Spaima recordurilor! Juventus – Real Madrid 1-4, în finala Ligii Campionilor. Spaniolii ajung la cota 12 și devin prima echipă care își apără trofeul Champions League

Spaima recordurilor! Juventus - Real Madrid 1-4, în finala Ligii Campionilor. Spaniolii ajung la cota 12 și devin prima echipă care își apără trofeul Champions League
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Real Madrid a devenit prima echipă din istoria formatului Champions League care câștigă trofeul pentru doi ani la rând.
  • Cristiano Ronaldo a marcat golul 500 pentru Real Madrid în cupele europene!
  • Juventus ajunge la șapte finale pierdute!
  • Desfășurarea partidei de astăzi a semănat cu finala din 2015 de la Berlin dintre Barcelona și Juventus. Catalanii au avut 1-0, Morata a egalat, după care scorul s-a majorat la 3-1. Astăzi s-a terminat 4-1, iar Buffon nu a reușit nici de această dată să cucerească singurul trofeu major care îi lipsește din palmares.
  • Juventus nu pierduse niciun meci în actuala ediție a Ligii Campionilor și încasase numai trei goluri până la meciul cu Real Madrid.
  • Real Madrid și Manchester United își vor disputa Supercupa Europei la începutul sezonului viitor. Jose Mourinho va da piept cu fosta sa echipă!
  • Suporterii Realului au început să se adune în celebra „Plaza de Cibeles”, locul tradițional pentru sărbătorirea trofeelor câștigate de echipa favotirtă.

Juventus – Real Madrid 1-4 (Mandzukic 27’/ Ronaldo 20′, 64′; Casemiro 61′, Asensio 90′)

  • Juventus: Buffon – Barzagli (Cuadrados 66′), Bonucci, Chiellini – Dani Alves, Khedira, Pjanic (Marchisio 71′), Alex Sandros – Dybalas (Lemina 78′) – Mandzukic, Higuain
  • Real Madrid: K. Navas – Carvajals, Varane, S. Ramoss, Marcelo – Modric, Casemiro, Krooss (Morata 89′)- Isco (Asensio 83′) – Cristiano Ronaldo, Benzema (Bale 77′)

UPDATE 12:05 Jucătorii lui Real Madrid au primit trofeul Ligii Campionilor. Este cel de-al doilea astfel de trofeu pe care Zidane îl câștigă consecutiv


UPDATE 23:39 FINAL DE MECI! Cristiano Ronaldo și Real Madrid doboară orice record le iese în cale. Spaniolii ajung la cota 12 și Gareth Bale își îndeplinește visul de a ridica trofeul, la numai cinci kilometri de zona în care a copilărit.


UPDATE 23:36 GOOOL REAL MADRID! Asensio marchează pentru 4-1 și înfige cuțitul în rana italienilor. Spaniolul a îndeplinit o formalitate din interiorul careului și dă startul petrecerii în peluza „Blanco”.


UPDATE 23:33 Imaginea serii în Liga Campionilor! Bucuria lui Cristiano Ronaldo în contrast cu dezamăgirea lui Max Allegri.


UPDATE 23:30 Cuadrado a fost eliminat! Arbitrii îi fac un nou favor Realului, după recitalul din meciul cu Bayern Munchen. Cuadrado a primit extrem de ușor al doilea cartonaș galben după un conflict cu Sergio Ramos. Columbianul l-a împins pe căpitanul spaniolilor, care a căzut la pământ, acuzând că a fost călcat intenționat de Cuadrado. Brych l-a trimis la cabine pe mijlocaș, astfel că Juve termină în zece oameni.


UPDATE 23:25 Au mai rămas zece minute până la finalul partidei! Real Madrid e la un pas de a deveni prima echipa care câștigă pentru doi ani la rând Liga Campionilor, după ce a reușit să depășească borna de 500 de goluri în cupele europene. Ocazie Juventus! Alex Sandro a trimis puțin pe lângă poarta adversă după o centrare venită din partea lui Dani Alves.


UPDATE 23:21 Real Madrid domină fără drept de apel în acest moment. Juventus nu mai găsește drumul către poarta lui Navas. Până la finala de astăzi, italienii încasaseră trei goluri în toate partidele disputate în actuala stagiune a Ligii Campionilor. Galezul Gareth Bale a intrat în locul lui Karim Benzema.


UPDATE 23:14 Juventus joacă extrem de modest în această parte secundă, după ce în prima repriză a dictat ritmul partidei. Allegri forțează și îl schimbă pe Barzagli cu Cuadrado, dar ocaziile întârzie să apară la poarta lui Navas. Suporterii italieni au fost răduși la tăcere.


UPDATE 23:09 GOOOL REAL MADRID! Cristiano Ronaldo reușește dubla după ce Modric i-a pasat la colțul scurt. Apărarea italienilor a fost prinsă pe picior greșit iar Zidane & Co. sunt la un pas de „Duodecima”.


UPDATE 23:06 GOOOL REAL MADRID! Casemiro a șutat puternic de la distanță, Khedira a deviat, Buffon nu a mai putut face nimic iar Real Madrid e din nou la conducerea partidei. Juventus încasează pentru prima oară în acest sezon de Liga Campionilor două goluri într-un singur meci.


UPDATE 23:03 Marcelo a centrat în forță la bara a doua, dar Cristiano Ronaldo a ratat întâlnirea cu balonul. Isco a șutat din marginea careului dar mingea s-a dus mult pe lângă poarta italienilor. Juventus nu l-a pus la încercare pe Navas în primul sfert de oră al reprizei secunde.


UPDATE 23:00 Modric a șutat din afara careului dar Buffon a reținut fără probleme. A fost prima intervenție a veteranului italian în această finală. Real Madrid a început mai bine această parte secundă, Juventus nereușind să treacă de mijlocul terenului.


UPDATE 22:57 Dani Alves a rămas întins pe gazon după ce a fost călcat de Marcelo. Brazilianul se ridică în cele din urmă și poate continua partida. Arbitrul Brych îi arată conaționalului său, Toni Kroos, cartonașul galben în minutul 53, pentru proteste.


UPDATE 22:55 Chiellini se resimte după ce a fost lovit în față cu mingea, în urma unui șut al lui Varane. Fundașul italian a ieșit la marginea terenului pentru a primi îngrijiri medicale, jocul se va relua după aproape un minut.


UPDATE 22:50 S-a reluat jocul la Cardiff! Real Madrid a avut lovitura de începere. Cei doi antrenori nu au efectuat nicio schimbare la pauză.


UPDATE 22:45 Au mai rămas 45 de minute de disputat din timpul regulamentar. Juventus luptă pentru al treilea trofeu din palmares în timp ce Real poate ajunge la 12 trofee de Cupa Campionilor/ Liga Campionilor. Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător din istorie care înscrie în trei finale de UEFA Champions League!


UPDATE 22:33 S-au arătat două minute suplimentare pentru prima repriză a finalei! Real Madrid este fromația care atacă în finalul reprizei. Pauză la Cardiff! Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 20 dar Mandzukic a egalat cu un gol de generic după numai șapte minute.


UPDATE 22:25 Jocul este întrerupt momentan, Mandzukic acuzând o lovituă la gleznă. Am intrat în ultimele cinci minute ale primei reprize. Croatul a revenit pe teren și poate continua partida.


UPDATE 22:21 Dybala s-a agățat de Modric și a obținut o lovitură liberă de la 30 de metri. Același Dybala a executat dar a trimis direct în zidul advers. Golul de 1-0 marcat de Real Madrid a aprins partida de la Cardiff. Se joacă într-un ritm extrem de alert în aceast moment.


UPDATE 22:14 GOOOL JUVENTUS! „Super” Mario Mandzukic egalează cu un gol superb! Croatul a reluat pe spate din interiorul careului iar mingea s-a dus direct în vinclul porții apărate de Navas. Higuain i-a pasat decisiv colegului din compartimentul ofensiv, astfel că Juventus anulează golul marcat de Ronaldo. Italienii au restabilit egalitatea după numai șapte minute.

CLICK AICI PENTRU GOL


UPDATE 22:07 GOOOL REAL MADRID! Cristiano Ronaldo marchează pentru 1-0 în minutul 20 cu un șut la colțul lung. Portughezul a fost angajat perfect de Carvajal în centrul careului și nu i-a lăsat nicio șansă lui Buffon. Real Madrid a ajuns la 500 de goluri marcate în cupele europene. Spaniolii deschid scorul la prima ocazie importantă.


UPDATE 22:05 Centralul Felix Brych îl iartă pe Casemiro și nu-l avertizează după un fault dur asupra lui Pjanic.


UPDATE 22:00 După zece minute în care Juventus s-a aruncat în atac, spaniolii au reușit să echilibreze partida. Dybala a văzut primul cartonaș galben al finalei.


UPDATE 21:55 Juventus domină debutul partidei! Higuain a avut prima ocazie a finalei. Vârful argentinian a șutat din afara careului, iar Navas a reușit să rețină din doi timpi.


UPDATE 21:45 A început finala Ligii Campionilor! Juventus a avut lovitura de începere. Italienii atacă de la dreapta la stânga.


UPDATE 21:35 Fromația americană Black Eye Peas cântă în deschiderea finalei de la Cardiff! Încă zece minute până la startul partidei.


UPDATE 21:10 Italienii au început încălzirea cu mișcări de stretching în jurul preparatorului fizic, în timp ce spaniolii au trecut direct la jocul cu mingea. Fanii lui Juventus l-au aplaudat pe Zinedine Zidane în momentul în care numele său a fost rostit de crainicul stadionului. Zizou a evoluat pentru „bianconeri” între 1996 și 2001.  În vara anului 2001, Real Madrid a plătit 73,5 milioane de euro pentru serviciile mijlocașului francez.


UPDATE 21:00 Imagini din vestiarul celor de la Juventus Torino. Jucătorii celor două echipe se pregătesc să iasă la încălzire.


UPDATE 20:50 Au fost publicate echipele de start!


UPDATE 20:45 Italienii dominnă fundalul sonor pe stadionul din Cardiff, cu o oră înainte de startul partidei. Suporterii „Zebrelor” scandează „Am venit aici ca să-l vedem pe Higuain cum marchează”


UPDATE 20:20 Suporterii celor două echipe au luat cu asalt stadionul din Cardiff. Sunt așteptați peste 70.000 de spectatori în tribunele „Millennium Stadium”. La finala din 1960 s-a înregistrat cea mai mare asistență din istoria finalelor Cupei Campionilor/ Ligii Campionilor. Real Madrid și Eintracht Frankfurt s-au duelat pe Hampden Park din Glasgow în fața a 127.621 de spectatori! Madrilenii au triumfat după un categoric 7-3. Di Stefano cu un hat-trick, Puskas cu un poker au marcat pentru spanioli, în timp ce Kress și Stein cu o dublă au punctat pentru nemți.


UPDATE 19:30 Ediție specială ProSport LIVE | Simulăm finala dintre Juventus și Real Madrid întru-un meci de FIFA 17!


UPDATE 19:15 Acoperișul arenei din Cardiff a fost tras pentru finala Ligii Campionilor, chiar dacă nu se anunță precipitații în capitala Țării Galilor. La ora partidei vor fi în jur de 15 grade în Regat.


UPDATE 17:20 La Cardiff au loc ultimele pregătiri înaintea partidei dintre Juventus și Real Madrid.


UPDATE 17:10 „Generația de Aur” așteaptă cu nerăbdare startul finalei din Juventus și Real Madrid! Pe 17 noiembrie 1993, echipa România se impunea cu 2-1 împotriva Țarii Galilor, victorie care ne-a asigurat prezența la Campionatul Mondialul din Statele Unite ale Americii. Hagi (32′) și Răducioiu (83′) au marcat golurile care au trimis reprezentativa noastră la turneul final disputat în America de Nord.


UPDATE 16:40 Real Madrid are nevoie de un singur gol pentru a ajunge la borna de 500 de goluri în cupele europene! TOP 10: Real Madrid (499 de goluri în 237 de meciuri), FC Barcelona (459 de goluri în 226 de meciuri), Bayern Munchen (415 goluri în 221 de meciuri), Manchester United (350 de goluri în 206 meciuri), Arsenal Londra (281 de goluri în 177 de meciuri), Juventus Torino (263 de goluri în 169 de meciuri), Chelsea Londra (249 de goluri în 148 de meciuri), AC Milan (231 de goluri în 165 de meciuri), FC Porto (218 goluri în 170 de meciuri) și Olympique Lyon (187 de goluri în 118 meciuri).


UPDATE 16:30 „Mi-ar plăcea enorm de mult să mai joc o finală de Liga Campionilor. Din păcate nu pot, dar sunt bucuros pentru Juventus. Sper ca Gigi (n.r Gianluigi Buffon) să ridice trofeul deasupra capului, așteaptă acest lucru de o viață. Merită să câștige Liga Campionilor, e singurul trofeu care îi lipsește. Am citit că ar putea să câștige și Balonul de Aur, lucru care nu m-ar surprinde deloc. În decembrie i-am vizitat pe cei de la Juventus și erau convinși că ar putea câștiga Liga Campionilor”, a declarat Andrea Pirlo pentru „La Stampa”.


UPDATE 15:55 Gareth Bale a crescut la numai cinci kilometri de „Milennium Stadium”, arena care va găzdui finala din acest sezon al Ligii Campionilor. „Este destul de ciudat să crești în Cardiff, ca un copil normal, iar acum să vezi prin oraș tot felul de desene imense cu tine. Să câștig trofeul Ligii Campionilor în orașul natal ar fi un vis devenit realitate pentru mine”, a declarat Bale pentru „South Wales Echo”.


UPDATE 15:45 În 2006, Italia triumfa la loviturile de departajare în fața Franței, în finala Campionatului Mondial. Astăzi, Zidane și Buffon se reîntâlnesc într-un ultim act, dar numai unul dintre ei se va afla pe teren. Tehnicianul Realului a văzut de la vestiare finala de la Berlin, după ce l-a lovit pe Marco Materazzi cu capul în piept iar arbitrul a fost nevoit să-i arate cartonașul roșu.


UPDATE 15:30 Real Madrid poate deveni astăzi prima echipa din istorie care își apără trofeul Champions League. De asemenea, „Los Blancos” pot ajunge la 12 trofee câștigate (Cupa Campionilor + Liga Campionilor). Spaniolii și-au adjudecat cea mai importantă competiție europeană în: 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014 și 2016. Podiumul este completat de AC Milan (șapte trofee) și Barcelona cu Liverpool, care împart locul al treilea, fiecare cu câte cinci trofee în palmares.


UPDATE 14:55 Nu în fiecare zi ai șansa de a vedea pe viu o finală de Liga Campionilor!


UPDATE 12:30  E „Ora Campionilor”, iar fotbalul european așteaptă să-și afle noua „Regină”. Spaniolii de la Marca speră că Real Madrid va cuceri al 12-lea trofeu din istorie în finala cu Juventus. Mai jos, prima pagină de astăzi a cotidianului din Madrid


Vineri, 21:45 Au mai rămas 24 de ore până la marea finală a Ligii Campionilor dintre Juventus și Real Madrid. Cele două formații au efectuat în seara aceasta antrenamentul pe Millenium Stadium. 


UPDATE 21:00 Conferință de presă Real Madrid. Zidane a venit însoțit de căpitanul echipei, Sergio Ramos și optimistul Marcelo. 

Zidane a ținut să precizeze în cadrul conferinței că nu există o echipă favorită și că șansele sunt egale. „Am muncit mult tot sezonul pentru a câștiga titlul și pentru a ajunge în această finală. Cel mai important e să fim pregătiți și suntem! Aici, la Real, știm ce înseamnă presiunea. Întotdeauna suntem considerați favoriți, dar în reaitate într-o finală nu există favorite. Nu suntem favoriți, cum nici Juventus nu e. Este 50-50. Dar suntem din nou într-o finală și orice e posibil„. 

Căpitanul „galacticilor” știe cât de mare este miza în această finală, însă pentru Real reprezintă o nouă șansă de a se afirma.  „Este un joc foarte important pentru noi, mai ales pentru că avem o oponentă puternică. Mâine seară vom avea o nouă oportunitate de a demonstra ce echipă mare este Real Madrid. De fiecare dată când am avut șansa de a lupta pentru trofeu, am facut-o. Suntem extrem de focusați, concentrați și vom încerca să facem cât mai puține greșeli”


UPDATE 19:00Antrenorul „zebrelor”, Massimiliano Allegri i-a avut alături de el pe Dani Alves și Gianluigi Buffon în cadrul conferinței de presă.

Dani Alves a preluat inițiativa în cadrul conferinței, unde a vorbit despre rivalitatea sa cu Madrid, despre importanța meciului de sâmbătă seara cât și despre faptul că este momentul ca Juventus să ridice acest trofeu din nou, după o pauză de aproape 20 de ani. 

În primul rând, cred că este ceva special că am ajuns să trăim o zi ca aceasta. Să joci cu cei mai buni fotbaliști, să ai ocazia de a lupta într-o finală a Ligii Campionilor, este ceva ce fiecare și-ar dori să trăiească. Ne simțim privilegiați că avem oportunitatea de a fi aici și de a ne bucura de acest moment. Vrem să facem din această seara una și mai specială.

Nu mă simt mai special decât ceilalți jucători din echipă: realizările obținute sunt istorie, iar istoria o poți face în orice moment, oricând poți scrie o nouă pagină. Viața m-a adus aici, la această echipă, pentru a trăi acest vis. Am venit aici pentru a încerca și a împărți acest vis cu Juve.

Faptul că jucăm împotriva Realului face ca această zi să fie și mai specială pentru mine. Recordul meu împotriva lor este unul bun, dar aici nu vorbim despre Dani Alves versus Real Madrid, este Juventus contra Real Madrid. Este un meci împotriva unei echipe cu foarte multă experiență. Noi vom juca precum niște tineri, va fi o nouă finală pentru noi, pentru că am pierdut destule. Nu am mai câștigat trofeul de aproape 20 de ani, asta este, însă la un moment dat trebuie să se schimbe lucrurile și să sperăm că acesta va fi momentul. Nu suntem înspăimântați de recordul Madridului, suntem înfometați și avem energia și pozitivitatea necesară pentru a câștiga acest trofeu„, a încheiat fundașul brazilian. 

La rândul său, căpitanul „Bătrânei Doamne”, Gianluigi Buffon, a vorbit despre recordul negativ al finalelor pierdute cât și despre reîntâlnirea cu Zidane, de data aceasta din posturi diferite. 

Avem încredere în noi capacitățile noastre, suntem încrezători, însă trebuie să fim umili. Real Madrid este o echipă obișnuită să câștige finale, în vreme ce noi am pierdut câteva. Vom încerca să întoarcem recordul istoric negativ pe care îl avem. 

Ronaldo e un model, un exemplu pentru noi toți. Eu am 39 de ani și am crezut că nu mai am nimic de învățat din punct de vedere emoțional. Dar să fiu sincer, vorbind anul acesta cu Dani diverse lucruri, am învățat o mulțime de lucruri ceea ce mie nu mi s-a mai întâmplat de mult timp. Fotbaliști ca Dani sau Ronaldo au câștigat multe și totuși rămân umili. E minunat să fii înconjurați de astfel de persoane deoarece poți învăța foarte multe. 

Am avut ocazia de a juca în fața unor adversari foarte buni. Foarte des, la capătul carierei de jucător, următorul pas este devenirea de antrenor. Au trecut 11 ani de la finala Cupei Mondiale din 2006, însă nu mă surprinde faptul că Zidane este acum antrenorul Madridului. Și-a păstrat abilitățile, el este un câștigtor, a fost așa și pe vremea când era jucător și are aceeași ambiție și ca antrenor. Însă au fost și momente când a pierdut și sper că asta se va întâmpla și mâine seară„. 

Allegri vrea revanșa după finala pierdută în 2015 în fața Barcelonei, unde consideră că jucătorilor săi le-a lipsit motivația. „În 2015 am ajuns în finală, am meritat, dar nu eram la fel de motivați ca acum. Poate că nu ne-am simțit suficient de încrezători după ce, în anii trecut, am avut probleme în Liga Campionilor. N-am ajuns în finală datorită șansei, dar nu ne așteptam să câștigăm. Anul acesta este diferit. Sezonul trecut a fost unul bun, în Liga Campionilor, am pierdut cu Bayern Munchen în ultimul minut. Am crescut treptat, acum este complet diferită situația„.


UPDATE 18:00 Jucătorii celor două formații au aterizat astăzi (n.r vineri, 2 iunie) la Cardiff, unde pregătirile pentru marea finală sunt în toi. Antrenorii celor două echipe urmează să susțină conferințele de presă premergătoare partidei de mâine seară. 

 


Finala Champions League din acest sezon va fi găzduită de Millennium Stadium din Cardiff, Țara Galilor. E pentru prima dată în istorie când orașul natal al lui Gareth Bale va găzdui ultimul act al celei mai importante competiții europene. Pe arena din Capitală evoluează echipa națională de fotbal și echipa națională de rugby Țării Galilor. Arena a fost inaugurată pe 26 iunie 1999, suma necesară pentru construcție fiind de aproximativ 121 de milioane de lire sterline (139 de milioane de euro). Millenium Stadium are o capacitate de 74.500 de locuri.

  • În cazul în care vă aflați la Cardiff pentru finala din acest sezon, vă putem ajuta cu câteva expresii din limba galeză (Cymraeg): Bună – Helo; Ce faci? – Shwmae?; Te rog – Os gwelwch yn dda; Mulțumesc – Diolch; La revedere – Hwyl fawr; Unde este stadionul? – Lle mae’r stadiwm?; Cine crezi că o să câștige? – Pwy wyt ti’n meddwl sy’n mynd i ennill?; Sunt român – Rwy’n Romanwr; Numele meu este Andrei – Fy enw i yw Andrei

Juventus – Real Madrid, drumul spre finala UEFA Champions League

Juventus Torino a făcut parte din grupa H, alături de FC Sevilla, Olympique Lyon și Dinamo Zagreb (echipă la care evoluează Alexandru Mățel). Campioana Italiei a defilat în ultima grupă a competiției, reușind să câștige patru meciuri și să termine două la egalitate. Cu un golaveraj de +9 și cu trei puncte peste Sevilla, ocupanta locului secund, „Zebrele” au mers în „primăvara Ligii” pentru al treilea an la rând. În sezonul 2013-2014, alb-negrii erau eliminați din faza grupelor de Galatasaray, în ultima etapă. Partida respectivă a fost întreruptă în minutul 31 și reprogramată pentru ziua următoare, din cauza unei ninsori abundente.

În optimi, Juventus a trecut fără probleme de FC Porto, iar tragerea la sorți pentru sferturi i-a pus pe italieni față în față cu echipa care i-a interzis trofeul în 2015, FC Barcelona. Partida tur a fost decisă de inspirația lui Paulo Dybala, care a făcut șah-mat apărarea catalană în prima repriză. La retur nu s-a repetat minunea din meciul cu PSG, astfel că Juventus a încheiat aventura europeană a MSN-ului. În penultimul act, „vecinii” de la AS Monaco au apărut în calea italienilor. Numai 270 de kilometri sunt între Torino și Monaco. Experiența și-a spus cuvântul, iar Mbappe și Falcao aveau să se concentreze pe câștigarea campionatului după eliminarea din Liga Campionilor. Juventus a ajuns așadar în a noua finală din istoria clubului.

Rezultate Juventus în Liga Campionilor 2016-2017:

  • Juventus – Sevilla 0-0 (Grupe)
  • Dinamo Zagreb – Juventus 0-4 (Grupe)
  • Olympique Lyon – Juventus 0-1 (Grupe)
  • Juventus – Olympique Lyon 1-1 (Grupe)
  • Sevilla – Juventus 1-3 (Grupe)
  • Juventus – Dinamo Zagreb 2-0 (Grupe)
  • FC Porto – Juventus 0-2 (Optimi)
  • Juventus – FC Porto 1-0 (Optimi)
  • Juventus – Barcelona 3-0 (Sferturi)
  • Barcelona – Juventus 0-0 (Sferturi)
  • AS Monaco – Juventus 0-2 (Semifinale)
  • Juvenuts – AS Monaco 2-1 (Semifinale)

Real Madrid a început competiția din grupa F, în compania coșmarului Borussia Dortmund. Grupa a fost completată de Sporting Lisabona, echipa la care Ladislau Boloni l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo, și de Legia Varșovia, care a revenit în Liga Campionilor după 21 de ani. Spaniolii nu au strălucit deloc în grupe, termimând pe poziția secundă, după un egal cu Legia, scor 3-3 la Varșovia. Chiar și așa, Real a prins fazele eliminatorii pentru al 19-lea sezon consecutiv.

În optimi, Zidane și Ronaldo întruntat un Napoli susținut de Diego Maradona, dar modest în exprimare. După 3-1,1-3 cu napoletanii, Realul a dat peste „un vechi prieten”. Carlo Ancelotti și Zinedine Zidane aveau să fie adversari, după ce în 2014 au cucerit împreună „La Decima”. „Zizou” a fost secundul la „Don Carlo” în sezonul respectiv. Bayern a pornit mai bine în fața „vikingilor”, dar Cristiano Ronaldo l-a ajutat pe Zidane să-și învingă profesorul. Portughezul a intrat în istorie după cele două goluri marcate pe „Allianz Arena”, drept primul jucător care atinge borna de 100 de goluri în cupele europene.

Rezultate Real Madrid în Liga Campionilor 2016-2017:

  • Real Madrid – Sporting Lisabona 2-1 (Grupe)
  • Borussia Dortmund – Real Madrid 2-2 (Grupe)
  • Real Madrid – Legia Varșovia (Grupe)
  • Legia Varșovia – Real Madrid (Grupe)
  • Sporting Lisabona – Real Madrid 1-2 (Grupe)
  • Real Madrid – Borussia Dortmund 2-2 (Grupe)
  • Real Madrid – Napoli 3-1 (Optimi)
  • Napoli – Real Madrid 1-3 (Optimi)
  • Bayern Munchen – Real Madrid 1-2 (Sferturi)
  • Real Madrid – Bayern Munchen 4-2 (Sferturi)
  • Real Madrid – Atletico Madrid 3-0 (Semifinale)
  • Atletico Madrid – Real Madrid 2-1 (Semifinale)

Juventus – Real Madrid, meciurile directe

Primul meci direct dintre Juventus și Real Madrid a avut loc pe 14 februarie 1962, în sferturile Cupei Campionilor Europeni. Real Madrid s-a impus cu 1-0 pe „Stadio Olimpico di Torino”, grație golului marcat de Alfredo di Stefano în minutul 69. Juventus și-a luat revanșa în retur, câștigând pe „Santiago Bernabeu” cu golul lui Omar Sivori din minutul 38. A fost nevoie de un al treilea meci pentru a se decide echipa calificată în faza superioară. Partida decisivă s-a disputat pe „Parc des Princes”, la Paris, și s-a încheiat cu victoria spaniolilor. „Los Blancos” s-au calificat în semifinale după un succes cu 3-1 în capitala Franței. Felo, Luis Del Sol și Justo Tejada au punctat pentru madrileni, în timp ce Omar Sivori a marcat pentru alb-negri. 

Real a ajuns până în finală în 1962, dar acolo a dat peste Benfica pregătită de Bela Guttmann. Lusitanii s-au impus cu 5-3, reușind să câștige trofeul pentru al doilea an consecutiv. Pentru Eusebio a fost prima finală europeană din carieră. Regretata legendă a fotbalului portughez a reușit o dublă în partida respectivă, în minutele 64 și 69. După finala din 1962, Bela Guttmann a aruncat celebrul său blestem asupra grupării de pe Estadio da Luz: „Nici în o sută de ani Benfica nu va mai câștiga un trofeu european dacă plec eu.” Spre disperarea fanilor portughezi, blestemul maghiarului a rezistat până în ziua de astăzi!

Ultima contruntare dintre Juventus și Real Madrid s-a produs în urmă cu doi ani. Cele două formații s-au întâlnit în semifinalele Ligii Campionilor, iar italienii au ieșit învingători după două jocuri extrem de disputate. În prima manșă, la Torino, Juventus s-a impus cu 2-1. Morata a deschis scorul, Cristiano Ronaldo a egalat, dar „Apașul” Tevez a marcat golul victoriei. La reluare, Real a deschis scorul după un penalty obținut de James Rodriguez și transformat de același Cristiano Ronaldo. Când nimeni nu credea că Juventus mai are forța de a reveni, Alvaro Morata și-a îngropat actuala echipă, marcând pentru 1-1. Tabela a rămas intactă până la final, astfel că Juventus s-a calificat în finala de la Berlin, unde a cedat în fața Barcelonei, scor 3-1.

Lista completă a rezultatelor directe Real Madrid – Juventus:

  • Juventus – Real Madrid 0-1 (Cupa Campionilor, Sferturi, 1962)
  • Real Madrid – Juventus 0-1 (Cupa Campionilor, Sferturi, 1962)
  • Real Madrid – Juventus 3-1 (Cupa Campionilor, Sferturi, 1962)
  • Real Madrid – Juventus 1-0 (Cupa Campionilor, Optimi, 1986)
  • Juventus – Real Madrid 1-0 / 2-3 după lovituri de departajare (Cupa Campionilor, Optimi, 1986)
  • Real Madrid – Juventus 1-0 (Liga Campionilor, Sferturi, 1996)
  • Juventus – Real Madrid 2-0 (Liga Campionilor, Sferturi, 1996)
  • Real Madrid – Juventus 1-0 (Liga Campionilor, Finală, 1998)
  • Real Madrid – Juventus 2-1 (Liga Campionilor, Semifinale, 2003)
  • Juventus – Real Madrid 3-1 (Liga Campionilor, Semifinale, 2003)
  • Real Madrid – Juventus 1-0 (Liga Campionilor, Optimi, 2005)
  • Juventus – Real Madrid 2-0 (Liga Campionilor, Optimi, 2005)
  • Juventus – Real Madrid 2-1 (Liga Campionilor, Grupe, 2008)
  • Real Madrid – Juventus 0-2 (Liga Campionilor, Grupe, 2008)
  • Real Madrid – Juventus 2-1 (Liga Campionilor, Grupe, 2013)
  • Juventus – Real Madrid 2-2 (Liga Campionilor, Grupe, 2013)
  • Juventus – Real Madrid 2-1 (Liga Campionilor, Semifinale, 2015)
  • Real Madrid – Juventus 1-1 (Liga Campionilor, Semifinale, 2015)

Cifrele celor două formații înainte de finala Ligii Campionilor:

  • Juventus a pierdut cele mai multe finale din istorie, șase la număr (1973, 1983, 1997, 1998, 2003 și 2015).
  • Real Madrid a triumfat în 11 din cele 14 finale disputate.
  • Juventus nu a pierdut niciun meci din actualul sezon al Ligii Campionilor.
  • Real Madrid are o medie de 2.67 de goluri pe meci, dar Juventus a încasat numai 3 goluri în 12 jocuri.
  • Ambele echipe au o posesie medie de 53% pe meci.
  • Mitul „Penaldo” a fost demontat în acest sezon, Real Madrid având zero goluri marcate de la 11 metri în actuala stagiune a Ligii Campionilor.
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×