în curtea școlii?
Ba da, am prins alte vremuri noi. Ai învățat și în Liceul Mircea Eliade? Am absolvit Mircea Eliade. Și când spun liceul Mircea Eliade nu am cum să trec peste subiectul Cupa Liceelor, competiția de la Polivalentă. Am fost cel mai bun portar – a fost visul meu din clasa a cincea să joc la Cupa Liceelor, n-am ratat evenimentul.
Plopeanu vorbește ca și cum ar povesti un film. Trăiește fotbalul la prezentul continuu, își însoțește răspunsurile cu gesturil largi și pune parcă toată puterea lui în fiecare propziție. Dialogul continuă lângă un aparat cardio.
Și ai jucat toți cei patru ani? Nu, ultimul an. Clasa a 12-a. Prima dată am fost în Pantelimon, apoi la Eliade.
Au jucat mulți fotbaliști în istoria Cupei Liceelor. Cine ți-a fost adversar sau coleg? Pentru mine Cupa Liceelor era WOW! Să joci cu Polivalenta plină! Din păcate, acum nu mai este la fel. Ne știam între noi toți, chiar dacă erau patru ani diferență. Mi-aduc aminte că Pena (n.r. – fost campion cu Oțelul în 2011) juca la Dacia. N-ai cum să uiți chestiile astea. Sunt fotbaliști care au jucat la Eliade, precum Vali Negru. Sunt lucruri care îți plac și de care îți face plăcere să îți aduci aminte.
Cu ce alți sportivi ai mai fost coleg la Eliade? Am fost în clasă cu Popa (n.r. – Adi Popa) de la Steaua, Enescu care a jucat la Bistrița. Răduță… Lucian Răduță de la Rapid.
Oțelul Galați, cu Plopeanu, al treilea de la dreapta la stânga, în turul campionatului FOTO: arhivă personală
„Am avut degetele date peste cap de multe ori. Am tras de ele, le-am pus la loc, am pus leucoplast și am luat-o de la capăt”. Miturile cu 1.000 de abdomene pe zi
Eu tot te țin de vorbă știu că nu-ți vor ieși exercițiile azi cum trebuie… Nu, nu, doar știi că portarii sunt obligați să aibă atenția distributivă.
Ok, atunci continuăm. Prieteni ai în fotbal? Se pot lega prietenii în anii ăștia? Nu știu ce să zic, e greu să legi prietenii. Sunt băieți cu care ții legătura, vorbim la telefon, dar întotdeauna mi-a plăcut să-mi văd de treaba mea, să mă pregătesc, să-mi fac treaba la antrenament. Pentru mine asta înseamnă să fii profesionist. Să vii, să îți faci treaba bine, să respecți pe toată lumea. Dacă poți să îți găsești un prieten foarte bun, e ok.
Unii portari joacă cu degetele rupte, ți s-a întâmplat așa ceva? Am avut degetele date peste cap de multe ori. Am tras de ele, le-am pus la loc, am pus leucoplast și am luat-o de la capăt.
Ce vrei să spui cu „am tras de ele”? Le-am dat peste cap practic, am tras de ele, le-am pus la loc, am pus leucoplast peste, să nu se umfle, și am făcut antrenament în continuare.
Vorbești despre asta ca și cum ți-aș spune eu că mi s-a descărcat telefonul și l-am pus la încărcat. Astea sunt probleme minore? Da, treci peste ele. Mi-a zis cineva, odată, că dacă nu te doare nimic într-o zi, abia atunci să-ți pui probleme!
Interesant. Rămâi vreodată după antrenamente cu un coleg sau cu niște colegi să îți șuteze la poartă? Da, dar nu mereu. Nu ai cum să rămâi mereu să faci asta. Astea sunt niște legende. Cum sunt și legendele alea cum că Ronaldo ar face 1.000 de abdomene. N-ai cum să faci. Dacă faci 1.000 de abdomene pe zi, înseamnă că ești culturist. Sunt niște chestii inventate! Normal că atunci când simți nevoia să lucrezi în plus, brațe, picioare, asta automat intră în obligația ta. Lucrezi înainte de antrenament, poți să vii să lucrezi la sală – abdomene, brațe, picioare, fiecare ce simte nevoia și evident, la final de antrenament, poți să rămâi la niște lovituri libere, la niște șuturi, la ce simți nevoia.
Cât de mult contează pentru un portar detenta? Te-ai născut cu detenta asta, ți-ai dezvoltat forța în gambe și în coapse? Lucrezi special? Și mama și tata au făcut sport. Mama a făcut atletism, a fost, dacă nu mă înșel, și campioană națională la 400 de metri și tata a făcut fotbal. Da, pot să spun că m-am născut cu forța inactivă, am și muncit foarte bun. De mic copil cred că n-am lipsit la trei antrenamente la viața mea. De la seniori, nici atât, n-am lipsit de la antrenament. Cred că mai degrabă nu mă duceam la școală decât să lipsesc de la antrenament. Asta era cel mai important. Fotbalul a fost întotdeauna viața mea.
Ghicitoare. Câte mingi ține portarul care și-a făcut junioratul la Dinamo? FOTO: arhivă personală
„Florin Cernat e peste Sânmărtean”. Care sunt cele mai dificile faze pentru un portar în opinia goalkeeperului de la Oțelul Galați
În timpul liber ce faci de obicei? În ultimii doi ani m-am pregătit mereu, cred că am făcut și două antrenamente pe zi. Sală, alergări. Știam că trebuie să merg la Rapid, am vrut să fiu pregătit din toate punctele de vedere.
Tu mai crezi acum în salvarea Oțelului de la retrogradare? Sper din tot sufletul. Am avut ghinion că nu am avut un atacant care să ne scoată în multe meciuri.
Ai avut un moment, după meciul cu CSMS Iași, încheiat 0-0, când camerele Look TV te-au surprins rugându-te pe gazon. Ce s-a întâmplat? După meciul cu Iași m-am rugat pentru că așa am simțit, așa am rămas, am greșit eu că m-au filmat. A fluierat arbitrul și am rămas pentru că asta mi-a dictat sufletul. Era un meci cu o mare presiune, Weiss (n.r. – fostul antrenor german de la Oțelul) a venit înainte de partida cu Iași și m-a întrebat: „Dragoș, ce ai?”. „Păi jucăm cu presiune”, i-am răspuns. „Ce presiune!? Mă dau afară și asta e”, a venit rapid replica lui. Puteai să vorbești cu dânsul despre orice. E un tip deschis, am avut mult ghinion.
Vorbeai mai devreme de spectacolul din fotbal. Un plus din acest punct de vedere era dat de Lucian Sânmărtean. Există în Liga 1 un fotbalist mai valoros ca fostul jucător al Stelei? Cernat! E mult peste Sânmărtean din ce l-am văzut la meciuri, îți poate da aripi. E peste Sânmărtean la pasele decisive, te poate lăsa singur cu portarul, la capitolul șuturi de la distanță excelează. Avem mare nevoie de Cernat și sper din tot sufletul să facă lucruri bune. N-am mai văzut asemenea calități: șut, pasă, e incredibil ce face. A jucat totuși opt ani afară: în Ucraina, Turcia și Croația. E și un caracter deosebit, foarte serios. Avem o echipă bună, nu merităm să retrogradăm.
Interesant punct de vedere. Spune-mi care situație e cea mai dificilă pentru portari în opinia ta? Lucrurile cele mai grele sunt cele ușoare: deci mingile ușoare.
Ai luat goluri de cascadorii răsuluii? Golul de la Botoșani a fost în opinia unora de cascadorii râsului. Poate că am mai primit când eram mic, când îmi juleam genunchii pe terenurile denivelate.
Mulți portari susțin că nu aud nimic în timpul meciurilor. Tu? Eu sunt un tip căruia nu-i pasă ce se întâmplă. Nu aud! Doar pe Giulești nu ai cum pentru că auzi suporterii, am jucat cu Rapid, cânta tot stadionul. Mi s-a făcut pielea de găină, îmi venea mie să mă duc eu să încerc să dau gol.
Statistica InStat pe perioada turului. Pecanha, Arlauskis și Silviu Lung Jr, trei dintre cei mai buni portari din Liga 1, pe rândul de jos
„Terenul sintetic e o mare prostie. Nu aduce nimic bun! Dacă ar ajuta la ceva, și-ar pune și Barcelona și Real Madrid. E bun pentru Rusia, unde e foarte frig”
Crezi în teoria potrivit căreia copiii se îndreaptă din ce în ce mai puțin către fotbal în acest moment? Îți răspund după ce îți povestesc ceva. Eu la Dinamo făceam antrenamente pe zgură, pe pietre, iar la ora 3 după-amiaza afară erau 35 de grade Celsius. Cum să faci antrenament în asemenea condiții? Și cum eu eram portar, trebuia să fiu îmbrăcat gros, pentru a mă mai proteja, pentru că altfel m-aș fi julit non-stop. Poate și de asta nu mai vin copiii la fotbal, pentru ce se întâmplă acum cu desființarea unor echipe, instabilitatea altora, dar și pentru lipsa unor terenuri decente. Cred că în București nicio echipă nu mai are teren de antrenament de iarbă pentru cei mici, toți fac pe sintetic.
Păi nu e ăsta viitorul? Uite, în Liga 1 Concordia Chiajna joacă pe sintetic! E o mare prostie sinteticul ăsta, nu aduce nimic bun, noi trebuie să jucăm pe iarbă! Pe iarbă ne pregătim, pe iarbă trebuie să jucăm. Dacă sinteticul ar fi fost bun, Barcelona, Real și Arsenal ar fi evoluat demult pe sintetic. E bun pentru Rusia, unde este foarte frig. Atât și nimic mai mult.
„Cel mai bine de la distanță șutează Pancu, Cernat, Keșeru și Dan Nistor”
Hai să ne mutăm de pe sintetic în careul tău. Cu cine ți-e frică să te ciocnești la un duel aerian? Nu mi-e frică de nimeni.
Dar spune-mi un atacant cu o statură impresionantă care-ți poate pune probleme! Cred că Țucudean. E mare, are detentă bună. Jula, colegul meu de la Oțelul, e accidentat acum, excelează la acest capitol. Golubovici e un vârf masiv și dă bine cu capul, Wesley avea un joc aerian peste medie. Poate că timpul a trecut peste brazilian (n.r. – fostul jucător de la Vaslui și CSMS Iași are 35 de ani, la fel ca Sânmărtean și Cernat), poate că nu-i mai ardea când s-a întors în România, la CSMS Iași, poate că l-au forțat și el nu putea da sută la sută.
Fotbalul și statutul de jucător în primul eșalon era asociat cu banii. Bani mulți. Nu te întreb cât câștigi acum. Te întreb ce ți-ai luat cu primii bani câștigați din fotbal? O pereche de teniși. Teniși de ieșit în oraș. Aveam de toate când jucam la Inter Gaz, am avut noroc de Robert Tufiși (n.r. – cotat la un moment dat drept unul dintre cei mai buni tineri portari din România, în generație cu Bogdan Lobonț). Cu el am făcut primii pași la seniori.
… Robert era portar acolo, la Inter Gaz am debutat eu la seniori. Era o echipă extraordinară de Liga a doua și avea în spate compania Distri Gaz. Jucam în Popești Leordeni, nu era o echipă atât de iubită, dar avea stabilitate financiară. În sezonul 2005-2006 am jucat cu Craiova, aveam 50 de milioane primă de joc. În Liga a treia aveam 8 milioane primă de joc, desigur, pentru un copil în vârstă de 18 ani era destul.
Mastodontul cu roluri multiple în dezvoltarea trenului inferior Foto: Alexandru Hojda
Dialogul ia o mică pauză și vocea preparatorului se face auzită. Îi dă un imbold. Plopeanu trăiește dublu intens fiecare împingere cu picioarele a „tancului”, iar uneori exercițiile pe care le face se aseamănă cu cele ale rugbyștilor. Mai trage din când în când cu ochiul la partenerii de antrenament care dezvoltă o relație apropiată cu telefonul, dar își vede de treabă. Recunoaște că actuala situație îl transformă uneori. „Prietenii îmi mai zic uneori că am devenit posomorât, dar n-am ce face, îmi voi recăpăta starea de spirit obișnuită„.
În cât timp prognozezi că îți vei reveni? Sper că în șase luni! Data trecută, după șase luni am fost bine. Domnul doctor Dinu m-a operat la Spitalul de Urgență. În operație am stat cinci ore anesteziat total. I-am spus că vreau să mă adoarmă, m-am trezit buimăcit, știam ce mi se întâmplă, nu e o senzație prea plăcută. Dar cel mai nasol este acum, când te simți inutil. Nu faci nimic, vii la sală și trebuie să te antrenezi. Doar atât.
Hai să rezumăm! Din ce e format programul tău într-o zi obișnuită de pregătire? Prima parte o am cu Claudiu Bătineanu. El încearcă să-mi ridice moralul în zilele mai puțin bune în sala de proceduri. După care urmează partea a doua, sala de forță și ultima parte, unde trebuie să fac abdomende, brațe, stau în total 4 ore. Dar când voi începe recuperarea de după operația la ligamentul încrucișat, va trebui să stau 7 ore.
M-aș plictisi și după două ore. Se zice că portarii ajung la maturitatea profesională mai târziu. Crezi în această teorie? Nu. Nu sunt de acord cu această teorie. Portarii foarte înalți ajung mai greu la maturitate. La cei care au peste 1,90 m reflexele sunt mai lente decât ale unui portar mai scund. Eu am 1,86 m, am vârsta de 26 de ani și mă consider ajuns la maturitatea profesională. O pot duce până la 35 de ani. Sunt portari care au debutat la 16 ani și se pot exprima la un nivel foarte înalt destul de devreme. Dacă merită să joace, să capete experiență, păi atunci să joace!
Te sperie gândul că la un moment dat va trebui să te retragi din fotbal? Mă sperie. Mda, mda. Când m-am apucat de acest sport nici nu m-am gândit la treaba asta. Când eram copil nu-mi fugea gândul la acccidentări, la juniori nu lucrează nimeni cu tine oricum pentru a preîntâmpina accidentările sau pentru exerciții aplicate pe umeri sau lucruri de genul acesta. Cred că e o problemă. Așa ajungi să-ți nenorocești și genunchii.
Antrenamentul se apropie de final. La fel și discuția noastră într-un cadru neconvențional. Nici nu mai ținem minte numărul repetărilor și al aparatelor pe care Dragoș s-a încordat. Pentru că dialogul a fost captivant. Cu un sportiv hotărât, pe care jocul hazardului nu l-a scufundat într-o groapă a depresiei. Accidentarea îi mai provoacă insomnii din când în când, dar Plopeanu zice că va ieși învingător.
Sărim din una în alta. Vorbeai despre Bogdan Voina, cel care aduce Uhlsport în România… Atunci când m-a sunat Bogdan Voina, am fost foarte surprins, nici nu mă așteptam să se gândească la mine, iar faptul că pot face parte dintr-o companie selectă, alături de Pecanha, de Bornescu sau de Silviu Lung, e ceva important pentru cariera mea.
Cel mai bun portar din România e… continuă tu de aici! Felgueiras mi-a plăcut foarte mult. Pecanha și Arlauskis sunt cei mai buni, cei mai în formă, dar i-au ajutat foarte mult și defensivele lor.
Cu vocea cum stai? Întotdeauna ies răgușit după meciuri, contează foarte mult să ai om în spate. Nici fundașii nu se gândesc la asta, dar e esențial pentru mine să-i dirijez. Au mai existat și fundași care să nu mă asculte, dar am rezolvat-o în vestiar. Eu văd jocul din spate și trebuie să asculte de mine, întotdeuna trebuie să comunici foarte mult. Vorbind și spunându-le ce au de făcut sau ce au în spatele lor te ajuți în primul rând pe tine.
Spune-mi un jucător din România pe care-l vezi cu un mare potențial de creștere? Ioniță de la Astra are mari calități, făcea niște lucruri extraordinare la Rapid, trage foarte bine cu piciorul stâng. Mitriță de la Viitorul, probabil că și Tudorie dacă va capăta mai multă forță, va fi un vârf de careu foarte bun
Știu că acum faci recuperare pentru a reveni în activitate. Dar după atâta pregătire făcută în iarna asta la sală, câți ani crezi nu vei mai avea nevoie? Hahaha. Să știi că trebuie să fii pregătit foarte bine tot timpul. Perioada asta între tur și retur e prea mare, ar trebui să se întâmple ceva să nu mai fie atât de lungă. Jucătorii așteaptă mult prea mult. Acum vom avea 14 echipe, mi se pare că puteau să facă alte lucruri mai eficiente, vor fi foarte puține în Liga 1. La școală copiii și așa nu mai fac sport, sunt cu telefoanele în mână, nu le place sportul și cu problemele care apar și în fotbal… cine să mai vină la fotbal!? Uite, eu ți-am povestit părți importante din viața mea, din cariera mea, și poate doi-trei copii care fac fotbal și vor citi acest interviu… vor găsi resursele fizice și mentale să continue pe acest drum. Fotbalul. Și să fie feriți de accidentări.
Ultimele vorbe se împrăștie în holul clubului de sport în care Plopeanu semnează condica de ceva vreme. Băiatul de 1,86 m nu merge robotic, nu pare că a avut genunchiul strivit și spune că încă deține controlul asupra situațiilor limită din viața lui. Ai lui, acasă, sunt conștienți că fiul lor doar mimează fericirea în această perioadă, dar îl țin în palmă și la 26 de ani, ca atunci când făcea primii pași în fotbal. „Ajung la ora 8 seara acasă, plecat de la 9 dimineața. A devenit o perioadă foarte, foarte grea, colegii mei joacă, văd echipa suferind, iar eu mă lupt cel mai mult cu mine să depășesc perioada asta”, spune Dragoș. Își cheamă un taxi, se urcă greu și își odihnește zâmbetul în oglinda proaspăt ștearsă cu piele de căprioară. „Reușesc să dorm noaptea și mă gândesc tot la fotbal, dar mi-e greu să mă uit la fotbal. Sunt sentimente pe care niciun sportiv nu merită să le trăiască. Încerc să fac orice ca să nu mă gandesc la fotbal, e incredibil de frustrant să te antrenezi într-o sală zi de zi și să nu-ti poți face meseria”.
După 15 minute în care șoferul tot privește peste umăr, încercând să prindă un fir al povestirii, Dragoș coboară cu o stație înainte de Tineretului. Nu vrea să golească vreun supermarket și nici nu dorește să vadă live un meci în nocturnă de la „Șincai”. „Vreau să mai fac doar câțiva pași pe jos. Să inspir o porție de aer proaspăt și să-mi pun puțină ordine în dezordinea de gânduri. Mâine o voi lua de la capăt”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER