Sânmărtean zâmbește din nou!** Viața soției sale a reintrat în normal: „Maria se simte bine”

Sânmărtean zâmbește din nou!** Viața soției sale a reintrat în normal:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Sânmărtean a avut ieri emoții mai mari decât la orice meci de fotbal. Soția sa, Maria, căreia i s-a descoperit o tumoră la unul dintre sâni, a mers la un nou consult la Clinica de Oncologie din Cluj. După ce a făcut mai multe teste, medicii le-au redat zâmbetul soților Sânmărtean.

Fosta atletă Maria Rus și soțul ei, Lucian Sânmărtean, au trecut prin momente grele. Zilele trecute, la un control medical, doctorii i-au spus partenerei de viață a mijlocașului că i s-a descoperit o tumoră la unul dintre sâni. Imediat, fotbalistul a anunțat că nu va mai putea pleca alături de lotul național în cantonamentul din Antalya, iar ieri, a fost cu soția sa la Cluj, acolo unde Maria Rus a efectuat noi teste medicale.

Consultul efectuat la Clinica de Oncologie a durat câteva zeci de minute, după care cei doi soți au răsuflat ușurați. Mariei i s-a transmis să stea liniștită pentru că tumora este benignă, iar în acest caz nu pot exista complicații. De altfel, doamna Sânmărtean a și fost operată, iar după 15 minute, viața sa a reintrat în normal. „Maria se simte bine, mâine (n.r. azi) vom și pleca la Bistrița. Familia și prietenii s-au speriat foarte tare, dar acum nu mai avem pentru ce să ne temem”, a spus Sânmărtean.

Zeci de mesaje de încurajare

Informația că soția lui Sânmărtean ar fi suspectă de cancer la sân a făcut ca zeci de persoane să posteze mesaje de încurajare pentru mijlocașul Vasluiului.

„La câte ghinioane a avut, era culmea ca Dumnezeu să nu îi arate compasiune”, a scris „Spartacus” pe www.prosport.ro. „Chiar dacă sunt dinamovist, avem nevoie de tine pentru a face campionatul mai tensionat. Suntem alături de tine și de familia ta”, a notat și „Calu”.
„Mă rog și eu pentru familia lui Lucian, să fie bine soția lui și să ne vedem la națională”, a scris și Alin din Timișoara.

Ce este cancerul mamar?

Cancerul mamar este o afecțiune în care celulele maligne (canceroase) se dezvoltă la nivelul țesutului sânului, crescând anormal, într-o manieră necontrolată. Acesta începe de obicei cu formarea unei mici tumori bine delimitate, tumoră care poate fi benignă, însemnând că nu invadează alte țesuturi, sau malignă. Tumorile maligne au potențialul de a face metastaze, adică de a se răspândi, dar din fericire, cancerul la sân este tratabil dacă este detectat din timp, tumorile localizate putând fi tratate cu succes înaintea răspândirii lor. Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei, deși cel pulmonar rămâne cauza principală de deces atât la femei, cât și la bărbați.

„Era normal ca domnul Pițurcă să mă înlocuiască în lotul pentru Antalya. Zilele vitoare mă voi prezenta la antrenamentele lui FC Vaslui”, Lucian Sânmărtean, mijlocaș FC Vaslui

„Ținem să le mulțumim doamnei și domnului Lisencu, de la Instititul de Oncologie din Cluj, precum și întregii echipe care ne-a ajutat ieri. Le mulțumim pentru profesionalismul arătat”, Lucian Sânmărtean, mijlocaș FC Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×