Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
În urmă cu doi ani, drepturile de televizare pentru Premier League erau cumpărate de BSkyB și BT pentru 3 miliarde de lire sterline (3,78 miliarde de euro). În pachetul vândut de FA (federația engleză) intrau trei sezoane: 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016. BSkyB plătește aproximativ 750 de milioane de lire (945 de milioane de euro) pe sezon, în timp ce BT scoate din conturi 250 de milioane de lire (315 milioane de euro) pe sezon.
Totuși, oficialii competiției aveau o problemă pe care au vrut să o elimine încă din prima zi. Este vorba de utilizatorii rețelor sociale, care înregistrau golurile, apoi le puneau pe twitter. Sunt celebrele „vine”-uri și pentru a le vedea ai nevoie de un cont de twitter. Filmulețele au doar câteva secunde și se derulează în buclă, repetitiv.
Problema este una mare pentru organizatorii Premier League, mai ales că aceia care nu aveau acces la imagini reușeau fără prea mari greutăți să vadă golurile marcate de Aguero, Rooney, Sturridge și ceilalți. Astfel, numărul celor care doreau să achiziționeze un abonament care să le permită să vadă meciurile nu era atât de mare pe cât s-a dorit inițial.
8 lire pe lună pentru a vedea golurile legal
Nu doar Premier League este afectată de imaginile apărute pe site-urile de socializare. Principalii păgubiți sunt cei care au cumpărat pe bani grei dreptul de a difuza golurile în mediul online. Este vorba de publicațiile „The Sun” și „The Times”, care au plătit 20 de milioane de lire sterline (25,2 milioane de euro) pentru cele trei sezoane. Respectivele titluri de presă pot difuza pe site-urile lor 60 de secunde de la fiecare meci, dar cu o singură condiție: imaginile să apară doar după ce etapa se sfârșește. „Suntem în contact cu avocații noștri ca să oprim suporterii să mai posteze imagini din timpul unui meci. Nu este normal pentru că noi am plătit o sumă foarte mare, iar dreptul nostru este difuzat gratis pe internet”, a spus Dean Scoggins, redactorul-șef de la „The Sun”.
Modul legal de a vedea golurile și fazele importante în mediul online este unul destul de costisitor. Un abonament la versiunea „Sun+”, care redă articole scrise, dar și articole video, implicit golurile din Premier League, costă 8 lire sterline pe lună (peste 10 euro), iar pentru a recupera investiția inițială „The Sun” are nevoie de cel puțin 70.000 de abonați pe lună pentru perioada de trei ani în care deține drepturile online pentru imagini din Premier League.
Oficialii Premier League doresc și ei să oprească acest mod de a difuza imagini în mediul online și au ajuns chiar la amenințări cu tribunalul pentru cei care o fac. „Putem înțelege că sunt fani care postează golurile, dar trebuie să realizeze că este ilegal acest lucru. Vrem să dezvoltăm foarte repede o tehnologie care să detecteze aceste filmulețe pe site-urile de socializare și să le șteargă imediat. Deși pare că suntem cei care stricăm distracția oamenilor, noi vrem doar să apărăm ceva ce ne aparține”, a spus Dan Johnson, directorul de comunicare al Premier League.
Deși pare că suntem cei care stricăm distracția oamenilor, noi vrem doar să apărăm ceva ce ne aparține Dan Johnson, director de comunicare pentru Premier League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER